AMPICILINA ATB 250mg pulbere pentru soluție injectabilă ANTIBIOTICE - prospect medicament

J01CA01 ampicilină

Medicamentul AMPICILINA ATB 250mg conține substanța ampicilină , cod ATC J01CA01 - Antiinfecțioase de uz sistemic | Antibacterieni beta-lactamice, peniciline | Peniciline cu spectru extins .

Date generale despre AMPICILINA ATB 250mg ANTIBIOTICE

Substanța: ampicilină

Data ultimei liste de medicamente: 01-04-2024

Codul comercial: W00431003

Concentrație: 250mg

Forma farmaceutică: pulbere pentru soluție injectabilă

Cantitate: 1

Prezentare produs: cutie x1 flac cu pulb pt sol inj

Tip produs: generic

Preț: 2.73 RON

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

APP producător: ANTIBIOTICE SA - ROMANIA

APP deținător: ANTIBIOTICE SA - ROMANIA

Număr APP: 9180/2016/01

Valabilitate: 3 ani

Concentrațiile disponibile pentru ampicilină

1000mg, 125mg/5ml, 1g, 250mg, 250mg/5ml, 2g, 500mg

Alte substanțe medicamentoase din aceeași grupă farmaceutică cu ampicilină

Combinații cu alte substanțe

Conținutul prospectului pentru medicamentul AMPICILINA ATB 250mg pulbere pentru soluție injectabilă ANTIBIOTICE

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Ampicilină Atb 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă

Ampicilină Atb 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă

Ampicilină Atb 1000 mg pulbere pentru soluţie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Ampicilină Atb 250 mg

Fiecare flacon conţine ampicilină 250 mg (sub formă de sare de sodiu).

Excipient cu efect cunoscut: Fiecare flacon conţine sodiu 0,7 mmoli (16,45 mg).

Ampicilină Atb 500 mg

Fiecare flacon conţine ampicilină 500 mg (sub formă de sare de sodiu).

Excipient cu efect cunoscut: Fiecare flacon conţine sodiu 1,4 mmoli (32,9 mg).

Ampicilină Atb 1000 mg

Fiecare flacon conţine ampicilină 1000 mg (sub formă de sare de sodiu).

Excipient cu efect cunoscut: Fiecare flacon conţine sodiu 2,8 mmoli (65,8 mg)

Pentru lista tuturor excipienţilor vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere pentru soluţie injectabilă.

Pulbere de culoare albă sau aproape albă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Ampicilina este o penicilină cu spectru larg, indicată în infecţii cu germeni sensibili, cu următoarele localizări: - infecţii respiratorii: epiglotită, faringită, traheită, pneumonie bacteriană, bronşită acută, bronşită cronică acutizată; - infecţii ORL: otită medie, sinuzită; - infecţii uro-genitale: infecţii urinare (cistită, pielonefrită), uretrită acută gonococică, infecţii ginecologice (anexită, salpingită, endometrită, parametrită, avort septic, febră puerperală), prostatită; - infecţii ale aparatului digestiv: gastroenterită bacteriană, dizenterie, infecţii biliare, ca alternativă terapeutică în febra tifoidă şi paratifoidă;

- alte infecţii cu germeni sensibili: septicemie, endocardită bacteriană, meningită bacteriană, leptospiroză, listerioză, peritonită.

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze:

Doza de ampicilină depinde de vârsta pacientului, de greutate şi de funcţia renală, de severitatea şi localizarea infecţiei şi de microorganismele patogene presupuse sau identificate.

Injectare intravenoasă sau intramusculară

Adulţi şi adolescenţi 500 mg administrate la interval de 4 până la 6 ore (în caz de infecţie severă doza zilnică poate fi crescută până la 12 g).

Injectare sau perfuzare intravenoasă

Copii cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 12 ani: 25 - 50 mg /kg (maximum 1 g), administrată la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată). Nou-născuţi cu vârsta cuprinsă între 21-28 zile 30 mg/kg administrate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată).

