NUVAXOVID prospect medicament x10 DISPERSIE INJECTABILĂ NOVAVAX CZ A.S.

J07BX03 vaccin COVID-19 (recombinant, cu adjuvant)

Medicamentul NUVAXOVID conține substanța vaccin COVID-19 (recombinant, cu adjuvant) , cod ATC J07BX03 - Antiinfecțioase de uz sistemic | Vaccinuri cu virusuri | Alte vaccinuri virale .

Date generale despre NUVAXOVID NOVAVAX CZ A.S.

Substanța: vaccin COVID-19 (recombinant, cu adjuvant)

Data ultimei liste de medicamente: 01-02-2022

Codul comercial: W68339001

Forma farmaceutică: DISPERSIE INJECTABILĂ

Cantitate: 10

Prezentare produs: cutie x10 flac multidoza (fiecare flac contine 10 doze a cate 0.5ml)

Tip produs: original

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

APP producător:NOVAVAX CZ A.S. - REPUBLICA CEHA

APP deținător: NOVAVAX CZ A.S. - REPUBLICA CEHA

Număr APP: 1618/2021/01

Valabilitate: 9 luni-flacon nedeschis, la temperatura intre (2°C - 8°C)

Conținutul prospectului pentru medicamentul NUVAXOVID x10 DISPERSIE INJECTABILĂ NOVAVAX CZ A.S.

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Nuvaxovid dispersie injectabilă
Vaccin COVID-19 (recombinant, cu adjuvant)

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Acesta este un flacon multidoză care conține 10 doze a câte 0,5 ml.

O doză (0,5 ml) conține 5 micrograme de proteină spike* SARS-CoV-2 și ca adjuvant Matrix-M.

Conținut de adjuvant Matrix-M per doză de 0,5 ml: Fracție-A (42,5 micrograme) și Fracție-C (7,5 micrograme) de extract de Quillaja saponaria Molina.

* Produsă cu tehnologia ADN-ului recombinant, utilizând un sistem de expresie baculoviral într-o linie celulară de insecte derivată din celulele Sf9 ale speciei Spodoptera frugiperda.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Dispersie injectabilă (injecție).

Dispersia este incoloră până la ușor gălbuie, limpede până la ușor opalescentă (pH 7,2)

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Nuvaxovid este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea COVID-19 cauzată de virusul SARS-CoV-2 la persoanele cu vârsta de 12 ani și peste.

Utilizarea acestui vaccin trebuie să fie în conformitate cu recomandările oficiale.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze
Persoane cu vârsta de 12 ani și peste
Nuvaxovid este administrat intramuscular în cadrul unei scheme de vaccinare cu 2 doze a câte 0,5 ml fiecare. Se recomandă administrarea celei de-a doua doze la 3 săptămâni după prima doză (vezi pct. 5.1).

Nu există date disponibile cu privire la interșanjabilitatea Nuvaxovid cu alte vaccinuri împotriva
COVID-19 pentru a finaliza schema de vaccinare primară. Persoanelor cărora li s-a administrat o primă doză de Nuvaxovid trebuie să li se administreze a doua doză de Nuvaxovid pentru a finaliza schema de vaccinare.

Copii și adolescenți
Siguranța și eficacitatea Nuvaxovid la copii cu vârsta sub 12 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la persoanele în vârstă cu vârsta ≥65 de ani.

Mod de administrare
Nuvaxovid este indicat numai pentru injectare intramusculară, de preferat în mușchiul deltoid în partea superioară a brațului.

Vaccinul nu trebuie injectat intravascular, subcutanat sau intradermic.

Vaccinul nu trebuie amestecat în aceeași seringă cu orice alte vaccinuri sau medicamente.

Pentru măsurile de precauție ce trebuie luate înainte de administrarea vaccinului, vezi pct. 4.4.

Pentru instrucțiuni privind manipularea și eliminarea vaccinului, vezi pct. 6.6.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Trasabilitate
Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Hipersensibilitate și anafilaxie
Evenimentele de anafilaxie au fost raportate cu vaccinuri împotriva COVID-19. Trebuie să fie întotdeauna disponibile tratament și supraveghere medicală adecvată în cazul unei reacții anafilactice după administrarea vaccinului.

Se recomandă observarea atentă timp de cel puțin 15 minute după vaccinare. Nu trebuie administrată o a doua doză de vaccin persoanelor care au prezentat anafilaxie la prima doză de Nuvaxovid.

Reacții legate de anxietate
În asociere cu vaccinarea pot apărea reacții asociate cu anxietatea, inclusiv reacții vasovagale (sincopă), hiperventilație sau reacții asociate stresului ca răspuns psihogen la administrarea injecției cu acul. Este importantă luarea măsurilor de precauție pentru a evita leziunile cauzate de leșin.

Boală concomitentă
Vaccinarea trebuie amânată la persoanele cu boală acută febrilă severă sau cu infecție acută. Prezența unei infecții minore și/sau a febrei cu valori reduse nu trebuie să întârzie vaccinarea.

Trombocitopenia și tulburări de coagulare
Similar altor injectări intramusculare, vaccinul trebuie administrat cu precauție la persoanele cărora li se administrează terapie anticoagulantă sau celor cu trombocitopenie sau orice tulburare de coagulare (cum este hemofilia), deoarece poate apărea hemoragie sau echimoză după administrarea intramusculară la aceste persoane.

Persoane imunocompromise
Eficacitatea, siguranța și imunogenitatea vaccinului au fost evaluate într-un număr limitat de persoane imunocompromise. Eficacitatea Nuvaxovid poate fi mai scăzută la persoanele imunocompromise.

Durata protecției
Durata protecției oferite de vaccin nu este cunoscută, deoarece este încă în curs de a fi determinată prin studii clinice în desfășurare.

