RISPERIDONA ARENA 4mg comprimate filmate - prospect medicament

RISPERIDONĂ ARENA 1 mg comprimate filmate

RISPERIDONĂ ARENA 2 mg comprimate filmate

RISPERIDONĂ ARENA 3 mg comprimate filmate

RISPERIDONĂ ARENA 4 mg comprimate filmate

RISPERIDONĂ ARENA 1 mg

Un comprimat filmat conţine risperidonă 1 mg.

RISPERIDONĂ ARENA 2 mg

Un comprimat filmat conţine risperidonă 2 mg.

RISPERIDONĂ ARENA 3 mg

Un comprimat filmat conţine risperidonă 3 mg.

RISPERIDONĂ ARENA 4 mg

Un comprimat filmat conţine risperidonă 4 mg.

Excpient: lactoză monohidrat .

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

RISPERIDONĂ ARENA 1 mg comprimate filmate

Comprimate filmate albe, oblongi, biconvexe, cu un şanţ median având rol de divizare a

comprimatului in doze egale.

RISPERIDONĂ ARENA 2 mg comprimate filmate

Comprimate filmate portocalii, oblongi, plate, biconvexe, cu un şanţ median având rol de divizare a

comprimatului in doze egale.

RISPERIDONĂ ARENA 3 mg comprimate filmate

Comprimate filmate galbene, oblongi, biconvexe, cu un şanţ median având rol de divizare a

comprimatului in doze egale.

RISPERIDONĂ ARENA 4 mg comprimate filmate

Comprimate filmate de culoare verde, oblongi, biconvexe, cu un şanţ median având rol de divizare a

comprimatului in doze egale.

- RISPERIDONĂ ARENA este indicat în tratamentul schizofreniei.

RISPERIDONĂ ARENA este indicat în tratamentul episoadelor maniacale moderate până la severe

asociate tulburării afective bipolare.

RISPERIDONĂ ARENA este indicat în tratamentul de scurtă durată (până la 6 săptămâni) al

agresiunii persistente la pacienţii cu demenţă Alzheimer moderată până la severă care nu răspund la măsurile nonfarmacologice şi atunci când există riscul de violenţă şi autoagresivitate.

RISPERIDONĂ ARENA este indicat în tratamentul simptomatic de scurtă durată (până la 6

săptămâni) al agresiunii persistente în tulburările de comportament la copii începând de la vârsta de 5 ani şi adolescenţi cu funcţii intelectuale sub medie sau cu retard mintal diagnosticat conform criteriilor DSM-IV, în care severitatea comportamentelor agresive sau a altor tipuri de comportamente distructive necesită tratament farmacologic. Tratamentul farmacologic trebuie să fie o parte integrantă a unui program de tratament complet, incluzând măsuri psihosociale şi educaţionale. Se recomandă ca

risperidona să fie prescrisă de către un specialist în neurologia infantilă şi în psihiatria infantilă şi a adolescentului sau de medici cu experienţă în tratamentul tulburării de comportament la copii şi adolescenţi.

RISPERIDONĂ ARENA poate fi administrat o dată sau de două ori pe zi.

Pacienţii trebuie să înceapă cu 2 mg risperidonă pe zi. Doza poate fi mărită în a doua zi la 4 mg.

Ulterior, doza poate fi menţinută neschimbată sau poate fi individualizată, dacă este nevoie. La

majoritatea pacienţilor dozele zilnice eficace sunt cuprinse între 4 şi 6 mg. La unii pacienţi, poate fi adecvată o creştere treptată mai lentă a dozei şi o doză iniţială şi de întreţinere mai mici.

Dozele mai mari de 10 mg pe zi nu au demonstrat o eficacitate superioară faţă de dozele mai mici şi

pot cauza o incidenţă crescută a simptomelor extrapiramidale. Siguranţa dozelor mai mari de 16 mg pe zi nu a fost evaluată şi, prin urmare nu sunt recomandate.

Se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de două ori pe zi. Această doză poate fi ajustată individual cu

creşteri zilnice de la 0,5 mg de două ori pe zi la 1 până la 2 mg de două ori pe zi.

Risperidona nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani cu

schizofrenie datorită lipsei datelor privind eficacitatea.

Episoadele maniacale în tulburarea afectivă bipolară.

RISPERIDONĂ ARENA trebuie administrat într-o schemă terapeutică zilnică o dată pe zi, începând

cu 2 mg risperidonă. Ajustările dozei, dacă sunt indicate, trebuie efectuate la intervale de cel puţin 24 de ore, cu creşteri ale dozei de 1 mg pe zi. Risperidona poate fi administrată în doze variabile într- un interval de la 1 până la 6 mg pe zi pentru a optimiza nivelul de eficacitate şi tolerabilitate al fiecărui pacient. La pacienţii cu episoade maniacale nu au fost investigate dozele zilnice mai mari de 6 mg risperidonă.

Similar tuturor tratamentelor simptomatice, continuarea utilizării RISPERIDONĂ ARENA trebuie

evaluată şi justificată periodic.

Se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg de două ori pe zi. Această doză poate fi ajustată individual cu

creşteri zilnice de la 0,5 mg de două ori pe zi la 1 până la 2 mg de două ori pe zi. Se recomandă precauţie, deoarece experienţa clinică la vârstnici este limitată.

Risperidona nu este recomandată pentru utilizare la copii cu vârsta mai mică de 18 ani cu manie

bipolară, datorită lipsei datelor privind eficacitatea.

Agresivitatea persistentă la pacienţii cu demenţă Alzheimer, forma moderată până la severă

Se recomandă o doză iniţială de 0,25 mg de două ori pe zi. Dacă este nevoie, această doză poate fi

ajustată individual cu creşteri de 0,25 mg de două ori pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile.

La majoritatea pacienţilor doza optimă este de 0,5 mg de două ori pe zi. Totuşi, la unii pacienţi dozele

eficace pot fi de până la 1 mg de două ori pe zi.

RISPERIDONĂ ARENA nu trebuie utilizat mai mult de 6 săptămâni la pacienţii cu agresivitate

persistentă în demenţa Alzheimer. În timpul tratamentului, pacienţii trebuie evaluaţi frecvent şi periodic, iar necesitatea continuării administrării trebuie reevaluată.

Tulburări de comportament

Copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani

Pentru subiecţi cu greutatea corporală ≥ 50 kg, se recomandă o doză iniţială de 0,5 mg o dată pe zi.

Dacă este necesar, această doză poate fi ajustată individual cu creşteri de 0,5 mg o dată pe zi, dar nu la

intervale mai mici de două zile. La majoritatea pacienţilor doza optimă este de 1 mg o dată pe zi.