Nou-născuţi cu vârsta cuprinsă între 7-21 zile 30 mg/kg administrate la interval de 8 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată).

Nou-născuţi cu vârsta sub 7 zile 30 mg/kg administrate la interval de 12 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată).

Doze speciale şi recomandări de utilizare

Insuficienţă renală

Nu este necesară o ajustare a dozei la pecienţii cu clearance al creatininei (Cl Cr) mai mare de 30 ml/min.

În caz de insuficienţă renală severă cu o rată a filtrării glomerulare de 30 ml/min şi mai mică, se recomandă o reducere a dozei, deoarece se anticipează o acumulare a ampicilinei: -la un clearance al creatininei cuprins între 20 şi 30 ml/min, doza normală trebuie redusă la ⅔, -la un clearance al creatininei sub 20 ml/min, doza normală trebuie redusă la ⅓. La un clearance al creatininei sub 10 ml/min, intervalul dintre administrări trebuie crescut la 12-15 ore. Ca regulă generală, în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă nu trebuie depăşită o doză de 1 g de ampicilină administrată la interval de 8 ore.

Mod de administrare:

Durata tratamentului depinde de evoluţia afecţiunii. Ca regulă generală, ampicilina se administrează în interval de 7-10 zile, şi timp de cel puţin alte 2-3 zile după ce simptomele s-au ameliorat.

Pentru tratamentul infecţiilor cu streptococ beta-hemolitic, se recomandă extinderea tratamentului din motive de siguranţă la cel puţin 10 zile pentru a preveni complicaţiile ulterioare (de exemplu: febră reumatică, glomerulonefrită).

Tratamentul injectabil poate fi continuat cu administrare orală, atunci când starea clinică a pacientului se ameliorează.

La copii şi nou-născuţi se recomandă iniţierea tratamentului sub formă de perfuzie intravenoasă, pentru minim 3 zile, urmat de administrare intramusculară.

Pentru instrucţiuni privind pregătire în vedera administrării, vezi pct. 6.6.

4.3 Contraindicaţii

- hipersensibilitate la ampicilină, alte peniciline sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.; - antecedente de reacţii severe cu hipersensibilitate imediată (de exemplu: anafilaxie) la alte antibiotice beta- lactamice (de exemplu: cefalosporine, carbapeneme sau monobactami); - la pacienţi cu mononucleoză infecţioasă (febră glandulară), infecţie cu virus citomegalic sau leucemie limfatică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Înaintea iniţierii tratamentului cu ampicilină, este obligatorie o anamneză completă privind reacţiile anterioare de hipersensibilitate la antibioticele beta-lactamice. Apariţia oricăror manifestări alergice impune întreruperea tratamentului şi instituirea tratamentului specific. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu teren atopic. Pacienţii alergici la peniciline pot prezenta reactivitate încrucişată pentru cefalosporine. La apariţia unei reacţii alergice (de exemplu: urticarie, anafilaxie), tratamentul trebuie întrerupt şi pacientului trebuie să i se administreze tratament specific (adrenalină, antihistaminice şi corticoterapie).

Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ampicilinei şi pot varia ca severitate, de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este important să fie luat în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ampicilină (vezi pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ampicilină şi administrarea tratamentului specific pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul.

Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene, pot apărea suprainfecţii cu microorganisme rezistente.

Dacă apar infecţii secundare, de exemplu candidoză, trebuie instituite măsurile adecvate.

La bolnavii cu insuficienţă renală, doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2); la aceşti pacienţi se recomandă supravegherea funcţiei renale pe durata tratamentului. În tratamentul pe termen lung cu doze mari, se recomandă efectuarea testelor funcţionale hepatice, analize urinare şi teste funcţionale renale în cazul în care există afectare renală pre-existentă sau dacă apar reacţiile alergice cutanate. Pentru a identifica reacţiile mediate prin anticorpi este indicată efectuarea hemoleucogramei, în special în anemia hemolitică.

