AMOXIPLUS 1000mg / 200mg pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă prospect medicament

Amoxiplus 1000 mg/200 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Fiecare flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine amoxicilină 1000 mg (sub formă de amoxicilină sodică) şi acid clavulanic 200 mg (sub formă de clavulanat de potasiu).

Fiecare flacon de Amoxiplus 1000 mg/200 mg conţine potasiu 1 mmol şi sodiu 2,8 mmol.

Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Pulbere cristalină de culoare albă sau aproape albă, higroscopică.

Amoxiplus este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene, la adulţi şi copii (vezi pct. 4.2, pct. 4.4 și pct. 5.1):

- infecţii severe ORL (mastoidită, infecţii periamigdaliene, epiglotită şi sinuzităcu semne şi simptome sistemice severe);

- acutizări ale bronşitelor cronice (diagnosticate adecvat);

- pneumonie dobândită în comunitate;

- cistită;

- pielonefrită;

- infecţiile cutanate şi ale ţesuturilor moi, în special celulită, muşcături de animale, abcese dentare severe;

- infecţii osoase şi articulare, în special osteomielită;

- infecţii intraabdominale;

- infecţii genitale feminine.

Amoxiplus este indicat în profilaxia infecţiilor asociate procedurilor chirurgicale la adulţi, de exemplu cele din chirurgia:

- tractului gastrointestinal;

- cavităţii pelvine;

- capului şi gâtului;

- tractului biliar.

Tratamentul cu antibiotice se va realiza conform ghidurilor oficiale în vigoare.

Dozele sunt exprimate raportat la conţinutul de amoxicilină/acid clavulanic, cu excepţia cazului în care dozele sunt declarate pe componente individuale.

În cazul dozării acestui medicament pentru tratarea unei infecţii se va ţine cont de următoarele:

- Agentul patogen implicat şi sensibilitatea sa la medicamentele antibacteriene (vezi pct. 4.4)

- Severitatea şi localizarea infecţiei

- Vârsta, greutatea şi starea funcţiei renale a pacientului, aşa cum este exemplificat mai jos.

Se poate utiliza, dacă este necesar, o altă formă de amoxicilină/acid clavulanic (de exemplu una care furnizează o doză mai mare de amoxicilină şi/sau un alt raport între componentele amoxicilină/acid clavulanic) (vezi cap. 4.4 și pct. 5.1).

Amoxiplus pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă eliberează o doză zilnică totală de 3000 mg amoxicilină şi 600 mg acid clavulanic, dacă se administrează aşa cum se recomandă mai jos. Dacă se consideră necesară administrarea unei doze zilnice mai mari deamoxicilină, se recomandă utilizarea unei alte formulări de amoxicilină/acid clavulanic pentru administrare injectabilă, pentru a evita administrarea unei doze zilnice prea maride acid clavulanic.

Durata terapiei se va stabili în funcţie de răspunsul clinic al pacientului. Unele infecţii (de exemplu, osteomielita) necesită perioade mai lungi de tratament. Tratamentul nu trebuie să dureze mai mult de 14 zile fără reevaluarea stării de sănătate a pacientului (vezi pct. 4.4 privind prelungirea tratamentului).

Se vor avea în vederere ghidurile oficiale în vigoare privind dozele potrivite şi frecvenţa administrării lor în cazul amoxicilinei/aciduluiclavulanic.

Adulţi şi copii cu greutatea ≥ 40 kg

În tratamentul infecţiilor (vezi pct. 4.1): 1000 mg/200 mg la fiecare8 ore.

În profilaxia infecţiilor asociate În cazul procedurilor chirurgicale care durează mai puţin de 1 procedurilor chirurgicale oră, doza recomandată de Amoxiplus este de 1000 mg/200 mg până la 2000 mg/200 mg administrate la inducerea anesteziei. (Dozele de 2000 mg/200 mg se vor obţine utilizând o formulare alternativă de amoxicilină/acid clavulanic).

