RISPERIDONA MEDOCHEMIE 4mg comprimate filmate - prospect medicament

Risperidonă Medochemie 2 mg comprimate filmate

Risperidonă Medochemie 4 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat Risperidonă Medochemie 2 mg comprimate filmate conţine risperidonă 2

mg.

Fiecare comprimat filmat Risperidonă Medochemie 4 mg comprimate filmate conţine risperidonă 4

mg.

Fiecare comprimat filmat Risperidonă Medochemie 2 mg conţine lactoză monohidrat 116,8 mg.

Fiecare comprimat filmat Risperidonă Medochemie 4 mg conţine lactoză monohidrat 114,8 mg.

Fiecare comprimat filmat Risperidonă Medochemie 2 mg conţine galben amurg (E 110) 0,034 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat.

2 mg: comprimate filmate ovale, de culoare portocalie, dimensiuni 11 x 5,5 mm, prevăzute cu un şanţ median pe ambele părţi.

4 mg: comprimate filmate ovale, de culoare verde, dimensiuni de 11 x 5,5 mm, prevăzute cu un şanţ median pe ambele părţi.

Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.

Risperidonă Medochemie este indicat în tratamentul schizofreniei.

Risperidonă Medochemie este indicat în tratamentul episoadelor (acceselor) maniacale moderate până

la severe asociate bolii bipolare.

Risperidonă Medochemie este indicat în tratamentul de scurtă durată (până la 6 săptămâni) al

agresiunii persistente la pacienţii cu demenţă Alzheimer moderată până la severă care nu răspund la abordări nefarmacologice şi unde există riscul de violenţă şi autoagresivitate.

Risperidonă Medochemie este indicat în tratamentul simptomatic pe termen scurt (până la 6

săptămâni) al agresiunii persistente în tulburările de comportament la copii începând de la vârsta de 5 ani şi adolescenţi cu funcţii intelectuale sub medie sau cu retard mental diagnosticat conform criteriilor DSM-IV, în care severitatea comportamentelor agresive sau disruptive necesită tratament

farmacologic. Tratamentul farmacologic trebuie să fie o parte integrantă a unui program de tratament mai comprehensiv, incluzând intervenţii psihosociale şi educaţionale. Se recomandă ca risperidona să fie prescrisă de un specialist în neurologia infantilă şi în psihiatria infantilă şi a adolescentului sau de medici care sunt bine familiarizaţi cu tratamentul tulburării de comportament la copii şi adolescenţi.

Risperidonă Medochemie poate fi administrat o dată sau de două ori pe zi.

Pacienţii trebuie să înceapă cu 2 mg risperidonă pe zi. Dozajul poate fi mărit în a doua zi la 4 mg. În

continuare, doza poate fi menţinută neschimbată sau poate fi individualizată, dacă este necesar. La majoritatea pacienţilor dozele zilnice eficace sunt cuprinse între 4 şi 6 mg. La unii pacienţi, ar putea fi adecvate o fază mai lentă de creştere a dozei şi o doză iniţială şi de întreţinere mai mici.

Dozele mai mari de 10 mg pe zi nu au demonstrat o eficacitate superioară faţă de dozele mai mici şi

pot cauza o incidenţă crescută a simptomelor extrapiramidale. Nu s-a evaluat siguranţa dozelor mai mari de 16 mg pe zi, de aceea nu sunt recomandate.

Se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de două ori pe zi. Această doză poate fi ajustată individual cu

creşteri zilnice de la 0,5 mg de două ori pe zi la 1 până la 2 mg de două ori pe zi.

Risperidona nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani cu

schizofrenie datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Episoadele maniacale în boala bipolară

Risperidonă Medochemie trebuie administrat o dată pe zi în fiecare zi, începând cu 2 mg risperidonă.

Ajustările dozei, dacă sunt indicate, trebuie să se efectueze la intervale de cel puţin 24 de ore, cu

creşteri ale dozei de 1 mg pe zi. Risperidona poate fi administrată în doze flexibile într-un interval de la 1 la 6 mg pe zi pentru a optimiza nivelul de eficacitate şi tolerabilitate al fiecărui pacient. Doze zilnice mai mari de 6 mg risperidonă nu au fost investigate la pacienţii cu episoade maniacale.

Ca în cazul tuturor tratamentelor simptomatice, continuarea utilizării Risperidonă Medochemie trebuie

evaluată şi justificată regulat.

Se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de două ori pe zi. Acest dozaj poate fi ajustat individual cu

creşteri zilnice de la 0,5 mg de două ori pe zi la 1 până la 2 mg de două ori pe zi. Se recomandă precauţie, deoarece experienţa clinică la vârstnici este limitată.

Nu se recomandă utilizarea risperidonei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani cu manie bipolară,

datorită lipsei datelor privind eficacitatea.

Agresivitatea persistentă la pacienţii cu demenţă Alzheimer moderată până la severă

Se recomandă o doză iniţială de 0,25 mg de două ori pe zi. Dacă este necesar, acest dozaj poate fi

ajustat individual cu creşteri de 0,25 mg de două ori pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile.

Doza optimă este de 0,5 mg de două ori pe zi la majoritatea pacienţilor. Totuşi, la unii pacienţi dozele

eficace pot fi de până la 1 mg de două ori pe zi.

Risperidonă Medochemie nu trebuie utilizat mai mult de 6 săptămâni la pacienţii cu agresivitate

persistentă în demenţa Alzheimer. În timpul tratamentului, pacienţii trebuie evaluaţi frecvent şi regulat, iar necesitatea continuării administrării trebuie reevaluată.

Tulburări de comportament

Copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani

Pentru subiecţi cu greutatea corporală  50 kg, se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg o dată pe zi.

Dacă este necesar, acest dozaj poate fi ajustat individual cu creşteri de 0,5 mg o dată pe zi, dar nu la

intervale mai mici de două zile. Doza optimă este de 1 mg o dată pe zi pentru majoritatea pacienţilor.

Totuşi, la unii pacienţi dozele eficace pot fi de 0,5 mg o dată pe zi, în timp ce alţi pacienţi pot avea

nevoie de 1,5 mg o dată pe zi. Pentru subiecţii cu greutatea corporală < 50 kg, se recomandă o doză iniţială de 0,25 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, acest dozaj poate fi ajustat individual cu creşteri de 0,25 mg o dată pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile. Doza optimă este de 0,5 mg o dată pe zi pentru majoritatea pacienţilor. Totuşi, la unii pacienţi dozele eficace pot fi de 0,25 mg o dată pe zi, în timp ce alţi pacienţi pot avea nevoie de 0,75 mg o dată pe zi.

Ca în cazul tuturor tratamentelor simptomatice, continuarea utilizării Risperidonă Medochemie trebuie

evaluată şi justificată regulat.

Risperidonă Medochemie nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 5 ani, deoarece nu

există experienţă privind utilizarea la copii cu vârsta sub 5 ani cu această tulburare.

Pacienţii cu insuficienţă renală au o capacitate mai mică de a elimina fracţiunea activă antipsihotică

decât adulţii cu funcţie renală normală. Pacienţii cu funcţia hepatică afectată au creşteri ale concentraţiei plasmatice ale fracţiunii libere a risperidonei.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, independent de indicaţia terapeutică, doza iniţială

precum şi dozele următoare trebuie înjumătăţite, iar creşterea treptată a dozei trebuie să fie mai lentă.

Risperidonă Medochemie trebuie utilizat cu precauţie la aceste grupuri de pacienţi.

Risperidonă Medochemie este destinat utilizării orale. Alimentele nu afectează absorbţia Risperidonă

Medochemie.

Se recomandă ca întreruperea tratamentului să se facă treptat. După încetarea bruscă a administrării

dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat foarte rar simptome acute de întrerupere, incluzând greaţa, vărsăturile, transpiraţiile şi insomnia (vezi pct. 4.8). De asemenea, pot apărea recurenţe ale simptomelor psihotice şi s-a raportat apariţia tulburărilor motorii involuntare (cum sunt acatizia, distonia şi diskinezia).

Schimbarea medicaţiei antipsihotice anterioare

Când se consideră adecvat din punct de vedere medical, se recomandă întreruperea prin reducere

treptată a medicaţiei anterioare, în acelaşi timp cu iniţierea tratamentului cu Risperidonă Medochemie.