Prelungirea timpului de protrombină a fost raportată la pacienţii cărora li s-a administrat ampicilină. Este necesară monitorizarea adecvată când se prescriu concomitent anticoagulante. Ajustarea dozei de anticoagulante orale poate fi necesară. (vezi pct. 4.5 şi 4.8.) Acest medicament conţine sodiu.

Ampicilină Atb 250 mg

Fiecare flacon cu ampicilină 250 mg (sub formă de sare de sodiu) conţine sodiu 0,7 mmoli (16,45 mg). Acest medicament conţine sodiu < 1 mmol (23 mg) pe doză, adică practic 'nu conţine sodiu”. Ampicilină Atb 500 mg Fiecare flacon cu ampicilină 500 mg (sub formă de sare de sodiu) conţine sodiu 1,4 mmoli (32,9 mg). Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienții care urmează o dietă cu restricție de sodiu. Ampicilină Atb 1000 mg Fiecare flacon cu ampicilină 1000 mg (sub formă de sare de sodiu) conţine sodiu 2,8 mmoli (65,8 mg). Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienții care urmează o dietă cu restricție de sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

În cazul administrării ampicilinei în asociere cu o aminoglicozidă, cele două antibiotice nu trebuie să fie combinate în seringă sau în perfuzie, deoarece determină scăderea eficacităţii aminonoglicozidei. Deoarece penicilinele au acţiune bactericidă nu se asociază cu antibiotice bacteriostatice. În urma rezultatelor testelor de sensibilitate se pot asocia alte antibiotice bactericide (cefalosporine, aminoglicozide). Nu se recomandă administrarea concomitentă cu alopurinol (creşte riscul erupţiilor cutanate). Ampicilina poate reduce eficacitatea contraceptivelor orale care conţin estrogeni.

Administrarea concomitentă de probenecid determină concentraţii plasmatice crescute şi prelungite de antibiotic, prin reducerea eliminării renale. Probenecidul poate reduce distribuţia tisulară şi difuzia ampicilinei. Ampicilina poate reduce excreţia urinară de atenolol. Valoarea INR poate fi modificată în cazul administrării concomitente de ampicilină şi warfarină sau fenitoină. Eficacitatea vaccinului pentru febra tifoidă poate fi redusă atunci când este administrat în asociere cu ampicilina. Excreţia metotrexatului poate fi redusă de către ampicilină. Poate creşte absorbţia digoxinului în urma administrării acestui medicament cu ampicilină. La doze mari, ampicilina poate modifica rezultatele dozării glicemiei şi glicozuriei, precum şi a proteinelor serice totale, în cazul utilizării metodelor colorimetrice. Metodele enzimatice de dozare a glucozei nu sunt influenţate.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Ampicilina traversează bariera placentară. Studii efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice sau fetotoxice. Deoarece nu există studii controlate la om care să evidenţieze eventualele efecte teratogene, ampicilina se va administra în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar. Alăptarea Deoarece ampicilina se excretă în laptele matern şi poate produce reacţii de hipersensibilizare la sugar, se vor lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului cu acest medicament. Fertilitatea În studiile pe animale, s-a observat că ampicilina nu influenţează fertilitatea. (vezi pct. 5.3.)

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Ampicilina nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de

a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, organe şi sisteme şi prezentate în funcţie de frecvenţă, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi ≤ 1/100), rare (≥ 1/10000 şi ≤ 1/1000), foarte rare (≤ 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Infecţii şi infestări -mai puţin frecvente: utilizarea îndelungată şi dozele repetate pot determina suprainfecţii cu organisme rezistente sau fungi.

Tulburări hematologice şi limfatice -foarte rare: modificarea numărului celulelor sanguine, de exemplu trombocitopenie, agranulocitoză, leucopenie, eozinofilie. Poate să apară: anemie, prelungire a timpului de sângerare şi a timpului de protrombină. Aceste fenomene sunt de obicei reversibile la întreruperea tratamentului.

