APO-GO 10mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă STADA - prospect medicament

N04BC07 apomorfină

Medicamentul APO-GO 10mg/ml conține substanța apomorfină , cod ATC N04BC07 - Sistemul nervos | Agenți dopaminergici | Agoniști ai dopaminei .

Date generale despre APO-GO 10mg/ml STADA

Substanța: apomorfină

Data ultimei liste de medicamente: 01-10-2019

Codul comercial: W66229012

Concentrație: 10mg/ml

Forma farmaceutică: soluție injectabilă/perfuzabilă

Cantitate: 50

Prezentare produs: pachet x10 cutii a cate 5 fiole din sticla incolora cu inel (complet marcat) x5ml sol inj/perf

Tip produs: original

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

APP producător: STADA ARZNEIMIITEL AG - GERMANIA (in timpul

APP deținător: STADA ARZNEIMITTEL AG - GERMANIA

Număr APP: 12114/2019/01

Valabilitate: 3 ani-dupa ambalarea pt. comercializare; dupa prima deschidere-se utilizeaza imediat

Concentrațiile disponibile pentru apomorfină

10mg/ml, 2mg, 3mg, 5mg/ml

Alte substanțe medicamentoase din aceeași grupă farmaceutică cu apomorfină

Conținutul prospectului pentru medicamentul APO-GO 10mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă STADA

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă

* Abreviat ca APO-go fiole în text

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

1 ml conţine clorhidrat de apomorfină 10 mg.

2 ml conţin clorhidrat de apomorfină 20 mg.

5 ml conţin clorhidrat de apomorfină 50 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut:

Metabisulfit de sodiu (E 223), 1 mg per ml

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă sau perfuzabilă

Soluţie limpede, incoloră sau aproape incoloră, practic fără particule vizibile.

pH 3,0-4,0

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul fluctuaţiilor motorii (fenomenul 'on-off”) la pacienţii cu boală Parkinson, care nu sunt

controlate suficient prin medicaţie orală împotriva bolii Parkinson.

4.2 Doze şi mod de administrare

Selectarea pacienţilor la care este adecvat tratamentul cu APO-go administrat injectabil

Pacienţii selectaţi pentru tratamentul cu APO-go trebuie să fie capabili să recunoască debutul

propriilor simptome 'off” şi să-şi injecteze singuri sau, ca alternativă, să aibă la dispoziţie o persoană care îi îngrijeşte, capabilă să efectueze injecţia atunci când este necesar.

De regulă, va trebui ca pacienții tratați cu apomorfină să înceapă să ia domperidonă cu cel puțin două

zile înainte de inițierea terapiei. Doza de domperidonă trebuie să fie titrată la doza minimă eficace și întreruptă cât mai curând posibil. Înainte de a se decide inițierea tratamentului cu domperidonă și apomorfină, trebuie evaluați cu atenție factorii de risc pentru prelungirea intervalului QT la fiecare pacient, pentru a asigura faptul că beneficiile depășesc riscurile (vezi pct. 4.4).

Tratamentul cu apomorfină trebuie iniţiat în cadrul unei clinici de specialitate. Pacientul trebuie

supravegheat de către un medic cu experienţă în tratamentul bolii Parkinson (de exemplu, un neurolog). Înainte de a începe tratamentul cu APO-go, trebuie optimizat tratamentul cu levodopa al pacientului, levodopa fiind administrată în asociere sau nu cu agonişti de dopamină.

Doze
Perfuzia continuă

Pacienţii care au demonstrat un răspuns bun în perioada 'on” (fără simptomatologie) în decursul etapei

iniţiale a tratamentului cu apomorfină, dar la care controlul general al simptomatologiei rămâne nesatisfăcător atunci când se administrează injecţii intermitente sau care necesită injecţii numeroase şi frecvente (mai mult de 10 injecţii zilnic) pot să înceapă sau să treacă la tratamentul cu perfuzii subcutanate continue, administrate prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei pompe de seringă, după cum urmează:

Perfuzia continuă se iniţiază cu o viteză de 1 mg (0,1 ml) apomorfină HCl per oră, viteză care va fi

crescută ulterior, în funcţie de răspunsul individual. Creşterea vitezei de perfuzie nu trebuie să depăşească 0,5 mg per oră şi trebuie efectuată la intervale de cel puţin 4 ore. Vitezele de perfuzie orare sunt cuprinse în intervalul 1 mg şi 4 mg (0,1 ml şi 0,4 ml), echivalent cu 0,015 - 0,06 mg/kg şi oră.