Totuşi, la unii

pacienţi dozele eficace pot fi de 0,5 mg o dată pe zi, în timp ce alţi pacienţi pot avea nevoie de 1,5 mg o datăpe zi. Pentru subiecţii cu greutatea corporală < 50 kg, se recomandă o doză iniţială de 0,25 mg o dată pe zi. Dacă este necesar, această doză poate fi ajustată individual cu creşteri de 0,25 mg o dată pe zi, dar nu la intervale mai mici de două zile. Pentru majoritatea pacienţilor doza optimă este de 0,5 mg o dată pe zi. Totuşi, la unii pacienţi dozele eficace pot fi de 0,25 mg o dată pe zi, în timp ce alţi pacienţi pot avea nevoie de 0,75 mg o dată pe zi.

Similar tuturor tratamentelor simptomatice, continuarea utilizării RISPERIDONĂ ARENA trebuie

evaluată şi justificată periodic.

RISPERIDONĂ ARENA nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta mai mică de 5 ani,

deoarece nu există experienţă privind utilizarea la copii cu vârsta sub 5 ani cu această tulburare.

Pacienţii cu insuficienţă renală au o capacitate mai mică de a elimina fracţiunea activă antipsihotică

faţă de adulţii cu funcţie renală normală. Pacienţii cu funcţia hepatică afectată au creşteri ale concentraţiei plasmatice ale fracţiunii libere a risperidonei.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, indiferent de indicaţia terapeutică, doza iniţială

precum şi dozele ulterioare trebuie înjumătăţite, iar stabilirea treptată a dozei trebuie să fie mai lentă.

RISPERIDONĂ ARENA trebuie utilizat cu prudenţă la aceste grupuri de pacienţi.

RISPERIDONĂ ARENA este destinat administrării pe cale orală. Alimentele nu influenţează

absorbţia RISPERIDONĂ ARENA.

Se recomandă ca întreruperea tratamentului să se facă treptat. După întreruperea bruscă a administrării

dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat foarte rar simptome acute ale sindromului de întrerupere, incluzând greaţa, vărsăturile, transpiraţiile şi insomnia (vezi pct. 4.8). De asemenea, pot apărea recurenţe ale simptomelor psihotice şi s-a raportat apariţia tulburărilor motorii involuntare (cum sunt acatisia, distonia şi diskinezia).

Schimbarea medicaţiei antipsihotice anterioare

Când se consideră adecvat din punct de vedere medical, se recomandă întreruperea treptată a

tratamentului anterior, în acelaşi timp cu iniţierea tratamentului cu RISPERIDONĂ ARENA. De asemenea, când se consideră adecvat din punct de vedere medical, schimbarea tratamentului de la un antipsihotic cu eliberare lentă la terapia cu RISPERIDONĂ ARENA poate fi făcută înlocuind următoarea injecţie. Necesitatea continuării medicaţiei antipsihotice existente trebuie reevaluată periodic.

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

Pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi cu antipsihotice atipice au o mortalitate crescută comparativ cu

cei cărora li s-a administrat placebo într-o meta-analiză a 17 studii clinice controlate realizate cu antipsihotice atipice, inclusiv risperidonă. În studiile placebo-controlate cu risperidonă efectuate la acest grup de pacienţi, incidenţa mortalităţii a fost de 4,0% pentru pacienţii trataţi cu risperidonă comparativ cu 3,1% pentru pacienţii la care s-a administrat placebo. Riscul relativ (intervalul de încredere fiind 95%) a fost de 1,21 (0,7; 2,1). Vârsta medie (intervalul de vârstă) a pacienţilor care au decedat a fost de 86 de ani (intervalul 67-100).

În studiile controlate cu placebo cu risperidonă efectuate la pacienţii vârstnici cu demenţă, s-a observat

o incidenţă mai mare a mortalităţii la pacienţii trataţi cu furosemid plus risperidonă (7,3%; vârsta medie 89 de ani, intervalul de vârstă 75-97) comparativ cu pacienţii trataţi cu risperidonă în monoterapie (3,1%; vârsta medie 84 ani, intervalul de vârstă 70-96) sau cu furosemid în monoterapie (4,1%; vârsta medie 80 ani, intervalul de vârstă 67-90). Creşterea mortalităţii la pacienţii trataţi cu furosemid plus risperidonă s-a observat în două din cele patru studii clinice. Utilizarea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze mici) nu a evidenţiat rezultate similare.

Nu a fost identificat nici un mecanism fiziopatologic pentru a explica acest rezultat şi nu s-a observat

un model asociat cu cauza decesului. Totuşi, medicamentul trebuie folosit cu precauţie şi trebuie luate în considerare riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale unui tratament concomitent cu alte diuretice puternice înainte de a se lua decizia utilizării. Nu a existat o incidenţă crescută a mortalităţii printre pacienţii care luau alte diuretice ca tratament concomitent cu risperidonă. Independent de tratament, deshidratarea a fost un factor general al mortalităţii şi de aceea trebuie evitată cu grijă la pacienţii vârstnici cu demenţă.

Evenimente adverse vasculare cerebrale (EAVC)

În studiile clinice controlate cu placebo la pacienţii vârstnici cu demenţă a existat o incidenţă

semnificativ mai mare (aproximativ de trei ori mai mare) a EAVC, cum sunt accident vascular cerebral (inclusiv letal) şi atacuri ischemice tranzitorii (AIT) la pacienţii trataţi cu risperidonă comparativ cu pacienţii care au primit placebo (vârsta medie 85 de ani, intervalul de vârstă 73-97). O analiză combinată a datelor din 6 studii controlate cu placebo efectuate în principal la pacienţii vârstnici (> 65 de ani) cu demenţă au arătat că EAVC (grave sau lipsite de gravitate, combinate) au apărut la 3,3% (33/1009) din pacienţii trataţi cu risperidonă şi la 1,2% (8/712) din pacienţii care au primit placebo. Riscul relativ (intervalul de încredere 95%) a fost de 2,96 (1,34; 7,50). Mecanismul acestui risc crescut nu este cunoscut. Un risc crescut nu poate fi exclus pentru alte antipsihotice sau alte categorii de pacienţi. Risperidona trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu factori de risc pentru accidente vasculare cerebrale.

Riscul EAVC a fost semnificativ mai mare la pacienţii cu demenţă mixtă sau vasculară comparativ cu

demenţa Alzheimer. De aceea, pacienţii cu alte tipuri de demenţă decât Alzheimer nu trebuie trataţi cu risperidonă.

Medicii sunt sfătuiţi să evalueze riscurile şi beneficiile utilizării risperidonei la pacienţii vârstnici cu

demenţă, ţinând cont de factorii predictivi de risc pentru accident vascular cerebral la fiecare pacient în parte. Pacienţii/persoanele care îngrijesc pacienţii trebuie atenţionaţi să raporteze imediat semnele şi simptomele posibilelor EAVC, cum sunt o slăbiciune bruscă sau o amorţeală bruscă a feţei, braţelor şi picioarelor şi tulbuirări de vedere sau vorbire. Trebuie luate prompt în considerare toate opţiunile de tratament, inclusiv întreruperea administrării de risperidonă.

