AMLODIPINA/VALSARTAN STADA 5mg/160mg comprimate filmate - prospect medicament

C09DB01 amlodipină + valsartan

Medicamentul AMLODIPINA/VALSARTAN STADA 5mg/160mg conține substanța amlodipină+valsartan , cod ATC C09DB01 - Sistemul cardiovascular | Antagoniști ai angiotensinei II, combinații | Antagoniști ai angiotensinei II și blocanți ai canalelor de Ca .

Date generale despre AMLODIPINA/VALSARTAN STADA 5mg/160mg STADA

Substanța: amlodipină+valsartan

Data ultimei liste de medicamente: 01-04-2024

Codul comercial: W62874006

Concentrație: 5mg/160mg

Forma farmaceutică: comprimate filmate

Cantitate: 56

Prezentare produs: cutie cu blist pvc-te-pvdc/al x56 compr film

Tip produs: generic

Preț: 59.48 RON

Restricții eliberare rețetă: P-6L - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care nu se reține în farmacie (se poate reînnoi); prescripția medicală poate fi folosită timp de 6 luni din momentul eliberării.

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

APP producător: STADA ARZNEIMITTEL AG - GERMANIA

APP deținător: STADA M&D S.R.L. - ROMANIA

Număr APP: 13632/2020/12

Valabilitate: 2 ani

Concentrațiile disponibile pentru amlodipină + valsartan

10mg/160mg, 10mg/320mg, 5mg/160mg, 5mg/320mg, 5mg/80mg

Combinații cu alte substanțe

Listele de compensare pentru AMLODIPINA/VALSARTAN STADA 5mg/160mg STADA

B - Sublista B cu 50% reducere din prețul de referință

Preț

Coplată

Plată pacient

59.48 RON

29.74 RON

29.74 RON

Conținutul prospectului pentru medicamentul AMLODIPINA/VALSARTAN STADA 5mg/160mg comprimate filmate

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/80 mg comprimate filmate

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/160 mg comprimate filmate

Amlodipină/Valsartan Stada 10 mg/160 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conține amlodipină 5 mg (sub formă de besilat de amlodipină) și valsartan 80 mg.

Excipient cu efect cunoscut

Fiecare comprimat filmat conține sodiu 0,143 mg.

Fiecare comprimat filmat conține amlodipină 5 mg (sub formă de besilat de amlodipină) și valsartan 160 mg.

Excipient cu efect cunoscut

Fiecare comprimat filmat conține sodiu 0,286 mg.

Fiecare comprimat filmat conține amlodipină 10 mg (sub formă de besilat de amlodipină) și valsartan 160 mg.

Excipient cu efect cunoscut

Fiecare comprimat filmat conține sodiu 0,286 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/80 mg comprimate filmate: comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare galben închis, cu diametrul de 8,1±0,2 mm. Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/160 mg comprimate filmate:comprimat filmat oval, biconvex, de culoare galben închis, cu lungimea de 14,6 ±0,2 mm și lățimea de 6,8±0,2mm. Amlodipină/Valsartan Stada 10 mg/160 mg comprimate filmate:comprimat filmat oval, biconvex, de culoare galben deschis, cu lungimea de 14,6 ±0,2 mm și lățimea de 6,8±0,2mm.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.

Amlodipină/Valsartan Stada este indicat pentru administrare la adulţi a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină sau valsartan.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza recomandată de Amlodipină/Valsartan Stada este de un comprimat pe zi.

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/80 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 5 mg sau valsartan 80 mg. Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/160 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 5 mg sau valsartan 160 mg. Amlodipină/Valsartan 10 mg/160 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 10 mg sau valsartan 160 mg sau cu combinația amlodipină/valsartan 5 mg/160 mg.

Amlodipină/Valsartan Stada poate fi administrat cu sau fără alimente.

Se recomandă ajustarea individuală a dozelor componentelor (şi anume amlodipină şi valsartan) înainte de alegerea combinaţiei cu doză fixă. Poate fi avută în vedere trecerea directă de la monoterapie la combinaţia cu doză fixă când se consideră adecvat din punct de vedere clinic.

Pentru comoditate, pacienţii cărora li se administrează valsartan şi amlodipină sub formă de comprimate/capsule separate pot fi trecuţi la tratamentul Amlodipină/Valsartan Stada având componentele în aceleaşi doze.

Insuficienţă renală

Nu există date clinice disponibile la pacienţii cu insuficienţă renală severă. Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor potasiului şi ale creatininei în cazul insuficienţei renale moderate.

Insuficienţă hepatică

Administrarea amlodipină/valsartan este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Se recomandă prudenţă la administrarea amlodipină/valsartan pacienţilor cu insuficienţă hepatică sau cu tulburări biliare obstructive (vezi pct. 4.4). La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată fără colestază, doza maximă recomandată este de 80 mg valsartan. Nu au fost stabilite recomandări cu privire la dozele de amlodipină pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Când pacienţii hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică trec la tratamentul cu amlodipină sau cu combinația amlodipină/valsartan, trebuie utilizată cea mai mică doză disponibilă de amlodipină, respectiv a componentei amlodipină.

Vârstnici (vârsta de 65 ani şi peste)

Este necesară prudenţă când se cresc dozele la pacienţii vârstnici. Când pacienţii vârstnici hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică trec la tratamentul cu amlodipină sau cu combinația amlodipină/valsartan, trebuie utilizată cea mai mică doză disponibilă de amlodipină, respectiv a componentei amlodipină.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea amlodipină/valsartan la copii cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare
Administrare orală.

Se recomandă administrarea Amlodipină/Valsartan Stada cu apă.

4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanţele active, la derivaţi ai dihidropiridinei, sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Insuficienţă hepatică severă, ciroză biliară sau colestază. - Administrarea concomitentă a amlodipină/valsartan cu medicamente care conţin aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG <60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

- Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6). - Hipotensiune arterială severă. - Şoc (inclusiv şoc cardiogen). - Obstrucţie a fluxului sanguin de la nivelul ventriculului stâng (de exemplu, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă şi stenoză aortică severă). - Insuficienţă cardiacă instabilă hemodinamic, după un infarct miocardic acut.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Nu au fost evaluate siguranţa si eficacitatea administrării amlodipinei în criza hipertensivă.

Sarcină

Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II (ARAII) nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat, când sarcina este diagnosticată, şi, dacă este cazul, trebuie început un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Pacienţi cu depleţie sodică şi/sau lichidiană

S-a observat o hipotensiune arterială pronunţată în cazul a 0,4% dintre pacienţii cu hipertensiune arterială fără complicaţii, care au fost trataţi cu amlodipină/valsartan în cadrul studiilor placebo controlate. În cazul pacienţilor cu sistemul renină-angiotensină activat (cum sunt pacienţii cu depleţie lichidiană şi/sau sodică cărora li se administrează doze mari de diuretice) cărora li se administrează inhibitori ai receptorilor angiotensinei, poate apare hipotensiunea arterială simptomatică. Se recomandă corectarea acestei stări înainte de administrarea amlodipină/valsartan sau o supraveghere medicală atentă la începutul tratamentului.