Perfuziile trebuie efectuate numai în orele de veghe. Cu excepţia cazului în care pacientul prezintă

probleme severe pe timpul nopţii, nu se recomandă perfuziile pe durata a 24 ore. Toleranţa la tratament nu pare să apară, atâta timp cât există o perioadă fără tratament de cel puţin 4 ore pe timpul nopţii. În orice caz, locul perfuziei trebuie schimbat la fiecare 12 ore.

Este posibil ca pacienţii să necesite suplimentarea perfuziilor continue cu doze intermitente,

administrate în bolus după cum este necesar şi conform indicaţiilor medicului.

În timpul administrării perfuziei continue se poate lua în considerare o scădere a dozelor altor agonişti

de dopamină.

Determinarea dozei prag

Doza adecvată pentru fiecare pacient este stabilită treptat, utilizând scheme terapeutice în cadrul cărora

dozele sunt crescute progresiv. Este sugerată următoarea schemă terapeutică:

1 mg de apomorfină HCl (0,1 ml), adică aproximativ 15 - 20 micrograme/kg, poate fi injectat subcutanat în timpul perioadei hipokinetice sau 'off' iar pacientul trebuie ţinut sub observaţie timp de 30 minute, în vederea apariţiei unui răspuns motor.

Dacă nu există răspuns sau se obţine un răspuns inadecvat, se injectează subcutanat a doua doză de

apomorfină HCl 2 mg (0,2 ml) iar pacientul este ţinut sub observaţie timp de alte 30 minute, în vederea apariţiei unui răspuns adecvat.

Dozele pot fi crescute prin utilizarea de injecţii progresive, cu un interval de cel puţin patruzeci de

minute între administrările succesive, până când se obţine un răspuns motor satisfăcător.

Stabilirea tratamentului

După ce s-a determinat doza adecvată, se poate administra o singură injecţie subcutanată la nivelul

părţii inferioare a abdomenului sau părţii externe a coapsei, la primele semne de apariţie a unui episod 'off”. Nu se poate exclude faptul că absorbţia poate fi diferită, între diferitele locuri de injectare, la acelaşi individ. În consecinţă, pacientul trebuie ţinut sub observaţie în următoarea oră, pentru a evalua calitatea răspunsului său la tratament. Modificarea dozei poate fi efectuată în funcţie de răspunsul pacientului.

Doza optimă de apomorfină clorhidrat variază de la o persoană la alta dar, odată stabilită, rămâne

relativ constantă pentru fiecare pacient.

Precauţii la continuarea tratamentului

Doza zilnică de APO-go variază în limite largi între pacienţi, în mod obişnuit fiind cuprinsă în

intervalul 3 - 30 mg, administrată sub formă de 1 - 10 injecţii şi, uneori, pentru nu mai puţin de 12 injecţii zilnic.

Se recomandă ca doza totală zilnică de apomorfină HCl să nu depăşească 100 mg, iar injecţiile

administrate separat în bolus nu trebuie să depăşească 10 mg.

În studiile clinice s-au putut efectua unele scăderi ale dozei de levodopa; acest efect variază în mod

considerabil între pacienţi şi este necesar să fie supravegheat cu atenţie de către un medic cu experienţă.

După ce tratamentul a fost stabilizat, doza de domperidonă poate fi scăzută treptat la unii pacienţi, dar

poate fi eliminată cu succes numai la foarte puţini dintre aceştia, fără să apară reacţii adverse, cum sunt vărsături sau hipotensiune arterială.

