AMPICILINA SANDOZ 500mg - prospect medicament

Ampicilină Sandoz 250 mg capsule

Ampicilină Sandoz 500 mg capsule

Ampicilină Sandoz 250 mg

Fiecare capsulă conţine ampicilină 250 mg (sub formă de trihidrat, 289 mg).

Excipienţi cu efect cunoscut: p-Hidroxibenzoat de metil (E 218), p-Hidroxibenzoat de propil (E 216).

Ampicilină Sandoz 500 mg

Fiecare capsulă conţine ampicilină 500 mg (sub formă de trihidrat, 577,20 mg).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Ampicilină Sandoz 250 mg

Capsule gelatinoase tari, mărimea 1, cu capul de culoare roșu-opac și corpul de culoare galben-opac, care conţin o pulbere de culoare albă, granulată.

Ampicilină Sandoz 500

Capsule gelatinoase tari, mărimea 0, cu capul de culoare roșu-opac și corpul de culoare galben-opac, care conţin o pulbere de culoare albă până la aproape albă.

Ampicilina este indicată în infecţii uşoare-moderate produse de microorganisme sensibile: - infecţii ale aparatului respirator: faringite, traheite, pneumonii, bronşite acute, bronşite cronice acutizate; - infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi; - infecţii ale aparatului urogenital: pielonefrită acută şi cronică, pielită, cistită, uretrită, prostatită, gonoree, avort septic, anexită, salpingită, endometrită, parametrită, pelviperitonită, febră puerperală; - infecţii ale aparatului digestiv: diaree bacteriană, salmoneloză, shigeloză, febră tifoidă şi paratifoidă, infecţii biliare (colangită, colecistită); - leptospiroză, listerioză; - profilaxia infecţiilor chirurgicale la pacienţii cu risc, care urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale; pentru prevenirea endocarditei, ampicilina poate fi folosită în monoterapie sau în asociere cu un antibiotic aminoglicozidic. Ampicilina poate fi utilizată pentru continuarea unui tratament cu ampicilină administrată parenteral la pacienţii cu endocardită (de ex. endocardita enterococică în asociere cu un antibiotic aminoglicozidic), meningită bacteriană, septicemii produse de agenţi patogeni sensibili la ampicilină, listerioză (dacă este necesar, în asociere cu cloramfenicol) sau ca tratament de întreţinere în perioada de convalescenţă.

La pacienţii cu encefalopatie hepatică ampicilina este indicată pentru reducerea sintezei de amoniac la nivel intestinal.

Doza uzuală recomandată este de 500 mg ampicilină la intervale de 6 ore. Doza poate fi crescută în funcţie de natura şi gravitatea infecţiei, fără a depăşi 4 g ampicilină pe zi. Pentru infecţiile severe doza poate fi crescută până la 6-12 g ampicilină pe zi; în această situaţie se recomandă administrarea parenterală.

Doza uzuală recomandată este de 50-100 mg/kg şi zi, fracţionat, la 6-12 ore.

Doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei:

- pentru un clearance al creatininei > 30 ml/min: 2-4 g pe zi; - pentru un clearance al creatininei între 10-30 ml/min: 1g, apoi 500 mg la 12 ore; - pentru un clearance al creatininei < 10 ml/min: 1g, apoi 500 mg la 24 ore.

Se recomandă ca administrarea cu 1-2 ore înaintea meselor, deoarece prezenţa alimentelor poate să scadă absorbţia acestuia.

Durata tratamentului: - în infecţiile aparatului genito-urinar: cel puţin 4-10 zile; - în infecţiile determinate de streptococ beta-hemolitic: cel puţin 10 zile; - în alte infecţii: tratamentul trebuie continuat încă 2 zile după dispariţia simptomatologiei.