În cazul procedurilor chirurgicale care durează mai mult de 1 oră, doza recomandată de Amoxiplus este de 1000 mg/200 mg până la 2000 mg/200 mg administrate la inducerea anesteziei, până la 3 doze de 1000 mg/200 mg în 24 de ore.

Semnele clinice manifeste de infecţie la momentul intervenţiei chirurgicale necesită o cură normală de medicament administrat intravenos sau oral, post-operator.

Copii < 40 kg

* Copii cu vârsta ≥ 3 luni: 25 mg/5 mg/kg la fiecare 8 ore.

* Copii cu vârsta ≤ 3 luni sau care cântăresc mai puţin de 4 kg: 25 mg/5 mg/kgla intervale de 12 ore.

Nu este necesară ajustarea dozelor.

Ajustarea dozelor se realizează în funcţie de concentraţia maximă recomandată de amoxicilină.

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu clearance al creatininei (CrCl) mai mare de 30 ml/min.

Adulţi şi copii cu greutatea ≥ 40 kg

CrCl:10-30 ml/min O doză iniţială de 1000 mg/200 mg, apoi 500 mg/100 mg de două ori pe zi

CrCl < 10 ml/min O doză iniţială de 1000 mg/200 mg, apoi 500 mg/100 mg la 24 de ore

Hemodializă O doză iniţială de 1000 mg/200 mg, apoi 500 mg/100 mg la 24 de ore, plus o doză de 500 mg/100 mg la finalul dializei (deoarece concentraţia serică atât a amoxicilinei cât şi a acidului clavulanic este scăzută)

Copii cu greutatea < 40 kg

CrCl: 10-30 ml/min 25 mg/5 mg/kg la intervale de 12 ore

CrCl < 10 ml/min 25 mg/5 mg/kg la intervale de 24 de ore

Hemodializă 25 mg/5 mg/kg la intervale de 24 de ore, plus o doză de 12,5 mg/2,5 mg/kg la finalul dializei (deoarece concentraţia serică atât a amoxicilinei cât şi a acidului clavulanic este scăzută)

Dozarea de Amoxiplus se va realiza cu precauţie şi se va monitoriza funcţia hepatică la intervale regulate (vezi cap. 4.3 și pct. 4.4).

Amoxiplus este destinat administrării intravenoase.

Amoxiplus poate fi administrat fie printr-o injecţie intravenoasă lentă, pe o perioadă de 3-4 minute sau în perfuzie, în 30-40 de minute.

Amoxiplus nu este destinat administrării intramusculare.

La copiii cu vârsta mai mică de 3 luni se recomandă administrarea de Amoxiplus doar în perfuzie.

Tratamentul cu Amoxiplus va începe prin administrarea acestui medicament intravenos, urmând ca tratamentul să fie continuat cu forme farmaeutice orale potrivite fiecărui pacient.

- Hipersensibilitate la substanţele active din Amoxiplus sau la peniciline.

- Antecedente de reacţie severă de hipersensibilitate imediată (de exemplu anafilaxie) la orice alt antibiotic beta-lactamic (de exemplu cefalosporine, carbapenem sau monobactam).

- Antecedente de icter/insuficienţă hepatică în urma administrării de amoxicilină/acid clavulanic (vezi cap.4.8).

Înainte iniţierii tratamentului cu Amoxiplus trebuie efectuată oanamneză atentă privind antecedentele de hipersensibilitate la peniciline, cefalosporine sau alţi agenţi beta-lactamici (vezi pct. 4.3 şi 4.8).

La pacienţii în tratament cu penicilină au fost raportate reacţii de hipersensibilitate (anafilactice) grave şi ocazional letale. Acestea apar mai des la pacienţi cu istoric de hipersensibilitate la peniciline şi cu teren atopic. Dacă se instalează o reacţie adversă se va întrerupe tratamentul cu Amoxiplus şi se va institui tratamentul potrivit de urgenţă.