De asemenea, când se consideră adecvat din punct de vedere medical, trecerea pacienţilor de la un

antipsihotic cu eliberare lentă la terapia cu Risperidonă Medochemie poate fi făcută înlocuind următoarea injecţie programată. Trebuie reevaluată periodic necesitatea continuării medicaţiei antipsihotice existente.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Mortalitate crescută la pacienţii vârstnici cu demenţă

Într-o meta-analiză a 17 studii clinice controlate, cu medicamente antipsihotice atipice, inclusiv

risperidonă, la pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi cu antipsihotice atipice s-a înregistrat o mortalitate crescută, în comparaţie cu cei cărora li s-a administrat placebo. În studiile efectuate cu risperidonă la acest grup de pacienţi, controlate cu placebo, incidenţa mortalităţii a fost de 4,0% la pacienţii trataţi cu risperidonă, în comparaţie cu 3,1% la pacienţii la care s-a administrat placebo. Riscul relativ (intervalul de încredere fiind 95%) a fost de 1,21 (0,7; 2,1). Vârsta medie (intervalul de vârstă) a pacienţilor care au decedat a fost de 86 de ani (intervalul 67-100). Datele rezultate din două studii observaţionale mari au demonstrat că pacienţii vârstnici cu demenţă, care sunt trataţi cu antipsihotice convenţionale, sunt expuşi şi unui risc uşor crescut de deces, comparativ cu cei care nu sunt trataţi.

Datele existente sunt insuficiente pentru a da o estimare sigură a mărimii exacte a riscului şi cauza

riscului crescut nu este cunoscută. Limita până la care datele de mortalitate crescută rezultate din studiile observaţionale pot fi atribuite medicamentului antipsihotic în comparaţie cu unele caracteristici ale pacienţilor nu este clară.

Folosirea concomitentă cu furosemid

În studiile controlate cu placebo privind risperidona, efectuate la pacienţii vârstnici cu demenţă, s-a

observat o incidenţă mai mare a mortalităţii la pacienţii trataţi cu furosemid plus risperidonă (7,3%; vârsta medie 89 de ani, intervalul de vârstă 75-97) în comparaţie cu pacienţii trataţi cu risperidonă în monoterapie (3,1%; vârsta medie 84 ani, intervalul de vârstă 70-96) sau cu furosemid în monoterapie (4,1%; vârsta medie 80 ani, intervalul de vârstă 67-90). Creşterea mortalităţii la pacienţii trataţi cu furosemid plus risperidonă s-a observat în două din cele patru studii clinice. Folosirea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze mici) nu a fost asociată cu descoperiri asemănătoare.

Nu a fost identificat niciun mecanism fiziopatologic pentru a explica această descoperire şi nu s-a

observat un model consecvent pentru cauza decesului. Totuşi, medicamentul trebuie folosit cu precauţie şi trebuie avute în vedere riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale unui tratament concomitent cu alte diuretice puternice înainte de a se lua decizia de le folosi. Nu a existat o incidenţă crescută a mortalităţii printre pacienţii care luau alte diuretice ca tratament concomitent cu risperidonă.

Independent de tratament, deshidratarea a fost un factor general al mortalităţii şi de aceea trebuie

evitată cu grijă la pacienţii vârstnici cu demenţă.

Evenimente adverse vasculare cerebrale (EAVC)

În studiile clinice randomizate, controlate cu placebo, efectuate cu unele antipsihotice atipice la

pacienţii cu demenţă, a fost observat un risc de aproximativ trei ori mai mare de evenimente adverse cerebrovasculare. Datele adunate din 6 studii controlate cu placebo efectuate predominant la pacienţii vârstnici (> 65 de ani) cu demenţă au arătat că EAVC (grave sau lipsite de gravitate, combinate) au apărut la 3,3% (33/1009) din pacienţii trataţi cu risperidonă şi la 1,2% (8/712) din pacienţii cărora li s- a administrat placebo. Riscul relativ (intervalul de încredere 95%) a fost de 2,96 (1,34; 7,50).

Mecanismul pentru acest risc crescut nu este cunoscut. Un risc crescut nu poate fi exclus pentru alte

antipsihotice sau alte categorii de pacienţi.

Risperidonă Medochemie trebuie folosită cu precauţie la pacienţii cu factori de risc pentru accidente

vasculare cerebrale.

Riscul EAVC a fost semnificativ mai mare la pacienţii cu demenţă de tip mixt sau vascular în

comparaţie cu demenţa Alzheimer. De aceea, pacienţii cu alte tipuri de demenţă decât Alzheimer nu trebuie trataţi cu risperidonă.

Medicii sunt sfătuiţi să evalueze riscurile şi beneficiile utilizării Risperidonă Medochemie la pacienţii

cu demenţă, luând în considerare factorii care prevestesc riscul de accident vascular cerebral la fiecare pacient în parte. Pacienţii/persoanele care îngrijesc pacienţii trebuie atenţionaţi să raporteze imediat semnele şi simptomele potenţialelor EAVC, cum sunt o slăbiciune bruscă sau o amorţeală bruscă a feţei, braţelor şi picioarelor şi probleme de vedere sau vorbire. Trebuie luate în considerare fără întârziere toate opţiunile de tratament, inclusiv întreruperea administrării de risperidonă.

Risperidonă Medochemie trebuie folosit numai pe termen scurt pentru agresivitate persistentă la

pacienţii cu demenţă Alzheimer moderată până la severă suplimentar la abordările nefarmacologice care au avut eficacitate limitată sau nu au avut nicio eficacitate atunci când există riscul potenţial de violenţă sau autoagresivitate.

Pacienţii trebuie reevaluaţi regulat, ca şi necesitatea continuării tratamentului.

Datorită activităţii alfa-blocante a risperidonei, poate apărea hipotensiune arterială (ortostatică), în

special în perioada iniţierii tratamentului. Hipotensiunea arterială semnificativă clinic a fost observată după punerea pe piaţă în condiţiile utilizării concomitente a risperidonei şi a tratamentului antihipertensiv. Risperidonă Medochemie trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare cunoscute (de exemplu, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, tulburări de conducere, deshidratare, hipovolemie sau boli vasculare cerebrale), iar doza trebuie stabilită treptat conform recomandărilor (vezi pct. 4.2).

Dacă apare hipotensiunea arterială ortostatică, trebuie să se ia în considerare o reducere a dozei.

Leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză

În contextul utilizării medicamentelor antipsihotice, inclusiv risperidonă, au fost raportate cazuri de

leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză. În timpul supravegherii ulterior punerii pe piaţă, agranulocitoza s-a raportat foarte rar (< 1/10000 pacienţi).

Pacienţii cu istoric de număr scăzut de leucocite clinic semnificativ sau de leucopenie/neutropenie

indusă medicamentos trebuie monitorizaţi pe parcursul primelor luni de terapie şi trebuie luată în considerare întreruperea terapiei cu Risperidonă Medochemie la primele semne ale unei scăderi clinic semnificative a numărului de leucocite în absenţa altor factori cauzatori.

Pacienţii cu neutropenie clinic semnificativă trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru a observa apariţia

febrei sau a altor simptome sau semne ale unei infecţii şi trebuie trataţi cu promptitudine în cazul în care apar astfel de simptome sau semne.

Pacienţii cu neutropenie severă (număr absolut de neutrofile < 1 X 109/l) trebuie să întrerupă terapia cu

Risperidonă Medochemie, iar numărul de leucocite trebuie urmărit până la recuperare.

Diskinezia tardivă/simptomele extrapiramidale (DT/SEP)

Medicamentele cu proprietăţi antagonice asupra receptorilor dopaminergici au fost asociate cu

inducerea diskineziei tardive caracterizată prin mişcări involuntare ritmice, mai ales ale limbii şi feţei.

Declanşarea simptomelor extrapiramidale este un factor de risc al diskineziei tardive. Dacă apar semne

sau simptome ale diskineziei tardive trebuie avută în vedere întreruperea terapiei cu antipsihotice.

Se recomandă precauție la pacienții care primesc concomitent atât psihostimulante (de exemplu

metilfenidat), cât și risperidonă, deoarece simptomele extrapiramidale pot apărea atunci când se ajustează unul sau ambele medicamente. Se recomandă retragerea treptată a tratamentului stimulant (vezi pct. 4.5).

Sindromul neuroleptic malign (SNM)

În timpul tratamentului cu antipsihotice s-a raportat apariţia sindromului neuroleptic malign,

caracterizat prin hipotermie, rigiditate musculară, instabilitate neurovegetativă, alterarea conştienţei şi concentraţii plasmatice crescute ale creatin-fosfokinazei. Semnele suplimentare pot include mioglobinuria (rabdomioliza) şi insuficienţa renală acută. În acest caz, trebuie întreruptă administrarea tuturor antipsihoticelor, inclusiv a risperidonei.