Risperidona trebuie utilizată doar o durată scurtă de timp pentru agresivitate persistentă la pacienţii cu

demenţă Alzheimer moderată până la severă în plus faţă de măsurile nonfarmacologice care au avut eficacitate limitată sau au fost lipsite de eficacitate atunci când există riscul potenţial de violenţă sau autoagresivitate.

Periodic, trebuie reevaluaţi pacienţii, precum şi necesitatea continuării tratamentului.

Datorită activităţii alfa-blocante a risperidonei, poate să apară hipotensiune arterială (ortostatică), în

special în perioada iniţierii tratamentului. Hipotensiunea arterială semnificativă din punct de vedere clinic a fost observată în perioada de după punerea pe piaţă în condiţiile utilizării concomitente a risperidonei şi a tratamentului antihipertensiv. Risperidona trebuie folosită cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare cunoscute (de exemplu insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, tulburări de conducere, deshidratare, hipovolemie sau boli vasculare cerebrale, iar doza trebuie stabilită treptat conform recomandărilor (vezi pct. 4.2). Dacă apare hipotensiunea arterială ortostatică, trebuie luată în considerare o reducere a dozei.

Dischinezie tardivă/simptome extrapiramidale (DT/SEP)

Medicamentele cu proprietăţi antagoniste asupra receptorilor dopaminergici au fost asociate cu

inducerea dischineziei tardive caracterizată prin mişcări involuntare ritmice, mai ales ale limbii şi/sau feţei. Declanşarea simptomelor extrapiramidale este un factor de risc al dischineziei tardive. Dacă apar semne sau simptome ale dischineziei tardive trebuie luată în considerare întreruperea tuturor medicamentelor antipsihotice.

Pe parcursul tratamentului cu antipsihotice s-a raportat apariţia sindromului neuroleptic malign,

caracterizat prin hipotermie, rigiditate musculară, instabilitate neurovegetativă, alterarea stării de conştienţă şi concentraţii plasmatice crescute ale creatin-fosfokinazei. Semne suplimentare pot include mioglobinuria (rabdomioliza) şi insuficienţa renală acută. În acest caz, trebuie întreruptă administrarea tuturor antipsihoticelor, inclusiv a risperidonei.

Boală Parkinson şi demenţă cu corpi Lewy

Medicii trebuie să evalueze raportul risc/beneficiu în cazul prescrierii medicamentelor antipsihotice,

inclusiv risperidonă, pacienţilor cu boală Parkinson sau cu demenţă cu corpi Lewy (DCL). Boala Parkinson se poate agrava în cazul tratamentului cu risperidonă. Ambele grupuri pot prezenta un risc

crescut de sindrom neuroleptic malign, precum şi o hipersensibilitate la medicamentele antipsihotice; aceşti pacienţi au fost excluşi din studiile clinice. Manifestarea acestei hipersensibilităţi poate să includă confuzie, obnubilare, instabilitate posturală cu căderi frecvente, în plus faţă de simptomele extrapiramidale.

În cazuri foarte rare, în timpul tratamentului cu risperidonă a fost raportată hiperglicemia sau

exacerbarea unui diabet zaharat pre-existent. Se recomandă monitorizarea clinică corespunzătoare a pacienţilor cu diabet zaharat şi a celor cu factori de risc prezenţi pentru apariţia diabetului zaharat.

Studiile efectuate pe culturi de ţesuturi sugerează că la om, creşterea celulelor tumorale la sân poate fi

stimulată de prolactină. Deşi până în prezent, în studiile clinice şi epidemiologice nu a fost demonstrată nici o legătură clară cu administrarea de antipsihotice, se recomandă precauţie în cazul utilizării la pacienţii cu antecedente medicale semnificative. Risperidona trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu hiperprolactinemie pre-existentă şi la pacienţii cu posibile tumori dependente de prolactină.

Prelungirea intervalului QT a fost foarte rar raportată în perioada de după punerea pe piaţă. Similar

altor antipsihotice, se recomandă prudenţă atunci când risperidona este prescrisă pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare cunoscute, cu antecedente familiale de prelungire a intervalului QT, bradicardie sau tulburări electrolitice (hipokaliemie, hipomagneziemie), deoarece poate creşte riscul de efecte aritmogene, şi în cazul utilizării concomitente cu medicamente cunoscute pentru efectul lor de prelungire a intervalului QT.

Risperidona trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de convulsii sau cu alte afecţiuni

care pot scădea teoretic pragul convulsiv.

Priapismul poate să apară în timpul tratamentului cu risperidonă datorită efectelor sale blocante alfa-

adrenergice.

Perturbarea capacităţii organismului de a reduce temperatura centrală a corpului a fost atribuită

medicamentelor antipsihotice. Se recomandă prudenţă în prescrierea risperidonei pacienţilor care au stări care ar putea contribui la creşterea temperaturii centrale a corpului, precum exerciţii fizice susţinute, expunerea la temperaturi extreme, tratament concomitent cu medicamente care au acţiune anticolinergică sau posibilitate de deshidratare.

Anterior prescrierii risperidonei unui copil sau adolescent cu tulburări de comportament sau alte

tulburări de comportament disruptive, aceştia trebuie evaluaţi complet în ceea ce priveşte cauzele fizice şi sociale ale comportamentului agresiv, cum sunt durerea sau condiţiile sociale inadecvate.

Efectul sedativ al risperidonei trebuie atent monitorizat la acest grup de populaţie din cauza posibilelor

consecinţe asupra capacităţii de învăţare. O schimbare a momentului administrării risperidonei poate ameliora impactul sedării asupra capacităţii de atenţie la copii şi adolescenţi.

Risperidona a fost asociată cu creşteri medii ale greutăţii corporale şi ale indicelui de masă corporală

(IMC). În studiile largi, deschise, de lungă durată, modificările de înălţime se încadrau în valorile aşteptate ale normelor corespunzătoare vârstei. Efectul tratamentului de lungă durată cu risperidonă asupra maturizării sexuale şi înălţimii nu a fost studiat în mod adecvat.

Din cauza efectelor potenţiale ale hiperprolactinemiei prelungite asupra creşterii şi a maturizării

sexuale la copii şi adolescenţi, trebuie luată în considerare evaluarea clinică periodică a statusului endocrinologic, incluzând măsurători ale înălţimii, greutăţii, maturizării sexuale, monitorizarea menstruaţiei şi alte efecte potenţial legate de prolactină.

Pe parcursul tratamentului cu risperidonă trebuie efectuate examinări periodice cu scopul de a

identifica simptomele extrapiramidale şi alte tulburări de mişcare.

Pentru recomandări specifice legate de doze la copii şi adolescenţi, vezi pct. 4.2

Comprimatele filmate conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,

deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Similar altor antipsihotice, se recomandă precauţie în prescrierea risperidonei în asociere cu

medicamente cunoscute pentru prelungirea intervalului QT, de exemplu, antiaritmice de clasa Ia (de exemplu chinidină, disopiramidă, procainamid[ă, antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol), antidepresive triciclice (adică amitriptilină), antidepresive tetraciclice (adică maprotilină), unele antihistaminice, alte antipsihotice, unele antimalarice (adică derivaţi de chinină şi meflochină) şi cu medicamente care determină dezechilibru electrolitic (hipocalcemie, hipomagneziemie), bradicardie sau cele care inhibă metabolizarea hepatică a risperidonei. Aceasta listă indică anumite medicamente, dar nu este completă.