Perfuzie continuă

Pacienţii care au demonstrat un răspuns bun în perioada 'on” (fără simptomatologie) în decursul etapei

iniţiale a tratamentului cu apomorfină, dar la care controlul general al simptomatologiei rămâne nesatisfăcător atunci când se administrează injecţii intermitente sau care necesită injecţii numeroase şi frecvente (mai mult de 10 injecţii zilnic) pot să înceapă sau să treacă la tratamentul cu perfuzii subcutanate continue, administrate prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei pompe de seringă după cum urmează:

Perfuzia continuă se iniţiază cu o viteză de 1 mg (0,1 ml) apomorfină HCl per oră, viteză care va fi

crescută ulterior, în funcţie de răspunsul individual. Creşterea vitezei de perfuzie nu trebuie să depăşească 0,5 mg per oră şi trebuie efectuată la intervale de cel puţin 4 ore. Vitezele de perfuzie orare sunt cuprinse în intervalul 1 mg şi 4 mg (0,1 ml şi 0,4 ml), echivalent cu 0,015 - 0,06 mg/kg şi oră.

Perfuziile trebuie efectuate numai în orele de veghe. Cu excepţia cazului în care pacientul prezintă

probleme severe pe timpul nopţii, nu se recomandă perfuziile pe durata a 24 ore. Toleranţa la tratament nu pare să apară, atâta timp cât există o perioadă fără tratament de cel puţin 4 ore pe timpul nopţii. În orice caz, locul perfuziei trebuie schimbat la fiecare 12 ore.

Este posibil ca pacienţii să necesite suplimentarea perfuziilor continue cu doze intermitente,

administrate în bolus după cum este necesar şi conform indicaţiilor medicului.

În timpul administrării perfuziei continue se poate lua în considerare o scădere a dozelor altor agonişti

de dopamină.

Copii şi adolescenţi

APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub

18 ani (vezi pct. 4.3).

Vârstnici

Pacienţii vârstnici sunt bine reprezentaţi în cadrul populaţiei de pacienţi cu boală Parkinson şi

constituie un procent crescut dintre pacienţii incluşi în studiile clinice efectuate cu APO-go. Abordarea terapeutică a pacienţilor vârstnici cărora li s-a administrat APO-go nu a fost diferită comparativ cu cea a pacienţilor mai tineri. Cu toate acestea, se recomandă o atenţie sporită în timpul iniţierii

tratamentului la pacienţii vârstnici din cauza riscului de hipotensiune posturală.

Sindromul de dereglare a dopaminei (SDD) este o tulburare adictivă care conduce la utilizarea

excesivă a medicamentului, observată la unii pacienți tratați cu apomorfină. Înainte de inițierea tratamentului, pacienții și îngrijitorii trebuie să fie avertizați cu privire la riscul potențial de apariție a SDD.

Insuficienţă renală

Pentru pacienţii cu insuficienţă renală poate fi utilizată o schemă terapeutică similară celei

recomandate la pacienţii adulţi şi vârstnici (vezi pct. 4.4).

Administrare

APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă se administrează pe cale subcutanată, prin injectare

intermitentă, în bolus. APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă poate fi administrat, de asemenea, sub formă de perfuzie subcutanată continuă, prin intermediul unei minipompe şi/sau al unei pompe de seringă (vezi pct. 6.6).

Apomorfina nu trebuie administrată pe cale intravenoasă.

Nu utilizaţi dacă soluţia a devenit verde. Soluţia trebuie să fie verificată vizual înainte de utilizare.

Trebuie să se utilizeze doar soluţie limpede, incoloră şi fără particule.

4.3 Contraindicaţii

La pacienţii cu deprimare respiratorie, demenţă, psihopatie sau insuficienţă hepatică.

Tratamentul cu apomorfină HCl nu trebuie să fie administrat la pacienţii care prezintă un răspuns 'on”

la tratamentul cu levodopa, răspuns ce este distorsionat prin diskinezie sau distonie severe.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. APO-go nu

trebuie administrat la pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la apomorfină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.