Tulburări ale sistemului imunitar -foarte frecvente: reacţii cutanate (prurit, erupţii cutanate tranzitorii, exantem) -frecvente: exantem şi enantem la nivelul regiunii orale -mai puţin frecvente: febră indusă medicamentos, boala serului, edem angioneuronic, edem laringean, anemie hemolitică, vasculită sau nefrită alergică, reacţii veziculare cutanate (dermatită exfoliativă, sindrom Lyell, eritem multiform exudativ, sindrom Stevens Johnson) Foarte rare: reacţii anafilactice. Cu frecvenţă necunoscută :când sunt tratate febra tifoidă, leptospiroza sau sifilisul, bacterioliza poate determina reacţie Jarisch-Herxheimer.

Tulburări ale sistemului nervos: -rare: ameţeală, cefalee, mioclonii şi convulsii (în cazul administrării în insuficienţă renală sau la doze foarte mari).

Tulburări gastro-intestinale: -foarte frecvente : dureri abdominale, greaţă, vărsături, meteorism, scaune moi, diaree. -foarte rare: colită pseudomembranoasă (în cele mai multe cazuri determinată de Clostridium difficile). -cu frecvenţă necunoscută: glosită, stomatită (similar administrării altor peniciline).

Tulburări hepato-biliare: -mai puţin frecvente: creşterea moderată şi tranzitorie a transaminazelor serice. -rare: hepatită, icter colestatic (similar administrării altor antibiotice beta-lactamice).

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: -foarte rare: artralgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: -mai puţin frecvente: cristalurie, nefrită acută interstiţială (la doze mari după administrare intravenoasă).

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: -rare: durere şi umflătură la locul de injectare, flebită.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

În caz de supradozaj cu aminopeniciline pot apărea simptome urinare cum sunt hematurie, cristalurie, cistită hemoragică, nefrită interstiţială, oligurie, hiperpotasemie şi/sau insuficienţă renală. Aceste simptome sunt reversibile la întreruperea tratamentului. Dacă concentraţia în lichidul cefalorahidian este mare, pot apărea simptome neurologice (incluzând convulsii). În caz de supradozaj tratamentul se întrerupe, se administrează tratament simptomatic şi se instituie măsuri adecvate de susţinere. La pacienţii cu insuficienţă renală antibioticele din clasa ampicilinei pot fi eliminate prin hemodializă, dar nu prin dializă peritoneală. Nu există antidot specific.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice beta-lactamice, peniciline cu spectru extins.

Cod ATC: J01C A01

Mecanism de acţiune

Ampicilina este o penicilină semisintetică cu spectru larg, cu acţiune bactericidă. Mecanismul de acţiune constă în legarea de proteinele membranare specifice (PBP - penicillin binding protein) cu inhibarea sintezei peretelui bacterian şi activarea unor enzime (autolizine şi mureinhidrolaze).

Relaţia farmacocinetică/farmacodinamică (FC/FD)

Eficacitatea depinde mai ales de perioada de timp în care concentraţia substanţei active din ampicilină rămâne la valori superioare concentraţiei minime inhibitorii (CMI) a medicamentului ce inhibă creşterea microorganismelor.