Potenţialul risperidonei de a influenţa alte medicamente

Risperidona trebuie utilizată cu precauţie în asociere cu alte substanţe active cu acţiune centrală,

incluzând alcoolul etilic, opiaceele, antihistaminicele şi benzodiazepinele, datorită riscului crescut de sedare.

Risperidona poate antagoniza efectul levodopa şi al altor agonişti dopaminergici. Dacă această

asociere este considerată necesară, în special în stadiile avansate ale bolii Parkinson, trebuie prescrisă doza eficace minimă pentru fiecare tip de medicament.

Hipotensiunea arterială semnificativă clinic a fost observată în perioada de după punerea pe piaţă în

cazul administrării risperidonei concomitent cu tratamentul antihipertensiv.

Risperidona nu a demonstrat un efect semnificativ clinic asupra farmacocineticii litiului, valproatului,

digoxinei sau topiramatului.

Potenţialul altor medicamente de a influenţa risperidona

Carbamazepina scade concentraţia plasmatică a fracţiunii antipsihotice active a risperidonei. Efecte

similare se pot constata de exemplu cu rifampicină, fenitoină şi fenobarbital care au, de asemenea, efect inductor asupra enzimei hepatice CYP 3A4, precum şi asupra glicoproteinei P. În cazul iniţierii sau întreruperii tratamentului concomitent cu carbamazepină sau alţi inductori ai enzimelor hepatice CYP 3A4 /glicoproteina P (gp- P), medicul trebuie să reevalueze doza de risperidonă.

Fluoxetina şi paroxetina, inhibitori ai CYP 2D6, cresc concentraţia plasmatică a risperidonei şi într-o

măsură mai mică pe cea a fracţiunii active antipsihotice. Este de aşteptat ca alţi inhibitori ai CYP 2D6, cum este chinidina, să influenţeze concentraţiile plasmatice ale risperidonei într-un mod similar. În cazul iniţierii sau întreruperii tratamentului concomitent cu fluoxetină sau paroxetină, medicul trebuie să reevalueze doza de risperidonă.

Verapamil, un inhibitor al CYP 3A4 şi gp - P, creşte concentraţia plasmatică a risperidonei.

Galantamina şi donepezilul nu prezintă un efect semnificativ clinic asupra farmacocineticii

risperidonei şi asupra fracţiunii active antipsihotice.

Fenotiazinele, antidepresivele triciclice şi unele beta-blocante adrenergice pot creşte concentraţiile

plasmatice ale risperidonei, dar nu şi pe cele ale fracţiunii active antipsihotice. Amitriptilina nu modifică farmacocinetica risperidonei sau fracţiunea activă antipsihotică. Cimetidina şi ranitidina cresc biodisponibilitatea risperidonei, dar numai uşor pe cea a fracţiunii active antipsihotice.

Eritromicina, un inhibitor al CYP 3A4, nu modifică farmacocinetica risperidonei şi a fracţiunii active

antipsihotice.

Utilizarea concomitentă a medicamentelor psihostimulante (de exemplu metilfenidat) şi risperidonă la

copii şi adolescenţi nu a modificat farmacocinetica şi eficacitatea risperidonei.

Vezi pct. 4.4 cu privire la mortalitatea crescută la pacienţii vârstnici cu demenţă trataţi concomitent cu

furosemid.

Administrarea concomitentă pe cale orală a risperidonei cu paliperidona nu este recomandată,

deoarece paliperidona este metabolitul activ al risperidonei şi asocierea acestora poate determina expunerea suplimentară la fracţiunea activă antipsihotică.

Nu există date adecvate privind utilizarea risperidonei la femeile gravide. Conform datelor din

perioada de după punerea pe piaţă s-au observat simptome extrapiramidale reversibile la nou-născuţi în urma administrării risperidonei în timpul ultimului trimestru de sarcină la mamă. De aceea, nou- născuţii trebuie monitorizaţi cu atenţie. În studiile la animale risperidona nu s-a dovedit a fi teratogenă, dar s-au descoperit alte tipuri de efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. De aceea, risperidona nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Dacă în timpul sarcinii este necesară întreruperea tratamentului, aceasta nu trebuie realizată brusc.

În studiile la animale, risperidona şi 9 hidroxi-risperidona sunt excretate în lapte. De asemenea, la om,

s-a demonstrat că risperidona şi 9 hidroxi-risperidona se excretă în laptele matern în cantităţi mici. Nu există date disponibile privind reacţiile adverse evidenţiate la sugari. De aceea, trebuie evaluat beneficiul alăptării faţă de potenţialele riscuri pentru copil.

Risperidona are influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi

utilaje datorită posibilelor efecte asupra vederii şi asupra sistemului nervos (vezi pct. 4.8). De aceea, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosescă utilaje până când nu se cunoaşte sensibilitatea lor la acest medicament.

Cele mai frecvent raportate reacţii adverse la medicament (RAM) (incidenţa ≥10%) sunt:

parkinsonism, cefalee şi insomnie.

Mai jos sunt listate toate RAM raportate în sudiile clinice şi în perioada de după punerea pe piaţă. Se

utilizează următorii termeni şi frecvenţe: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravităţii.

Reacţii adverse la medicament clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă

Frecvente Creşterea valorilor prolactinei sanguinea, creştere în greutate

Mai puţin frecvente Prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă, trasee electrocardiografice

anormale, creşterea glicemiei, creşterea valorilor serice ale transaminazelor, scăderea numărului de leucocite, creşterea temperaturii corporale, creşterea numărului de eozinofile, scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor creatin-fosfokinazei sanguine Rare Scăderea temperaturii corporale

Frecvente Tahicardie

Mai puţin frecvente Bloc atrioventricular, bloc de ramură, fibrilaţie atrială, bradicardie sinusală,

palpitaţii Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente Anemie, trombocitopenie

Rare Granulocitopenie

Frecvenţă necunoscută Agranulocitoză

Foarte frecvente Parkinsonismb, cefalee

Frecvente Acatisieb, ameţeli, tremorb, distonieb, somnolenţă, sedare, letargie,

diskinezieb Mai puţin frecvente Lipsa de răspuns la stimuli, pierderea conştienţei, sincopă, afectarea stării de

conştienţă, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu, dizartrie, tulburări de atenţie, hipersomnie, ameţeală posturală, tulburări de echilibru, dischinezie tardivă, tulburări de vorbire, coordonare anormală, hipoestezie Rare Sindrom neuroleptic malign, comă diabetică, tulburări vasculare cerebrale,

ischemie cerebrală, tulburări motorii Tulburări oculare

Frecvente Vedere înceţoşată

Mai puţin frecvente Conjunctivită, hiperemie oculară, secreţii oculare, tumefiere la nivel ocular,

xeroftalmie, hiperlacrimaţie, fotofobie Rare Acuitate vizuală redusă, mişcări rotatorii ale globilor oculari, glaucom