Dacă apare hipotensiunea arterială după administrarea amlodipină/valsartan, pacientul trebuie menţinut în poziţie orizontală şi dacă este cazul trebuie să i se administreze o perfuzie intravenoasă cu ser fiziologic. Tratamentul poate fi continuat după stabilizarea tensiunii arteriale.

Hiperpotasemie

Utilizarea concomitentă cu suplimente cu potasiu, diuretice care economisesc potasiu, substituente minerale pentru regim hiposodat care conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a potasiului (heparina, etc.) trebuie realizată cu prudenţă şi cu monitorizarea frecventă a concentraţiilor potasiului.

Stenoza arterei renale

Amlodipină/valsartan trebuie utilizat cu prudenţă în tratamentul hipertensiunii arteriale la pacienţii cu stenoză unilaterală sau bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic, deoarece ureea şi creatinina plasmatică pot creşte la aceşti pacienţi.

Transplant renal

Până în prezent nu există date privind siguranţa utilizării amlodipină/valsartan de către pacienţii cărora li s-a efectuat recent un transplant renal.

Insuficienţă hepatică

Valsartanul se elimină în general nemetabolizat prin bilă. Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Se recomandă prudenţă la administrarea amlodipină/valsartan la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată sau cu tulburări biliare obstructive.

În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată fără colestază, doza maximă recomandată este de 80 mg valsartan.

Insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei de amlodipină/valsartan la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (RFG >30 ml/min/1,73 m2). Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi ale creatininei în cazul insuficienţei renale moderate.

Hiperaldosteronism primar

Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu trebuie trataţi cu valsartan, antagonist al angiotensinei II, pentru că sistemul lor renină-angiotensină este afectat de boala de bază.

Angioedem

A fost raportat angioedemul, inclusiv edem al laringelui şi glotei, care a determinat obstrucţia căilor respiratorii şi/sau umflare a feţei, buzelor, faringelui şi/sau limbii la pacienţii trataţi cu valsartan. Unii dintre aceşti pacienţi au prezentat anterior angioedem la administrarea altor medicamente, inclusiv inhibitori ai ECA. Administrarea amlodipină/valsartan trebuie întreruptă imediat la pacienţii care prezintă angioedem şi nu trebuie reluată.

Insuficienţă cardiacă/ post infarct miocardic

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, se pot aştepta modificări ale funcţiei renale în cazul persoanelor predispuse. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă a căror funcţie renală poate depinde de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron, tratamentul cu inhibitorii ai ECA şi cu antagoniştii receptorilor angiotensinei a fost asociat cu oligurie şi/sau azotemie progresivă şi (rar) cu insuficienţa renală acută şi/sau cu deces. S-au raportat efecte similare şi în cazul valsartanului. Evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă sau post infarct miocardic trebuie să includă întotdeauna evaluarea funcţiei renale.

În cadrul unui studiu pe termen lung (PRAISE-2), placebo controlat, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă de gradul III şi IV NYHA (Clasificarea Asociaţiei Cardiologilor din New York) cu etiologie non-ischemică trataţi cu amlodipină, amlodipina a fost asociată cu creşterea numărului de raportări de edem pulmonar, în ciuda unor diferenţe nesemnificative privind incidenţa agravării insuficienţei cardiace, comparativ cu placebo.

Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, deoarece acestea pot creşte riscul apariţiei altor evenimente cardiovasculare şi mortalitatea.

Stenoză valvulară aortică şi mitrală

Ca toate celelalte vasodilatatoare, se recomandă precauţie deosebită la pacienţii cu stenoză mitrală sau stenoză aortică semnificativă, care nu este de grad înalt.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocantelor receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, BRA sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi BRA nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Amlodipină/valsartan nu a fost studiat la nici o altă populaţie de pacienţi, cu excepţia pacienţilor cu hipertensiune arterială.

Excipient

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Interacţiuni frecvente ale acestei combinaţii

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile amlodipină/valsartan cu alte medicamente.

A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente

Alte medicamente antihipertensive

Medicamentele antihipertensive utilizate frecvent (de exemplu alfablocante, diuretice) şi alte medicamente care pot determina reacţii adverse hipotensive (de exemplu antidepresive triciclice, alfablocante utilizate în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată) pot creşte efectul antihipertensiv al combinaţiei.

Interacţiuni legate de amlodipină

Administrare concomitentă nerecomandată

Grapefruit sau suc de grapefruit

Nu este recomandată administrarea amlodipinei cu grapefruit sau suc de grapefruit, deoarece biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi, determinând potenţarea efectelor de reducere a tensiunii arteriale.

Se recomandă prudenţă în cazul utilizării concomitente

Inhibitori ai CYP3A4

Administrarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de protează, antifungice cu structură azolică, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creşterea uşoară până la semnificativă a expunerii la amlodipină. Semnificaţia clinică a acestor variaţii ale farmacocineticii poate fi mai pronunţată la pacienţii vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor.

Inductorii CYP3A4 (medicamente anticonvulsivante [cum sunt carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, fosfenitoină, primidonă], rifampicină, Hypericum perforatum) Concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia în eventualitatea administrării concomitente a inductorilor cunoscuți ai CYP3A4. Drept urmare, este necesară monitorizarea tensiunii arteriale și avută în vedere rajustarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă de medicamente, în special în cazul inductorilor puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicina, hypericum perforatum) Simvastatină

Administrarea concomitentă de doze repetate de amlodipină 10 mg concomitent cu simvastatină 80 mg a determinat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu administrarea de simvastatină în monoterapie. Se recomandă limitarea dozei de simvastatină la 20 mg zilnic la pacienţii cărora li se administrează amlodipină.

Dantrolen (perfuzie)

La animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, au fost observate cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperpotasemie. Din cauza riscului de hiperpotasemie, la pacienţi cu predispoziţie pentru hipertermia malignă şi la cei trataţi pentru hipertermie malignă, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina.

A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente

Alte informaţii

În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a influenţat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei, warfarinei sau ciclosporinei.

Interacţiuni legate de valsartan

Nu se recomandă utilizarea concomitentă

Litiu

S-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice şi toxicităţii litiului în timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv valsartan. Prin urmare, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului în timpul administrării concomitente. Dacă se administrează şi un diuretic, riscul apariţiei toxicităţii litiului poate continua să crească la administrarea amlodipină/valsartan.

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente cu potasiu, substituente minerale pentru regim hiposodat care conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a potasiului În cazul în care se prescrie un medicament care influențează concentraţia plasmatică a potasiului concomitent cu valsartan, se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale potasiului.

Se recomandă prudenţă în cazul utilizării concomitente

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi COX-2, acid acetilsalicilic (>3 g/zi), şi AINS non-selective Când antagoniştii angiotensinei II se administrează concomitent cu AINS poate apare atenuarea efectului antihipertensiv. Suplimentar, utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II şi AINS poate determina creşterea riscului de afectare a funcţiei renale şi creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului. Astfel, se recomandă monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului, precum şi hidratarea adecvată a pacientului.