Medicii trebuie să aprecieze raportul risc/beneficiu când prescriu antipsihotice, inclusiv Risperidonă

Medochemie pacienţilor cu boală Parkinson sau cu demenţă cu corpi Lewy (DCL). Boala Parkinson se

poate agrava în cazul tratamentului cu risperidonă. Ambele grupuri pot cunoaşte un risc crescut de sindrom neuroleptic malign, precum şi o sensibilitate crescută la medicamente antipsihotice; aceşti pacienţi au fost excluşi din studiile clinice. Manifestarea acestei sensibilităţi crescute poate include confuzie, obnubilare, instabilitate posturală cu căderi frecvente, precum şi simptome extrapiramidale.

Hiperglicemia și diabetul zaharat

În cazuri foarte rare, în timpul tratamentului cu risperidonă a fost raportată hiperglicemia sau

exacerbarea unui diabet zaharat pre-existent. În anumite cazuri, a fost raportată mai întâi o creştere în greutate, care poate fi un factor predispozant. Asocierea cu cetoacidoză a fost raportată foarte rar şi asocierea cu coma diabetică a fost raportată rar. Se recomandă monitorizarea clinică corespunzătoare a pacienţilor, în concordanţă cu ghidurile pentru utilizarea antipsihoticelor. Pacienţii tratați cu oricare antipsihotic atipic, inclusiv Risperidonă Medochemie, trebuie monitorizaţi pentru simptome de hiperglicemie (cum sunt polidipsia, poliuria, polifagia şi senzaţia de slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat trebuie monitorizaţi regulat pentru înrăutăţirea controlului glicemiei.

Creșterea semnificativă a greutății a fost raportată la utilizarea risperidonei. Greutatea trebuie

monitorizată în mod regulat.

Hiperprolactinemia este o reacţie adversă frecventă la tratamentul cu risperidonă. La pacienţii care

prezintă dovezi ale unor reacţii adverse posibile asociate cu prolactina (de exemplu, ginecomastie, tulburări menstruale, anovulaţie, tulburări de fertilitate, libido scăzut, disfuncţie erectilă, galactoree), se recomandă evaluarea concentrației plasmatice a prolactinei.

Studiile efectuate pe culturi de ţesuturi sugerează că prin intermediul prolactinei la om poate fi

stimulată creşterea celulelor tumorale la sân. Deşi până acum, în studiile clinice şi epidemiologice nu a fost demonstrată nicio asociere netă cu administrarea de antipsihotice, se recomandă precauţie în cazul utilizării la pacienţii cu antecedente medicale relevante. Risperidonă Medochemie trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu hiperprolactinemie pre-existentă şi la pacienţii cu posibile tumori dependente de prolactină.

Prelungirea intervalului QT a fost foarte rar raportată ulterior punerii pe piaţă. Ca în cazul altor

antipsihotice, se recomandă precauţie atunci când risperidona este prescrisă pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare cunoscute, cu antecedente familiale de prelungire a intervalului QT, bradicardie sau tulburări electrolitice (hipokalemia, hipomagneziemia), întrucât poate creşte riscul de efecte aritmogene şi în cazul folosirii concomitente a unor medicamente cunoscute pentru efectul lor de prelungire a intervalului QT.

Risperidonă Medochemie trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu antecedente de convulsii sau cu

alte afecţiuni care pot coborî teoretic pragul convulsiv.

Priapismul poate apărea în timpul tratamentului cu Risperidonă Medochemie datorită efectelor sale

blocante alfa-adrenergice.

Perturbarea capacităţii organismului de a reduce temperatura centrală a corpului a fost atribuită

medicamentelor antipsihotice. Se recomandă prudenţă în prescrierea de Risperidonă Medochemie pacienţilor care au stări ce ar putea contribui la creşterea temperaturii centrale a corpului, precum exerciţii fizice susţinute, expunerea la temperaturi extreme, tratament concomitent cu acţiune anticolinergică sau posibilitate de deshidratare.

În studiile preclinice cu risperidonă s-a observat un efect antiemetic. Acest efect, dacă apare la om,

poate masca semnele şi simptomele supradozajului cu anumite medicamente sau ale unor afecţiuni cum sunt ocluzia intestinală, sindromul Reye şi tumorile cerebrale.

Pacienţii cu insuficienţă renală au o capacitate redusă de eliminare a fracţiunii antipsihotice active,

comparativ cu adulţii cu funcţie renală normală. Pacienţii cu insuficienţă hepatică prezintă concentraţii plasmatice crescute ale fracţiunii libere de risperidonă (vezi pct. 4.2).

S-au raportat cazuri de tromboembolism venos (TEV) în timpul utilizării medicamentelor

antipsihotice. Deoarece pacienţii trataţi cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc dobândiţi pentru TEV, trebuie identificaţi toţi factorii de risc posibili pentru TEV, înainte şi în timpul tratamentului cu

Risperidonă Medochemie şi trebuie luate măsurile de profilaxie.

Sindromul de iris flasc intraoperator (SIFI) a fost observat în timpul intervenţiilor chirurgicale pentru

cataractă la unii pacienţi trataţi cu blocante alfa-1 adrenergice, inclusiv risperidonă (vezi pct. 4.8).

SIFI poate duce la creşterea complicaţiilor oculare în timpul intervenţiei chirurgicale şi post-operator.

Medicul oftalmolog chirurg trebuie anunţat înaintea intervenţiei chirurgicale despre utilizarea actuală

sau în antecedente a medicamentelor cu efecte blocante alfa-1 adrenergice. Nu a fost stabilit potenţialul beneficiu al întreruperii tratamentului cu blocante alfa-1 adrenergice înaintea intervenţiei chirurgicale pentru cataractă şi este necesară punerea în balanţă a riscului întreruperii medicaţiei antipsihotice.

Înainte de a se prescrie risperidonă unui copil sau adolescent cu tulburări de comportament, aceştia

trebuie evaluaţi cu atenţie pentru cauzele fizice şi sociale ale comportamentului agresiv, cum sunt durerea sau cerinţe inadecvate ale mediului de provenienţă.

Efectul sedativ al risperidonei trebuie monitorizat îndeaproape la acest grup de populaţie din cauza

posibilelor consecinţe asupra capacităţii de învăţare. O schimbare a momentului administrării risperidonei poate îmbunătăţi impactul sedării asupra atenţiei la copii şi adolescenţi.

Risperidona a fost asociată cu creşterile medii ale greutăţii corporale şi a indicelui de masă corporală

(IMC). În studiile deschise pe temen lung, schimbările de înălţime se încadrau în valorile aşteptate ale normelor adecvate vârstei. Nu a fost încă studiat adecvat efectul tratamentului pe termen lung cu risperidonă asupra maturizării sexuale şi înălţimii.

Din cauza efectelor potenţiale ale hiperprolactinemiei prelungite asupra creşterii şi a maturizării

sexuale la copii şi adolescenţi, trebuie avută în vedere evaluarea clinică regulată a statusului endocrinologic, incluzând măsurători ale înălţimii, greutăţii, maturizării sexuale, monitorizarea menstruaţiei şi alte efecte potenţiale legate de prolactină.

Rezultatele unui mic studiu observaţional, efectuat după punerea pe piaţă, au arătat că subiecţii cu

vârsta cuprinsă între 8-16 ani, expuşi la risperidonă, au fost în medie cu aproximativ 3,0-4,8 cm mai înalţi decât cei trataţi cu alte medicamente antipsihotice atipice. Acest studiu nu a fost adecvat pentru a determina dacă expunerea la risperidonă a avut vreun impact asupra înălţimii definitive la adult sau dacă rezultatul a fost consecinţa unui efect direct al risperidonei asupra creşterii osoase, a unui efect al bolii preexistente în sine asupra creşterii osoase sau a unui control mai bun al bolii preexistente, având ca efect o augmentare a creşterii în înălțime.

Pe parcursul tratamentului cu risperidonă trebuie efectuate examinări regulate cu scopul de a identifica

simptomele extrapiramidale şi alte tulburări de mişcare.

Pentru recomandări specifice legate de dozare la copii şi adolescenţi, vezi pct. 4.2

Comprimatele filmate conţin lactoză. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză,

deficiență totală de lactază sau malabsorbție de glucoză-galactoză, nu trebuie să ia acest medicament.

Colorantul galben amurg conținut de Risperidonă Medochemie 2 mg poate cauza reacții alergice.