Limitări ale eficacității vaccinului
Persoanele pot să nu fie protejate complet până la 7 zile după a doua doză. Similar tuturor vaccinurilor, vaccinarea cu Nuvaxovid poate să nu ofere protecție tuturor persoanelor vaccinate.

Excipienți
Sodiu
Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per doză, adică practic 'nu conține sodiu”.

Potasiu
Acest vaccin conține potasiu, mai puțin de 1 mmol (39 mg) per doză, adică practic 'nu conține potasiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Administrarea Nuvaxovid în asociere cu vaccinuri gripale inactivate a fost evaluată la un număr limitat de participanți dintr-un substudiu explorator al unui studiu clinic, vezi pct. 4.8 și pct. 5.1.

Răspunsul imun împotriva SARS-CoV-2 a fost mai scăzut atunci când Nuvaxovid a fost administrat concomitent cu vaccinul gripal inactivat. Nu se cunoaște semnificația clinică a acestei constatări.

Administrarea concomitentă de Nuvaxovid cu alte vaccinuri nu a fost studiată.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcină
Există date limitate privind administrarea Nuvaxovid la femeile gravide. Studiile la animale nu au indicat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării embrio-fetale, nașterii sau dezvoltării postnatale, vezi pct. 5.3.

Administrarea Nuvaxovid la femeile gravide trebuie luată în considerare atunci când beneficiile potențiale depășesc orice riscuri potențiale pentru mamă și făt.

Alăptarea
Nu se cunoaște dacă Nuvaxovid se excretă în laptele uman.

Nu se anticipează apariţia de efecte asupra nou-născuţilor/sugarilor alăptaţi, deoarece expunerea sistemică la Nuvaxovid a femeilor care alăptează este neglijabilă.

Fertilitate
Studiile la animale nu indică efecte nocive directe sau indirecte asupra funcției de reproducere, vezi pct. 5.3.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nuvaxovid nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Cu toate acestea, unele dintre reacțiile menționate la pct. 4.8 pot afecta temporar capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranță
Participanți cu vârsta de 18 ani și peste
Siguranța Nuvaxovid a fost evaluată într-o analiză intermediară a datelor cumulate din 5 studii clinice aflate în desfășurare desfășurate în Australia, Africa de Sud, Marea Britanie, Statele Unite și Mexic. În momentul analizei, un total de 49.950 de participanți cu vârsta de 18 ani și peste au primit cel puțin o doză de Nuvaxovid (n=30.058) sau placebo (n=19.892). La momentul vaccinării, vârsta mediană a fost de 48 de ani (interval între 18 și 95 de ani). Durata mediană a urmăririi a fost de 70 de zile după
Administrarea dozei 2, cu 32.993 (66 %) de participanți care finalizează mai mult de 2 luni post-doza 2.

Din datele de reactogenitate cumulate, care includ participanți cu vârsta de 18 ani și peste, înrolați în cele două studii de fază 3 care au primit orice doză de Nuvaxovid (n=20 055) sau placebo (n=10 561), cele mai frecvente reacții adverse au fost sensibilitate la locul injecției (75 %), durere la locul injecției (62 %), oboseală (53 %), mialgie (51 %), durere de cap (50 %), stare de rău (41 %), artralgie (24 %) și greață sau vărsături (15 %). Reacțiile adverse au fost de obicei ușoare până la moderate ca severitate cu o durată mediană mai mică sau egală cu 2 zile pentru evenimente locale și mai mică sau egală cu 1 zi pentru evenimente sistemice după vaccinare.

În general, a existat o incidență mai mare a reacțiilor adverse la grupurile de vârstă mai tinere: incidența sensibilității la locul injecției, durere la locul injecției, oboseală, mialgie, durere de cap, stare generală de rău, artralgie, greață sau vărsături a fost mai mare la adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și sub 65 de ani, comparativ cu cei cu vârsta de 65 de ani și peste.

Reacțiile adverse locale și sistemice au fost raportate mai frecvent după Doza 2 decât după Doza 1.

Vaccinurile antigripale sezoniere autorizate cu virus inactivat au fost administrate concomitent participanților în aceeași zi cu Doza 1 a Nuvaxovid (n=217) sau placebo (n=214) în mușchiul deltoid al brațului opus la 431 de participanți înrolați în substudiul explorator de Fază 3 (2019nCoV-302).
Frecvența reacțiilor adverse locale și sistemice la populația de substudiu a virusului gripal a fost mai mare decât cea din populația principală de studiu, după Doza 1, atât în cazul celor cărora li s-a administrat Nuvaxovid, cât și al celor cu placebo.

Adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani
Siguranța Nuvaxovid la adolescenți a fost evaluată în cadrul unei analize intermediare a porțiunii de expansiune pediatrică a unui studiu de fază 3, multicentric, randomizat, în regim orb pentru observator, controlat cu placebo, în curs de desfășurare (Studiul 2019nCoV-301). Datele privind siguranța au fost colectate în Statele Unite ale Americii de la 2 232 participanți cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, cu și fără dovezi de infecție anterioară cu SARS CoV-2, cărora li s-a administrat cel puțin o doză de Nuvaxovid (n=1 487) sau placebo (n=745). Caracteristicile demografice au fost similare atât în grupul la care s-a administrat Nuvaxovid, cât și în grupul la care s-a administrat placebo.