Hipersensibilitate la substanța activă, peniciline, antibiotice beta-lactamice, cefalosporine sau la oricare dintre excipienții medicamentului enumerați la pct. 6.1. Administrarea ampicilinei la pacienţii cu mononucleoză infecţioasă (febră glandulară), infecţie cu virus citomegalic sau leucemie limfatică trebuie evitată, deoarece creşte incidenţa reacţiilor cutanate. Administrarea orală a ampicilinei nu este recomandată în bolile gastro-intestinale severe care asociază diaree persistentă sau vărsături, datorită absorbţiei deficitare.

Pacienţii trebuie informaţi despre posibilitatea apariţiei reacţiilor alergice şi despre faptul că trebuie să se adreseze medicului dacă acestea apar.

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu diateze alergice sau astm bronşic şi la pacienţii cu micoze.

Reacţiile adverse grave şi ocazional letale de hipersensibilitate (anafilaxie) au fost raportate la pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice beta-lactamice. Deşi anafilaxia este mult mai frecventă în urma tratamentului parenteral, aceasta a apărut şi la pacienţii trataţi cu peniciline orale. Aceste apar cu o frecvenţă mai mare la persoanele care prezintă hipersensibilitate la antibioticele beta-lactamice.

Dacă apare o reacţie alergică imediată (de exemplu urticarie, anafilaxie), tratamentul trebuie întrerupt şi pacientului trebuie să i se administreze adrenalină, antihistaminice şi corticoterapie. Se poate utiliza în monoterapie pentru tratamentul colangitei şi colecistitei fără colestază semnificativă, formele uşoare.

La pacienţii cu insuficienţă renală excreţia ampicilinei este întârziată. De aceea este necesar să se reducă doza zilnică maximă în funcţie de gradul insuficienţei (vezi pct. 4.2 Doze şi mod de administrare).

În tratamentul de lungă durată cu doze mari este indicat să se efectueze testele funcţionale hepatice, analizele urinare şi testele funcţionale renale în cazul în care există afectare renală pre-existentă sau dacă apar reacţii alergice cutanate.

Pentru a identifica reacţiile mediate prin anticorpi este indicată efectuarea hemoleucogramei, mai ales în anemia hemolitică.

Utilizarea la pacienții cu infecții

Trebuie evitat tratamentul cu ampicilină în cazul în care se suspectează mononucleoză infecțioasă și/sau leucemie limfatică acută și cronică, deoarece mulți pacienți cărora li se administrează ampicilină prezintă, ulterior administrării, erupții cutanate eritematoase.

Trebuie acordată atenţie dezvoltării bacteriilor rezistente sau fungilor în timpul terapiei de lungă durată.

Dacă apare o infecţie secundară, trebuie luate măsurile adecvate.

Dacă apare diaree severă şi persistentă trebuie avută în vedere apariţia colitei pseudomembranoase (mucohemoragică, diaree apoasă, durere abdominală difuză-colicativă, febră, tenesme) cu prognostic sever. De aceea, în aceste situaţii tratamentul cu ampicilină trebuie întrerupt imediat şi trebuie efectuate măsurile adecvate pentru identificarea microorganismului patogen şi tratament (de exemplu vancomicină 125 mg administrată la 6 ore). Nu se recomandă administrarea medicamentelor antiperistaltice.

Utilizarea pe cale orală a ampicilinei în afecțiunile gastro-intestinale severe cu diaree persistentă sau vărsături, nu este indicată din cauza riscului de absorbție inadecvată.Este necesară administrarea parenterală în afecţiuni severe (meningită, artrită, septicemie, pericardită).

Ampicilină Sandoz 250 mg conţine p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de propil (E 216). Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Deoarece penicilinele precum ampicilina au acţiune bactericidă, nu se asociază cu antibiotice bacteriostatice. În urma rezultatelor testelor de sensibilitate se pot asocia alte antibiotice bactericide (cefalosporine, aminoglicozide). Administrarea concomitentă de probenecid determină concentraţii plasmatice crescute şi prelungite de antibiotic, prin reducerea eliminării renale. Probenecidul poate reduce distribuţia tisulară şi difuzia ampicilinei. În timpul administrării concomitente de alopurinol creşte riscul erupţiilor cutanate.

Administrarea concomitentă de antiacide reduce absorbţia ampicilinei.