Interacţiuni legate de farmacodinamică

Medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT

Similar altor antipsihotice, se recomandă precauţie în prescrierea risperidonei împreună cu

medicamente cunoscute pentru prelungirea intervalului QT, de exemplu, antiaritmice (de exemplu chinidina, disopiramida, procainamida, propafenonă, amiodaronă, sotalol), antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodarona, sotalolul), antidepresive triciclice (adică amitriptilina), antidepresive tetraciclice (adică maprotilina), unele antihistaminice, alte antipsihotice, unele antimalarice (adică derivaţi de chinină şi meflochina) şi cu medicamente care determină dezechilibru electrolitic (hipocalcemie, hipomagneziemie), bradicardie sau cele care inhibă metabolizarea hepatică a risperidonei. Aceasta listă indică anumite medicamente, dar nu este exhaustivă.

Medicamente cu acţiune centrală şi alcoolul etilic

Risperidona trebuie folosită cu precauţie în asociere cu alte substanţe active la nivel nervos central, în

special cu alcoolul etilic, opiaceele, antihistaminicele şi benzodiazepinele, datorită riscului crescut de sedare.

Levodopa şi agonişti dopaminergici

Risperidonă Medochemie poate antagoniza efectul levodopa şi al altor agonişti dopaminergici. În

cazul în care această asociere este considerată necesară, în special în stadiile avansate ale bolii Parkinson, trebuie prescrisă doza eficace minimă pentru fiecare tip de medicament.

Ulterior punerii pe piaţă s-a observat hipotensiune arterială semnificativă clinic în cazul administrării

risperidonei concomitent cu tratamentul antihipertensiv.

Utilizarea asociată a psihostimulantelor (de exemplu, metilfenidat) cu risperidonă poate duce la

simptome extrapiramidale după schimbarea oricărui tratament sau a ambelor tratamente (vezi pct. 4.4).

Nu este recomandată utilizarea concomitentă de risperidonă administrată pe cale orală cu paliperidonă,

deoarece paliperidona este metabolitul activ al risperidonei şi asocierea celor două medicamente poate să ducă la o expunere suplimentară la fracţiunea activă, cu efect antipsihotic.

Interacţiuni legate de farmacocinetică

Alimentele nu afectează absorbţia risperidonei.

Risperidona este metabolizată în principal pe calea CYP2D6 şi într-o proporţie mai mică pe calea

CYP3A4. Atât risperidona, cât şi metabolitul său activ 9-hidroxirisperidona, sunt substrat al

glicoproteinei-P (gp-P). Substanţele care modifică activitatea CYP2D6 sau substanţele care inhibă puternic sau care induc activitatea CYP3A4 şi/sau a gp-P pot influenţa farmacocinetica fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic.

Administrarea concomitentă a risperidonei cu un inhibitor puternic al CYP2D6 poate să crească

concentraţia plasmatică a risperidonei, dar mai puţin a fracţiunii active, cu efect antipsihotic. Doze mai mari dintr-un inhibitor puternic al CYP2D6 pot creşte concentraţiile plasmatice ale fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic (de exemplu paroxetina, vezi mai jos). Este de aşteptat ca şi alţi inhibitori ai CYP2D6, cum este chinidina, să afecteze concentraţiile plasmatice ale risperidonei într-un mod asemănător. La începutul sau la întreruperea tratamentului concomitent cu paroxetină, chinidină sau alt inhibitor puternic al CYP2D6, în special în doze mari, medicul trebuie să reevalueze dozele de risperidonă.

Inhibitori ai CYP3A4 şi/sau ai gp-P

Administrarea concomitentă a risperidonei cu inhibitori puternici ai CYP3A4 şi/sau ai gp-P poate creşte

semnificativ concentraţiile plasmatice ale fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic. La începutul sau întreruperea tratamentului cu itraconazol sau alt inhibitor puternic al CYP3A4 şi/sau gp- P, medicul trebuie să reevalueze dozele de risperidonă.

Inductori ai CYP3A4 şi/sau ai gp-P

Administrarea concomitentă a risperidonei cu un inductor puternic al CYP3A4 şi/sau gp-P pot scădea

concentraţiile plasmatice ale fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic. La începutul sau la întreruperea tratamentului cu carbamazepină sau alt inductor puternic al CYP3A4 şi/sau gp-P, medicul trebuie să reevalueze dozele de risperidonă. Inductorii CYP3A4 îşi exercită efectul într-o manieră dependentă de timp şi pot trece cel puţin 2 săptămâni până să atingă efectul maxim după introducere.

Invers, la întreruperea tratamentului, poate dura cel puţin 2 săptămâni ca inducerea CYP3A4 să se

diminueze.

Medicamente cu legare în proporţie crescută de proteinele plasmatice

Atunci când risperidona se administrează împreună cu medicamente cu legare în proporţie crescută de

proteinele plasmatice, nu s-a observat o desprindere relevantă clinic de proteinele plasmatice a niciunuia dintre medicamente.

Atunci când se utilizează concomitent medicamente, trebuie citite informaţiile corespunzătoare despre

medicament, cu privire la calea de metabolizare şi posibila necesitate de ajustare a dozelor.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi. Nu este cunoscută relevanţa rezultatelor

acestor studii la copii şi adolescenţi Utilizarea concomitentă a psihostimulantelor (de exemplu metilfenidat) cu risperidonă la copii şi

adolescenţi nu a modificat farmacocinetica şi eficacitatea risperidonei.

Exemple de medicamente care pot interacţiona sau pentru care s-a dovedit că nu interacţionează cu

risperidona sunt enumerate mai jos:

Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii risperidonei

Antibacteriene

* Eritromicina, un inhibitor moderat al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, nu modifică farmacocinetica risperidonei şi a fracţiunii active, cu afect antipsihotic.

* Rifampicina, un inductor puternic al CYP3A4 şi un inductor al gp-P, a scăzut concentraţiile plasmatice ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

Anticolinesterazice

* Donepezilul şi galantamina, ambele substraturi ale CYP2D6 şi CYP3A4, nu au arătat un efect relevant clinic asupra farmacocineticii risperidonei şi asupra fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

* Pentru carbamazepină, un inductor puternic al CYP3A4 şi un inductor al gp-P, s-a arătat că scade concentraţiile plasmatice ale fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic. Efecte similare pot fi observate, de exemplu, cu fenitoină şi fenobarbital, care, de asemenea, induc enzimele hepatice CYP3A4, precum şi gp-P.

* Topiramatul a scăzut modest biodisponibilitatea risperidonei, dar nu şi pe cea a fracţiunii active, cu efect antipsihotic. Prin urmare, această interacţiune este puţin probabil să aibă semnificaţie clinică.

Antimicotice

* Itraconazolul, un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, la doze de 200 mg/zi, a crescut concentraţiile plasmatice ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic, cu aproximativ 70% în cazul administrării de doze de risperidonă de 2 până la 8 mg/zi.

* Ketoconazolul, un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, la doze de 200 mg/zi, a crescut concentraţia plasmatică a risperidonei şi a scăzut concentraţia plasmatică a 9- hidroxirisperidonei.

Antipsihotice

* Fenotiazinele pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu şi pe cele ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

Antivirale

* Inhibitori de proteaze: nu sunt disponibile date din studii specifice; cu toate acestea, având în vedere că ritonavirul este un inhibitor puternic al CYP3A4 şi un inhibitor slab al CYP2D6, ritonavirul şi inhibitorii de proteaze potenţaţi cu ritonavir pot creşte concentraţiile fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic.

* Unele blocante beta-adrenergice pot să crească concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu şi pe acelea ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

Blocante ale canalelor de calciu

* Verapamilul, un inhibitor moderat al CYP3A4 şi un inhibitor al gp-P, creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei şi ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

Medicamente cu acţiune la nivel gastro-intestinal

* Antagoniştii receptorilor H2: cimetidina şi ranitidina, inhibitori slabi ai CYP2D6 şi CYP3A4, cresc biodisponibilitatea risperidonei, dar numai marginal pe cea a fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

ISRS şi antidepresive triciclice

* Fluoxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6, creşte concentraţia plasmatică a risperidonei, dar mai puţin pe cea a fracţiunii active, cu efect antipsihotic

* Paroxetina, un inhibitor puternic al CYP2D6, creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei; dar, la doze de până la 20 mg/zi, mai puţin pe cea a fracţiunii active, cu efect antipsihotic. Cu toate acestea, dozele mai mari de paroxetină pot creşte concentraţiile fracţiunii active, cu efect antipsihotic, a risperidonei.

* Antidepresivele triciclice pot creşte concentraţiile plasmatice ale risperidonei, dar nu şi pe acelea ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic. Amitriptilina nu afectează farmacocinetica risperidonei sau pe cea a fracţiunii active, cu efect antipsihotic.

* Sertralina, un inhibitor slab al CYP2D6 şi fluvoxamina, un inhibitor slab al CYP3A4, la doze de până la 100 mg/zi nu sunt asociate cu modificări clinic semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic. Cu toate acestea, doze mai mari de 100 mg/zi de sertralină sau fluvoxamină pot să crească concentraţiile fracţiunii active a risperidonei, cu efect antipsihotic.