Reacțiile adverse cele mai frecvente au fost sensibilitatea la locul de injectare (71%), durerea la locul de injectare (67%), cefaleea (63%), mialgia (57%), oboseala (54%), starea generală de rău (43%), greața sau vărsăturile (23%), artralgia (19%), tumefierea la locul de injectare (19%), pirexia (17%) și înroșirea la locul de injectare (17%). La adolescenții cu vârsta de la 12 la 17 ani s-a observat mai frecvent febră, în comparație cu adulții, frecvența fiind 'foarte frecvente” după a doua doză la adolescenți. Reacțiile adverse au fost în general de severitate ușoară până la moderată, cu o durată mediană mai mică sau egală cu 2 zile pentru evenimentele locale și mai mică sau egală cu 1 zi pentru evenimentele sistemice, în urma vaccinării.

Lista în format tabelar a reacțiilor adverse
Reacțiile adverse observate în timpul studiilor clinice sunt enumerate mai jos în funcție de următoarele categorii de frecvență: Foarte frecvente (≥1/10), Frecvente (≥1/100 și <1/10), Mai puțin frecvente (≥1/1000 și <1/100), Rare (≥1/10000 și <1/1000), Foarte rare (<1/10000), Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupări de frecvență reacțiile adverse sunt prezentate în ordine descrescătoare a gravității.

Tabelul 1: Reacții adverse din studiile clinice la Nuvaxovid la persoane cu vârsta de 12 ani și peste

Clasificare Foarte Frecvente Mai puțin
MedDRA pe frecvente (≥1/100 la frecvente aparate, (≥ 1/10) < 1/10) (≥1/1000 la sisteme și <1/100) organe
Tulburări Limfadenopatie hematologice și limfatice
Tulburări ale Cefalee sistemului nervos
Tulburări Hipertensiune vasculare arterialăd
Tulburări Greață și gastro- vărsăturia intestinale
Afecțiuni Erupție cutanată cutanate și ale tranzitorie țesutului Eritem subcutanat Prurit

Urticarie
Tulburări Mialgiea musculo- Artralgiea scheletice și ale țesutului conjunctiv
Tulburări Sensibilitate Înroșire la Prurit la nivelul generale și la la nivelul nivelul locului de nivelul locului locului de locului de injectare de administrare injectarea injectarea,c

Durere la Tumefiere la nivelul nivelul locului de locului de injectarea injectarea
Obosealăa Pirexiee
Stare de Frisoane răua,b Durere la

nivelul extremitățilo r

a Au fost observate frecvențe mai mari ale acestor evenimente după a doua doză. b Acest termen a inclus, de asemenea, evenimente raportate ca manifestări de tip gripal c Acest termen include atât înroșirea la nivelul locului de injectare, cât și eritem la nivelul locului de injectare (frecvente). d Hipertensiunea arterială nu a fost raportată la populația de adolescenți din studiul clinic. e La adolescenții cu vârsta de la 12 la 17 ani s-a observat mai frecvent febră, în comparație cu adulții, frecvența fiind 'foarte frecvente” după a doua doză la adolescenți.

Descrierea reacțiilor adverse selectate
Pe parcursul studiilor clinice, a fost observată o incidență crescută a hipertensiunii ca urmare a vaccinării cu Nuvaxovid (n = 46, 1,0 %) comparativ cu placebo (n = 22, 0,6 %) la adulții mai în vârstă, în cele 3 zile ulterioare vaccinării.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare, astfel cum este menționat în Anexa V și să includă numărul de lot/serie dacă este disponibil.

4.9 Supradozaj

Nu s-a raportat niciun caz de supradozaj. În eventualitatea unei supradoze, se recomandă monitorizarea funcțiilor vitale și un posibil tratament simptomatic.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupă farmacoterapeutică: Vaccin, alte vaccinuri virale, Codul ATC: J07BX03

Mecanism de acțiune
Nuvaxovid este compus dintr-o proteină spike (S) SARS-CoV-2 recombinantă a de lungime completă, purificată și stabilizată în conformația de prefuziune. Adăugarea de adjuvante Matrix-M pe bază de saponină facilitează activarea celulelor sistemului imunitar înnăscut, ceea ce potențează amploarea răspunsului imun specific proteinei S. Cele două componentele ale vaccinului determină răspunsurile imune ale celulelor B și T la proteina S, inclusiv anticorpii neutralizanți, care pot contribui la protecția împotriva COVID-19.

Eficacitate clinică
Eficacitatea clinică, siguranța și imunogenitatea Nuvaxovid sunt evaluate în două studii pivot, controlate cu placebo, de fază 3, Studiul 1 (2019nCoV-301) desfășurat în America de Nord și Studiul

2 (2019nCoV-302) desfășurat în Regatul Unit și un studiu de Fază 2a/b, Studiul 3, desfășurat în Africa de Sud.

Studiu 1 (2019nCoV-301)
Studiul 1 este un studiu continuu de fază 3, multicentric, randomizat, în regim orb pentru observator, controlat cu placebo, cu un studiu principal pentru adulți efectuat la participanții cu vârsta de 18 ani și peste în Statele Unite și Mexic și o porțiune de expansiune pediatrică la participanți cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, efectuată în Statele Unite.

Participanți cu vârsta de 18 ani și peste
În momentul înrolării în studiul principal pentru adulți, participanții au fost stratificați în funcție de vârstă (18 până la 64 de ani și ≥ 65 de ani) și au fost repartizați într-un raport de 2:1 pentru a li se administra Nuvaxovid sau placebo. Studiul a exclus participanții care au fost semnificativ imunocompromiși din cauza bolii imunodeficienței; cu cancer activ sub chimioterapie; cărira li s-a administrat terapie imunosupresoare cronică sau cărora li s-a administrat imunoglobulină sau produse derivate din sânge în termen de 90 de zile; participantele însărcinate sau care alăptează; cei care au un istoric de COVID-19 diagnosticat și confirmat de laborator. Participanții cu comorbiditate subiacentă stabilă clinic au fost incluși ca participanți cu infecție cu HIV bine controlată.