Ampicilina poate reduce excreţia urinară de atenolol.

Anticoagulante: Valoarea INR poate fi modificată în cazul administrării concomitente de ampicilină şi warfarină sau fenindionă.

Vaccinurile: Eficacitatea vaccinului pentru febra tifoidă poate fi redusă atunci când este administrată în asociere cu ampicilina.

Citotoxicele: Excreţia metotrexatului poate fi redusă de către ampicilină.

Ampicilina poate interfera cu dozarea aminoacizilor urinari. Determinarea glicozuriei prin metode non- enzimatice poate determina rezultate fals pozitive. Similar, pot fi afectate determinările urobilinogenului.

Nu există date suficiente despre efecte embriotoxice, teratogenice sau mutagenice ale administrării ampicilinei în timpul sarcinii. Bazat pe experienţa limitată în utilizarea la om, ampicilina poate fi administrată doar în situaţiile în care s-a evaluat raportul beneficiu- risc.

Ampicilina trece în laptele matern.

La copil există risc de alergie şi posibilitatea de dezvoltare a florei intestinale rezistente.

Ampicilina Sandoz nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de aparate şi sisteme şi de frecvenţa apariţiei:

Foarte frecvente (>1/10)

Frecvente (>1/100, <1/10)

Mai puţin frecvente (>1/1000, <1/100)

Rare (>1/10000, <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Utilizarea îndelungată şi dozele repetate pot determina suprainfecţii cu organisme rezistente sau fungi.

Foarte rare: modificarea numărului celulelor sanguine, de exemplu trombocitopenie, agranulocitoză, leucopenie, eozinofilie.

Anemie, prelungire a timpului de sângerare şi a timpului de protrombină.

Aceste fenomene sunt de obicei reversibile la întreruperea tratamentului.

Rare: febră indusă medicamentos, sindrom Lyell, sindrom Stevens Johnson, edem laringean, boala serului, vasculită alergică.

Foarte rare: reacţii anafilactice.

Poate exista o legătură între penicilină şi dermatofiţie. De aceea la pacienţii cu micoze, chiar după administrarea iniţială de ampicilină există reacţii comparabile cu cele de după administrarea ulterioară. Când sunt tratate febra tifoidă, leptospiroza sau sifilisul, bacterioliza poate determina reacţie Jarisch- Herxheimer.

La concentraţii serice foarte mari de ampicilină pot apărea excitaţie a sistemului nervos central, mioclonii, convulsii ce pot fi cauzate de prezenţa insuficienţei renale sau de dozele foarte mari.

Mai puţin frecvente: tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, diaree) pot apărea în timpul terapiei şi nu necesită întreruperea acesteia. Normalizarea florei intestinale se realizează la 3-5 zile după întreruperea tratamentului. Dacă în timpul tratamentului apare diaree, trebuie luată în considerare posibilitatea existenţei colitei pseudomembranoase (vezi pct. 4.4) Ca şi în cazul administrării altor peniciline, pot apare glosită şi stomatită.

Este posibilă o creştere tranzitorie a transaminazelor hepatice.

Ca şi în cazul altor antibiotice beta-lactamice, au fost raportate ca reacţii adverse rare hepatita şi icterul colestatic.

Erupţia cutanată determinată de ampicilină este de obicei morbiliformă/maculo-papulară şi apare la 8-10 zile după administrarea iniţială. Dacă ampicilina este utilizată din nou, erupţia apare după 2-3 zile. În general dispare după câteva zile chiar dacă tratamentul continuă. Incidenţa erupţiei cutanate este mai mare la pacienţii cu infecţii virale sau cu insuficienţă renală sau în cazul administrării unei doze cutanate de peste 6 g. Foarte rare: edem angioneurotic (reacţie de hipersensibilitate), dermatită exfoliativă, eritem poliform.

Foarte rare: artralgie.