* Risperidona nu a demonstrat un efect semnificativ clinic asupra farmacocineticii valproatului sau topiramatului.

Antipsihotice

* Aripiprazolul, un substrat al CYP2D6 şi al CYP3A4: risperidona sub formă de comprimate sau soluţie injectabilă nu a afectat farmacocinetica aripiprazolului şi a metabolitului său activ, dehidroaripiprazol.

Glicozide digitalice

* Risperidona nu a demonstrat un efect clinic relevant asupra farmacocineticii digoxinei.

* Risperidona nu a demonstrat un efect semnificativ clinic asupra farmacocineticii litiului.

Administrarea concomitentă a risperidonei cu furosemid

* Vezi pct. 4.4 cu privire la mortalitatea crescută la pacienţii vârstnici cu demenţă, cărora li se administrează concomitent furosemid.

Nu există date adecvate privind utilizarea risperidonei la femeile gravide. Risperidona nu s-a dovedit

teratogenă în studiile la animale, dar s-au descoperit alte tipuri de toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut.

Nou-născuţii expuşi la antipsihotice (inclusiv risperidona) în al treilea trimestru de sarcină sunt expuşi

riscului de reacţii adverse, inclusiv extrapiramidale şi/sau simptome de sevraj, care pot varia în severitate și durată. Au fost raportate cazuri de agitaţie, hipertonie, hipotonie, tremor, somnolenţă, tulburări respiratorii sau tulburări de hrănire. În consecinţă, nou-născuţii ar trebui să fie monitorizaţi cu atenţie.

Risperidonă Medochemie nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este

absolut necesar. Dacă în timpul sarcinii este necesară întreruperea tratamentului, aceasta nu trebuie făcută brusc.

În studiile la animale, risperidona şi 9 hidroxi-risperidona se excretă în lapte. De asemenea, la om, s-a

demonstrat că risperidona şi 9 hidroxi-risperidona se excretă în laptele matern în cantităţi mici. Nu există date disponibile în legătură cu reacţiile adverse în cazul alăptării nou-născuţilor. De aceea, trebuie evaluat avantajul alăptării comparativ cu riscurile potenţiale pentru copil.

Ca şi în cazul altor medicamente antagonişti ai receptorilor dopaminergici D2, Risperidonă Medochemie

creşte prolactinemia. Hiperprolactinemia poate suprima GnRH de la nivelul hipotalamusului, determinând reducerea secreţiei gonadotropinei pituitare. Aceasta, la rândul său, poate inhiba funcția de reproducere prin afectarea steroidogenezei gonadelor, atât la pacienții de sex feminin, cât și la cei de sex masculin.

Nu au existat efecte relevante observate în studiile non-clinice.

Risperidonă Medochemie are influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule

şi de a folosi utilaje datorită efectelor potenţiale vizuale şi asupra sistemului nervos (vezi pct. 4.8). De aceea, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosescă utilaje până când nu se cunoaşte sensibilitatea lor la produs.

Cele mai frecvent raportate reacţii adverse la medicament (RAM) (incidenţa ≥10%) sunt:

parkinsonism, sedare/somnolenţă, cefalee şi insomnie.

RAM aparent corelate cu doza au inclus parkinsonism şi acatizie.

Mai jos, se prezintă toate RAM care s-au raportat în studiile clinice şi cele ulterioare punerii pe piaţă.

Se utilizează următorii termeni şi frecvenţe: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai

puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000) și foarte rare (<1/10000).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravităţii.

Aparate, sisteme şi Reacţie adversă la medicament

organe Frecvenţă

Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare

frecvente frecvente Infecţii şi infestări pneumonie, infecţie a infecție, otită

bronşită, tractului medie cronică infecţie a respirator, tractului cistită, infecţie respirator oculară, superior, tonsilită, sinuzită, infecţie onicomicoză, a celulită,

tractului urinar, infecţie infecţie localizată, otică, gripă infecţie virală, acarodermatită otită medie Tulburări neutropenie, agranulocitozăc

hematologice şi leucopenie, granulocitopeni limfatice trombocitopeni, e anemie, scădere a hematocritului, eozinofilie, scădere a valorii hemoglobinei Tulburări ale hipersensibilitat reacţie

sistemului imunitar e anafilacticăc, hipersensibilitat e la

medicamente Tulburări endocrine hiperprolactine secreţie

miea inadecvată de hormon antidiuretic, glicozurie Tulburări metabolice creştere diabet zaharatb, intoxicaţie cu cetoacidoză

şi de nutriţie ponderală, hiperglicemie, apă c, diabetică creştere a polidipsie, hipoglicemie, apetitului scădere hiperinsulinemi alimentar, ponderală, ec, scădere a anorexie, hipertrigliceride apetitului hipercolesterole mie, alimentar mie Tulburări psihice insomnied, tulburări ale manie, stare de catatonie,

somnului, confuzie, somnambulism, agitaţie, libidou scăzut, tulburări depresie, nervozitate, alimentare anxietate coşmaruri, legate de somn, apatie stare hipoafectivă, anorgasmie Tulburări ale sedare/ acatizied, diskinezie sindrom

sistemului nervos somnolenţă, distonied, tardivă, neuroleptic parkinsonism ameţeli, ischemie malign, d, diskinezied, cerebrală, lipsa tulburări cefalee tremor, letargie răspunsului la cerebrovascular stimuli, e, comă pierdere a diabetică, conştienţei, nesiguranță a reducere a mișcărilor conştienţei, capului convulsiid, sincopă, hiperactivitate psihomotorie, tulburări de echilibru, tulburări ale coordonării motorii, ameţeală posturală, tulburări ale atenţiei, dizartrie, disgeuzie, hipoestezie, parestezie, accident vascular cerebral ischemic tranzitoriu, hipersomnie, accident vascular cerebral, tulburări de vorbire Tulburări oculare vedere fotofobie, glaucom,

înceţoşată, xeroftalmie, tulburări de conjunctivită hipersecreție de mișcare a lacrimală, globilor oculari, hiperemie mișcări oculară, secreție oculogire, oculară, formare de tumefiere cruste oculară palpebrale, sindrom de iris flasc (intraoperator) c; reducere a acuității vizuale Tulburări acustice şi vertij, tinitus,

vestibulare otalgie Tulburări cardiace tahicardie fibrilaţie atrială, aritmie sinusală

bloc atrioventricular, tulburări de conducere, interval QT prelungit pe

electrocardiogra mă, bradicardie, electrocardiogra mă anormală, palpitaţii, bloc de ramură, bradicardie sinusală Tulburări vasculare hipertensiune hipotensiune embolie

arterială, arterială, pulmonară, embolie hipotensiune tromboză pulmonară, arterială venoasă tromboză ortostatică, venoasă hiperemie facială Tulburări dispnee, durere pneumonie de sindrom de

respiratorii, faringo- aspiraţie, apnee în toracice şi laringiană, tuse, congestie timpul mediastinale epistaxis, pulmonară, somnului, congestie congestie a hiperventilaţie nazală tractului respirator, raluri, wheezing, disfonie, tulburări respiratorii Tulburări gastro- dureri incontinenţă pancreatită, ileus

intestinale abdominale, fecală, ocluzie disconfort fecalom, intestinală, abdominal, gastroenterită, edem vărsături, disfagie, lingual, cheilită, greaţă, flatulenţă, tumefiere a constipaţie, gastrită buzelor diaree, dispepsie, xerostomie, durere dentară, disconfort la nivelul stomacului Afecţiuni cutanate şi erupţie cutanată, urticarie, prurit, erupţie post

ale ţesutului eritem alopecie, medicamentoasă subcutanat hiperkeratoză, , eczemă, mătreaţă xerodermie, modificări ale culorii pielii, acnee, dermatită seboreică, afecţiuni ale pielii, afecțiuni cutanate, angioedem Tulburări spasme creştere a rabdomioliză

musculoscheletice musculare, concentraţiei şi ale durere plasmatice a ţesutului conjunctiv musculoscheleti creatin că, fosfokinazei, dorsalgie, anomalii de artralgie, durere postură, la nivelul rigiditate extremităților articulară, edeme articulare, slăbiciune musculară, cervicalgie, mialgie, dureri toracice musculo- scheletice Tulburări renale şi incontinenţă polakiurie,

ale căilor urinare urinară, enurezis retenţie urinară, disurie Condiţii în sindrom de

legătură cu sevraj la sarcina, perioada nou-născut c puerperală şi perinatală Tulburări ale disfuncţie priapismc,