Înrolarea adulților finalizată în februarie 2021. Participanții vor fi urmăriți timp de până la 24 de luni după a doua doză pentru evaluări ale siguranței și eficacității împotriva COVID-19. În urma colectării de date suficiente privind siguranța pentru a susține cererea de autorizare de urgență, destinatarii inițiali ai placebo au fost invitați să li se administreze două injecții de Nuvaxovid la distanță de 21 de zile și beneficiarii inițiali ai Nuvaxovid pentru a li se administra două injecții cu placebo la interval de 21 de zile ('transfer în regim orb”). Tuturor participanților li s-a oferit posibilitatea de a continua să fie urmăriți în cadrul studiului.

Populația de analiză primară a eficacității (denumită în setul de analiză per-protocol [PP-EFF]) a inclus 25.452 de participanți care au primit fie Nuvaxovid (n = 17.312), fie placebo (n = 8.140), au primit două doze (Doza 1 în ziua 0; Doza 2 în ziua 21, mediana la 21 de zile [IQR 21-23], intervalul 14-60), nu au experimentat o abatere de la protocol și nu au avut dovezi de infecție cu SARS-CoV-2 pe parcursul a 7 zile după a doua doză.

Caracteristicile demografice și inițiale au fost echilibrate în rândul participanților care au primit
Nuvaxovid și al celor care au primit placebo. În setul de analiză PP-EFF pentru participanții care au primit Nuvaxovid, vârsta mediană a fost de 47 de ani (interval: 18 până la 95 ani); 88 % (n = 15.264) au avut vârsta de 18 până la 64 de ani și 12 % (n = 2.048) au avut vârsta de 65 și peste; 48 % au fost de sex feminin; 94 % au fost din Statele Unite și 6 % din Mexic; 76 % au fost de rasă caucaziană; 11 % au fost de rasă neagră sau afro-americană, 6 % au fost indieni americani (inclusiv nativi americani) sau nativi din Alaska și 4 % au fost asiatici; și 22 % au fost hispanici sau latino. Cel puțin o comorbiditate preexistentă sau caracteristici ale stilului de viață asociate cu un risc crescut de COVID-19 sever au fost prezente la 16.493 (95 %) de participanți. Comorbiditățile au inclus: obezitate (indice de masă corporală (IMC) ≥30 kg/m2); boală pulmonară cronică; diabet zaharat de tip 2, boală cardiovasculară; boală renală cronică; sau virusul imunodeficienței umane (HIV). Alte caracteristici cu risc ridicat au inclus vârsta ≥65 de ani (cu sau fără comorbidități) sau vârsta <65 ani cu comorbidități și/sau condiții de viață sau de muncă care implică expunerea frecventă cunoscută la SARS-CoV-2 sau în circumstanțe dens populate.

Cazurile de COVID-19 au fost confirmate prin reacția în lanț polimerază (PCR) printr-un laborator central. Eficacitatea vaccinului este prezentată în Tabelul 2.

Tabelul 2: Eficacitatea vaccinului împotriva COVID-19 confirmat prin PCR cu debut la 7 zile după a doua vaccinare 1 - Set de analiză PP-EFF; Studiul 2019nCoV-301

Nuvaxovid Placebo
Rata de Rata de
Nr. Nr. incidență Nr. Nr. incidență pe % participa cazuri pe an la participa cazuri de an la 1.000 Eficacitatea
Subgrupă nți de 1.000 de nți COVID- de persoane2 vaccinului

COVID- persoane2 N 19 (%)3 (95 % IÎ)

(%)2
Criteriul final de evaluare primar privind eficacitatea

Toți 17.312 14 (0,1) 3,26 8.140 63 (0,8) 34,01 90,4 % participanții (82,9,

94,6)3,4 1 VE evaluat la participanții fără abateri majore de la protocol, care sunt seronegativi (pentru SARS-CoV-2) la vizita inițială și nu au o infecție SARS-CoV-2 confirmată de laborator cu debut al simptomelor până la 6 zile după a doua doză și care au efectuat schema completă prescrisă de vaccin de studiu.

2 Rata medie de incidență a bolii pe an din 1.000 de persoane. 3 Pe baza modelului logaritmic al ratei de incidență a infecției cu COVID-19 confirmată prin PCR utilizând regresia Poisson

cu grupul de tratament și stratul de vârstă ca efecte fixe și variația puternică a erorilor, unde VE = 100 × (1 - risc relativ) (Zou 2004).

4 Atins criteriul final de evaluare primar a eficacității pentru succes cu un interval de încredere legat mai scăzut (LBCI) >30% la analiza primară de confirmare planificată

Eficacitatea vaccinului Nuvaxovid pentru a preveni instalarea COVID-19 la șapte zile după administrarea dozei 2 a fost de 90,4 % (95 % IÎ 82,9 - 94,6). Nu s-au raportat cazuri severe de
COVID-19 la cei 17.312 participanți ai Nuvaxovid comparativ cu 4 cazuri severe de COVID-19 raportate la cei 8.140 de pacienți cărora li s-a adminnistrat placebo din setul de analiză PP-EFF.

Analizele subgrupului privind criteriul final de evaluare primar privind eficacitatea au indicat estimări similare ale punctelor de eficacitate pentru participanții la sex masculin și feminin și grupurile rasiale, precum și pentru participanții cu comorbidități medicale asociate cu un risc crescut de COVID-19. Nu au existat diferențe semnificative în ceea ce privește eficacitatea globală a vaccinului la participanții care au prezentat un risc crescut de COVID-19 sever, inclusiv cei cu 1 sau mai multe comorbidități care cresc riscul de COVID-19 sever (de exemplu, IMC ≥30 kg/m2, boală pulmonară cronică, diabet zaharat de tip 2, boală cardiovasculară și boală renală cronică).