Foarte rare: nefrită interstiţială

Foarte rare: febră.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

În caz de supradozaj cu aminopeniciline, în cazuri izolate pot apare: simptome urinare cum sunt hematuria şi cristaluria, cistita hemoragică, nefrita interstiţială, oliguria, hiperkalemia şi/sau insuficienţa renală. Aceste simptome sunt reversibile la întreruperea tratamentului. Dacă concentraţia în lichidul cefalorahidian este mare, apar simptome neurologice (incluzând convulsii).

În caz de supradozaj, este utilă monitorizarea cu atenţie a semnelor vitale şi este indicat tratament simptomatic. Nu există antidot specific.

Ampicilina poate fi eliminată din circulaţie prin dializă.

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, antibiotice beta-lactamice, peniciline cu spectru larg, codul ATC: J01CA01

Ampicilina este o aminopenicilină semisintetică cu acţiune bactericidă. Acţiunile ampicilinei la nivelul microorganismelor sensibile sunt reprezentate de legarea de proteine membranare specifice (PBP- penicilin binding proteins), inactivarea transpeptidazelor cu inhibarea formării peretelui microbian şi activarea unor enzime autolitice (autolizine şi mureinhidrolaze). Ampicilina are un spectru de acţiune lărgit faţă de celelalte peniciline, care cuprinde microorganisme gram-pozitiv şi gram-negativ: streptococi alfa- şi beta-hemolitici, Streptococcus pneumoniae, stafilococi nesecretori de penicilinază, Bacillus anthracis, Clostridium sp., Listeria, unele tulpini de enterococi, Haemophilus influenzae, Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis, Proteus mirabilis, unele tulpini de Salmonella, Shigella, Escherichia coli. Ampicilina este inactivată de penicilinaze şi nu este activă faţă de microorganisme secretoare de penicilinaze, precum majoritatea tulpinilor de stafilococi, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia, Proteus vulgaris. Nu este activă faţă de rickettsi şi mycoplasme.

Ampicilina este stabilă la acţiunea acidului clorhidric. Absorbţia este scăzută în prezenţa alimentelor.

Ampicilina se leagă în proporţie de 15% de proteinele plasmatice. Se distribuie larg în lichidele organismului, realizând concentraţii de peste 60% din cele plasmatice în lichidul pleural, peritoneal şi sinovial. Trece puţin în lichidul cefalorahidian, dar în prezenţa inflamaţiei meningelui realizează concentraţii de 40-70% din cele plasmatice, la doze mari fiind eficace terapeutic în meningite. Traversează bariera placentară şi se excretă în laptele matern. Ampicilina nu se metabolizează în organism. Se elimină rapid prin urină sub formă neschimbată, în proporţie de 80% din doza administrată. Concentraţiile urinare sunt foarte mari, depăşind 1 mg/ml. Cantităţi relativ mari se elimină prin bilă (atunci când căile biliare nu sunt obstruate) şi prin fecale; intră in circulaţia enterohepatică. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 1,3 ore. Insuficienţa renală şi hepatică favorizează acumularea antibioticului.

Nu sunt disponibile.

Ampicilină Sandoz 250 mg

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Talc

Dioxid de titan (E 171)

Galben amurg FCF (E 110)

Carmoisină (E 122) p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de propil (E 216)

Gelatină

Dioxid de titan (E 171)

Galben de chinolină (E 104)

Galben amurg FCF (E 110) p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de propil (E 216)

Gelatină

Ampicilină Sandoz 500 mg

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal

Talc

Dioxid de titan (E 171)

Galben amurg FCF (E 110)

Carmoisină (E 122)

Gelatină

Dioxid de titan (E 171)

Galben de chinolină (E 104)

Galben amurg FCF (E 110)

Gelatină

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Ampicilină Sandoz 250 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Ampicilină Sandoz 500 mg

Cutie cu 1 blister din PVC/Al a câte 10 capsule.

Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte10 capsule.

Nu sunt necesare.

S.C. SANDOZ S.R.L.

Str. Livezeni nr. 7A, 40472, Târgu Mureş

România

Ampicilină Sandoz 250 mg 9388/2016/01-02

Ampicilină Sandoz 500 mg 9389/2016/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Octombrie 2016.

Octombrie 2016.