Mai puţin frecvente Otalgie, tinitus

Frecvente Dispnee, epistaxis, tuse, congestie nazală, durere faringolaringiană

Mai puţin frecvente Wheezing, pneumonie de aspiraţie, congestie pulmonară, tulburări respiratorii,

raluri, congestie de tract respirator, disfonie Rare Sindromul de apnee în somn, hiperventilaţie

Frecvente Vărsături, diaree, constipaţie, greaţă, durere abdominală, dispepsie,

xerostomie, disconfort gastric Mai puţin frecvente Disfagie, gastrită, incontinenţă fecală, fecalom

Rare Obstrucţie intestinală, pancreatită, tumefierea buzelor, cheilită

Frecvente Enurezis

Mai puţin frecvente Disurie, incontinenţă urinară, polachiurie

Frecvente Erupţii cutanate tranzitorii, eritem

Mai puţin frecvente Edem angioneurotic, leziuni cutanate, afecţiuni cutanate, prurit, acnee,

modificări de culoare ale pielii, alopecie, dermatită seboreică, uscăciunea pielii, hiperkeratoză Rare Mătreaţă

Frecvente Artralgie, dorsalgii, dureri la nivelul extremităţilor

Mai puţin frecvente Slăbiciune musculară, mialgie, cervicalgii, artrită, postură anormală,

rigiditatea articulaţiilor, dureri toracice musculo-scheletice Rare Rabdomioliză

Rare Secreţie inadecvată de hormon antidiuretic

Frecvente Creşterea apetitului alimentar, apetit alimentar scăzut

Mai puţin frecvente Anorexie, polidipsie

Foarte rare Cetoacidoză diabetică

Frecvenţă necunoscută Intoxicaţie cu apă

Frecvente Pneumonie, gripă, bronşită, infecţii ale tractului respirator superior,

infecţie ale tractului urinar Mai puţin frecvente Sinuzită, infecţie virală, infecţii otice, amigdalită, celulită, otită medie, infecţii

oculare, infecţie localizată, acarodermatită, infecţii ale tractului respirator, cistită, onicomicoză Rare Otită medie cronică

Mai puţin frecvente Hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică, hiperemie facială

Frecvente Febră, fatigabilitate, edem periferic, astenie, dureri toracice

Mai puţin frecvente Edem facial, tulburări de mers, senzaţie de anormalitate, letargie, sindrom

pseudo-gripal, sete, disconfort toracic, frisoane Rare Edem generalizat, hipotermie, sindrom de întrerupere, senzaţie de răceală

periferică Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente Hipersensibilitate

Rare Hipersensibilitate la substanţa activă

Frecvenţă necunoscută Şoc anafilactic

Rare Icter

Mai puţin frecvente Amenoree, disfuncţii sexuale, disfuncţii erectile, tulburări de ejaculare,

galactoree, ginecomastie, tulburări menstruale, secreţii vaginale Frecvenţă necunoscută Priapism

Foarte frecvente Insomnie

Frecvente Anxietate, agitaţie, tulburări de somn

Mai puţin frecvente Stare de confuzie, manie, libidou scăzut, apatie, nervozitate

Rare Anorgasmie, aplatizare afectivă

a Hiperprolactinemia poate în unele cazuri să determine ginecomastie, tulburări menstruale, amenoree,

galactoree.

b Pot apărea tulburări extrapiramidale: parkinsonism (hipersecreţie salivară, rigiditate musculo-

scheletică, parkinsonism, hipersalivaţie, rigiditate intermitentă, bradichinezie, hipochinezie, facies în mască, contracţie musculară, achinezie, rigiditate nucală, rigiditate musculară, mers parkinsonian , şi reflex glabelar anormal), acatisie (acatisie, agitaţie, hiperchinezie şi sindromul picioarelor neliniştite), tremor, dischinezie (dischinezie, spasme musculare, coreoatetoză, atetoză şi mioclonus), distonie.

Distonia include distonie, spasme musculare, hipertonie, torticolis, contracţii musculare involuntare,

contracturi musculare, blefarospasm, oculogiraţie, paralizia limbii, spasm facial, laringospasm, miotonie, opistotonus, spasm orofaringian, pleurototonus, spasmul limbii şi trismus. Tremorul include tremor şi tremor parkinsonian. Trebuie remarcat faptul că este inclus un spectru mai larg de simptome care nu sunt exclusiv de origine extrapiramidală.

Mai jos este prezentată o listă a RAM suplimentare asociate cu risperidona care au fost identificate ca

RAM în timpul studiilor clinice care investigau formularea risperidonei injectabile cu acţiune de lungă

durată, dar care nu au fost raportate ca fiind RAM în studiile clinice care au investigat risperidona administrată pe cale orală. Acest tabel exclude acele reacţii adverse asociate în mod specific cu formularea sau calea de administrare injectabilă a risperidonei.

Reacţii adverse suplimentare raportate pentru formularea injectabilă cu acţiune de lungă durată a

risperidonei, dar nu şi pentru risperidona administrată oral, clasificate pe aparate, sisteme şi organe Investigaţii diagnostice

Scăderea în greutate, creşterea valorilor gamma-glutamiltransferazei, creşterea valorilor serice ale

enzimelor hepatice Tulburări cardiace

Parestezie, convulsii

Blefarospasm

Vertij

Dureri dentare, spasmul limbii

Eczemă

Dureri la nivelul regiunii gluteale

Infecţii ale tractului respirator inferior, infecţii, gastroenterită, abces subcutanat

Leziuni şi intoxicaţii

Dureri

Similar altor antipsihotice, experienţa după punerea pe piaţă cu risperidonă a raportat cazuri foarte rare

de prelungire a intervalului QT. Alte efecte cardiace de clasă raportate pentru antipsihotice care prelungesc intervalul QT includ aritmie ventriculară, fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară, moarte subită, stop cardiac şi torsada vârfurilor.

Creştere în greutate

Procentele pacienţilor adulţi cu schizofrenie cărora li s-a administrat placebo sau risperidonă care

îndeplinesc un criteriu de creştere ponderală de ≥ 7% din greutatea corporală au fost comparate într-o analiză combinată a mai multor studii controlate cu placebo fiecare cu durata de la 6 la 8 săptămâni.

Rezultatele analizei au evidenţiat o incidenţă semnificativ statistic mai mare a creşterii ponderale

pentru risperidonă (18%) în comparaţie cu placebo (9%). Într-un grup de studii controlate cu placebo, fiecare cu durata de 3 săptămâni la pacienţii adulţi cu manie acută, incidenţa creşterii ponderale de ≥ 7% la momentul final al studiului a fost comparabilă între grupurile cu risperidomă (2,5%) şi placebo (2,4%) şi a fost uşor mai mare în grupul de control activ (3,5%).