Rezultatele privind eficacitatea reflectă înrolarea care a avut loc în timpul perioadei în care tulpinile clasificate ca
Variante de îngrijorare sau Variante de interes au circulat predominant în cele două țări (SUA și
Mexic) în care s-a desfășurat studiul. Datele de secvențiere au fost disponibile pentru 61 din cele 77 de cazuri finale (79 %). Dintre acestea, 48 din 61 (79 %) au fost identificate ca Variante de preocupare sau Variante de interes. Cele mai frecvente variante de preocupare identificate au fost: Alpha cu 31/61 de cazuri (51 %), Beta (2/61, 4 %) și Gamma (2/61, 4 %), în timp ce cele mai frecvente variante de interes au fost Iota cu 8/61 de cazuri (13 %) și Epsilon (3/61, 5 %).

Eficacitate la adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani
Evaluarea eficacității și a imunogenității Nuvaxovid la participanții adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani a avut loc în Statele Unite în porțiunea de expansiune pediatrică în curs de desfășurare a studiului de fază 3, multicentric, randomizat, în regim orb pentru observator, controlat cu placebo 2019nCoV-301. Un total de 1 799 participanți, repartizați într-un raport de 2:1 pentru a li se administra două doze de Nuvaxovid (n=05) sau placebo (n=594) prin injecție intramusculară la interval de 21 zile a reprezentat populația de eficacitate per protocol. Participanții cu infecție confirmată sau infecție anterioară determinată de SARSCoV-2 la momentul randomizării nu au fost incluși în analiza primară a eficacității.

Înrolarea adolescenților a fost finalizată în iunie 2021. Participanții vor fi urmăriți timp de până la 24 luni după a doua doză, pentru evaluări ale siguranței, eficacității și imunogenității împotriva COVID-19. În urma colectării de date dintr-o perioadă de urmărire a siguranței cu durata de 60 zile, adolescenții cărora li s-a administrat inițial placebo au fost invitați să li se administreze două injecții de
Nuvaxovid la interval de 21 zile, iar cei cărora li s-a administrat inițial Nuvaxovid să li se administreze două injecții placebo la interval de 21 zile ('transfer încrucișat în regim orb”). Tuturor participanților li s-a oferit oportunitatea de a fi urmăriți în continuare în studiu.

COVID-19 a fost definit ca primul episod de COVID-19 de intensitate ușoară, moderată sau severă, confirmat prin test PCR, cu cel puțin unul sau mai multe simptome predefinite din fiecare categorie de severitate. COVID-19 de intensitate ușoară a fost definit ca prezența febrei, a tusei cu debut nou sau a cel puțin 2 sau mai multe simptome suplimentare de COVID-19.

Au existat 20 de cazuri de COVID-19 de intensitate ușoară, confirmat prin test PCR (Nuvaxovid, n=6 [0,5%]; placebo, n=14 [2,4%]) ducând la o estimare punctuală a eficacității de 79,5 % (IÎ 95 %: 46,8%, 92,1%).

La momentul analizei, varianta de preocupare (VOC) Delta (liniile B.1.617.2 și AY) reprezenta varianta predominantă care circula în SUA și a fost implicată în toate cazurile din care sunt disponibile date de secvențiere (11/20, 55 %).

Imunogenitatea la adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani
S-a efectuat o analiză a răspunsului în anticorpi neutralizanți ai SARS-CoV-2 la 14 zile după doza 2 (Ziua 35) la participanți adolescenți seronegativi pentru anticorpi împotriva nucleoproteinelor (NP)
SARS-CoV-2 și cu test PCR negativ la la momentul inițial . Răspunsurile în anticorpi neutralizanți au fost comparate cu cele observate la participanții adulți seronegativi/cu test PCR negativ cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani din studiul principal pentru adulți (Setul de analiză format din Populația de imunogenitate per protocol (PP-IMM) după cum se prezintă în Tabelul 3. Demonstrarea non- inferiorității necesita îndeplinirea a următoarelor trei criterii: limita inferioară a IÎ 95% bilateral pentru raportul mediilor geometrice ale titrurilor (MGT) (MGT de la 12 la 17 ani/MGT de la 18 la 25 ani) să fie > 0,67; estimarea punctuală a raportului MGT să fie ≥ 0,82, iar limita inferioară a IÎ 95% bilateral pentru diferența ratelor de seroconversie (RSC) (RSC de la 12 la 17 ani minus RSC de la 18 la 25 ani) să fie > -10%. Aceste criterii de non-inferioritate au fost îndeplinite.

Tabelul 3: Raportul ajustat al mediilor geometrice ale titrurilor de anticorpi neutralizanți la testul de microneutralizare pentru virusul SARS-CoV-2 de tip sălbatic la ziua 35 în general și prezentat în funcție de grupa de vârsta (Setul de analiză PP-IMM)1

Expansiunea Studiul principal pediatrică (de la 12 pentru adulți (de la De la 12 la 17 ani

Test Momentul la 17 ani) 18 la 25 ani) față de specific N=390 N=416 de la 18 la 25 ani

MGT MGT RMG
IÎ 95 %2 IÎ 95 %2 IÎ 95 %2

Microneutralizare Ziua 35 3 859,6 2 633,6 1,46 (1/diluție) (14 zile (3 422,8, 4 352,1) (2 388,6, 2 903,6) (1,25, 1,71)3

după
Doza 2)