aparatului genital şi erectilă, întârziere a sânului tulburări de menstruaţiei, ejaculare, angorjare a amenoree, sânilor, tulburări creştere în menstrualed, volum ginecomastie, a sânilor, galactoree, secreţii disfuncţie mamare sexuală, mastodinie, disconfort la nivelul sânului, scurgeri vaginale edemd, pirexie, edem facial, hipotermie, durere frisoane, scădere a toracică, creştere a temperaturii astenie, temperaturii corporale, fatigabilitate, corporale, senzaţie de durere tulburări de răceală mers, periferică, sete, disconfort sindrom de toracic, întrerupere, stare generală induraţiec de rău, indispoziție, disconfort, indolență, simptome asemănătoare gripei Tulburări creştere a icter

hepatobiliare concentrației transaminazelor hepatice, creştere a concentraţiei gamma- glutamiltransfer azei, creştere a concentraţiilor enzimelor hepatice Leziuni, intoxicaţii şi cădere dureri asociate

complicaţii legate de procedurilor procedurile utilizate utilizate aHiperprolactinemia poate, în unele cazuri, să determine ginecomastie, tulburări menstruale, amenoree, galactoree. bÎn studii controlate placebo, diabetul zaharat s-a raportat la 0,18% dintre subiecţii trataţi cu risperidonă, comparativ cu o rată de 0,11% în grupul la care s-a administrat placebo. Incidenţa globală din toate studiile clinice a fost de 0,43% la toţi subiecţii trataţi cu risperidonă. cNu s-a observat în studiile clinice cu risperidonă, dar s-a observat în experienţa de după punerea pe piaţă a risperidonei. dPot apărea tulburări extrapiramidale: parkinsonism (hipersecreţie salivară, rigiditate musculo- scheletică, parkinsonism, salivat în exces, rigiditate în roată dințată, bradikinezie, hipokinezie, facies tip mască, contracţie musculară, akinezie, rigiditate nucală, rigiditate musculară, mers parkinsonian şi reflex glabelar anormal, tremor parkinsonian în repaus), acatizie (acatizie, agitaţie, hiperkinezie şi sindromul picioarelor neliniştite), tremor, diskinezie (diskinezie, spasme musculare, coreoatetoză, atetoză şi mioclonus), distonie.

Distonia include distonie, hipertonie, torticolis, contracţii musculare involuntare,

contracturi musculare, blefarospasm, oculogiraţie, paralizie a limbii, spasm facial, laringospasm, miotonie, opistotonus, spasm orofaringian, pleurototonus, spasm lingual şi trismus. Trebuie remarcat faptul că este inclus un spectru mai larg de simptome, care nu au în mod exclusiv origine extrapiramidală. Insomniile includ: insomnie iniţială, insomnie medie. Convulsiile includ: convulsii de tip grand mal; Tulburările menstruale includ: menstruaţie neregulată, oligomenoree; Edemele includ: edem generalizat, edem periferic, edem cu godeu.

Reacții adverse reportate la utilizarea medicamentelor care conțin paliperidonă

Paliperidona este metabolitul activ al risperidonei, de aceea, profilul reacțiilor adverse este relevant

pentru ambele substanțe (inclusiv în formele farmaceutice cu administrare orală și injectabilă).

Suplimentar față de reacțiile adverse descrise anterior, la utilizarea medicamentelor care conțin

paliperidonă au fost raportate următoarele reacții adverse, care pot fi de așteptat să apară și la Risperidonă Medochemie.

Tulburări cardiace: sindrom de tahicardie posturală ortostatică.

Similar altor antipsihotice, după punerea pe piaţă, pentru risperidonă s-au raportat cazuri foarte rare de

prelungire a intervalului QT. Alte efecte cardiace de clasă raportate pentru antipsihotice care prelungesc intervalul QT includ aritmie ventriculară, fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară, moarte subită, stop cardiac şi torsada vârfurilor.

În timpul utilizării medicamentelor antipsihotice, s-au raportat cazuri de tromboembolism venos,

inclusiv cazuri de embolism pulmonar şi cazuri de tromboză venoasă profundă (frecvenţă necunoscută).

Creşterea ponderală

Procentele pacienţilor adulţi cu schizofrenie cărora li s-a administrat placebo sau risperidonă care

îndeplinesc un criteriu de creştere ponderală de  7% din greutatea corporală au fost comparate într-un grup de studii controlate cu placebo fiecare având durata de la 6 la 8 săptămâni, relevând o incidenţă mai mare semnificativ statistic a creşterii ponderale pentru risperidonă (18%) în comparaţie cu placebo (9%). Într-un grup de studii controlate cu placebo, fiecare cu durata de 3 săptămâni la pacienţii adulţi cu manie acută, incidenţa creşterii ponderale de  7% la momentul final a fost comparabilă în grupurile risperidonă (2,5%) şi placebo (2,4%) şi a fost uşor mai mare decât la grupul activ de control (3,5%).

La grupul de pacienţi copii şi adolescenţi cu tulburări de comportament şi alte tulburări de

comportament disruptive, în studiile pe termen lung, greutatea corporală a crescut cu o medie de 7,3 kg după 12 luni de tratament. Creşterea estimată a greutăţii corporale la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani este de 3 până la 5 kg pe an. Între vârstele 12-16 ani, această magnitudine a creşterii ponderale de la 3 la 5 kg pe an se menţine la fete, în timp ce băieţii acumulează aproximativ 5 kg pe an.

Informaţii suplimentare la grupurile speciale de pacienţi

Mai jos sunt descrise reacţii adverse la medicament care au fost raportate cu o incidenţă mai mare la

pacienţii vârstnici cu demenţă sau la copii şi adolescenţi, decât la grupul pacienţilor adulţi:

Atacul ischemic tranzitoriu şi accidentele vasculare cerebrale sunt RAM raportate în studiile clinice cu

o frecvenţă de 1,4%, respectiv de 1,5% la pacienţii vârstnici cu demenţă. În plus, s-au raportat următoarele RAM cu o frecvenţă de 5% la pacienţii vârstnici cu demenţă şi cu o frecvenţă de cel puţin două ori mai mare decât cea observată la alte grupuri de pacienţi adulţi: infecţii ale tractului urinar, edem periferic, letargie şi tuse.

În general, este de aşteptat ca tipurile de reacţii adverse la copii, să fie similare cu cele observate la

adulţi. S-au raportat următoarele RAM cu o frecvenţă 5% la pacienţii copii şi adolescenţi (între 5 şi 17 ani) şi cu o frecvenţă de cel puţin două ori mai mare decât cea observată în studiile clinice la adulţi:

somnolenţă/sedare, fatigabilitate, cefalee, apetit alimentar crescut, vărsături, infecţii de tract respirator superior, congestie nazală, algii abdominale, ameţeală, tuse, febră, tremor, diaree şi enurezis.

Efectul tratamentului pe termen lung cu risperidonă asupra maturizării sexuale şi înălţimii nu a fost

studiat în mod adecvat (vezi pct. 4.4, subpct. 'Copii şi adolescenţi“).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro

În general, semnele şi simptomele raportate au fost cele rezultate din exagerarea efectelor

farmacologice ale risperidonei. Acestea includ somnolenţă şi sedare, tahicardie, hipotensiune arterială şi simptome extrapiramidale. În caz de supradozaj, s-au raportat prelungirea intervalului QT şi convulsii. Torsada vârfurilor a fost raportată în cazul unui supradozaj asociat de risperidonă şi paroxetină.

În caz de supradozaj acut, trebuie să se ia în considerare posibilitatea implicării mai multor

medicamente.

Stabiliţi şi menţineţi căile aeriene permeabile şi asiguraţi o oxigenare şi ventilare adecvate. Trebuie avute

în vedere lavajul gastric (după intubare, dacă pacientul este inconştient) şi administrarea de cărbune activat concomitent cu un laxativ atunci când ingerarea medicamentului a avut loc cu mai puţin de o oră în urmă. Monitorizarea funcţiilor cardiovasculare trebuie iniţiată cât mai curând posibil şi trebuie să includă o monitorizare electrocardiografică continuă pentru a diagnostica în timp util orice aritmie posibilă.

Nu se cunoaşte nici un antidot specific pentru Risperidonă Medochemie. De aceea, trebuie instituite

măsuri adecvate de susţinere a funcţiilor vitale. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator trebuie tratate adecvat, prin administrarea intravenoasă de fluide şi/sau de simpatomimetice. În cazul simptomelor extrapiramidale grave, trebuie administrată medicaţie anticolinergică. Supravegherea medicală permanentă şi monitorizarea trebuie să continue până la îmbunătăţirea stării pacientului.