În cazul în care se demonstrează că există o infecţie cu microorganismesensibile la amoxicilină, se va înlocui tratamentul cu amoxicilină/acidclavulanic, conform ghidurilor terapeutice în vigoare, cu tratament cu amoxicilină.

Această formă de Amoxiplus nu este potrivită când există un risc crescut ca prezumtivii agenţi patogeni secretori de beta-lactamază să aibă sensibilitate redusă sau rezistenţă la medicamentele beta-lactamice. Aceste forme nu vor fi utilizate pentru a trata suşele penicilino-rezistente la S. Pneumoniae.

La pacienţii cu insuficienţă renală care primesc doze mari de Amoxiplus pot apărea convulsii (vezi. pct. 4.8.).

Administrarea de Amoxiplus trebuie evitată dacă se suspectează mononucleoza infecţioasă,deoarece această afecţiune a fost asociată cu apariţia unui rash morbidiform la pacienţii care au utilizat amoxicilină.

Administrarea concomitentă a amoxicilinei cu alopurinol poate creşte riscul apariţiei reacţiilor alegice cutanate.

Utilizarea prelungită de Amoxiplus poate determina ocazional selectarea de germeni rezistenţi.

Apariţia la începutul tratamentului cu Amoxiplus a unui eritem febril generalizat asociat cu pustule poate fi unsimptom al exantemelor pustuloase generalizate acute. În aceste condiţii este indicată întreruperea administrării de Amoxiplus şi este contraindicată orice administrare ulterioară de amoxicilină.

Amoxiplus trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.2).

Reacţiile adverse hepatice au apărut mai ales la bărbaţi şi la pacienţii vârstnici şi au fost asociate cu tratamentul prelungit cu Amoxiplus. Aceste reacţii au fost raportate foarte rar la copii. La populaţia generală, semne şi simptome uzuale apar în timpul sau imediat după tratament, dar în unele cazuri apar chiar şi după mai multe săptămâni de la întreruperea tratamentului. Acestea sunt în general reversibile. Reacţiile adverse hepatice pot fi severe, iar în cazuri foarte rare, poate surveni decesul. Aceste reacţii apar în special la pacienţii cu afecţiuni grave subiacente sau la cei care sunt sub tratament cu medicamente cu potenţial toxic hepatic (vezi pct. 4.8).

Colita asociată cu antibioticele a fost raportată aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, iar severitatea poate varia de la uşoară la punerea vieţii în pericol (vezi pct. 4.8). În cazul apariţiei unui episod diareic în timpul tratamentului cu orice antibiotic trebuie luat în considerare diagnosticul colitei pseudomembranoase. Dacă în timpul tratamentului cu Amoxiplus apare colita, administrarea de amoxicilină/acid clavulanic trebuie întreruptă imediat. Se va anunţa un medic care va institui terapia specifică. Medicamentele antiperistaltice sunt contraindicate în această situaţie.

În timpul tratamentului îndelungat cu Amoxiplus se vor evalua funcţiile renale, hepatice şi hematopoietice.

Rar, la pacienţi sub tratament cu amoxicilină/acid clavulanic s-a raportat alungirea timpului de protrombină. Este indicată monitorizarea atentă dacă sunt prescrise concomitent şi medicamente anticoagulante. Pentru a menţine efectul anticoagulant dorit, este necesară ajustarea dozelor orale de anticoagulant (vezi pct. 4.5, pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă renală, dozele de Amoxiplus se vor ajusta în funcţie de gradul insuficienţei (vezi pct. 4.2).

În timpul administrării dozelor mari de Amoxiplus, trebuie menţinut un aport de lichide corespunzător în vederea unei eliminări urinare adecvate, pentru a reduce riscul cristaluriei.

La pacienţii cu cateter urinar, este necesară verificarea permanentă a permeabilităţii cateterului (vezi pct. 4.9).