La grupul de pacienţi copii şi adolescenţi cu tulburări de comportament şi alte tulburări de

comportament disruptive, în studiile de lungă durată, greutatea corporală a crescut cu o medie de 7,3 kg după 12 luni de tratament. Creşterea estimată a greutăţii corporale la copiii normali cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani este de 3 până la 5 kg pe an. Între vârstele 12-16 ani, această valoare a creşterii ponderale de la 3 la 5 kg pe an se menţine la fete, în timp ce băieţii acumulează aproximativ 5 kg pe an.

Informaţii suplimentare la grupurile speciale de pacienţi

Reacţiile adverse la medicament raportate cu o incidenţă mai mare la pacienţii vârstnici cu demenţă

sau la copii şi adolescenţi comparativ cu grupul pacienţilor adulţi sunt descrise mai jos:

Atacul ischemic tranzitoriu şi accidentele vasculare cerebrale sunt RAM raportate în studiile clinice cu

o frecvenţă de 1,4%, respectiv de 1,5% la pacienţii vârstnici cu demenţă. În plus, s-au raportat următoarele RAM cu o frecvenţă ≥5% la pacienţii vârstnici cu demenţă şi cu o frecvenţă de cel puţin două ori mai mare decât cea observată la alte grupuri de pacienţi adulţi: infecţii ale tractului urinar, edem periferic, letargie şi tuse.

Următoarele RAM au fost raportate cu o frecvenţă ≥5% la copii şi adolescenţi (între 5 şi 17 ani) şi cu o

frecvenţă de cel puţin două ori mai mare decât cea observată în studiile clinice la adulţi:

somnolenţă/sedare, fatigabilitate, cefalee, apetit alimentar crescut, vărsături, infecţii de tract respirator superior, congestie nazală, dureri abdominale, ameţeli, tuse, febră, tremor, diaree şi enurezis.

În general, semnele şi simptomele raportate au fost cele rezultate din amplificarea efectelor

farmacologice ale risperidonei. Acestea includ somnolenţă şi sedare, tahicardie şi hipotensiune arterială, precum şi simptome extrapiramidale. În caz de supradozaj, au fost raportate prelungirea intervalului QT şi convulsii. Torsada vârfurilor a fost raportată în cazul unui supradozaj asociat de risperidonă şi paroxetină.

În caz de supradozaj acut, trebuie luată în considerare posibilitatea implicării mai multor

medicamente.

Stabiliţi şi menţineţi căile aeriene permeabile şi asiguraţi o oxigenare şi ventilaţie adecvată. Trebuie

luate în considerare efectuarea lavajului gastric (după intubare, dacă pacientul este inconştient) şi administrarea de cărbune activat concomitent cu un laxativ atunci când ingestia medicamentului a avut loc cu mai puţin de o oră în urmă. Monitorizarea funcţiilor cardiovasculare trebuie iniţiată imediat şi trebuie să includă o monitorizare electrocardiografică continuă pentru a diagnostica în timp util aritmiile posibile.

Nu se cunoaşte un antidot specific pentru risperidonă. De aceea, trebuie instituite măsuri adecvate de

susţinere a funcţiilor vitale. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator trebuie tratate adecvat, prin administrarea intravenoasă de fluide şi/sau de medicamente simpatomimetice. În cazul simptomelor extrapiramidale grave, trebuie administrat un medicament anticolinergic. Supravegherea medicală atentă şi monitorizarea trebuie să continue până la ameliorarea stării pacientului.

Grupa farmacoterapeutică: alte antipsihotice, codul ATC: N05AX08

Risperidona este un antagonist monoaminergic selectiv cu proprietăţi unice. Are o mare afinitate cu

receptorii serotoninergici 5-HT2 şi dopaminergici D2. Risperidona se leagă, de asemenea, de receptorii alfa1-adrenergici şi, cu o afinitate mai mică, de receptorii H1-histaminergici şi alpha2-adrenergici.

Risperidona nu are afinitate pentru receptorii colinergici. Deşi risperidona este un antagonist D2

puternic, fiind considerată eficace în ameliorarea simptomelor schizofreniei, aceasta determină într-o proporţie mai mică deprimarea activităţilor motorii şi inducerea catalepsiei decât antipsihoticele clasice. Antagonismul echilibrat la nivel central serotoninergic şi dopaminergic poate reduce incidenţa reacţiilor adverse extrapiramidale şi extinde activitatea terapeutică la simptomele negative şi afective ale schizofreniei.

Eficacitatea risperidonei în tratamentul de scurtă durată al schizofreniei a fost stabilită în patru studii,

cu durata de 4 până la 8 săptămâni, care au inclus peste 2500 de pacienţi, care au îndeplinit criteriile DSM-IV pentru schizofrenie. În cadrul unui studiu cu durata de 6 săptămâni, controlat cu placebo,

care a implicat creşterea treptată a dozelor de risperidonă până la 10 mg pe zi administrată de două ori pe zi, risperidona a fost superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte scorul total pentru Scala Scurtă de Evaluare Psihiatrică (BPRS). În cadrul unui studiu clinic controlat cu placebo cu durata de 8 săptămâni, care a investigat 4 doze fixe de risperidonă (2, 6, 10 şi 16 mg pe zi, administrate de două ori pe zi), toate cele patru grupe tratate cu risperidonă au fost superioare celor cu placebo în ceea ce priveşte scorul total pentru Scala Sindromului Pozitiv şi Negativ (PANSS). Într-un studiu clinic comparativ al dozelor, cu durata de 8 săptămâni, care a investigat cinci doze fixe de risperidonă (1, 4, 8, 12 şi 16 mg pe zi administrate de două ori pe zi), grupele tratate cu doze de 4, 8, şi 16 mg pe zi de risperidonă au fost superioare grupului tratat cu doza de risperidonă de 1 mg în ceea ce priveşte scorul total PANSS. Într-un studiu clinic comparativ al dozelor, controlat cu placebo, cu durata de 4 săptămâni, care a investigat 2 doze fixe de risperidonă (4 şi 8 mg pe zi administrate o dată pe zi), ambele grupe tratate cu risperidonă au fost superioare celor care au primit placebo pe baza măsurătorilor PANSS, inclusiv scorul total al PANSS şi cuantificarea răspunsului la tratament (reducere >20% în scorul total PANSS). Într-un studiu clinic de lungă durată, pacienţii adulţi trataţi ambulatoriu care îndeplineau în principal criteriile DSM-IV pentru schizofrenie şi care au fost stabili clinic timp de cel puţin 4 săptămâni în urma medicaţiei antipsihotice, au fost repartizaţi aleatoriu pentru a primi, fie risperidonă în doze de 2 la 8 mg pe zi, fie haloperidol timp de 1 până la 2 ani de observaţie a recidivelor. La pacienţii trataţi cu risperidonă perioada de timp până la apariţia recidivei a fost semnificativ mai lungă comparativ cu pacienţii trataţi cu haloperidol.