Mecanisme de instalare a rezistenţei

Rezistenţa la ampicilină poate fi generată de următoarele mecanisme: - Inactivare prin intermediul beta-lactamazelor: ampicilina are o stabilitate scăzută faţă de beta-lactamaze şi de aceea nu este activă asupra beta-lactamazelor bacteriene. Aproape toate tulpinile unor specii bacteriene formează beta-lactamaze. De aceea, aceste specii sunt rezistente în mod natural la ampicilină (de exemplu: Enterobacter cloacae, Klebsiella pneumoniae). - Afinitatea redusă pentru ampicilină a proteinelor care leagă penicilinele: rezistenţa dobândită a pneumococilor şi a altor streptococi este cauzată de modificarea proteinelor care leagă penicilinele, ca urmare a unei mutaţii. Cu toate acestea, stafilococii rezistenţi la meticilină (oxacilină) sunt rezistenţi din cauza formării unei PBP suplimentare, cu afinitate redusă pentru ampicilină. - Penetrarea insuficientă a ampicilinei prin membrana externă a bacteriilor Gram-negativ poate avea ca rezultat inhibarea inadecvată a PBP-urilor. - Ampicilina poate fi expulzată activ din celulă prin intermediul pompelor de eflux. Există rezistenţă încrucişată parţială sau totală între ampicilină şi amoxicilină şi, într-o oarecare măsură, între aceasta şi alte peniciline şi cefalosporine.

Valori critice

Valorile critice ale CMI pentru ampicilină sunt cele stabilite de Comitetul European privind Testarea

Sensibilităţii Antimicrobiene (EUCAST).

Microorganism Sensibil ≤ Rezistent ≥

Enterobacteriaceae ≤ 8 mg/l ≥ 8 mg/l

Enterococcus spp ≤ 4 mg/l ≥ 8 mg/l

Haemophilus influenzae ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l

Staphlococcus spp ≤ 0,12 mg/l ≥ 0,12 mg/l

Streptococcus A, B, C G ≤ 0,25 mg/l ≥ 0,25 mg/l

Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l

Alţi streptococi ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l

Neisseria meningitidis ≤ 0,12 mg/l ≥ 1 mg/l

Anaerobi Gram-negativ ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l

Anaerobi Gram-pozitiv ≤ 4 mg/l ≥ 8 mg/l

Valori-limită care nu sunt legate ≤ 2 mg/l ≥ 8 mg/l de specie

Listeria monocytogenes ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l

1În cazul endocarditei, consultaţi ghidurile naţionale sau internaţionale pentru valorile critice. 2Valorile critice sunt bazate pe valorile critice de sensibilitate la benzilpenicilină.

Sensibilitate

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia pe criterii geografice şi temporale pentru anumite specii, informaţiile privind rezistenţa la antibiotice pe plan local fiind deosebit de utile în special în cazul tratării infecţiilor severe. Dacă prevalenţa rezistenţei este de aşa natură încât utilitatea antibioticului este discutabilă în cel puţin unele tipuri de infecţii, trebuie solicitată opinia experţilor, după caz.

Specii sensibile în mod obişnuit

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Enterococcus faecalis

Staphylococcus aureus (sensibil la metcilină)

Streptococcus agalactiae

Streptococcus pneumoniae (incl. tulpini cu rezistenţă intermediară la penicilină)

Streptococcus pyogenes

Streptococii din grupa 'Viridans”^

Microorganisme anaerobe: Bacteroides fragilis°

Fusobacterium nucleatum°

Alte microorganisme

Gardnerella vaginalis°

Speciile în cazul cărora rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Enterococcus faecium+

Staphylococcus aureus∋

Staphylococcus epidermidis+

Staphylococcus haemolyticus+

Staphylococcus hominis+

Microorganisme aerobe Gram-negative

Escherichia coli

Haemophilus influenzae

Klebsiella oxytoca

Moraxella catarrhalis∞

Neisseria gonorrhoeae

Proteus mirabilis

Proteus vulgaris

Microorganisme anaerobe

Prevotella spp.

Organisme cu rezistenţă naturală

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)

Microorganisme aerobe Gram-negative

Acinetobacter baumannii, Citrobacter freundii

Enterobacter cloacae

Klebsiella pneumoniae,

Morganella morganii,

Pseudomonas aeruginosa,

Serratia marcescens,

Stenotrophomonas maltophilia

Microorganisme anaerobe

Bacteroides spp.