Grupa farmacoterapeutică: alte antipsihotice, codul ATC: N05AX08

Risperidona este un antagonist monoaminergic selectiv cu proprietăţi unice. Are o mare afinitate cu

receptorii serotoninergici 5-HT2 şi dopaminergici D2. Risperidona se leagă, de asemenea, la nivelul receptorilor alfa1-adrenergici şi, cu afinitate mai mică, la nivelul receptorilor H1-histaminergici şi alpha2-adrenergici. Risperidona nu are afinitate pentru receptorii colinergici. Deşi risperidona este un antagonist D2 puternic, care se consideră că îmbunătăţeşte simptomele pozitive ale schizofreniei, ea determină în măsură mai mică deprimarea activităţilor motorii şi inducerea catalepsiei decât antipsihoticele clasice. Antagonismul central echilibrat serotoninergic şi dopaminergic poate reduce incidenţa reacţiilor adverse extrapiramidale şi extinde activitatea terapeutică la simptomele negative şi afective ale schizofreniei.

Eficacitatea risperidonei în tratamentul pe termen scurt al schizofreniei a fost stabilită în patru studii,

cu durata de 4 până la 8 săptămâni, care au înrolat peste 2500 de pacienţi, care au îndeplinit criteriile DSM-IV pentru schizofrenie. Într-un studiu de 6 săptămâni, controlat cu placebo, care a implicat

creşterea treptată a dozei de risperidonă până la 10 mg pe zi administrată de două ori pe zi, risperidona a fost superioară faţă de placebo în scorul total al Scalei de punctare psihiatrică succintă (BPRS). Într-

un studiu clinic de 8 săptămâni controlat cu placebo, implicând 4 doze fixe de risperidonă (2, 6, 10 şi 16 mg pe zi, administrate de două ori pe zi), toate cele patru grupuri tratate cu risperidonă au fost superioare celor cu placebo în ceea ce priveşte scorul total pe Scala sindromului pozitiv şi negativ (PANSS). Într-un studiu clinic comparativ al dozelor, care a durat 8 săptămâni, şi care a implicat cinci doze fixe de risperidonă (1, 4, 8, 12 şi 16 mg pe zi administrate de două ori pe zi), grupurile tratate cu doze de 4, 8 şi 16 mg pe zi de risperidonă au fost superioare grupului tratat cu doza de risperidonă de 1 mg în ceea ce priveşte scorul total PANSS. Într-un studiu clinic comparativ al dozelor de 4 săptămâni controlat cu placebo, implicând 2 doze fixe de risperidonă (4 şi 8 mg pe zi administrate o dată pe zi), ambele grupuri tratate cu doze de risperidonă au fost superioare celor cu placebo în câteva măsurători PANSS, inclusiv PANSS total şi o măsurare a răspunsului (reducere >20% în scorul total PANSS).

Într-un studiu clinic cu durată mai lungă, pacienţilor trataţi ambulatoriu, care îndeplineau predominant

criteriile DSM-IV pentru schizofrenie şi care fuseseră stabili clinic timp de cel puţin 4 săptămâni în urma medicaţiei antipsihotice, li s-a administrat aleatoriu, fie risperidonă în doze de la 2 la 8 mg pe zi, fie haloperidol timp de 1 până la 2 ani de observaţie a recidivelor. Pacienţii cărora li s-a administrat risperidonă au prezentat o perioadă semnificativ mai lungă între recidive în acest interval de timp în comparaţie cu pacienţii trataţi cu haloperidol.

Episoadele maniacale în boala bipolară

Eficacitatea monoterapiei cu risperidonă în tratamentul acut al episoadelor maniacale asociate cu boala

bipolară I a fost demonstrată în trei studii clinice dublu orb controlate cu placebo, cu monoterapie, la aproximativ 820 de pacienţi care sufereau de boală bipolară I, pe baza criteriilor DSM-IV. În cele trei studii, s-a demonstrat că risperidona în doze de 1 până la 6 mg pe zi (doza iniţială 3 mg în două studii şi 2 mg într-un studiu) a fost semnificativ superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte criteriul clinic final principal prespecificat, adică, modificarea de la valoarea iniţială a scorului total pe Scala de punctare a maniei la tineri (YMRS) la săptămâna 3. Rezultatele de eficacitate secundară au fost, în general, în conformitate cu rezultatul principal. Procentul de pacienţi cu o scădere de  50% în scorul total YMRS de la valoarea iniţială la valoarea finală la săptămâna 3 a fost semnificativ mai mare pentru risperidonă decât pentru placebo. Unul dintre cele trei studii a inclus o ramură cu haloperidol şi o fază de întreţinere de 9 săptămâni dublu orb. Eficacitatea s-a menţinut de-a lungul perioadei de 9 săptămâni de întreţinere a tratamentului. Modificarea faţă de valoarea iniţială în totalul YMRS a arătat o îmbunătăţire continuă şi a fost comparabilă între risperidonă şi haloperidol în săptămâna 12.

Eficacitatea risperidonei adăugată la stabilizatorii de dispoziţie în tratamentul maniei acute a fost

demonstrată în unul din două studii clinice dublu orb de trei săptămâni la aproximativ 300 de pacienţi care au îndeplinit criteriile DSM-IV pentru boala bipolară I. Într-un studiu de 3 săptămâni, risperidona în doze de la 1 până la 6 mg pe zi începând cu 2 mg pe zi suplimentar la litiu sau valproat a fost superioară litiului sau valproatului în monoterapie în ceea ce priveşte criteriul clinic final principal prespecificat, adică, modificarea de la valoarea iniţială a scorului total YMRS în săptămâna 3. Într-un al doilea studiu de 3 săptămâni, risperidona în doze de la 1 până la 6 mg pe zi începând de la 2 mg pe zi, asociată cu litiu, valproat sau carbamazepină, nu a fost superioară litiului, valproatului sau carbamazepinei administrate în monoterapie în ceea ce priveşte reducerea scorului total YMRS. O posibilă explicaţie pentru eşecul acestui studiu a fost inducerea clearance-ului risperidonei şi 9-hidroxi-risperidonei de către carbamazepină, ducând la concentraţii subterapeutice de risperidonă şi 9-hidroxi-risperidonă. Atunci când grupul cu carbamazepină a fost exclus într-o analiză post-hoc, risperidona asociată cu litiu sau valproat a fost superioară litiului sau valproatului administrate în monoterapie în reducerea scorului total YMRS.

Agresivitatea persistentă în demenţă

Eficacitatea risperidonei în tratamentul simptomelor comportamentale şi psihice ale demenţei (SCPD),

care includ tulburări de comportament, cum sunt agresivitatea, agitaţia, psihoza, hiperactivitatea şi tulburările afective, s-a demonstrat în trei studii clinice dublu orb, controlate cu placebo, la 1150 de pacienţi vârstnici cu demenţă moderată până la severă. Un studiu a inclus doze fixe de risperidonă de 0,5, 1 şi 2 mg pe zi. Două studii clinice cu doze flexibile au inclus grupuri tratate cu risperidonă în intervalul 0,5 până la 4 mg pe zi, respectiv 0,5 până la 2 mg pe zi. Risperidona a demonstrat eficacitate semnificativă statistic şi importantă clinic în tratarea agresiunii şi mai puţină consistenţă în tratarea agitaţiei şi psihozei la pacienţii vârstnici cu demenţă (conform măsurătorilor de Patologie comportamentală pe scala de punctare a bolii Alzheimer [BEHAVE-AD] şi Evaluarea agitaţiei Cohen- Mansfield [CMAI]). Efectul terapeutic al risperidonei a fost independent de scorul Examinării minime

a stării mentale (MMSE) (şi în consecinţă de gravitate a demenţei), de proprietăţile sedative ale

risperidonei, de prezenţa sau absenţa psihozei, precum şi de tipul de demenţă, Alzheimer, vasculară sau mixtă. (vezi, de asemenea, pct. 4.4) Copii şi adolescenţi

Tulburările de comportament

Eficacitatea risperidonei în tratamentul pe termen scurt al comportamentelor disruptive a fost

demonstrată în două studii dublu orb controlate cu placebo la aproximativ 240 de pacienţi cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, cu diagnostic DSM-IV de tulburări de comportament disruptive (DBD) şi funcţie intelectuală la graniţă, retard mental uşor sau moderat/tulburări de învăţare. În cele două studii, risperidona în doze de 0,02 până la 0,06 mg/kg şi zi a fost semnificativ superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte criteriul clinic final principal prespecificat, adică, schimbarea de la valoarea iniţială pe subscala Probleme de comportament a Nisonger-Child Behaviour Rating Form (N-CBRF) la săptămâna 6.