Episoade maniacale în tulburarea afectivă bipolară

Eficacitatea monoterapiei cu risperidonă în tratamentul acut al episoadelor maniacale asociate cu

tulburarea afectivă bipolară de tip I a fost demonstrată în trei studii clinice de tip dublu orb, controlate cu placebo, care au inclus aproximativ 820 de pacienţi diagnosticaţi cu tulburare afectivă bipolară de tip I, pe baza criteriilor DSM-IV. În cele trei studii, s-a demonstrat că risperidona în doze de 1 până la 6 mg pe zi (doza iniţială 3 mg în două studii şi 2 mg într-un studiu) a fost semnificativ superioară faţă de placebo în ceea ce priveşte criteriul principal de evaluare prestabilit, adică, modificarea scorului total pe Scala de evaluare a maniei la tineri (YMRS) de la valoarea iniţială la săptămâna 3. Rezultatele obţinute pentru criteriile secundare de evaluare a eficacităţii au fost, în general, concordante cu cele obţinute pentru criteriul principal. Procentul de pacienţi cu o scădere ≥ 50% a scorului total YMRS de la de la valoarea iniţială până la finalul studiului în săptămâna 3 a fost semnificativ mai mare pentru risperidonă faţă de placebo. Unul dintre cele trei studii a inclus un braţ cu haloperidol şi o fază de tip dublu orb a tratamentului de întreţinere cu durata de 9 săptămâni. Eficacitatea s-a menţinut pe parcusul celor 9 săptămâni ale tratamentului de întreţinere. Modificarea valorii iniţiale a scorului total YMRS a indicat o ameliorare continuă şi a fost comparabilă între risperidonă şi haloperidol în săptămâna 12.

Eficacitatea risperidonei adăugată stabilizatorilor dispoziţiei în tratamentul maniei acute a fost

demonstrată în unul din două studii clinice de tip dublu orb cu durata de trei săptămâni la aproximativ 300 de pacienţi care au îndeplinit criteriile DSM-IV pentru tulburarea afectivă bipolară de tip I. În cadrul unui studiu clinic cu durata de 3 săptămâni, eficacitatea risperidona în doze de 1 până la 6 mg pe zi începând cu 2 mg pe zi adăugată tratamentului cu litiu sau valproat a fost superioară litiului sau valproatului în monoterapie în ceea ce priveşte criteriul principal de evaluare prestabilit, adică, modificarea scorului total YMRS de la valoarea iniţială la săptămâna 3. În cadrul studiului al doilea cu durata de 3 săptămâni, risperidona în doze de la 1 până la 6 mg pe zi începând de la 2 mg pe zi, administrată în asociere cu litiu, valproat sau carbamazepină, nu a fost superioară litiului, valproatului sau carbamazepinei administrate în monoterapie în ceea ce priveşte reducerea scorului total YMRS. O posibilă explicaţie pentru eşecul acestui studiu a fost efectul inductor al carbamazepinei asupra eliminării risperidonei şi 9-hidroxi-risperidonei determinând concentraţii plasmatice mai mici de risperidonă şi 9-hidroxi-risperidonă decât cele terapeutice. Atunci când grupul cu carbamazepină a fost exclus într-o analiză retrospectivă, risperidona asociată cu litiu sau valproat a fost superioară litiului sau valproatului administrate în monoterapie în ceea ce priveşte reducerea scorului total YMRS.

Agresivitate persistentă în demenţă

Eficacitatea risperidonei în tratamentul simptomelor comportamentale şi psihice ale demenţei (SCPD),

care includ tulburări de comportament, cum sunt agresivitatea, agitaţia, psihoza, hiperactivitatea şi tulburările afective, a fost demonstrat în trei studii clinice controlate cu placebo, de tip dublu orb, realizate la 1150 de pacienţi vârstnici cu demenţă moderată până la severă. Un studiu a inclus doze fixe de risperidonă de 0,5, 1, şi 2 mg pe zi. Două studii clinice cu doze flexibile au inclus grupe tratate cu risperidonă în intervalul de doze 0,5 până la 4 mg pe zi, respectiv 0,5 până la 2 mg pe zi.

Risperidona a demonstrat eficacitate semnificativă statistic şi importantă clinic în tratarea agresiunii şi

mai puţină consistenţă în tratarea agitaţiei şi psihozei la pacienţii vârstnici cu demenţă (conform măsurătorilor de Patologie comportamentală pe scala de punctare a bolii Alzheimer [BEHAVE-AD] şi Evaluarea agitaţiei Cohen-Mansfield [CMAI]). Efectul terapeutic al risperidonei a fost independent de

scorul Examinării minime a stării mentale (MMSE) (şi în consecinţă de gravitate a demenţei), de proprietăţile sedative ale risperidonei, de prezenţa sau absenţa psihozei, precum şi de tipul de demenţă, Alzheimer, vasculară sau mixtă. (vezi, de asemenea, pct. 4.4).

Tulburări de comportament

Eficacitatea risperidonei în tratamentul pe termen scurt al comportamentelor disruptive a fost

demonstrată în două studii clinice de tip dublu orb controlate cu placebo realizate la aproximativ 240 de pacienţi cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, cu diagnostic DSM-IV de tulburări de comportament disruptive (DBD) şi funcţie intelectuală la graniţă, retard mintal uşor sau moderat/tulburări de învăţare.

În cele două studii, risperidona în doze de 0,02 până la 0,06 mg/kg şi zi a fost semnificativ superioară

faţă de placebo în ceea ce priveşte criteriul principal de evaluare prestabilit, adică, modificarea de la valoarea iniţială pe subscala Probleme de comportament a Nisonger-Child Behaviour Rating Form (N- CBRF) la săptămâna 6.

Risperidona este metabolizată în 9-hidroxi-risperidonă, care are o activitate farmacologică similară cu

cea a risperidonei (vezi Metabolizare şi Eliminare).

Risperidona este complet absorbită după administrarea pe cale orală, realizând concentraţia plasmatică

maximă în 1 până la 2 ore. Biodisponibilitatea orală absolută a risperidonei este de 70% (CV=25%).

Biodisponibilitatea orală relativă a risperidonei pentru un comprimat este de 94% (CV=10%)

comparativ cu soluţia. Absorbţia nu este influenţată de alimente şi astfel risperidona poate fi administrată cu sau fără alimente. Concentraţia plasmatică la starea de echilibru a risperidonei este atinsă într-o zi la majoritatea pacienţilor. Concentraţia plasmatică la starea de echilibru a 9- hidroxirisperidonei este atinsă în 4-5 zile de administrare a dozei.

Risperidona se distribuie rapid. Volumul de distribuţie este de 1-2 l/kg. În plasmă, risperidona se leagă

de albumină şi alfa1-acid glicoproteină. Legarea de proteinele plasmatice a risperidonei este de 90%; iar cea a metabolitului activ, 9-hidroxi-risperidonă de 77%.