APO-go este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Apomorfina HCl trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu boli renale, pulmonare sau

cardiovasculare precum şi la persoanele predispuse la greaţă şi vărsături.

Se recomandă prudenţă suplimentară în timpul iniţierii tratamentului la pacienţii vârstnici şi/sau

debilitaţi.

Deoarece administrarea de apomorfină poate provoca hipotensiune arterială, chiar şi în cazul în care

este administrat tratamentul prealabil cu domperidonă, se impune atenţie la pacienţii cu cardiopatie preexistentă sau la pacienţii cărora li se administrează medicamente vasoactive, cum sunt antihipertensivele, în special la pacienţii cu hipotensiune arterială posturală preexistentă.

Deoarece apomorfina, în special atunci când este administrată în doze mari, poate provoca prelungirea

intervalului QT, se impune prudenţă când se tratează pacienţi cu risc de aritmie de tipul torsadei vârfurilor.

Atunci când se utilizează în asociere cu domperidona, trebuie să fie evaluați cu atenție factorii de risc

ai fiecărui pacient. Evaluarea trebuie să se facă înainte de inițierea tratamentului, precum și în timpul tratamentului. Factorii de risc importanți includ afecțiuni cardiace subiacente grave, de exemplu insuficiență cardiacă congestivă, insuficiență hepatică gravă sau dezechilibre electrolitice semnificative. Trebuie evaluate, de asemenea, medicațiile care pot afecta echilibrul electrolitic, metabolismul CYP3A4 sau intervalul QT. Se recomandă monitorizarea pentru decelarea eventualelor efecte asupra intervalului QTc. Trebuie să se efectueze o electrocardiogramă:

- înainte de tratamentul cu domperidonă

- în faza de inițiere a tratamentului

- ulterior, în funcție de necesitățile clinice Pacientului trebuie să i se spună să raporteze posibilele simptome cardiace, inclusiv palpitații, sincopă

sau cvasi-sincopă. De asemenea, pacienții trebuie să raporteze modificările clinice care ar putea conduce la hipokaliemie, de exemplu gastroenterita sau inițierea terapiei cu diuretice.

La fiecare vizită medicală trebuie să fie reevaluați factorii de risc.

Administrarea de apomorfină este asociată cu reacţii subcutanate locale. Acestea pot fi uneori reduse

prin schimbarea locurilor de injectare sau, dacă este posibil, prin utilizarea unei ecografii (dacă este disponibilă) pentru a evita zonele cu nodularităţi sau induraţii.

La pacienţii cărora li s-a administrat apomorfină s-au raportat anemie hemolitică şi trombocitopenie.

Analizele hematologice trebuie efectuate la intervale periodice, ca şi în cazul administrării

concomitente de levodopa cu apomorfină.

Se impune prudenţă atunci când se asociază apomorfina cu alte medicamente, în special cu cele cu un

indice terapeutic îngust (vezi pct. 4.5).

Problemele neuropsihice coexistă la mulţi pacienţi cu boală Parkinson avansată. Există dovezi potrivit

cărora, la unii pacienţi, tulburările neuropsihice pot fi exacerbate de către apomorfină. Se impune o atenţie specială atunci când se administrează apomorfină la aceşti pacienţi.

Administrarea de apomorfină a fost asociată cu apariţia somnolenţei, si episoadelor de somn cu debut

brusc, în special la pacienţii cu boală Parkinson. Pacienţii trebuie informaţi despre acest lucru şi sfătuiţi să manifeste prudență în cazul în care conduc vehicule sau folosesc utilaje în timpul tratamentului cu apomorfină. Pacienţii care au prezentat somnolenţă şi/sau un episod de somn cu debut brusc trebuie să evite conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor. În plus, poate fi luată în considerare o reducere a dozei.

Tulburări ale controlului impulsurilor

Pacienții trebuie monitorizați regulat pentru dezvoltarea de tulburari ale controlului impulsurilor.