Inhibitori ai transportorului de captare (rifampicină, ciclosporină) sau transportorului de eflux (ritonavir)

Rezultatele unui studiu in vitro pe ţesut hepatic uman au indicat faptul că valsartanul este un substrat al transportorului de captare hepatică OATP1B1 şi al transportorului de eflux hepatic MRP2. Administrarea concomitentă a inhibitorilor transportorului de captare (rifampicină, ciclosporină) sau ai transportorului de eflux (ritonavir) pot creşte expunerea sistemică la valsartan.

Blocarea dublă a SRAA cu ARA, inhibitori ECA sau aliskiren

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a SRAA, prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, BRA sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.1).

Alte substanţe

În cazul monoterapiei cu valsartan nu s-au observat interacţiuni semnificative din punct de vedere clinic cu următoarele substanţe: cimetidină, warfarină, furosemid, digoxin, atenolol, indometacin, hidroclorotiazidă, amlodipină, glibenclamid.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina
Amlodipină

La om, siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii nu a fost stabilită. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere la doze mari (vezi pct. 5.3). Utilizarea în sarcină este recomandată doar când nu există altă alternativă terapeutică mai sigură şi când boala în sine reprezintă un risc major pentru mamă şi făt.

Valsartan

Utilizarea antagoniştilor receptorilor de angiotensină II (ARAII) nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII este contraindicată în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Dovezile epidemiologice cu privire la riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ai ECA pe durata primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; totuşi, nu poate fi exclusă o creştere uşoară a riscului. Cu toate că nu există date epidemiologice controlate despre riscul asociat cu administrarea de antagonişti ai receptorilor de angiotensină II (ARAII), riscuri similare pot exista pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat, când sarcina este diagnosticată, şi, dacă este cazul, trebuie început un tratament alternativ.

Se cunoaşte că expunerea la tratamentul cu ARAII în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină induce la om fetotoxicitate (funcţie renală diminuată, oligohidramnios, întârziere a osificării craniene) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3).

Dacă expunerea la ARAII a avut loc din al doilea trimestru de sarcină, se recomandă o verificare cu ultrasunete a funcţiei renale şi a craniului.

Sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizaţi în ceea ce priveşte hipotensiunea arterială (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Alăptarea
Valsartan

Nu există informaţii disponibile privind utilizarea valsartan în timpul alăptării, prin urmare, valsartan nu este recomandat şi sunt de preferat tratamente alternative cu profiluri de siguranţă mai bine determinate în timpul alăptării, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau a unui sugar născut prematur.

Amlodipină

Amlodipina este excretată în laptele uman. Procentul din doza maternă care ajunge la sugar a fost estimat într-un interval intercuartilic de 3 - 7%, cu o valoare maximă de 15%. Nu se cunoaște efectul amlodipinei asupra sugarului. Decizia privind continuarea/întreruperea alăptării sau tratamentului cu amlodipină trebuie luată ținând cont de beneficiile alăptării sugarului și de beneficiile tratamentului cu amlodipină pentru mamă Fertilitatea

Nu există studii clinice privind fertilitatea la administrarea amlodipină/valsartan.

Valsartan

Valsartan nu a avut efecte adverse asupra funcţiei de reproducere la şobolani masculi sau femele, la care s-au administrat oral doze de până la 200 mg/kg şi zi. Această doză este echivalentă cu o doză de 6 ori mai mare decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/m2 (calculele presupun administrarea orală a unei doze de 320 mg pe zi la un pacient cu greutatea de 60 kg).

Amlodipină

La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice cu privire la efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu efectuat la şobolan s-au înregistrat reacţii adverse asupra fertilităţii la mascul (vezi pct. 5.3).

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Pacienţii care utilizează amlodipină/valsartan şi conduc vehicule sau folosesc utilaje trebuie să se aibă în vedere că uneori poate apare ameţeală sau oboseală.

Amlodipina poate avea o influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de

a folosi utilaje. Dacă pacienţii trataţi cu amlodipină prezintă ameţeli, cefalee, fatigabilitate sau greaţă, capacitatea de reacţie poate fi afectată.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranţă

Siguranţa administrării amlodipină/valsartan a fost evaluată în cadrul a cinci studii clinice controlate incluzând 5175 pacienţi, dintre care 2613 au utilizat valsartan în combinaţie cu amlodipină. Au fost identificate următoarele reacţii adverse ca fiind cele mai frecvente sau cele mai semnificative sau severe: rinofaringită, gripă, hipersensibilitate, cefalee, sincopă, hipotensiune arterială ortostatică, edem, edem cu godeu, edem facial, edem periferic, fatigabilitate, eritem facial, astenie şi bufeuri.

Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

Reacţiile adverse au fost ordonate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Baza de date Reacţii adverse Frecvență

MedDRA pe Amlodipină/ Amlodipină Valsartan aparate, Valsartan

Infecţii şi Rinofaringită Frecvente -- -- infestări Gripă Frecvente -- --

Tulburări Scădere a valorilor -- -- Cu frecvență hematologice şi hemoglobinei şi necunoscută limfatice hematocritului

Leucopenie -- Foarte rare --

Neutropenie -- -- Cu frecvență

necunoscută Trombocitopenie, uneori -- Foarte rare Cu frecvență cu purpură necunoscută

Tulburări ale Hipersensibilitate Rare Foarte rare Cu frecvență sistemului necunoscută imunitar

Tulburări Anorexie Mai puțin -- -- metabolice şi de frecvente nutriţie Hipercalcemie Mai puțin -- --

frecvente Hiperglicemie -- Foarte rare --

Hiperlipidemie Mai puțin -- --

frecvente Hiperuricemie Mai puțin -- -- frecvente

Hipokaliemie Frecvente -- --

Hiponatremie Mai puțin -- --

frecvente Tulburări Depresie -- Mai puțin -- psihice frecvente

Anxietate Rare -- --

Insomnie/tulburări de somn -- Mai puțin -- frecvente

Schimbări de dispoziţie -- Mai puțin -- frecvente

Confuzie -- Rare --

Tulburări ale Tulburări de coordonare Mai puțin -- -- sistemului nervos frecvente

Ameţeală Mai puțin Frecvente -- frecvente

Ameţeală posturală Mai puțin -- -- frecvente

Disgeuzie -- Mai puțin -- frecvente

Sindrom extrapiramidal -- Cu frecvență -- necunoscută

Cefalee Frecvente Frecvente --

Hipertonie -- Foarte rare --

Parestezie Mai puțin Mai puțin --

frecvente frecvente Neuropatie periferică, -- Foarte rare -- neuropatie

Somnolenţă Mai puțin Frecvente --

frecvente Sincopă -- Mai puțin -- frecvente

Tremor -- Mai puțin -- frecvente

Hipoestezie -- Mai puțin -- frecvente

Tulburări oculare Tulburare de vedere Rare Mai puțin -- frecvente

Afectare vizuală Mai puțin Mai puțin -- frecvente frecvente

Tulburări acustice Tinitus Rare Mai puțin -- şi vestibulare frecvente

Vertij Mai puțin -- Mai puțin frecvente frecvente

Tulburări cardiace Palpitaţii Mai puțin Frecvente -- frecvente

Sincopă Rare -- --

Tahicardie Mai puțin -- --

frecvente Aritmii (inclusiv -- Foarte rare -- bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie atrială)

Infarct miocardic -- Foarte rare --

Tulburări Eritem facial tranzitoriu -- Frecvente -- vasculare

Hipotensiune arterială Rare Mai puțin -- frecvente

Hipotensiune arterială Mai puțin -- -- ortostatică frecvente

Vasculită -- Foarte rare Cu frecvență necunoscută

Tulburări Tuse Mai puțin Foarte rare Mai puțin respiratorii, frecvente frecvente toracice şi Dispnee -- Mai puțin -- mediastinale frecvente

Durere faringolaringiană Mai puțin -- -- frecvente

Rinită -- Mai puțin -- frecvente

Tulburări gastro- Disconfort abdominal, Mai puțin Frecvente Mai puțin intestinale durere în regiunea frecvente frecvente

superioară a abdomenului Modificare a tranzitului -- Mai puțin -- intestinal frecvente

Constipaţie Mai puțin -- --

frecvente Diaree Mai puțin Mai puțin -- frecvente frecvente

Xerostomie Mai puțin Mai puțin -- frecvente frecvente

Dispepsie -- Mai puțin -- frecvente

Gastrită -- Foarte rare --

Hiperplazie gingivală -- Foarte rare --

Greaţă Mai puțin Frecvente --

frecvente Pancreatită -- Foarte rare --

Vărsături -- Mai puțin --

frecvente Tulburări Valori anormale ale testelor -- Foarte rare* Cu frecvență hepatobiliare hepatice, inclusiv creştere a necunoscută

bilirubinemiei Hepatită -- Foarte rare --

Colestază intrahepatică, -- Foarte rare -- icter

Afecţiuni Alopecie -- Mai puțin -- cutanate şi ale frecvente ţesutului Angioedem -- Foarte rare Cu frecvență subcutanat necunoscută

Dermatită buloasă -- -- Cu frecvență necunoscută

Eritem Mai puțin -- -- frecvente

Eritem polimorf -- Foarte rare --

Exantem Rare Mai puțin -- frecvente

Hiperhidroză Rare Mai puțin -- frecvente

Reacţie de fotosensibilitate -- Mai puțin -- frecvente

Prurit Rare Mai puțin Cu frecvență frecvente necunoscută

Purpură -- Mai puțin -- frecvente

Erupţii cutanate tranzitorii Mai puțin Mai puțin Cu frecvență frecvente frecvente necunoscută

Modificări ale culorii pielii -- Mai puțin -- frecvente

Urticarie şi alte forme de -- Foarte rare -- erupţii cutanate tranzitorii

Dermatită exfoliativă -- Foarte rare --

Sindrom Stevens-Johnson -- Foarte rare --

Edem Quincke -- Foarte rare --

Necroliză epidermică toxică Cu frecvență necunoscută

Tulburări Artralgie Mai puțin Mai puțin -- musculo- frecvente frecvente scheletice şi ale Dureri de spate Mai puțin Mai puțin -- ţesutului frecvente frecvente conjunctiv Tumefiere la nivelul Mai puțin -- -- articulaţiilor frecvente Spasme musculare Rare Mai puțin -- frecvente

Mialgie -- Mai puțin Cu frecvență frecvente necunoscută

Tumefiere la nivelul gleznei -- Frecvente --

Senzaţie de greutate Rare -- --

Tulburări renale şi Creştere a valorilor -- -- Cu frecvență ale căilor urinare creatininei necunoscută

plasmatice Tulburări de micţiune -- Mai puțin --

frecvente Nicturie -- Mai puțin --

frecvente Polachiurie Rare Mai puțin -- frecvente

Poliurie Rare -- --

Insuficienţă renală -- -- Cu frecvență şi afectare a necunoscută funcţiei renale

Tulburări ale Impotență -- Mai puțin -- aparatului genital frecvente şi sânului

Disfuncţie erectilă Rare -- --

Ginecomastie -- Mai puțin --

frecvente Tulburări Astenie Frecvente Mai puțin -- generale şi la frecvente nivelul locului Disconfort, stare generală de -- Mai puțin -- de administrare rău frecvente Oboseală Frecvente Frecvente Mai puțin frecvente

Edem facial Frecvente -- --

Eritem facial tranzitoriu, Frecvente -- -- bufeuri

Durere toracică non-cardiacă -- Mai puțin -- frecvente

Edem Frecvente Frecvente --

Edem periferic Frecvente -- --

Durere -- Mai puțin --

frecvente Edem cu godeu Frecvente -- --

Investigaţii Scădere a concentraţiei -- -- Cu frecvență diagnostice plasmatice de potasiu necunoscută

Creştere în greutate -- Mai puțin -- frecvente

Scădere în greutate -- Mai puțin -- frecvente

* în principal corelate cu colestază Informaţii suplimentare privind combinaţia

Edemul periferic, o cunoscută reacţie adversă la amlodipină, a fost în general observat cu o incidenţă mai mică la pacienţii cărora li s-a administrat combinaţia amlodipină/valsartan, decât la cei cărora li s- a administrat amlodipină în monoterapie. În studiile clinice dublu-orb, controlate, incidenţa edemului periferic în funcţie de doză a fost după cum urmează:

% pacienţilor care au prezentat Valsartan (mg) edem periferic 0 40 80 160 320 0 3,0 5,5 2,4 1,6 0,9 2,5 8,0 2,3 5,4 2,4 3,9 Amlodipină (mg) 5 3,1 4,8 2,3 2,,4

10 10,3 NA NA 9,0 9,5 Incidenţa medie a edemului periferic, simetric distribuită pentru toate dozele, a fost de 5,1% pentru combinaţia amlodipină/valsartan.

Informaţii suplimentare privind componentele individuale

Reacţiile adverse semnalate anterior pentru una dintre componentele individuale (amlodipină sau valsartan) pot constitui posibile reacţii adverse şi pentru amlodipină/valsartan, chiar dacă nu au fost observate în timpul studiilor clinice sau în perioada ulterioară punerii pe piaţă. Amlodipină Somnolenţă, ameţeli, palpitaţii, dureri Frecvente abdominale, greaţă, tumefiere la nivelul gleznelor.

Mai puţin frecvente Insomnie, tulburări ale dispoziţiei (inclusiv

anxietate), depresie, tremor, tulburări ale gustului, sincopă, hipoestezie, tulburări de vedere (inclusiv diplopie), tinitus, hipotensiune arterială, dispnee, rinită, vărsături, dispepsie, alopecie, purpură, modificări de culoare a tegumentului, hiperhidroză, prurit, exantem, mialgie, crampe musculare, durere, tulburări ale micţiunii, creştere a frecvenţei micţiunilor, impotenţă, ginecomastie, dureri toracice, stare generală de rău, creştere în greutate, scădere în greutate.

Rare Confuzie.

Foarte rare Leucopenie, trombocitopenie, reacţii alergice,

hiperglicemie, hipertonie, neuropatie periferică, infarct miocardic, tulburări de ritm (inclusiv bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie atrială), vasculită, pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală, hepatită, icter, creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice*, angioedem, eritem polimorf, urticarie, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson, edem Quincke, fotosensibilitate.

* în principal corelate cu colestază Au fost raportate cazuri excepţionale de sindrom extrapiramidal.

Valsartan Scădere a valorii hemoglobinei, scădere a

Cu frecvenţă necunoscută valorii hematocritului, neutropenie,

trombocitopenie, creştere a valorii kaliemiei, creştere a valorilor parametrilor funcţiei hepatice, inclusiv creştere a valorii bilirubinei serice, insuficienţă şi disfuncţie renală, creştere a valorii creatininei serice, angioedem, mialgie, vasculită, hipersensibilitate, inclusiv boala serului.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

4.9 Supradozaj

Simptome

Nu există experienţă privind supradozajul cu amlodipină/valsartan. Principalul simptom al unui supradozaj cu valsartan este posibil să fie hipotensiunea arterială marcată şi o stare de ameţeală. Supradozajul cu amlodipină poate determina vasodilataţie periferică excesivă şi posibil tahicardie reflexă. S-au raportat hipotensiune arterială sistemică pronunţată și posibil prelungită. până la şi inclusiv şoc cu sfârşit letal.

Tratament

Dacă ingerarea a avut loc recent se poate lua în considerare inducerea vărsăturilor sau spălăturile gastrice. S-a demonstrat că administrarea de cărbune activat la voluntarii sănătoşi imediat după sau până la două ore de la ingerarea amlodipinei reduce semnificativ absorbţia de amlodipină. Hipotensiunea arterială semnificativă din punct de vedere clinic, cauzată de un supradozaj cu amlodipină/valsartan impune asigurarea de asistenţă cardiovasculară activă, incluzând monitorizarea frecventă a funcţiilor cardiace şi respiratorii, aşezarea pacientului în poziție culcat cu picioarele ridicate şi supravegherea volumului circulant şi a cantităţii de urină produsă. Un vasoconstrictor poate ajuta la restabilirea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, cu condiţia ca utilizarea sa să nu fie contraindicată. Gluconatul de calciu administrat intravenos poate fi util pentru inversarea efectelor blocării canalelor de calciu.

Este puţin probabil ca valsartanul şi amlodipina să fie eliminate prin hemodializă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină; antagonişti ai angiotensinei II, combinaţii; antagonişti ai angiotensinei II şi blocante ale canalelor de calciu, codul ATC: C09DB01 Amlodipină/valsartan este o combinație de două substanțe antihipertensive cu mecanisme complementare, pentru controlul tensiunii arteriale la pacienţii cu hipertensiune esenţială: amlodipina aparţine clasei de antagonişti ai calciului, iar valsartanul clasei de antagonişti ai angiotensinei II. Asocierea acestor substanţe are un efect antihipertensiv aditiv, reducând tensiunea arterială mai mult decât oricare dintre componente în mod individual.

Amlodipină/Valsartan

Combinaţia de amlodipină şi valsartan produce o scădere aditivă a tensiunii arteriale, în funcţie de doză, în cadrul intervalului de doze terapeutice. Efectul antihipertensiv al unei singure doze de combinaţie s-a menţinut timp de 24 ore.

Studii placebo-controlate

Peste 1400 pacienţi hipertensivi au fost trataţi cu amlodipină/valsartan o dată pe zi în cadrul a două studii placebo controlate. Au fost recrutaţi adulţi cu hipertensiune arterială esenţială uşoară până la moderată, fără complicaţii (tensiunea arterială diastolică medie măsurată când pacientul este aşezat ≥95 şi <110 mmHg). Au fost excluşi pacienţii cu risc cardiovascular crescut - insuficienţă cardiacă, diabet zaharat de tip 1 şi de tip 2 slab controlat şi cu antecedente de infarct miocardic sau accident cerebral în decursul unui an.

Studii controlate activ, la pacienţi care nu au răspuns la monoterapie

Un studiu desfăşurat în mai multe centre, randomizat, dublu orb, controlat activ, cu grupuri paralele a evidenţiat normalizarea tensiunii arteriale (tensiunea arterială diastolică măsurată când pacientul este aşezat <90 mmHg la finalul studiului) la pacienţii a căror afecţiune nu a fost controlată în mod adecvat cu valsartan 160 mg, la 75% dintre subiecţii trataţi cu amlodipină/valsartan 10 mg/160 mg şi la 62% dintre subiecţii trataţi cu amlodipină/valsartan 5 mg/160 mg, comparativ cu 53% dintre subiecţii care au fost trataţi doar cu valsartan 160 mg. Adăugarea amlodipinei 10 mg şi 5 mg a avut ca rezultat o scădere mai accentuată a tensiunii arteriale sistolice/diastolice cu 6,0/4,8 mmHg şi respectiv 3,9/2,9 mmHg, în comparaţie cu pacienţii care au fost trataţi doar cu valsartan 160 mg.

Un studiu desfăşurat în mai multe centre, randomizat, dublu orb, controlat activ, cu grupuri paralele a evidenţiat normalizarea tensiunii arteriale (tensiunea arterială diastolică măsurată când pacientul este aşezat <90 mmHg la finalul studiului) la pacienţii a căror afecţiune nu a fost controlată în mod adecvat cu amlodipină 10 mg, la 78% dintre subiecţii trataţi cu amlodipină/valsartan 10 mg/160 mg, comparativ cu 67% dintre subiecţii care au fost trataţi doar cu amlodipină 10 mg. Adăugarea valsartanului 160 mg a avut ca rezultat o scădere mai accentuată a tensiunii arteriale sistolice/diastolice cu 2,9/2,1 mmHg, comparativ cu pacienţii care au fost trataţi doar cu amlodipină 10 mg.

De asemenea, amlodipină/valsartan a fost studiat în cadrul unui studiu controlat activ la 130 pacienţi

hipertensivi cu tensiune arterială diastolică medie în poziţia aşezat ≥110 mmHg şi <120 mmHg. În cadrul acestui studiu (valoarea iniţială a tensiunii arteriale 171/113 mmHg), tratamentul cu amlodipină/valsartan 5 mg/160 mg, ulterior doza fiind crescută la 10 mg/160 mg a redus tensiunea arterială măsurată când pacientul este aşezat cu 36/29 mmHg, comparativ cu 32/28 mmHg, rezultatul unui tratament cu lisinopril/hidroclorotiazidă 10 mg/12,5 mg, ulterior doza fiind crescută la 20 mg/12,5 mg.

În cadrul extensiilor pe termen lung a două studii, efectul amlodipină/valsartan s-a menţinut timp de peste un an. Întreruperea bruscă a tratamentului cu amlodipină/valsartan nu a fost asociată cu o creştere rapidă a tensiunii arteriale.

Vârsta, sexul, rasa sau indicele de masă corporală (≥30 kg/m2, <30 kg/m2) nu au influenţat răspunsul la tratamentul cu amlodipină/valsartan.

Amlodipină/valsartan nu a fost studiat la nicio altă populaţie de pacienţi, cu excepţia pacienţilor cu hipertensiune arterială. Valsartanul a fost studiat la pacienţi post infarct miocardic şi cu insuficienţă cardiacă. Amlodipina a fost studiată la pacienţi cu angină pectorală stabilă cronică, cu angină pectorală vasospastică şi cu afecţiuni ale arterelor coronare documentate angiografic.

Amlodipină

Amlodipina din compoziția amlodipină/valsartan inhibă pătrunderea transmembranară a ionilor de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace sau vasculare. Mecanismul de acţiune antihipertensiv al amlodipinei se datorează unui efect direct de relaxare a musculaturii vasculare netede, producând reducerea rezistenţei vasculare periferice şi scăderea tensiunii arteriale. Datele experimentale sugerează că amlodipina se leagă atât de situsurile dihidropirinice cât şi cele non-dihidropirinice. Funcţia contractilă a miocardului şi musculaturii vasculare netede depinde de deplasarea ionilor extracelulari de calciu în interiorul acestor celule, prin canale ionice specifice.

În urma administrării dozelor terapeutice pacienţilor cu hipertensiune arterială, amlodipina produce vasodilatare, având ca rezultat scăderea tensiunii arteriale în clinostatism şi ortostatism. Aceste scăderi ale tensiunii arteriale nu sunt însoţite de modificări semnificative ale ritmului cardiac sau ale valorilor plasmatice ale catecolaminelor în cazul utilizării pe termen lung.

Concentraţiile plasmatice se corelează cu efectul atât la pacienţii tineri cât şi la cei vârstnici.

La pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală, dozele terapeutice de amlodipină au produs scăderea rezistenţei vasculare renale, creşterea vitezei de filtrare glomerulară şi a debitului plasmatic renal real fără modificarea fracţiei de filtrare sau a proteinuriei.

Ca şi în cazul altor blocante ale canalelor de calciu, măsurătorile hemodinamice ale funcţiei cardiace efectuate în timpul repausului sau în timpul desfăşurării de activităţi fizice (sau mers) la pacienţii cu funcţie ventriculară normală, trataţi cu amlodipină, au evidenţiat în general o mică creştere a indicelui cardiac, fără o influenţă semnificativă asupra dP/dt sau asupra presiunii sau volumului telediastolic al ventriculului stâng. În cadrul studiilor hemodinamice, amlodipina nu a fost asociată cu un efect inotrop negativ când este administrată în dozele din intervalul terapeutic la animale şi oameni sănătoşi, chiar şi atunci când este administrată la oameni concomitent cu betablocante.

Amlodipina nu afectează funcţia sinoatrială nodală sau de conducere atrioventriculară la animale şi oameni sănătoşi. În cadrul studiilor clinice în care amlodipina a fost administrată în asociere cu betablocante la pacienţi diagnosticați fie cu hipertensiune arterială fie cu angină pectorală, nu s-au observat efecte adverse asupra parametrilor electrocardiogramei.

Utilizarea la pacienţi cu hipertensiune arterială

A fost efectuat un studiu randomizat, dublu-orb, privind morbiditatea-mortalitatea, denumit Studiul privind tratamentul antihipertensiv şi de reducere a concentraţiilor plasmatice ale lipidelor pentru prevenirea infarctului miocardic (ALLHAT) pentru a compara terapiile mai noi: amlodipină 2,5-10 mg/zi (blocant al canalelor de calciu) sau lisinopril 10-40 mg/zi (inhibitor al ECA) ca terapii de primă linie faţă de terapia cu diuretic tiazidic, clortalidonă 12,5-25 mg/zi, în hipertensiunea arterială uşoară până la moderată.

Un total de 33357 de pacienţi hipertensivi cu vârsta de 55 de ani sau peste au fost randomizaţi şi urmăriţi pe o durată medie de 4,9 ani. Pacienţi prezentau cel puţin un factor de risc suplimentar privind afecţiunea coronariană, inclusiv: infarct miocardic sau accident vascular cerebral anterior (>6 luni înainte de înscriere) sau altă afecţiune cardiovasculară aterosclerotică diagnosticată (total 51,5%), diabet zaharat tip 2 (36,1%), concentraţie plasmatică a lipoproteinelor cu densitate mare (HDL) - colesterol <35 mg/dl sau <0,906 mmol/l (11,6%), hipertrofie ventriculară stângă diagnosticată prin electrocardiogramă sau ecocardiogramă (20,9%), status prezent de fumător (21,9%).

Criteriul de evaluare finală principal a fost un compozit de boală coronariană letală sau infarct miocardic non-letal. Nu a existat nicio diferenţă semnificativă privind criteriul de evaluare finală principal între terapia pe bază de amlodipină şi terapia pe bază de clortalidonă: risc relativ (RR) 0,98, interval de încredere 95% (0,90-1,07) p=0,65. Dintre criteriile de evaluare finale secundare, incidenţa insuficienţei cardiace (componentă a unui criteriu de evaluare compozit combinat cardiovascular) a fost semnificativ mai mare în grupul căruia i s-a administrat amlodipină, în comparaţie cu grupul căruia i s-a administrat clortalidonă (10,2% comparativ cu 7,7%, RR 1,38, IÎ 95% [1,25-1,52] p <0,001). Cu toate acestea, nu a existat nicio diferenţă privind mortalitatea din toate cauzele între terapia pe bază de amlodipină şi terapia pe bază de clortalidonă, RR 0,96 IÎ 95% [0,89-1,02] p=0,20.

Valsartan

Valsartanul este un antagonist puternic, specific al receptorilor de angiotensină II, activ după administrare orală. Acesta acţionează selectiv asupra receptorilor de subtip AT1, care sunt responsabili pentru efectele cunoscute ale angiotensinei II. Concentraţiile plasmatice crescute de angiotensină II, ca urmare a blocării de către valsartan a receptorilor AT1, pot stimula receptorii de subtip AT2 care tind să contrabalanseze efectul receptorilor AT1. Valsartanul nu a demonstrat o activitate agonistă parţială la nivelul receptorilor AT1 şi are o afinitate mult mai mare (de aproximativ 20000 ori) pentru receptorul AT1 decât pentru receptorul AT2.

Valsartanul nu inhibă ECA, cunoscută şi sub denumirea de kininază II, care transformă angiotensina I în angiotensină II şi degradează bradikinina. Având în vedere că nu s-a constat existenţa unor efecte asupra ECA şi nici a potenţării bradikininei sau a substanţei P, este improbabilă asocierea antagoniştilor angiotensinei II cu tusea. În cadrul studiilor clinice în care valsartanul a fost comparat cu un inhibitor ECA, incidenţa tusei neproductive a fost semnificativ mai scăzută (p <0,05) la pacienţii trataţi cu valsartan, decât la cei trataţi cu inhibitor al ECA (2,6% comparativ cu respectiv 7,9%). În cadrul unui studiu clinic la pacienţii cu antecedente de tuse neproductivă în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA, 19,5% dintre subiecţii studiului care au fost trataţi cu valsartan şi 19,0% dintre cei care fost trataţi cu un diuretic tiazidic au prezentat tuse, comparativ cu 68,5% dintre cei trataţi cu un inhibitor al ECA (p <0,05). Valsartanul nu se leagă de sau nu blochează alţi receptori hormonali sau alte canale de ioni cunoscute ca fiind importante pentru reglarea activităţii cardiovasculare.

Administrarea valsartanului pacienţilor cu hipertensiune arterială determină o scădere a tensiunii arteriale, fără a afecta pulsul.

La majoritatea pacienţilor declanşarea acţiunii antihipertensive are loc la 2 ore după administrarea orală a unei singure doze, iar scăderea maximă a tensiunii arteriale se obţine în 4-6 ore. Efectul antihipertensiv durează peste 24 ore după administrare. În timpul administrării repetate, scăderea maximă a tensiunii arteriale, pentru orice priză, se atinge în general după 2-4 săptămâni şi se menţine în timpul tratamentului de lungă durată. Întreruperea bruscă a tratamentului cu valsartan nu a fost asociată cu hipertensiune arterială de rebound sau cu alte evenimente clinice adverse.

Altele: Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/ Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi unui BRA.

ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi BRA.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi BRA nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică (vezi pct. 4.4).

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un BRA la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Liniaritate

Amlodipina şi valsartanul prezintă o farmacocinetică liniară.

Amlodipină/Valsartan

După administrarea orală de amlodipină/valsartan, concentraţiile plasmatice maxime ale valsartanului şi amlodipinei se ating după 3 şi respectiv 6-8 ore. Viteza şi gradul de absorbţie al amlodipină/valsartan sunt echivalente cu biodisponibilitatea valsartanului şi amlodipinei când sunt administrate sub formă de comprimate individuale.

Amlodipina

Absorbţie: După administrarea orală a dozelor terapeutice de amlodipină în monoterapie, concentraţia plasmatică maximă de amlodipină se atinge după 6-12 ore. S-a calculat că biodisponibilitatea absolută se situează între 64% şi 80%. Biodisponibilitatea amlodipinei nu este afectată de ingerarea de alimente.

Distribuţie: Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Studii in vitro cu amlodipină au demonstrat că aproximativ 97,5% din medicamentul circulant se leagă de proteinele plasmatice.

Metabolizare: Amlodipina este metabolizată în proporţie mare (aproximativ 90%) la nivelul ficatului în metaboliţi inactivi.

Eliminare: Eliminarea amlodipinei din plasmă este bifazică, cu un timp de înjumătăţire terminal prin eliminare de aproximativ 30 până la 50 ore. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru s-au atins după o administrare continuă timp de 7-8 zile. Zece la sută din cantitatea de iniţială de amlodipină şi 60% din metaboliţii săi se excretă prin urină.

Valsartan

Absorbţie: După administrarea orală de valsartan în monoterapie, concentraţia plasmatică maximă de valsartan se atinge după 2-4 ore. Biodisponibilitatea absolută medie este de 23%. Alimentele diminuează expunerea (calculată cu ajutorul ASC) la valsartan cu aproximativ 40%, iar concentraţia plasmatică maximă (Cmax) cu aproximativ 50%, deşi începând cu 8 ore după administrarea dozei, concentraţiile plasmatice ale valsartanului sunt similare la grupurile care au consumat alimente cu ale celor care nu au consumat. Cu toate acestea, scăderea ASC nu este însoţită de o diminuare semnificativă din punct de vedere clinic a efectului terapeutic, astfel valsartanul putând fi administrat cu sau fără alimente.

Distribuţie: Volumul de distribuţie al valsartanului la starea de echilibru, după administrarea intravenoasă, este de aproximativ 17 litri, indicând că valsartanul nu se distribuie în proporţie mare în ţesuturi. Valsartanul se leagă intens de proteinele plasmatice (94-97%), în principal de albumina plasmatică.

Metabolizare: Valsartanul nu se metabolizează în mod semnificativ, doar 20% din doză fiind recuperată sub formă de metaboliţi. În plasmă s-au identificat concentraţii scăzute ale unui hidroximetabolit (sub 10% din ASC a valsartanului). Acest metabolit este inactiv din punct de vedere farmacologic.

Eliminare: Valsartanul prezintă o cinetică de descompunere multiexponenţială (t½α <1 oră şi t½ß aproximativ 9 ore). Valsartanul se elimină în principal prin fecale (aproximativ 83% din doză) şi urină (aproximativ 13% din doză), în principal sub formă nemetabolizată. În urma administrării intravenoase, clearence-ul plasmatic al valsartanului este de aproximativ 2 l/oră, iar clearance-ul său renal este de 0,62 l/oră (aproximativ 30% din clearance-ul total). Timpul de înjumătăţire al valsartanului este de 6 ore.

Grupe speciale de pacienți

Copii şi adolescenţi (sub 18 ani)

Nu sunt disponibile date farmacocinetice privind administrarea la copii şi adolescenţi.

Pacienţi vârstnici (vârsta de 65 ani şi peste)

Timpul de atingere al concentraţiei plasmatice maxime al amlodipinei este similar pentru pacienţii tineri şi pentru cei vârstnici. La pacienţii vârstnici, clearance-ul amlodipinei tinde să scadă, determinând creşterea ariei de sub curba concentrației plasmatice în funcție de timp (ASC) şi a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare. ASC sistemică medie a valsartanului este cu 70% mai mare la vârstnici, comparativ cu cei tineri, astfel fiind necesară prudenţă în momentul creşterii dozei.

Insuficienţă renală

Farmacocinetica amlodipinei nu este influenţată în mod semnificativ de insuficienţa renală. După cum se aşteaptă în cazul unei substanțe al cărei clearance renal reprezintă doar 30% din clearance-ul plasmatic total, nu s-a observat nici o corelaţie între funcţia renală şi expunerea sistemică la valsartan.

Insuficienţă hepatică

Datele privind administrarea amlodipinei la pacienţi cu insuficienţă hepatică sunt foarte limitate.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică prezintă un clearance al amlodipinei scăzut, ceea ce determină o creştere a ASC de aproximativ 40-60%. În medie, la pacienţii cu o boală cronică hepatică uşoară până la moderată expunerea (evaluată în funcţie de valorile ASC) la valsartan este dublă faţă de cea observată la voluntarii sănătoşi (care au caracteristici similare în ceea ce priveşte vârsta, sexul şi greutatea). Trebuie să se manifeste prudenţă în privinţa pacienţilor cu boală hepatică (vezi pct. 4.2).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Amlodipină/Valsartan

Reacţiile adverse observate în cadrul studiilor la animale, cu o posibilă relevanţă din punct de vedere clinic, sunt următoarele:

S-au observat simptome histopatologice de inflamare a stomacului glandular la şobolanii masculi expuşi la doz de aproximativ 1,9 (valsartan) şi 2,6 (amlodipină) ori mai mari decât dozele clinice pentru valsartan 160 mg şi amlodipină 10 mg. În cazul unor expuneri mai mari au apărut ulceraţii şi eroziuni ale mucoasei de la nivelul stomacului, atât la femele cât şi la masculi. S-au observat modificări similare şi la grupul tratat cu valsartan în monoterapie (expunere la doză de 8,5-11,0 ori mai mare decât doza clinică de valsartan 160 mg).