Alte microorganisme Chlamydia spp.,

Chlamydophila spp.,

Legionella pneumophila,

Mycoplasma spp.,

Ureaplasma urealyticum. ° Când a fost publicat tabelul, nu au existat date disponibile actualizate. În literatura iniţială, în lucrările standard şi în recomandările terapeutice se presupune existenţa sensibilităţii. + Rata de rezistenţă este de peste 50% în cel puţin o regiune. ^Denumire colectivă pentru un grup eterogen din specia Streptococcus. Rata de rezistenţă poate varia în funcţie de specia de Streptococcus în cauză. ∞Nu sunt disponibile date recente; în studii (mai vechi de 5 ani) proporţia de tulpini rezistente este de ≥ 10%. ∋ Rata de rezistenţă este < 10% la pacienţii trataţi ambulatoriu.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrarea intramusculară a 500 mg, respectiv 1 g ampicilină sodică, concentraţia plasmatică maximă este atinsă după o oră, fiind de 7 g/ml, respectiv 10 - 15 g/ml. Administrarea intravenoasă a 500 mg ampicilină sodică determină o concentraţie plasmatică după 4 ore de aproximativ 2 g/ml. Aceste nivele sunt superioare CMI (concentraţiei minime inhibitorii) pentru germenii cu sensibilitate obişnuită. Ampicilina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 15%.

Distribuţie

Se distribuie larg în plamân, ficat, prostată, secreţiile bronşice, urechea medie, la nivel urinar, în lichidele pleural, peritoneal, sinovial, precum şi la nivelul meningelui inflamat. La pacienţii cu funcţie hepatică normală, medicamentul atinge concentraţii biliare ridicate.

Metabolism

Ampicilina este parţial metabolizată în acid benzilpeniciloic inactiv microbiologic.

Eliminare

Excreţia ampicilinei se face nemodificat, predominant prin urină, dar şi prin bilă şi ficat. După administrarea

a 500 mg ampicilină intramuscular, concentraţia urinară la 6 ore este de 2,2 g/l. Aproximativ 0,1% se excretă neschimbată la nivel biliar. Timpul de injumătăţire plasmatică este 1 oră la adulţii cu funcţie renală normală. În caz de oligurie, timpul de înjumătăţire plasmatică se poate prelungi de la 8 până la 20 de ore. Timpul de înjumătăţire plasmatică este prelungit şi la nou-născuţi (2 până la 4 ore). După administrare intravenoasă clearance-ul renal al ampicilinei este de aproximativ 194 ml/min. Ampicilina este eliminată prin hemodializă, dar nu şi prin dializă peritoneală.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Toxicitate acută

După administrare orală la şoarece, DL a fost de 15,2 g ampicilină/kg şi de 6 g ampicilină/kg după

administrare intravenoasă. Valorile DL după administrare orală şi intraperitoneală la şobolan au fost de 10 g ampicilină/kg şi, respectiv 2 g ampicilină/kg.

Toxicitate cronică

După administrarea la şobolan a unor doze de 100 mg ampicilină/kg şi zi sau 500 mg ampicilină/kg şi zi timp de 12 săptămâni, respectiv 5 zile, iar la câine de 250 mg ampicilină/kg timp de 4 săptămâni, cu excepţia unor pierderi fecale la câine în primele zile, nu a fost demonstrată apariţia nici unei anormalităţi în ceea ce priveşte creşterea în greutate, aportul de alimente, parametrii sanguini şi urinari, şi nici afectarea diferitelor organe si sisteme. Tratamentul îndelungat cu ampicilină la iepure induce o creştere a volumului nuclear şi a tubilor renali, creştere dependentă de doză, fără a exista semne de afectare celulară. Administrarea repetată timp de 13 săptămâni la şobolani şi câini (2 mg/kg/zi) nu a determinat afectarea histologică a ovarelor; totuşi s-a observat afectarea reversibilă a spermatogenezei la câini în doze de 200 mg/zi.