Pacienții și îngrijitorii ar trebui să fie conștienți de faptul că simptomele comportamentale ale

tulburărilor de control al impulsurilor, inclusiv dependenţa patologică de jocurile de noroc, creşterea libidoului , hipersexualitatea , cumpăratul compulsiv , creştere necontrolată a apetitului la pacienţii trataţi cu agonişti dopaminergici, inclusiv APO-go. Trebuie luată în considerare micşorarea dozei/întreruperea tratamentului prin reducerea progresivă a dozei dacă apar astfel de simptome.

APO-go 10 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine metabisulfit de sodiu, care poate provoca

rareori reacţii alergice severe şi bronhospasm.

Acest produs medicinal conţine mai puţin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per 10 ml, adică este, în fond,

fără sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Aproape în mod sigur, pacienţilor selectaţi pentru tratamentul cu apomorfină HCl li se administrează

concomitent alte medicamente pentru boala Parkinson. În etapele iniţiale ale tratamentului cu apomorfină HCl, pacientul trebuie monitorizat în vederea identificării unor reacţii adverse neobişnuite sau a unor semne de potenţare a efectului.

Medicamentele neuroleptice pot avea efect antagonist, dacă sunt utilizate concomitent cu apomorfina.

Interacţiunea între clozapină şi apomorfină este posibilă; cu toate acestea, clozapina poate fi utilizată,

de asemenea, pentru reducerea simptomelor complicaţiilor neuropsihice.

Dacă la pacienţii cu boală Parkinson trataţi cu agonişti de dopamină trebuie administrate medicamente

neuroleptice , se poate lua în considerare o scădere gradată a dozei de apomorfină, atunci când administrarea se efectuează printr-o minipompă şi/sau un injectomat (simptomele sugestive pentru sindromul neuroleptic malign au fost raportate rareori în cazul întreruperii bruşte a tratamentului dopaminergic).

Nu au studiat efectele posibile ale administrării apomorfinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor

medicamente. Prin urmare, se impune prudenţă când se asociază apomorfina cu alte medicamente, în special cu cele cu un indice terapeutic îngust.

Medicamente antihipertensive şi cardioactive

Chiar şi atunci când este administrată în asociere cu domperidona, apomorfina poate potenţa efectele

antihipertensive ale acestor medicamente (vezi pct. 4.4).

Se recomandă evitarea administrării apomorfinei concomitent cu alte medicamente despre care se

cunoaşte faptul că prelungesc intervalul QT.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu există experienţă privind administrarea apomorfinei la gravide.

Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale nu indică efecte

teratogene, dar dozele administrate la şobolani, care sunt toxice pentru mamă, pot determina insuficienţă respiratorie la nou-născut. Riscul potenţial la om nu este cunoscut. Vezi pct. 5.3.

APO-go nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.

Alăptarea

Nu se cunoaşte dacă apomorfina se excretă în laptele uman. Decizia continuării/întreruperii alăptării

sau a continuării/întreruperii tratamentului cu APO-go trebuie să ia în considerare beneficiile alăptării pentru copil şi beneficiile tratamentului cu APO-go pentru femeie.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Apomorfina HCl are o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce şi a utiliza

maşini.

Pacienţii trataţi cu apomorfină şi care prezintă somnolenţă şi/sau episoade de instalare rapidă a

somnului trebuie instruiţi să nu conducă vehicule şi să evite să desfăşoare activităţi (de exemplu, folosirea utilajelor) în cadrul cărora o scădere a atenţiei i-ar putea expune, pe ei sau pe alţii, la risc de vătămare corporală gravă sau deces, până la rezolvarea acestor episoade recurente şi a somnolenţei (vezi pct. 4.4).

4.8 Reacţii adverse

Foarte frecvente (1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente ((1/1000 şi 1/100)

Rare (1/10000 şi 1/1000)

Foarte rare (< 1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente:

La pacienţii cărora li s-a administrat apomorfină s-au raportat anemie hemolitică şi trombocitopenie.