Risperidona este metabolizată de CYP 2D6 în 9-hidroxi-risperidonă, care are o activitate

farmacologică similară cu cea a risperidonei. Risperidona plus 9-hidroxi-risperidona formează fracţiunea antipsihotică activă. CYP 2D6 este supus polimorfismului genetic. Metabolizatorii rapizi CYP 2D6 transformă rapid risperidona în 9-hidroxi-risperidonă, în timp ce metabolizatorii lenţi CYP

2D6 o transformă mult mai lent. Deşi metabolizatorii rapizi au concentraţii mai mici de risperidonă şi concentraţii mai mari de 9-hidroxirisperidonă decât metabolizatorii lenţi, farmacocinetica risperidonei şi a 9-hidroxi-risperidonei combinată (adică, fracţiunea antipsihotică activă), după administrare de doze unice şi repetate, este similară la metabolizatorii rapizi şi lenţi ai CYP 2D6.

O altă cale metabolică a risperidonei este N-dezalchilarea. Studiile in vitro pe microzomii hepatici

umani au arătat că risperidona la o concentraţie relevantă clinic nu inhibă substanţial metabolizarea medicamentelor de către izoenzimele citocromului P450, incluzând CYP 1A2, CYP 2A6, CYP 2C8/9/10, CYP 2D6, CYP 2E1, CYP 3A4 şi CYP 3A5. La o săptămână după administrare, 70% din doza administrată se excretă prin urină şi 14% în materiile fecale. În urină, risperidona plus 9- hidroxirisperidona reprezintă 35-45% din doza administrată. Restul reprezintă metaboliţii inactivi.

După administrarea pe cale orală la pacienţii psihotici, risperidona este eliminată cu un timp de

înjumătăţire plasmatică de aproximativ 3 ore. Timpul de înjumătăţire prin eliminare al 9-hidroxi- risperidonei şi al fracţiunii active antipsihotice este de 24 de ore.

Concentraţiile plasmatice ale risperidonei sunt proporţionale cu doza în intervalul terapeutic al

dozelor.

Vârstnici, insuficienţă hepatică şi renală

Un studiu uni-doză de farmacocinetică a arătat în medie concentraţii plasmatice ale fracţiunii

antipsihotice active mai mari cu 43%, un timp de înjumătăţire plasmatică mai lung cu 38% şi un clearance redus al fracţiunii antipsihotice active cu 30%. La pacienţii cu insuficienţă renală s-au observat concentraţii plasmatice ale fracţiunii antipsihotice active mai mari şi o reducere a clearance- ului fracţiunii antipsihotice active în medie cu 60%. Concentraţia plasmatică a risperidonei a fost normală la pacienţii cu insuficienţă hepatică, dar valoarea medie a concentraţiei plasmatice a fracţiunii libere de risperidonă a crescut cu aproximativ 35%.

Farmacocinetica risperidonei, a 9-hidroxi-risperidonei şi a fracţiunii antipsihotice active la copii şi

adolescenţi este similară cu cea de la adulţi.

Gen, rasă şi fumat

O analiză farmacocinetică populaţională se pare că nu a evidenţiat nici un factor precum genul, rasa şi

fumatul care să influenţeze farmacocinetica risperidonei sau a fracţiunii antipsihotice active.

În cadrul studiilor de toxicitate subcronică, în care administrarea a fost iniţiată la câini şi şobolani

imaturi sexual, au apărut efecte dependente de doză la nivelul tractului genital masculin şi feminin şi al glandele mamare. Aceste efecte au fost legate de concentraţiile plasmatice crescute de prolactină, ca urmare a acţiunii blocante a risperidonei asupra receptorului dopaminergic D2. În plus, studiile pe culturi de ţesut sugerează că la om creşterea celulară în tumorile mamare poate fi stimulată de prolactină. Risperidona nu a fost teratogenă la şobolan şi iepure. În cadrul studiilor de toxicitate asupra funcţiei de reproducere cu risperidonă efectuate la şobolan au fost observate reacţii adverse asupra comportamentului de împerechere al părinţilor şi asupra greutăţii la naştere ca şi a supravieţuirii puilor. La şobolani, expunerea intrauterină la risperidonă a fost asociată cu deficite cognitive la vârsta adultă. Alţi antagonişti ai dopaminei, în cazul administrării la animale gestante, au provocat efecte negative asupra învăţării şi a dezvoltării motorii la pui. Risperidona nu a fost genotoxică într-o baterie de teste. În studiile de carcinogenitate a risperidonei administrată pe cale orală la şobolani şi şoareci s-au observat creşteri ale adenoamelor de glandă pituitară (şoarece), adenoamelor endocrine pancreatice (şobolan), şi adenoamelor glandelor mamare (ambele specii). Aceste tumori pot fi legate de antagonismul prelungit asupra receptorilor dopaminergici D2 şi de hiperprolactinemie. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestor rezultate legate de tumori la rozătoare în ceea ce priveşte riscul la om. Modelele animale realizate in vitro şi in vivo, arată că dozele mari de risperidonă pot determina prelungirea intervalului QT, care a fost asociată cu o creştere teoretică a riscului de apariţie a torsadei vârfurilor la pacienţi.

RISPERIDONĂ ARENA 1 mg

Nucleu - amidon de porumb pregelatinizat, lactoză monohidrat, hipromeloză 6 cP, celuloză

microcristalină M 101, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu.

Film - hipromeloză 5 cP (E 464), macrogol 400.

RISPERIDONĂ ARENA 2 mg

Nucleu - amidon de porumb pregelatinizat, lactoză monohidrat, hipromeloză 6 cP, celuloză

microcristalină M 101, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu.

Film - alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), macrogol 3350, talc, Yellow orange aluminiu lake (E

110), Quinoline yellow aluminiu lake (E 104), oxid galben de fer (E172).

RISPERIDONĂ ARENA 3 mg

Nucleu - amidon de porumb pregelatinizat, lactoză monohidrat, hipromeloză 6 cP, celuloză

microcristalină M 101, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu.

Film - hipromeloză 5cP, macrogol 400, dioxid de titan (E 171), talc, Quinoline yellow aluminiu lake

(E 104).

RISPERIDONĂ ARENA 4 mg

Nucleu - amidon de porumb pregelatinizat, lactoză monohidrat, hipromeloză 6 cP, celuloză

microcristalină M 101, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu.

Film - alcool polivinilic parţial hidrolizat, dioxid de titan (E 171), macrogol 3350, talc, Quinoline

yellow aluminiu lake (E 104), Indigo carmine aluminiu lake (E 132).

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din PVC-PE-PVDC /Al-PVDC a câte 10 comprimate filmate.

reziduurilor Nu există cerinţe speciale.

Arena Group S.A.

Str. Ştefan Mihăileanu, cod 024022, nr. 31, sector 2 ,Bucureşti, România

11935/2019/01 11936/2019/01 11937/2019/01 11938/2019/01

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Iunie 2019

Iunie 2019