Risperidona este metabolizată în 9-hidroxi-risperidonă, care are o activitate farmacologică similară cu

a risperidonei (vezi 'Metabolizare şi eliminare”).

Risperidona este complet absorbită după administrarea orală, atingând concentraţia plasmatică

maximă în 1 până la 2 ore. Biodisponibilitatea orală absolută a risperidonei este de 70% (VC=25%).

Biodisponibilitatea orală relativă a risperidonei dintr-un comprimat este de 94% (VC=10%) în

comparaţie cu soluţia. Absorbţia nu este afectată de alimente şi astfel risperidona poate fi administrată în timpul sau între mese. Concentraţia constantă a risperidonei este atinsă într-o zi la majoritatea pacienţilor. Concentraţia constantă a 9-hidroxi-risperidonei este atinsă în 4-5 zile de administrare a dozei.

Risperidona se distribuie rapid. Volumul distribuţiei este de 1-2 l/kg. În plasmă, risperidona este legată

de albumină şi alfa1-acid glicoproteină. Legătura risperidonei de proteinele plasmatice este de 90%; cea a metabolitului activ, 9-hidroxi-risperidonă, este de 77%.

Risperidona este metabolizată de CYP2D6 în 9-hidroxi-risperidonă, care are o activitate farmacologică

similară cu a risperidonei. Risperidona, plus 9-hidroxi-risperidona, formează fracţiunea antipsihotică activă. CYP2D6 este supus polimorfismului genetic. Metabolizatorii rapizi CYP2D6 transformă rapid risperidona în 9-hidroxi-risperidonă, în timp ce metabolizatorii lenţi CYP2D6 o transformă mult mai lent. Deşi metabolizatorii rapizi au concentraţii mai mici de risperidonă şi concentraţii mai mari de 9- hidroxi-risperidonă decât metabolizatorii lenţi, farmacocinetica risperidonei şi a 9-hidroxi-risperidonei asociate (adică, fracţiunea antipsihotică activă), după administrare de doze unice şi repetate, este similară la metabolizatorii rapizi şi lenţi ai CYP2D6.

O altă cale metabolică a risperidonei este N-dezalchilarea. Studiile in vitro pe microzomii hepatici

umani au arătat că risperidona, la o concentraţie clinic relevantă, nu inhibă substanţial biotransformarea medicamentelor metabolizate de către izoenzimele citocromului P450, incluzând CYP 1A2, CYP 2A6, CYP 2C8/9/10, CYP 2D6, CYP 2E1, CYP 3A4 şi CYP 3A5. La o săptămână

după administrarea orală a risperidonei, 70% din doză se excretă în urină şi 14% în fecale. În urină, risperidona plus 9-hidroxi-risperidona reprezintă 35-45% din doza administrată oral.

Restul reprezintă metaboliţi inactivi. După administrarea orală la pacienţii psihotici, risperidona este

eliminată cu un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 3 ore. Timpul de înjumătăţire prin eliminare al 9-hidroxi-risperidonei şi al fracţiunii active antipsihotice este de 24 de ore.

Concentraţiile plasmatice ale risperidonei sunt proporţionale cu dozele în intervalul terapeutic de

dozaj.

Vârstnici, insuficienţă hepatică şi renală

Un studiu de farmacocinetică cu doză unică, efectuat cu risperidonă administrată oral la vârstnici, a

arătat că, în medie, există concentraţii plasmatice ale fracţiunii active, cu efect antipsihotic mai mari cu 43%, un timp de înjumătăţire plasmatică mai lung cu 38% şi un clearance redus cu 30% al fracţiunii active, cu efect antipsihotic. La adulţi cu insuficienţă renală moderată, clearance-ul fracţiunii active a fost de aproximativ 48% din clearance-ul la adulţii tineri sănătoşi. La adulţii cu insuficienţă renală severă, clearance-ul fracţiunii active a fost de aproximativ 31% din clearance-ul la adulţii tineri sănătoşi.

Timpul de înjumătăţire a fracţiunii active a fost de 16,7 ore la adulţii tineri, de 24,9 ore la adulţii cu

insuficienţă renală moderată (sau de aproximativ 1,5 ori mai lung decât la adulţii tineri) şi de 28,8 ore la cei cu insuficienţă renală severă (sau de aproximativ 1,7 ori mai lung decât la adulţii tineri).

Concentraţia plasmatică a risperidonei a fost normală la pacienţii cu insuficienţă hepatică, dar valoarea

medie a concentraţiei plasmatice a fracţiunii libere de risperidonă a crescut cu 37,1%.

Clearance-ul după administrare orală şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a risperidonei

şi a fracţiunii active la adulţii cu insuficienţă hepatică moderată şi severă nu au fost semnificativ diferite faţă de valorile acestor parametri la adulţii tineri sănătoşi.

Farmacocinetica risperidonei, a 9-hidroxi-risperidonei şi a fracţiunii antipsihotice active la copii şi

adolescenţi este similară cu cea de la adulţi.

Sexul, rasa şi fumatul

O analiză farmacocinetică populaţională nu a relevant nici un efect evident al genului, rasei şi

fumatului asupra farmacocineticii risperidonei sau a fracţiunii antipsihotice active.

În studii de toxicitate subcronică, în care a fost iniţiată administrarea la câini şi şobolani imaturi sexual,

au fost prezente efecte dependente de doză în tractul genital masculin şi feminin şi la nivelul glandele mamare. Aceste efecte erau legate de nivelurile crescute de prolactină serică, rezultate din acţiunea blocantă a risperidonei la nivelul receptorului dopaminergic D2. În plus, studiile pe culturi de ţesut sugerează că la om creşterea celulară în tumorile mamare poate fi stimulată de prolactină. Risperidona nu a fost teratogenă la şobolan şi iepure. În studiile de reproducere la şobolan cu risperidonă au fost observate reacţii adverse asupra comportamentului de împerechere al părinţilor şi asupra greutăţii la naştere, ca şi a supravieţuirii puilor. La şobolani, expunerea intrauterină la risperidonă a fost asociată cu deficite cognitive la vârsta adultă. Alţi antagonişti ai dopaminei, în cazul administrării la animale gestante, au provocat efecte negative asupra învăţării şi a dezvoltării motorii la pui. Într-un studiu de toxicitate efectuat la şobolani tineri, s-a observat creșterea mortalităţii puilor şi o întârziere în dezvoltarea fizică a acestora. Într-un studiu cu durata de 40 de săptămâni, efectuat la câini tineri, maturizarea sexuală a fost întârziată. Pe baza ASC, creşterea oaselor lungi nu a fost afectată la câini, la doze de 3,6 ori mai mari decât maximul expunerii la om în perioada de adolescenţă (1,5 mg/zi), dar au fost observate efecte asupra oaselor lungi şi maturizării sexuale la doze de 15 ori mai mari decât expunerea la om în perioada de adolescenţă.

Risperidona nu a fost genotoxică într-o baterie de teste. În studiile de carcinogenitate a risperidonei pe

cale orală la şobolani şi şoareci s-au observat creşteri ale adenoamelor de glandă pituitară (şoarece), adenoamelor endocrine pancreatice (şobolan) şi adenoamelor glandelor mamare (ambele specii). Aceste tumori pot fi puse în legătură cu antagonismul prelungit asupra receptorilor dopaminergici D2 şi cu hiperprolactinemia. Nu se cunoaşte relevanţa acestor descoperiri legate de tumori la rozătoare în ceea ce priveşte riscul la om. In vitro şi in vivo, modelele animale arată că dozele mari de risperidonă pot determina prelungirea intervalului QT, care a fost asociată cu o creştere teoretică a riscurilor de torsadă a vârfurilor la pacienţi.

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Celuloză microcristalină

Hipromeloză 2910, 15 mPa·s

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Laurilsulfat de sodiu

Hipromeloză. Dioxid de titan (E 171). Propilenglicol. Talc.

Excipienţi suplimentari

2 mg: Opadry Portocaliu: galben amurg FCF (E 110) 4 mg: Opadry Verde: indigotină (E 132), galben de chinolină (E 104)

Nu este cazul.

3 ani.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

2 mg: blister PVC-PE-PVDC/Al cu 20, 50, 100 comprimate filmate 4 mg: blister PVC-PE-PVDC/Al cu 20, 50 comprimate filmate Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

Medochemie Ltd.,

1-10 Constantinoupoleos Street, 3011 Limassol, Cipru

2 mg: 3932/2011/01-02-03 4 mg: 3933/2011/01-02

Data ultimei reînoiri a autorizaţiei - Noiembrie 2011

Ianuarie 2024