Rare:

Eozinofilia a fost rareori raportată în timpul tratamentului cu apomorfină HCl.

Tulburări ale sistemului imunitar
Rare:

Din cauza prezenţei excipientului metabisulfit de sodiu, pot apărea reacţii alergice (incluzând

anafilaxie şi bronhospasm).

Tulburări psihice
Foarte frecvente:

Halucinații

Frecvente:

În timpul tratamentului cu apomorfină HCl au apărut tulburări neuropsihice (incluzând confuzie

uşoară tranzitorie şi halucinaţii vizuale).

Cu frecvenţă necunoscută:

Tulburări legate de controlul impulsurilor: Dependenţa patologică de jocuri de noroc, creşterea

libidoului, hipersexualitate, cumpăratul compulsiv, creştere necontrolată a apetitului alimentar pot apărea la pacienții tratați cu agoniști dopaminergici inclusiv APO-go. Vezi şi pct.4.4.

Agresivitate, agitație

Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente:

La începutul tratamentului poate să apară sedare tranzitorie după administrarea fiecărei doze de

apomorfină HCl; aceasta dispare, de obicei, după primele săptămâni.

Administrarea de apomorfină este asociată cu somnolenţă.

S-au raportat de asemenea ameţeli/stare confuzivă.

Mai puţin frecvente:

Apomorfina poate induce dischinezii în timpul perioadelor 'on”; aceastea pot fi severe în unele cazuri

iar la unii pacienţi pot determina oprirea tratamentului.

Apomorfina a fost asociat cu episoade de somn brusc. A se vedea, de asemenea, secțiunea 4.4.

Cu frecvență necunoscută:

Sincopă
Cefalee
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente:

Hipotensiunea arterială posturală este observată mai puţin frecvent şi, de obicei, este tranzitorie (vezi

pct. 4.4).

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente:

În timpul tratamentului cu apomorfină s-a raportat căscatul.

Mai puţin frecvente:

S-au raportat dificultăţi la respiraţie.

Tulburări gastro-intestinale
Frecvente

Greaţă şi vărsături, în special când tratamentul cu apomorfină este iniţiat pentru prima dată, de obicei

ca rezultat al omiterii administrării domperidonei (vezi pct. 4.2.).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente:

S-au raportat erupţii cutanate tranzitorii locale şi generalizate.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente:

Mulţi pacienţi prezintă reacţii la nivelul locului de injectare, în special în cazul administrării continue.

Acestea pot include noduli subcutanaţi, induraţie, eritem, sensibilitate şi paniculită. De asemenea, pot

să apară alte reacţii locale variate (cum sunt iritaţie, prurit, echimoză şi durere).

Mai puţin frecvente:

S-au raportat necroză şi ulceraţie la nivelul locului de injectare.

Cu frecvenţă necunoscută:

S-a raportat edem periferic.

Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente:

La pacienţii cărora li s-a administrat apomorfină s-au raportat rezultate pozitive la testul Coombs.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

4.9 Supradozaj

Există puţină experienţă clinică privind supradozajul cu apomorfină, în cazul utilizării acestui mod

administrare. Simptomele de supradozaj trebuie tratate în mod empiric, conform sugestiilor de mai jos:

Emeza excesivă poate fi tratată cu domperidonă.

Deprimarea respiratorie poate fi tratată cu naloxonă.

Hipotensiune arterială: trebuie luate măsuri adecvate, de exemplu poziţionarea pacientului în

clinostatism, cu picioarele ridicate deasupra nivelului capului.

Bradicardia poate fi tratată cu atropină.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: agonişti de dopamină, codul ATC: N04BC07.

Apomorfina este un stimulant direct al receptorilor de dopamină şi, în timp ce prezintă proprietăţi

agoniste asupra ambelor tipuri de receptori D1 şi D2, nu are în comun cu levodopa căile de transport sau metabolice.