Teratogenicitate

După administrarea intraperitoneală a 2,8 - 3 g ampicilină/kg timp de 10 - 15 zile la femele de şobolan gestante, puii au avut o rată a mortalităţii uşor crescută; au fost observate cazuri izolate de anormalităţi structurale şi/sau funcţionale ale extremităţilor.

Toleranţa locală a ţesuturilor

După injectarea subcutanată sau intramusculară a unei doze de 0,1 ml soluţie ampicilină 10% la şobolan, nu au fost descrise leziuni tisulare. La cobai, după 24 ore de la administrarea intramusculară a 0,1 ml soluţie ampicilină 5% sau după administrarea intradermică a 0,05 ml soluţie ampicilină 1%, au fost evidenţiate în studiile histologice, fenomene inflamatorii uşoare (eritem, edem). La iepure, administrarea intradermică (ureche) sau subconjunctivală a soluţiilor de ampicilină 5% sau 10% a determinat eritem si edem. Administrarea intramusculară a 500 mg ampicilină la câine timp de 5 zile nu a determinat durere locală.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nu conţine excipienţi.

6.2 Incompatibilităţi

Soluţia injectabilă de ampicilină nu se amestecă cu preparate de sânge, hidrolizate proteice, emulsii lipidice destinate introducerii intravenoase; nu se amestecă cu antibiotice aminoglicozidice în aceeaşi seringă.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Soluţia reconstituită se utilizează imediat după preparare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Ampicilină Atb 250 mg

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 100 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Ampicilină Atb 500 mg

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 100 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Ampicilină Atb 1000 mg

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 100 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Informaţii privind prepararea soluţiilor

Prepararea soluţiei pentru injectare intramusculară

Ampicilină Atb 250 mg

Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 1,5 - 2 ml apă pentru preparate injectabile sau clorură de sodiu izotonă sterilă. Conţinutul flaconului se agită bine până se obţine o soluţie limpede. Ampicilină Atb 500 mg Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 1,5 - 2 ml apă pentru preparate injectabile sau clorură de sodiu izotonă sterilă. Conţinutul flaconului se agită bine până se obţine o soluţie limpede. Ampicilină Atb 1000 mg Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 3,5 ml apă pentru preparate injectabile sau clorură de sodiu izotonă sterilă. Conţinutul flaconului se agită bine până se obţine o soluţie limpede.

Prepararea soluţiei pentru injectare intravenoasă

Ampicilină Atb 250 mg

Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 5 ml solvent (apă pentru preparate injectabile sau clorură de sodiu izotonă sterilă).

Ampicilină Atb 500 mg

Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 5 ml solvent (apă pentru preparate injectabile sau clorură de sodiu izotonă sterilă).

Ampicilină Atb 1000 mg

Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 10 ml solvent (apă pentru preparate injectabile sau clorură de sodiu izotonă sterilă).

După reconstituire se va administra intravenos lent, în 3 - 5 minute (pentru dozele de 250 mg şi 500 mg), respectiv 10 - 15 minute (pentru doza de 1000 mg). Administrarea rapidă poate determina apariţia convulsiilor.

Prepararea soluţiei pentru perfuzie intravenoasă

Ampicilină Atb 1000 mg

Conţinutul unui flacon se dizolvă în 10 ml apă pentru preparate injectabile.Se agită bine până se obţine o soluţie limpede. Soluţia astfel preparată se diluează cu următoarele soluţii pentru administrare intravenoasă: clorură de sodiu izotonă, soluţie Ringer lactat, soluţie 10% glucoză în apă, soluţie 5% glucoză în apă.

Soluţiile trebuie preparate întotdeauna înainte de utilizare. Se vor utiliza numai soluţiile limpezi. Nu se vor utiliza soluţii tulburi sau care prezintă precipitate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Antibiotice SA

Str. Valea Lupului Nr.1, 707410, Iaşi, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

9180/2016/01-02-03-04 9181/2016/01-02-03-04 9182/2016/01-02-03-04

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iulie 2016

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Aprilie, 2018

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .