AMLOHEXAL 10mg comprimate prospect medicament

AMLOHEXAL 10 mg comprimate

Un comprimat conţine amlodipină 10 mg sub formă de maleat de amlodipină 12,84 mg.

Pentru lista completă a excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimate albe până la aproape albe, ovale, cu muchii teşite, cu şanţ median pe una din feţe şi codul '10” marcat pe cealaltă faţă.

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Tratamentul profilactic al crizelor de angină pectorală: angină cronică stabilă, angină Prinzmetal.

Doza iniţială uzuală este de 5 mg amlodipină o dată pe zi. Doza poate fi crescută până la o doză maximă de 10 mg (o dată pe zi), în funcţie de răspunsul individual al pacientului.

Doza zilnică maximă: cercetările efectuate până în prezent arată că o creştere a dozei peste 10 mg amlodipină nu măreşte eficacitatea terapeutică.

La vârstnici, amlodipina administrată în doze similare celor de la pacienţi mai tineri este la fel de bine tolerată. La vârstnici se recomandă schema de administrare uzuală, dar creşterea dozei trebuie realizată cu precauţie (a se vedea pct. 4.4 și pct. 5.2).

Nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată; prin urmare, stabilirea dozelor trebuie realizată cu prudenţă şi trebuie începută de la partea inferioară a intervalului de dozare (a se vedea pct. 4.4 și pct. 5.2). Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în insuficienţa hepatică severă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu cea mai mică doză, care ulterior poate fi crescută lent.

Deoarece modificările concentraţiei plasmatice de amlodipină nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale, la această grupă de pacienţi se recomandă administrarea dozelor uzuale (utilizate la adulţii cu funcţie renală normală). Amlodipina nu este dializabilă.

Copii și adolescenți cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani

Doza inițială recomandată de antihipertensive cu administrare orală pentru copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani este de 2,5 mg o dată pe zi și poate fi crescută treptat la 5 mg o dată pe zi, dacă valoarea țintă a presiunii arteriale nu a fost atinsă după 4 săptămâni de tratament. La copii și adolescenți nu a fost studiată administrarea dozelor mai mari de 5 mg pe zi (a se vedea pct. 5.1 și 5.2).

Nu există date disponibile.

Pentru administrare orală.

Comprimatele trebuie luate cu un pahar cu lichid (de exemplu apă), independent de orarul meselor.

- hipersensibilitate la substanța activă, derivaţii de dihidropiridină sau la oricare dintre excipienţii enumerași la pct. 6.1;

- hipotensiune arterială severă;

- şoc (inclusiv şoc cardiogen);

- obstrucţie a tractului de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu stenoză aortică severă)

- insuficienţă cardiacă instabilă hemodinamic după infarct miocardic acut.

Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în criza hipertensivă nu au fost stabilite.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu prudenţă. Într-un studiu pe termen lung, placebo controlat, la pacienţi care prezentau insuficienţă cardiacă severă (NYHA gradul III şi IV) incidenţa edemului pulmonar la pacienţii trataţi cu amlodipină a fost mai mare decât la grupul placebo (vezi pct. 5.1).

Blocante ale canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie să fie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, deoarece acestea pot creşte riscul de evenimente cardiovasculare viitoare şi mortalitatea.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică

Timpul de înjumătăţire al amlodipinei este prelungit şi valorile AUC sunt mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări de dozaj. Prin urmare, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu doze minim recomandate şi necesită precauţie atât la iniţierea acestuia dar şi la creşterea dozelor. Ajustarea treptată a dozei şi monitorizarea atentă sunt necesare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Utilizarea la pacienții vârstnici

La vârstnici creşterea dozei trebuie efectuată cu prudenţă (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Pacienţii cu insuficienţă renală

La aceşti pacienţi amlodipina poate fi utilizată în doza normală. Schimbările în concentraţia plasmatică a amlodipinei nu sunt corelate cu gradul de insuficienţă renală. Amlodipina nu este dializabilă.

Acţiunea altor medicamente asupra amlodipinei

Utilizarea concomitentă de amlodipină cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de protează, azoli antifungici, macrolide, cum ar fi eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem), poate duce la o creştere semnificativă a expunerii la amlodipină, determinând un risc crescut de hipotensiune arterială. Relevanţa clinică a acestor variaţii farmacocinetice poate fi mai pronunţată la vârstnici. Monitorizarea clinică şi ajustarea dozei pot fi astfel necesare.

Nu există informaţii disponibile referitoare la efectul inductorilor CYP3A4 asupra amlodipinei.

Administrarea concomitentă a inductorilor CYP3A4 (de exemplu rifampicina, sunătoarea) poate determina scăderea concentraţiei plasmatice de amlodipină.

La administrarea concomitentă de amlodipină şi inductori ai CYP3A4 este nevoie de prudenţă.

Administrarea amlodipinei cu grepfrut sau cu suc de grepfrut nu este recomandată, deoarece biodisponibilitatea poate fi crescută la anumiţi pacienţi, determinând creşterea efectelor de scădere a tensiunii arteriale.

La animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, au fost observate fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperkaliemie. Din cauza riscului de hiperkaliemie, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina, la pacienţii susceptibili de hipertermie malignă şi în abordarea terapeutică a hipertermiei maligne.

Efectul hipotensor al amlodipinei se cumulează cu efectele de scădere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu efecte antihipertensive.

Există un risc de creştere a concentraţiilor serice de tacrolimus la administrarea concomitentă cu amlodipina, însă mecanismul farmacocinetic al acestei interacţiuni nu este pe deplin înţeles. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea amlodipinei la un pacient tratat cu tacrolimus necesită monitorizarea concentraţiilor serice de tacrolimus şi ajustarea dozei de tacrolimus, atunci când este cazul.

Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. Pacienții care primesc claritromicină și amlodipină prezintă un risc crescut de hipotensiune arterială. Se recomandă o monitorizare atentă a pacienților în cazul administrării concomitente de amlodipină și claritromicină.

Nu au fost efectuate studii privind interacţiunea medicamentoasă dintre ciclosporină şi amlodipină la voluntari sănătoşi sau la alte populaţii, cu excepţia pacienţilor cu transplant renal, la care au fost observate creşteri variabile (medie 0% - 40%) ale concentraţiilor minime de ciclosporină. Trebuie luată în considerare monitorizarea concentraţiei ciclosporinei la pacienţii cu transplant renal, în tratament cu amlodipină, iar doza de ciclosporină trebuie redusă după necesităţi.

Simvastatina

Administrarea concomitentă de doze multiple de 10 mg amlodipină cu 80 mg simvastatină a dus la o creştere de 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu monoterapia la simvastatină. A se scădea doza de simvastatină în cazul pacienţilor trataţi cu 20 mg amlodipină pe zi.

În studiile clinice de interacțiune, amlodipina nu a influențat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.

Nu a fost stabilită siguranţa amlodipinei la femeile gravide.

În studiile la animale a fost observată toxicitate asupra funcţiei de reproducere în cazul utilizării de doze mari (a se vedea pct. 5.3). Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată doar în cazurile în care nu există o alternativă mai sigură şi dacă boala în sine provoacă riscuri mai mari mamei şi fătului.

Nu se cunoaşte dacă amlodipina se excretă în laptele matern. Decizia continuării /întreruperii alăptării sau continuării /întreruperii tratamentului cu amlodipină trebuie luată ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiul tratamentului cu amlodipină pentru mamă.

Modificările biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoizilor au fost raportate la unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu. Datele clinice sunt insuficiente în ceea ce priveşte potenţialul efect al amlodipinei asupra fertilităţii. Într-un studiu efectuat la şobolani, efectele adverse au fost raportate asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3)

Amlodipina poate avea efecte minore sau moderate asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.Dacă la pacienţii care utilizează amlodipină apar ameţeli, cefalee, oboseală sau greaţă, capacitatea de reacţie poate fi afectată. Se recomandă precauţie, în special la începutul tratamentului.

Cele mai frecvent raportate reacţii adverse în timpul tratamentului sunt somnolenţă, ameţeli, cefalee, palpitaţii, înroşirea feţei, dureri abdominale, greaţă, umflarea gleznelor, edem şi oboseală

Lista reacţiilor adverse

Următoarele reacţii adverse au fost observate şi raportate în timpul tratamentului cu amlodipină, cu următoarea frecvenţă:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100, <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100)

Rare (≥1/10000, <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea gravității.

Foarte rare: Leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: Reacţii alergice

Foarte rare: Hiperglicemie

Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie, schimbări ale dispoziţiei (inclusiv anxietate)

Rare: Confuzie

Frecvente: Somnolenţă, ameţeli, cefalee (mai ales la începutul tratamentului)

Mai puţin frecvente: Tremor, disgeuzie, sincopă, hipoestezie, parestezii

Foarte rare: Hipertonie, neuropatie periferică

Cu frecvență necunoscută: Sindrom extrapiramidal

Mai puţin frecvente: Tulburări de vedere (inclusiv diplopie)

Mai puţin frecvente: Tinitus

Frecvente: Palpitaţii

Mai puțin frecvente: Aritmii (incluzând bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie atrială)

Foarte rare: Infarct miocardic

Frecvente: Bufeuri

Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială

Foarte rare: Vasculită

Frecvente: Dispnee

Mai puțin frecvente: Tuse, rinită

Frecvente: Dureri abdominale, greaţă, dispepsie, alterări ale peristaltismului intestinal (incluzând diaree şi constipaţie)

Mai puţin frecvente: Vărsături, xerostomie

Foarte rare: Pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală

Foarte rare: Hepatită, icter, creşterea enzimelor hepatice*

Mai puţin frecvente: Alopecie, purpură, decolorarea pielii, hiperhidroză, prurit, erupţii cutanate tranzitorii, exantem, urticarie

Foarte rare: Angioedem, eritem multiform, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson, edem

Quincke, fotosensibilitate

Frecvente: Umflarea gleznelor, crampe musculare

Mai puţin frecvente: Artralgii, mialgii, dureri dorsale

Mai puţin frecvente: Tulburări de micţiune, nicturie, creşterea frecvenţei urinării

Mai puţin frecvente: Impotenţă, ginecomastie

Foarte frecvente: Edem

Frecvente: Fatigabilitate, astenie

Mai puţin frecvent: Durere toracică, durere, stare de rău

Mai puţin frecvente: Creştere în greutate, scădere în greutate

* mai ales asociate colestazei

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Experienţa cu supradoze intenţionate la om este limitată.

Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică excesivă şi posibilă tahicardie reflexă. A fost raportată hipertensiunea arterială sistemică marcată şi probabil prelungită, până la şi incluzând şoc cu evoluţie fatală.

Hipotensiunea semnificativă clinic datorată supradozajului cu amlodipină necesită suport cardiovascular adecvat, reprezentat de monitorizare frecventă a funcţiilor cardiacă şi respiratorie, ridicarea extremităţilor şi urmărirea volumului circulant şi a diurezei.

Pentru a restabili tonusul vascular şi presiunea sanguină poate fi utilizat un vasoconstrictor, în cazul în care nu există contraindicaţii pentru utilizarea sa. Calciu gluconic intravenos poate fi util pentru a contracara blocarea canalelor de calciu.

În unele cazuri, poate fi util lavajul gastric. La voluntarii sănătoşi, după administrarea a 10 mg de amlodipină, utilizarea cărbunelui activ în decurs de până la 2 ore a fost benefică pentru reducerea absorbţiei amlodipinei.

Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, dializa este puţin probabil benefică.

Grupa farmacoterapeutică: derivaţi de dihidropiridine, codul ATC: C08C A01.

Amlodipina este un antagonist al canalelor de calciu care inhibă influxul ionilor de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace şi vasculare. Mecanismul acţiunii antihipertensive a amlodipinei se datorează unui efect relaxant direct asupra musculaturii netede vasculare.

Mecanismul prin care amlodipina ameliorează simptomele de angină pectorală nu a fost stabilit în totalitate însă amlodipina acţionează prin cele două mecanisme descrise mai jos:

1. Amlodipina dilată arteriolele periferice, scăzând astfel rezistenţa totală periferică (postsarcina). Având în vedere că frecvenţa cardiacă rămâne stabilă, scăderea postsarcinii reduce consumul de energie al miocardului şi necesarul de oxigen.

2. Probabil, amlodipina dilată principalele artere şi arteriole coronare. Această dilatare creşte aportul miocardic de oxigen la pacienţii cu angină Prinzmetal.

La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea o dată pe zi realizează o reducere semnificativă clinic a tensiunii arteriale atât în clino- cât şi în ortostatism, pe parcursul a 24 ore.

La pacienţii cu angină pectorală administrarea amlodipinei o dată pe zi creşte capacitatea de efort, întârzie atacul anginos şi întârzie apariţia subdenivelării ST cu 1 mm. Amlodipina scade frecvenţa atacurilor anginoase şi a necesarului de nitroglicerină.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă

Studiile hemodinamice şi studiile clinice la pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasa II-IV NYHA au arătat că amlodipina nu determină deteriorare clinică la determinarea toleranţei la efort, a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng şi a simptomatologiei clinice.

Un studiu placebo controlat (PRAISE) destinat evaluării pacienţilor cu insuficienţă cardiacă clasa NYHA

III-IV care primesc digoxin, diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), a arătat că amlodipina nu a crescut riscul de mortalitate, nici de morbiditate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Un studiu de urmărire, pe termen lung, placebo controlat (PRAISE2) la pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasa NYHA III-IV , fără simptome clinice sau prezentând semne obiective de boală cardiacă ischemică, cu doze stabile de inhibitori ECA, digitală şi diuretice, a arătat că amlodipina nu are efect asupra mortalităţii de cauză cardiovasculară sau totale. În cadrul acestui studiu amlodipina a fost asociată cu o creştere a frecvenţei edemului pulmonar dar fără o diferenţă semnificativă în incidenţa agravării insuficienţei cardiace, comparativ cu placebo.

După administrarea orală a dozelor terapeutice amlodipina se absoarbe lent din tractul gastro-intestinal.

Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influenţată de ingerarea concomitentă de alimente.

Biodisponibilitatea absolută a substanţei active neschimbate este aproximativ 64-80%. Nivelele plasmatice de vârf sunt realizate la 6-12 ore după administrare. Volumul de distribuţie al amlodipinei este de aproximativ 20 l/kg. pKa pentru amlodipină este 8,6. In vitro, amlodipina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 98%.

Metabolism şi eliminare

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este de 35-50 ore. Concentraţiile plasmatice de echilibru sunt atinse după 7-8 zile.

Amlodipina este metabolizată în proporţie mare în metaboliţi inactivi. Aproximativ 60% din doza de amlodipină se excretă în urină, din care 10% sub formă nemetabolizată.

Atingerea nivelelor plasmatice de echilibru se realizează în acelaşi timp la adulţi ca şi la vârstnici.

Clearance-ul are tendinţa de a scădea, ceea ce determină creşterea ariei de sub curbă (AUC) şi a timpului de înjumătăţire terminal. Regimul de administrare pentru vârstnici este acelaşi ca pentru adulţi, dar creşterea dozei trebuie realizată cu atenţie.

Amlodipina este intens metabolizată în metaboliţi inactivi. 10% se excretă nemodificată în urină.

Schimbările în concentraţiile plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul de insuficienţă renală.

Este recomandată doza normală. Amlodipina nu este dializabilă.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică timpul de înjumătăţire plasmatică este prelungit.

Datele preclinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om, pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, şi carcinogenitatea. Studiile reproductive efectuate la animale au arătat prelungirea sarcinii, travaliu dificil şi o creştere a decesului fetal şi neonatal, la doze mari.

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Hidrogenofosfat de calciu anhidru

Celuloză microcristalină

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 3 blistere din Al/PVC-COC-PVdC a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Hexal AG

Industriestrasse 25, 83607

Holzkirchen, Germania

9759/2017/01

Data reînnoirii autorizaţiei - Februarie 2017

Februarie 2017

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.