În timpul tratamentului cu amoxicilină, este indicată utilizarea metodelor enzimatice de dozare a glucozei, deoarece metodele neenzimatice pot da rezultate fas-pozitive.

Prezenţa acidului clavulanic în Amoxiplus poate determina legarea nespecifică a IgG şi a albuminei de membranele hematiilor determinând rezultate fals-pozitive ale testului Coombs.

Au fost raportate rezultate pozitive la utilizarea testului Bio-Rad Laboratories Platelia Aspergillus

EIA la pacienţi trataţi cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic, care au fost ulterior descoperiţi a nu fi infectaţi cu Aspergillus. Au fost raportate reacţii încrucişate între polizaharide non-Aspergillus şi polifuranozide cu testul Bio-Rad Laboratories Platelia Aspergillus EIA. De aceea, rezultatele pozitive ale testului la pacienţii trataţi cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic trebuie interpretate cu precauţie şi trebuie confirmate de alte metode de diagnostic.

Anticoagulantele orale şi penicilinele au fost larg utilizate în practica medicală, fără să fi fost raportate interacţiuni medicamentoase între ele. Totuşi datele din literatură arată că există cazuri de creştere a INR-ului (de la 'International Normalised Ratio”) la pacienţii aflaţi în tratament cu acenocumarol sau warfarină cărora li s-a administrat amoxicilină. Dacă această administrare concomitentă este necesară, se impune monitorizarea timpului de protrombină sau a INR-ului. În plus, poate fi necesară ajustarea dozelor anticoagulantelor orale (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).

Penicilinele pot determina o creşterea toxicităţii metotrexatului prin reducerea excreţiei acestuia.

Administrarea concomitentă de Amoxiplus şi probenicid nu este recomandată. Probenecidul scade secreţia tubulară renală a amoxicilinei. Administrarea concomitentă de Amoxiplus şi probenecid poate determina creşterea nivelului seric de amoxicilină dar nu şi de acid clavulanic.

Studiile realizate la animale nu au demonstrat efecte dăunătoare directe sau indirecte ale amoxicilinei/acidului clavulanic asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Datele limitate în ceea ce priveşte utilizarea amoxicilinei/acidului clavulanic în timpul sarcinii la oameni nu indică un risc crescut al malformaţiilor congenitale. S-a realizat un singur studiu pe femei aflate înainte de termen cu ruptură prematură a membranelor fetale cărora li s-a administrat profilactic amoxicilină/acid clavulanic. S-a observat creşterea frecvenţei enterocolitei necrotice la nou-născut.

Administrarea de Amoxiplus în timpul sarcinii trebuie evitată, cu excepţia cazurilor în care medicul consideră administrarea absolut necesară.

Atât amoxicilina cât şi acidul clavulanic se excretă în laptele matern. În consecinţă, la copii alăptaţi la sân poate să apară diaree şi infecţii fungice. De aceea este necesară fie întreruperea alăptării fie întreruperea tratamentului.

Amoxiplus se va utiliza în timpul alăptării doar după evaluarea atentă a raportului risc fetal/beneficiu matern.

Nu s-au realizat studii privind efectele amoxicilinei cu acid clavulanic asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, pot apărea reacţii adverse care pot influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje (de exemplu reacţii alergice, ameţeală, convulsii) (vezi pct. 4.8).

Cele mai frecvente reacţii raportate au fost diareea, greaţa şi vărsăturile.

Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţă, după cum urmează: foarte frecvente (>1/10),frecvente (>1/100, <1/10), mai puţin frecvente (>1/1000, <1/100), rare (>1/10000, <1/1000), foarte rare (<1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută.

- frecvente: candidoză mucocutanată;

- cu frecvenţă necunoscută: creşterea microorganismelor rezistente.

- rare: leucopenie reversibilă (inclusiv neutropenie), trombocitopenie;

- cu frecvenţă necunoscută: agranulocitoză reversibilă, anemie hemolitică, alungirea timpului de sângerare şi a timpului de protrombină1.