Abrevieri: ANCOVA = analiza covarianței; IÎ = interval de încredere; RMG = raportul MGT, care este definit ca raportul a 2 MGT pentru compararea a 2 cohorte de vârstă; MGT = media geometrică a titrurilor; LLOQ = limita inferioară de cuantificare; MN = microneutralizare; N = numărul de participanți din Setul de analiză PP-IMM specific pentru testare în fiecare parte a studiului, cu răspuns non-absent la fiecare vizită; PP-IMM = Imunogenitate per protocol; SARS-CoV-2 = coronavirusul 2 care provoacă sindrom respirator acut. 1 Tabelul include numai participanții din grupul cu vaccin activ. 2 S-a efectuat o analiză ANCOVA cu cohorta de vârstă ca efect principal și anticorpii neutralizanți la testarea MN la

momentul inițial drept covariabilă pentru a estima RMG. Valorile răspunsului individual înregistrate a fi mai mici decât LLOQ au fost stabilite la jumătate din LLOQ.

3 Reprezintă (n1, n2) populațile definite ca: n1 = numărul de participanți în studiul principal la adulți (cu vârsta între 18 și < 26 ani) cu rezultat non-absent pentru anticorpii neutralizanți n2 = numărul de participanți în expansiunea pediatrică (cu vârsta între 12 și <18 ani) cu rezultat non-absent pentru anticorpii neutralizanți

Studiul 2 (2019nCoV-302)
Studiul 2 este un studiu continuu de fază 3, multicentric, randomizat, în regim orb pentru observator, controlat cu placebo, la participanții cu vârsta cuprinsă între 18 și 84 de ani în Regatul Unit. În momentul înrolării, participanții au fost stratificați în funcție de vârstă (cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani; 65 până la 84 de ani) pentru a li se administra Nuvaxovid sau placebo. Studiul a exclus participanții care au fost semnificativ imunocompromiși din cauza bolii imunodeficienței; cu diagnostic curent sau tratament pentru cancer; cu boală/afecțiune autoimună; cărora li s-a administrat terapie imunosupresoare cronică sau cărora li s-a administrat imunoglobulină sau produse derivate din sânge în decurs de 90 de zile; cu tulburări de sângerare sau utilizare continuă a anticoagulantelor; cu istoric de reacții alergice și/sau șoc anafilactic; sarcină; sau un istoric de diagnostic de COVID-19 confirmat de laborator. Au fost incluși participanții cu boală stabilă din punct de vedere clinic, definită drept boală care nu necesită o modificare semnificativă a terapiei sau spitalizare pentru agravarea bolii în timpul celor 4 săptămâni înainte de înrolare. Participanții cu infecție stabilă cunoscută cu HIV, virusul hepatitei C (VHC) sau virusul hepatitei B (VHB) nu au fost excluși din înrolare.

Înrolarea a fost finalizată în noiembrie 2020. Participanții sunt urmăriți timp de până la 12 luni după schema primară de vaccinare pentru evaluări ale siguranței și eficacității împotriva COVID-19.

Populația de analiză primară a eficacității (PP-EFF) a inclus 14.039 de participanți care au primit fie
Nuvaxovid (n = 7.020), fie placebo (n = 7019), au primit două doze (Doza 1 în ziua 0; Doza 2 la mediana de 21 de zile (IQR 21-23), intervalul 16-45), nu au experimentat o abatere de la protocol și nu au avut dovezi de infecție cu SARS-CoV-2 pe parcursul a 7 zile după a doua doză.

Caracteristicile demografice și inițiale au fost echilibrate în rândul participanților cărora li s-a administrat Nuvaxovid și participanților care au primit placebo. În setul de analiză PP-EFF pentru participanții cărora li s-a administrat Nuvaxovid, vârsta mediană a fost de 56,0 ani (interval: 18-84 ani); 72 % (n = 5,067) au avut între 18 și 64 de ani; și 28 % (n = 1.953) au avut vârsta cuprinsă între 65 și 84 de ani; 49 % au fos de sex feminin; 94 % au fost de rasă caucaziană; 3 % au fost de rasă asiatică; 1 % au fost de rase mixte; <1 au fost de rasă neagră sau afro-americană; și <1 % au fost hispanici sau latino; și 45 % au avut cel puțin o comorbiditate.

Tabelul 4: Analiza eficacității vaccinului împotriva COVID-19 confirmată de PCR cu debut la cel puțin 7 zile după a doua vaccinare - (populația PP-EFF): Studiul 2 (2019nCoV-302)

Nuvaxovid Placebo
Rata de Rata de
Nr. Cazuri incidență Nr. Cazuri incidență pe % participa de pe an la participa de an la 1.000 Eficacitatea
Subgrupă nți COVID- 1.000 de nți COVID- de persoane1 vaccinului

19 persoane1 19 (95 % IÎ) n (%) n (%)

Criteriul final de evaluare primar privind eficacitatea

Toți 89,7 % participanții 7.020 10 (0,1) 6,53 7.019 96 (1,4) 63,43

(80,2, 94,6) 2, 3

Analizele subgrupului privind criteriul final de evaluare primar privind eficacitatea

cu vârsta

cuprinsă 89,8 % între 18 și 5.067 9 (0,2) 12,30 5.062 87 (1,7) 120,22

(79,7, 94,9)2 64 de ani:

cu vârsta

cuprinsă 88,9 %

între 65 și 1,953 1 (0,10) --- 1,957 9 (0,9)2 --- (20,2, 99,7)4

84 ani: 1 Rata medie de incidență a bolii pe an din 1000 de persoane. 2 Pe baza modelului liniar logaritmic de manifestare, utilizând regresia modificată Poisson cu funcția de legătură

logaritmică, grupul de tratament și straturile (grupul de vârstă și regiunea grupată) ca efecte fixe și variație robustă a erorilor [Zou 2004].

3 A atins criteriul final de evaluare primar al eficacității pentru succes cu un interval de încredere legat mai scăzut (LBCI) >30 %, eficacitatea a fost confirmată la analiza interimară.

4 Pe baza modelului Clopper-Pearson (din cauza câtorva evenimente), IÎ 95 % calculat utilizând metoda binomială exactă Clopper-Pearson ajustată pentru timpul de supraveghere total.

Aceste rezultate reflectă înrolarea care a avut loc în perioada de timp când varianta B.1.17 (Alpha) a circulat în Marea Britanie. Identificarea variabilei Alfa s-a bazat pe eroarea vizată a genei S de către
PCR. Datele au fost disponibile pentru 95 din cele 106 de cazuri finale (90 %). Dintre acestea, 66 din 95 (69 %) au fost identificate ca variantă Alpha cu celelalte cazuri clasificate ca non-Alpha.

Nu s-au raportat cazuri severe de COVID-19 la cei 7.020 de participanți cu Nuvaxovid comparativ cu 4 cazuri severe de COVID-19 raportat la cei 7.019 pacienți care au primit placebo din setul de analiză PP-EFF.

Substudiul de administrare în asociere cu vaccinurile gripale de sezon autorizate

Per ansamblu, 431 de participanți au fost vaccinați în asociere cu vaccinuri antigripale inactivate; 217 participanți la substudiu li s-a administrat Nuvaxovid și 214 efectuat placebo. Caracteristicile demografice și inițiale au fost echilibrate în rândul participanților cărora li s-a administrat Nuvaxovid și al participanților cărora li s-a administrat placebo. În setul de analiză a imunogenității per protocol (PP-IMM) pentru participanții care au primit Nuvaxovid (n = 191), vârsta mediană a fost de 40 ani (interval: 22 până la 70 ani); 93 % (n = 178) au avut vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani și 7 % (n = 13) au avut vârsta cupinsă între 65 și 84; 43 % au fost de sex feminin; 75 % au fost de rasă caucaziană; 23 % au fost de rasă mixtă sau din minorități etnice; și 27 % au avut cel puțin o comobiditate. Administrarea concomitentă nu a avut ca rezultat nicio modificare a răspunsurilor imunitare antigripale, așa cum este măsurată prin testul de inhibare a hemaglutinării (HAI). S-a observat o reducere de 30 % a răspunsurilor anticorpilor la Nuvaxovid, conform evaluării printr-un un test anti-spike Igg cu rate de seroconversie similare cu cele ale participanților cărora nu li s-a administrat vaccinul antigripal concomitent (vezi pct. 4.5 și pct. 4.8).

Studiul 3 (2019nCoV-501)
Studiul 3 este un studiu continuu de fază 2a/b, multicentric, randomizat, în regim orb pentru observator, controlat cu placebo, la participanți HIV-negativi cu vârsta cuprinsă între 18 și 84 de ani și persoane care trăiesc cu HIV (PLWH) cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani în Africa de Sud. PLWH au fost stabile din punct de vedere medical (fără infecții oportuniste), efectuând terapie antiretrovirală foarte activă și stabilă și având o încărcătură virală HIV-1 <1000 copii/ml.

Înrolarea a fost finalizată în noiembrie 2020. .

Populația de analiză primară a eficacității (PP-EFF) a inclus 2.770 de participanți care au primit fie
Nuvaxovid (n = 1.408), fie placebo (n = 1.362), li s-au administrat două doze (Doza 1 în ziua 0; Doza 2 în ziua 21), nu au experimentat o abatere de la protocol și nu au avut dovezi de infecție cu SARS- CoV-2 pe parcursul a 7 zile după a doua doză.

Caracteristicile demografice și inițiale au fost echilibrate în rândul participanților care au primit
Nuvaxovid și al participanților cărora li s-a administrat placebo. În setul de analiză PP-EFF pentru participanții cărora li s-a administrat Nuvaxovid, vârsta mediană a fost de 28 ani (interval: 18-84 ani); 40 % au fost de sex feminin; 91 % au fost de rasă neagră/afro-americană; 2 % au fost de rasă

caucaziană; 3 % au fost de rase mixte; 1 % au fost de rasă asiatică; și 2 % au fost hispanici sau latino; și 5,5 % erau infectați cu virusul HIV.

A fost cumulat un total de 147 de cazuri de COVID-19 ușoare, moderate sau severe în rândul tuturor participanților adulți, seronegativi (la SARS-CoV-2) la momentul inițial, pentru analiza completă (Setul de analiză PP-EFF) a criteriului final de evaluare a eficacității, cu 51 (3,62 %) de cazuri pentru
Nuvaxovid față de 96 (7,05 %) de cazuri pentru placebo. Eficacitatea rezultată a vaccinului, pentru Nuvaxovid, a fost de 48,6 % (IÎ 95 %: 28,4, 63,1).

Aceste rezultate reflectă înrolarea care a avut loc în perioada de timp când varianta B.1.351 (Beta) a circulat în Africa de Sud.

Vârstnici
Nuvaxovid a fost evaluat la persoanele cu vârsta de 18 ani și peste. Eficacitatea Nuvaxovid a fost consecventă între persoanele vârstnice (≥65 ani) și persoanele tinere (între 18 și 64 de ani).

Copii și adolescenți
Agenția Europeană pentru Medicamente a suspendat temporar obligația de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu Nuvaxovid la una sau mai multe subgrupe de copii și adolescenți în prevenția COVID-19, vezi pct. 4.2 pentru informații privind utilizarea la copii și adolescenți.

Aprobare condiționată
Acest medicament a fost autorizat conform unei proceduri numite 'aprobare condiționată”. Aceasta înseamnă că sunt așteptate date suplimentare referitoare la acest medicament. Agenția Europeană pentru Medicamente va revizui informațiile noi privind acest medicament cel puțin o dată pe an și acest RCP va fi actualizat, după cum va fi necesar.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Nu este cazul.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, carcinogenitatea, toxicitatea asupra funcției de reproducere și dezvoltării.

Genotoxicitate și carcinogenitate
Studiile de genotoxicitate in vitro au fost efectuate cu adjuvantul Matrix-M. S-a demonstrat că adjuvantul este non-genotoxic. Nu s-au efectuat studii de carcinogenitate. Nu se anticipează carcinogenitate.

Toxicitate asupra funcției de reproducere
S-a efectuat un studiu de toxicitate asupra dezvoltării și asupra reproducerii la șobolanii femele cărora li s-au administrat patru doze intramusculare (două înainte de împerechere; două în timpul gestației) de 5 micrograme de proteină SARS-CoV-2 rS (aproximativ de 200 de ori mai mult față de doza la om de 5 micrograme pe bază ajustată în funcție de greutate) cu 10 micrograme de adjuvant Matrix-M (aproximativ de 40 de ori mai mult față de doza la om de 50 de micrograme pe bază ajustată în funcție de greutate). Nu s-au observat efecte adverse legate de vaccin asupra fertilității, sarcinii/alăptării sau dezvoltării embrionului/fătului și a puilor până în Ziua 21 postnatală.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Dihidrogenofostat de sodiu heptahidrat
Dihidrogenofostat de sodiu monohidrat
Clorură de sodiu
Polisorbat 80
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
Acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile

Adjuvant (Matrix-M)
Colesterol
Fosfatidilcolină (inclusiv all-rac-α-tocoferol)
Dihidrogenofostat de potasiu Clorură de potasiu
Dihidrogenofostat de sodiu dihidrat
Clorură de sodiu
Apă pentru preparate injectabile

Pentru adjuvant: vezi și pct. 2.

6.2 Incompatibilităţi

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente sau diluat.

6.3 Perioada de valabilitate

Flacon nedeschis
9 luni la 2 °C - 8 °C, protejat de lumină.

S-a demonstrat că vaccinul nedeschis Nuvaxovid este stabil până la 12 ore la 25 °C. Temperatura de 25 °C nu se recomandă pentru păstrare sau transport, dar poate ghida deciziile de utilizare în cazul fluctuațiilor temporare de temperatură în perioada de păstrare de 9 luni la temperaturi cuprinse între 2 °C până la 8 °C.

Flacon puncționat
Stabilitatea chimică și fizică în uz a fost demonstrată timp de 6 ore la 2 °C până la 25 °C de la momentul primei puncționări cu acul până la administrare.

Din punct de vedere microbiologic, după prima deschidere (prima puncționare cu acul), vaccinul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, timpii și condițiile de păstrare pe parcursul utilizării reprezintă responsabilitatea utilizatorului.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la frigider (2 °C - 8 °C). A nu se congela.

A se păstra flacoanele în cutie pentru a fi protejate de lumină.

Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului după prima deschidere, vezi pct. 6.3.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

5 ml de dispersie într-un flacon (sticlă de tip I) cu dop (bromobutil sau cauciuc ) și un sigiliu din aluminiu cu capac albastru rabatabil.

Fiecare flacon conține 10 doze de 0,5 ml.

Mărime ambalaj: 10 flacoane multidoză

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Instrucțiuni de manipulare și administrare
Acest vaccin trebuie manipulat de un profesionist din domeniul sănătății folosind tehnici aseptice pentru a asigura sterilitatea fiecărei doze.

Pregătirea pentru utilizare:
* Vaccinul este gata de utilizare.

* Vaccinul nedeschis trebuie depozitat la 2 °C până la 8 °C și păstrat în cutie pentru a fi protejat de lumină.

* Imediat înainte de utilizare, se scoate flaconul de vaccin din cutia ținută la frigider.

* A se înregistra data și ora eliminării pe eticheta flaconului. A se utiliza în decurs de 6 ore după

prima puncționare.

Inspectați flaconul:
* A se roti ușor flaconul multidoză înainte de extragerea dozei și în intervalul dintre fiecare extragere a dozei. A nu se agita.

* Fiecare flacon multidoză conține o dispersie de culoare incoloră până la ușor gălbuie, limpede

până la ușor opalescentă.

* A se inspecta vizual conținutul flaconului pentru particule și/sau decolorări vizibile înainte de administrare. A nu se administra vaccinul dacă acestea sunt prezente.

Administrați vaccinul:
* Este inclusă o cantitate în exces per flacon pentru a vă asigura că se pot extrage maximum zece (10) doze a câte 0,5 ml fiecare.

* Fiecare doză a câte 0,5 ml este extrasă într-o seringă sterilă cu ac steril pentru a fi administrată prin injectare intramusculară, de preferat în mușchiul deltoid de la nivelul părții superioare a brațului.

* A nu se amesteca vaccinul în aceeași seringă cu niciun alt vaccin sau medicament.

* A nu se acumula vaccin în exces din flacoane multiple.

Depozitare după prima puncționare cu acul:
* Nuvaxovid nu conține conservant. A se depozita flaconul deschis între 2 °C și 25 °C timp de până la 6 ore după prima puncționare, vezi secțiunea 6.3.

Aruncare:
* A se arunca acest vaccin dacă nu este utilizat în decurs de 6 ore după prima puncționare a flaconului, vezi pct. 6.3.

Eliminare:
* Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Novavax CZ a.s.
Bohumil 138
Jevany, 28163
Cehia

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/21/1618 /001

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 20 decembrie 2021

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.