Cu toate că la animale de studiu intacte, utilizarea apomorfinei inhibă frecvenţa de descărcare a

celulelor nigrostriate iar administrarea în doze mici s-a dovedit a produce o scădere a activităţii locomotorii (despre care se consideră că reprezintă o inhibare presinaptică a eliberării de dopamină endogenă), acţiunile apomorfinei asupra incapacităţii motorii în boala Parkinson sunt mediate, probabil, la nivelul receptorilor postsinaptici. De asemenea, acest efect bifazic este observat la om.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Distribuţie şi eliminare

După injectarea subcutanată a apomorfinei, farmacocinetica acesteia poate fi descrisă printr-un model

bicompartimental, cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie de 5 (±1,1) minute şi un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 33 (±3,9) minute. Răspunsul clinic este bine corelat cu concentraţiile de apomorfină în lichidul cefalorahidian, distribuţia substanţei active fiind cel mai bine descrisă printr-un model bicompartimental.

Absorbţie

Apomorfina este absorbită rapid şi complet din ţesutul subcutanat, acest fapt corelându-se cu debutul

rapid al efectelor clinice (4 - 12 minute), iar durata scurtă de acţiune clinică a substanţei active (de aproximativ 1 oră) se explică prin clearance-ul rapid. Metabolizarea apomorfinei se realizează prin glucuronoconjugare şi sulfonare, până la cel puţin zece la sută din doza totală administrată; nu s-au descris alte căi de metabolizare.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Studiile de toxicitate cu doze subcutanate repetate nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, în

afara informaţiilor incluse la alte puncte ale RCP-ului.

Studiile de genotoxicitate in vitro au demonstrat efecte mutagene şi clastogene, cel mai probabil

determinate de produşii formaţi prin oxidarea apomorfinei. Cu toate acestea, apomorfina nu a fost genotoxică în studiile efectuate in vivo.

Efectul apomorfinei cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost investigat la şobolani.

Apomorfina nu a fost teratogenă la această specie, dar s-a observat faptul că administrarea de doze

toxice pentru mamă poate duce la lipsa de îngrijire maternă şi la insuficienţă respiratorie la puii nou- născuţi.

Nu s-au efectuat studii privind carcinogenitatea.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Metabisulfit de sodiu (E 223)

Acid clorhidric, concentrat (pentru ajustarea pH-ului)

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

În absenţa studiilor privind compatibilitatea, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte

medicamente.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani A se utiliza imediat după deschidere. A se elimina orice cantitate neutilizată.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 25ºC.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Fiole din sticlă de tip I, care conţin 2 ml soluţie injectabilă sau perfuzabilă, în cutii a câte 5 fiole.

Fiole din sticlă de tip I, care conţin 5 ml soluţie injectabilă sau perfuzabilă, în cutii a câte 5 fiole.

Fiolele se află într-o tavă de plastic, amplasată într-o cutie de carton.

Fiecare fiolă este marcată parțial cu un punct colorat poziționat direct deasupra marcajului scurt. Acest

marcaj indică punctul de rupere al fiolei În unele teritorii sunt disponibile pachete a câte 25 şi 50 de fiole.

Pachetul cu 25 de fiole conţine 5 cutii, fiecare a câte 5 fiole.

Pachetul cu 50 de fiole conţine 10 cutii, fiecare a câte 5 fiole.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

A nu se utiliza soluţia în cazul în care culoarea acesteia a devenit verde.

Soluţia trebuie inspectată vizual înainte de utilizare. Trebuie utilizate numai soluţiile limpezi şi

incolore.

Destinat unei singure utilizări. Orice cantitate de soluţie neutilizată trebuie eliminată.

Perfuzia continuă şi utilizarea unei minipompe şi/sau a unui injectomat

Selectarea tipului de minipompă şi/sau pompă de seringă care trebuie utilizate şi stabilirea dozelor

necesare vor fi efectuate de către medic, în conformitate cu necesităţile specifice ale pacientului.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

STADA Arzneimittel AG

Stadastrasse 2-18, 61118 Bad Vilbel,

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

12114/2019/01-06

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Ianuarie 2012

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2019