Tulburări ale sistemului imunitar10:

- cu frecvenţă necunoscută: edem angioneurotic, anafilaxie, sindrom tip boala serului, vasculită de hipersensibilitate.

- mai puţin frecvente: ameţeală, cefalee;

- cu frecvenţă necunoscută: convulsii2.

- rare: tromboflebită3

- frecvente: diaree;

- mai puţin frecvente: greaţă, vărsături, indigestie;

- cu frecvenţă necunoscută: colită asociată antibioterapiei4.

- mai puţin frecvente: creşterea valorilor serice de TGP şi/sau TGO5;

- cu frecvenţă necunoscută: hepatită6, icter colestatic6.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat7:

- mai puţin frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, prurit, urticarie;

- rare: eritem polimorf;

- cu frecvenţă necunoscută: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, dermatită buloasă exfoliativă, exantem pustulos acut generalizat9.

Tulburări renale şi ale căilor respiratorii:

- cu frecvenţă necunoscută: nefrită interstiţială, cristalurie8.

1 Vezi pct. 4.4. 2 Vezi pct. 4.4. 3 La locul injectării 4 Inclusiv colită pseudomembranoasă şi colită hemoragică (vezi pct. 4.4) 5 La pacienţii trataţi cu antibiotice beta-lactamice s-a observat creştere moderată a TGP şi/sau TGO. 6 Aceste reacţii au fost observate şi în urma administrării altor peniciline şi cefalosporine (vezi pct. 4.4.) 7 Dacă apare orice reacţie dermatologică de hipersensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt (vezi pct. 4.4.) 8 Vezi pct. 4.9. 9 Vezi pct. 4.4. 10 Vezi pct. 4.3 și pct. 4.4.

Simptome şi semne ale supradozajului:

Pot apărea simptome gastrointestinale, precum şi dezechilibre hidro-electrolitice. În unele cazuri s-a observat cristalurie care a dus la insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu insuficienţă renală cărora li se administrează doze mari de amoxicilină pot apărea convulsii.

Amoxicilina poate precipita în cateterele urinare, dar în special după administrarea întravenoasă a unor doze mari. În aceste cazuri este indicată verificarea constantă a permeabilităţii cateterului (vezi pct. 4.4).

Tulburările gastro-intestinale vor fi tratate simptomatic, acordând atenţie balanţei hidro-electrolitice.

Amoxicilina/acid clavulanic poate fi îndepărtată din circulaţie prin hemodializă.

Grupa farmacoterapeutică: Combinaţii de peniciline, inclusiv inhibitori de beta-lactamază; Cod ATC:

J01CR02

Mod de acţiune:

Amoxicilina este o penicilină semisintică (un antibiotic beta-lactamic) care inhibă una sau mai multe enzime (deseori numite proteine de legare a penicilinei, (PLP)) în cadrul biosintezei peptidoglicanului bacterian, care este o componentă structurală integrantă a peretelui celular bacterian.

Inhibarea sintezei de peptidoglican determină slăbirea peretelui bacterian, ceea ce duce de obicei, la liza celulară şi moarte bacteriană.

Amoxicilina poate fi degradată de către betalactamazele produse de bacteriile rezistente. În consecinţă, spectrul de activitate al amoxicilinei administrată în monoterapie nu include organisme care produc aceste enzime.

Acidul clavulanic are o structură beta-lactamică asemănătoare penicilinelor. El inactivează unele betalactamaze, prevenind astfel inactivarea amoxicilinei. Acidul clavulanic administrat singur nu exercită nici un efect antibacterian.

Cel mai important factor determinant pentru eficienţa amoxicilinei, este durata de timp în care concentraţia plasmatică este menţinută peste concentraţia minimă inhibitorie [T>CMI].

Mecanism de instalare a rezistenţei

Cele două principale mecanisme de instalare a rezistenţei la amoxicilină/acid clavulanic sunt:

* Inactivarea amoxicilinei de către acele betalactamaze bacteriene care nu sunt ele însele inhibate de către acidul clavulanic, inclusiv cele din clasa B, C şi D.

* Alterarea PLP, ceea ce reduce afinitatea antibioticului pentru ţinta sa.

Impermeabilitatea peretelui bacterian sau mecanismele pompei de eflux pot determina sau contribui la rezistenţa bacteriană, în special în cazul bacteriilor Gram-negative.

Valorile critice ale CMI în cazul amoxicilinei/acidului clavulanic sunt cele din cadrul Comitetului

European privind Testarea Sensibilităţii Microbiene-The European Committee on Antimicrobial

Susceptibility

Testing (EUCAST)

Microorganism Valori critice de sensibilitate (μg/ml) Sensibile Intermediare Rezistente

Haemophilus influenzae1 ≤1 - >1

Moraxella catarrhalis1 ≤1 - >1

Staphylococcus aureus2 ≤2 - >2

Stafilococi coagulazo-negativi2 ≤0,25 >0,25

Enterococcus1 ≤4 8 >8

Streptococcus A,B,C,G5 ≤0,25 - >0,25

Streptococcus pneumoniae3 ≤0,5 1-2 >2

Enterobacteriacee1,4 - - >8

Anaerobi Gram-negativi1 ≤4 8 >8

Anaerobi Gram-pozitivi1 ≤4 8 >8

Altele ≤2 4-8 >8 1Valorile raportate sunt pentru concentraţiile de amoxicilină. Pentru testele de sensibilitate propuse concentraţia acidului clavulanic este fixată la 2 mg/l. 2Valorile raportate reprezintă concentraţiile de oxacilină.

3Valorile critice din tabel se bazează pe valorile critice de sensibilitate la ampicilină. 4 Valoarea critică de rezistenţă R>8 mg/l garantează că toate tulpinile izolate cu mecanisme de rezistenţă sunt raportate ca fiind rezistente. 5Valorile critice din tabel se bazează pe valorile critice de sensibilitate la benzilpenicilină.

Prevalenţa rezistenţei bacteriene poate varia din punct de vedere geografic, precum şi în funcţie de timp, în cazul speciilelor selectate. De aceea e de dorit să existe informaţii locale privind rezistenţa, în special în cazul infecţiilor severe. Dacă este necesar, se vor urma sfaturile experţilor în condiţiile în care utilitatea acestui medicament este discutabilă, cel puţin în cazul anumitor tipuri de infecţii, din punctul de vedere al prevalenţei locale a rezistenţei.

Specii sensibile în mod obişnuit

Enterococcus faecalis,

Gardnerella vaginalis,

Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)1,

Streptococcus agalactiae,

Streptococcus pneumoniae2,

Streptococcus pyogenes şi alţi streptococi beta-hemolitici,

Grupul Streptococcus viridans,

Actinobacillus actinomycetemcomitans,

Capnocytophaga spp.,

Eikenella corrodens,

Haemophilus influenzae3,

Moraxella catarrhalis,

Neisseria gonorrhoeae4,

Pasteurella multocida.

Bacteroides fragilis,

Fusobacterium nucleatum,

Prevotella spp.

Microorganisme aerobe Gram-pozitive;

Enterococcus faecium5

Escherichia coli

Klebsiella oxytoca

Klebsiella pneumoniae

Proteus mirabilis

Proteus vulgaris

Specii cu rezistenţă naturală

Acinetobacter sp.,

Citrobacter freundii,

Enterobacter sp.,

Legionella pneumophila,

Morganella morganii,

Providencia spp.,

Pseudomonas sp.,

Serratia sp.,

Stenotrophomonas maltophilia.

Chalamydia trachomatis,

Chlamydophila pneumoniae,

Chlamydophila psittaci,

Coxiella burnetti,

Mycoplasma pneumoniae, 1 Toţi stafilococii meticilino-rezistenţi sunt rezistenţi la amoxicilină/acid clavulanic. 2 Infecţiile cu Streptococcus pneumoniae rezistent la penicilină nu trebuie tratate cu această formă de amoxicilină/acid clavulanic (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4). 3 Specii cu sensibilitate scăzută au fost raportate în unele ţări din UE cu o frecvenţă mai mare de 10%. 4 Toate speciile rezistente la amoxicilină, care nu sunt mediate de beta-lactamaze, sunt rezistente la amoxicilină/acid clavulanic. 5 Sensibilitate naturală intermediată în absenţa mecanismelor dobândite de rezistenţă.

S-au obţinut următoarele rezultate în urma studiilor de farmacocinetică în care s-a administrat amoxicilină/acid clavulanic unor grupuri de voluntari sănătoşi în doze de 500 mg/100 mg sau de 1000 mg/200 mg administrate în bolus în injecţii intravenoase.

Parametrii farmacocinetici medii (±SD)

Injecţii intravenoase în bolus

Doze Amoxicilină administrate Doze Concentraţia T ½ (h) AUC La nivel serică maximă (h.mg/l) urinar(%, 0-6 (μg/ml) h)

AMX/CA 500 mg 32,2 1,07 25,5 66,5 500 mg/100 mg

AMX/CA 1000 mg 105,4 0,9 76,3 77,4 1000 mg/200 mg

Acid clavulanic

AMX/CA 100 mg 10,5 1,12 9,2 46,0 500 mg/100 mg

AMX/CA 200 mg 28,5 0,9 27,9 63,8 1000 mg/200 mg

AMX-amoxicilină, CA-acid clavulanic

Aproximativ 25% din acidul clavulanic plasmatic şi 18% din amoxicilina plasmatică se leagă de proteinele plasmatice. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 0,3-0,4 l/kg pentru amoxicilină şi de aproximativ 0,2 l/kg pentru acidul clavulanic.

În urma administrării intravenoase, atât amoxicilina, cât şi acidul clavulanic s-au regăsit în colecist, ţesutul abdominal, ţesut cutanat, ţesut adipos, ţesut muscular, lichid sinovial, lichid peritoneal, bilă, precum şi în secreţiile purulente. Amoxicilina nu se distribuie corespunzător în lichidul cefalorahidian.

Studiile realizate la animale, nu au demonstrat retenţie semnificativă la nivelul ţesuturilor a componentelor medicamentului, în urma administrării fiecărui component în parte. Amoxicilina, asemeni majoritătii penicilinelor, poate fi detectată în laptele matern. Urme de acid clavulanic pot fi de asemeni detectate în laptele matern (vezi pct. 4.6).

Amoxicilina se excretă parţial în urină sub formă de acid peniciloic inactiv, în cantităţi echivalente cu până la 10-25% din doza iniţială. Acidul clavulanic este metabolizat în proporţie mare şi se elimină prin urină şi fecale şi sub formă de dioxid de carbon, în aerul expirat.

Principala cale de eliminare a amoxicilinei este cea renală, pe când acidul clavulanic este eliminat atât prin mecanism renal cât şi non-renal.

Timpul mediu de înjumătăţire prin eliminare a asocierii amoxicilină/acid clavulanic este de aproximativ o oră, iar clearance-ul total mediu este de aproximativ 25 l/oră la subiecţii sănătoşi.

Aproximativ 60-70% din amoxicilină şi aproximativ 40-65% din acidul clavulanic se excretă nemodificat în urină în timpul primelor 6 ore după administrarea unei singure doze de 500 mg/100 mg sau a unei singure doze de 1000 mg/200 mg amoxicilină/acid clavulanic în injecţie intravenoasă în bolus.

O serie de studii au demonstrat o excreţie a urinară de 50-85% a amoxicilinei şi de 27-60% a acidului clavulanic pe o perioadă de 24 de ore. În cazul acidului clavulanic, cea mai mare cantitate de medicament se excretă în primele 2 ore după administrare.

Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia amoxicilinei, dar nu şi a acidului clavulanic (vezi pct. 4.5).

Farmacocinetica în funcţie de vârstă:

Timpul de înjumătăţire prin eliminare al amoxicilinei este similar pentru copii cu vârsta între 3 luni şi 2 ani, copii mai mari, adulţi. În cazul copiilor foarte mici (inclusiv nou-născuţii prematuri), în prima săptămână de viaţă, intervalul dintre administrări nu trebuie să fie mai mare de două administrări pe zi, datorită imaturităţii căii renale de eliminare. Deoarece pacienţii vârstnici este mai probabil să aibă funcţia renală scăzută, este indicată prudenţă în selectarea regimului de dozaj. De asemeni poate fi utilă monitorizarea funcţiei renale.

Farmacocinetica în insuficienţa renală

Clearance-ul seric total al amoxicilinei/acidului clavulanic scade proporţional cu scăderea funcţiei renale. Scăderea clearance-ului este mai accentuată în cazul amoxicilinei decât a acidului clavulanic, deoarece se excretă un procent mai mare de amoxicilină pe cale renală. De aceea, dozarea în cazul insuficienţei renale trebuie să prevină acumularea amoxicilinei, menţinându-se în acelaşi timp un nivel adecvat al acidului clavulanic (vezi pct. 4.2).

Farmacocinetica în insuficienţa hepatică

Dozarea de Amoxiplus în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică se va realiza cu precauţie, monitorizând funcţia hepatică la intervale regulate.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, genotoxicitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

Studiile de toxicitate la doze repetate cu amoxicilină/acid clavulanic realizate la câini au evidenţiat iritaţie gastrică, vărsături şi modificări de culoare ale limbii.

Nu s-au realizat studii de carcinogenitate cu amoxicilină/acid clavulanic.

Amoxiplus nu conţine excipienţi.

Amoxiplus nu va fi amestecat cu produse din sânge, cu alte lichide ce conţin proteine cum ar fi hidrolizatele de proteine sau cu emulsii intravenoase cu lipide.

Dacă Amoxiplus este prescris în acelaşi timp cu un aminoglicozid, antibioticele nu vor fi amestecate în aceeaşi seringă, sau recipient de perfuzie, deoarece se produce scăderea activităţii aminoglicozidelor în aceste condiţii.

Amoxiplus nu trebuie amestecat în perfuzii conţinînd glucoză, dextran sau bicarbonat.

3 ani.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc şi capsă din Al, prevăzută cu disc din material plastic, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din Al, prevăzută cu disc din material plastic, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Cutie cu 100 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din Al, prevăzută cu disc din material plastic, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din Al, prevăzută cu disc din material plastic, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Cutie cu 25 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc şi capsă din Al, prevăzută cu disc din material plastic, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Prepararea soluţiilor pentru injectare intravenoasă

Reconstituirea soluţiei se realizează cu apă pentru preparate injectabile. Amoxiplus 1000 mg/200 mg se va dizolva în 20 ml solvent. Rezultă aproximativ 20,9 ml soluţie pentru o singură doză. În timpul reconstituirii poate apărea tranzitoriu o coloraţie roz a soluţiei. În final, soluţia reconstituită este incoloră sau uşor gălbuie.

Amoxiplus 1000 mg/200 mg se va administra într-un interval de 20 de minute de la reconstituire.

Prepararea soluţiilor pentru perfuzie intravenoasă

Un flacon Amoxiplus nu se utilizează pentru mai multe doze.

Reconstituirea soluţiei se va realiza aşa cum este descris mai sus (vezi Prepararea soluţiei pentru injectare intravenoasă). Imediat la soluţia reconstituită se va adăuga 100 ml soluţie de perfuzie

Antibiotice S.A.

Str.Valea Lupului nr.1, 707410, Iaşi, România

5521/2013/01-02-03-04-05

Autorizare, Iunie 2006

Decembrie, 2019