S-a constatat o creştere a incidenţei şi o agravare a bazofiliei//hialinizării tubulare renale, a dilatării şi desprinderii, precum şi a inflamării limfocitare interstiţiale şi a hipertrofiei arteriolare mediale, în cazul expunerii la doze de 8-13 (valsartan) şi 7-8 (amlodipină) ori mai mari decât dozele clinice de valsartan 160 mg şi amlodipină 10 mg. S-au observat modificări similare şi la grupul tratat cu valsartan în monoterapie (expunere la doză de 8,5-11,0 ori mai mare decât doza clinică de valsartan 160 mg).

În cadrul unui studiu privind dezvoltarea embrio-fetală la şobolan, s-a observat creşterea incidenţei ureterelor dilatate, a malformaţiilor sternului şi ale falangelor de la membrele anterioare neosificate în cazul expunerii la doze de aproximativ 12 (valsartan) şi 10 (amlodipină) ori mai mari decât dozele clinice de valsartan 160 mg şi amlodipină 10 mg. De asemenea, s-au observat uretere dilatate şi la grupul tratat doar cu valsartan în monoterapie (expunere la doză de 12 ori mai mare decât doza clinică de valsartan 160 mg). În cadrul acestui studiu s-au observat doar simptome minore de toxicitate maternă (reducere moderată a greutăţii corporale). Doza fără efect toxic observabil asupra dezvoltării s-a observat la o expunere de 3 (valsartan) şi 4 (amlodipină) ori mai mare decât expunerea clinică (pe baza ASC).

La compuşii individuali nu s-au identificat semne de mutagenitate, clastogenitate sau carcinogenitate.

Amlodipină
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere

Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolan şi şoarece au arătat întârziere a parturiției, prelungire a duratei travaliului şi scădere a ratei de supravieţuire a puilor în cazul administrării unor doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/kg.

Afectare a fertilităţii

La şobolanii cărora li s-a administrat amlodipină (64 de zile în cazul masculilor şi 14 zile în cazul femelelor, înainte de împerechere) în doze de 10 mg/kg şi zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/m2) nu a fost observată afectarea fertilităţii. Într-un alt studiu efectuat la şobolan, în cadrul căruia masculii de şobolan au fost trataţi cu besilat de amlodipină timp de 30 zile, la o doză comparabilă cu doza administrată la om, exprimată în mg/kg, s-au înregistrat concentraţii plasmatice scăzute ale hormonului foliculostimulant şi testosteronului şi, de asemenea, scăderi ale densităţii spermei şi ale numărului de spermatii mature şi celule Sertoli.

Carcinogenitate, mutagenitate

La şobolanii şi şoarecii cărora li s-a administrat amlodipină pe cale orală timp de doi ani, în doze zilnice de 0,5, 1,25 sau 2,5 mg/kg şi zi, nu au fost observate efecte carcinogene. Cea mai mare doză administrată (la şoarece doză similară cu doza zilnică maximă recomandată la om de 10 mg, iar la şobolan o doză de două ori mai mare*, exprimată în mg/m2) a fost apropriată de doza maximă tolerată pentru şoarece, dar nu şi pentru şobolan.

Studiile de mutagenitate nu au evidenţiat efecte ale amlodipinei la nivelul genelor sau la nivel cromozomial.

*Raportat la pacienţi cu greutatea de 50 kg.

Valsartan

Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicităţii după doze repetate, genotoxicităţii, carcinogenităţii, toxicitate asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.

La şobolan, administrarea unor doze toxice pentru mamă (600 mg/kg şi zi) în timpul ultimelor zile de gestaţie şi lactaţiei au determinat o rată mai mică de supravieţuire, o creştere mai mică în greutate şi o întârziere în dezvoltare (detaşare a pavilionului urechii externe şi deschidere a canalului auricular) la pui (vezi pct. 4.6). Aceste doze administrate la şobolan (600 mg/kg şi zi) sunt de aproximativ 18 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/m2 (calculul ia în considerare administrarea orală a unei doze de 320 mg pe zi la un pacient cu o greutate de 60 kg).

În studiile preclinice de siguranţă, administrarea de doze mari de valsartan (între 200 şi 600 mg/kg) a provocat la şobolan o scădere a parametrilor eritrocitari (numărul de eritrocite, valoarea hemoglobinei, hematocritul) şi dovezi de modificare a hemodinamicii renale (creştere moderată a uremiei, hiperplazie tubulară renală şi bazofilie la masculi). Aceste doze administrate la şobolan (între 200 şi 600 mg/kg şi zi) sunt de aproximativ 6 până la 18 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/m2 (calculul ia în considerare o administrarea orală a unei doze de 320 mg pe zi la un pacient cu o greutate de 60 kg).

La maimuţele marmoset, în cazul administrării de doze comparabile, modificările au fost similare, dar mai severe, în special la nivel renal, unde modificările au determinat nefropatie, inclusiv creştere a uremiei şi a creatininemiei.

De asemenea, la ambele specii a fost observată hipertrofia celulelor renale juxtaglomerulare. Toate modificările au fost considerate a fi consecinţa acţiunii farmacologice a valsartanului, care produce hipotensiune arterială prelungită, mai ales la maimuţele marmoset. La dozele terapeutice de valsartan administrate la om, hipertrofia celulelor juxtaglomerulare renale nu pare a avea nicio relevanţă.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Povidonă

Amidon de porumb pregelatinizat

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Crospovidonă

Amidonglicolat de sodiu

Stearat de magneziu

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/80 mg și Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/160 mg

Film:

Hipromeloză

Dioxid de titan (E171)

Oxid galben de fer (E172)

Talc

Macrogol

Oxid negru de fer (E172)

Amlodipină/Valsartan Stada 10 mg/160 mg

Film:

Hipromeloză

Dioxid de titan (E171)

Oxid galben de fer (E172)

Talc

Macrogol

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 30 ° C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere din folie din PVC-TE-PVdC/Al:

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/ 80 mg: 7, 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 100 comprimate filmate

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/ 160 mg: 7, 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 100 comprimate filmate

Amlodipină/Valsartan Stada 10 mg /160 mg: 7, 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 100 comprimate filmate

Blistere transparente din folie perforată din PVC-TE-PVdC/Al:

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/ 80 mg: 7, 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 100 comprimate filmate

Amlodipină/Valsartan Stada 5 mg/ 160 mg: 7, 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 100 comprimate filmate

Amlodipină/Valsartan Stada 10 mg /160 mg: 7, 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98, 100 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

STADA M&D SRL

Strada Sfântul Elefterie, Nr. 18, Parte A, Etaj 1, Sector 5, Bucureşti

România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

13631/2020/01-22 13632/2020/01-22 13633/2020/01-22

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare: Mai 2016

Reînnoirea autorizaţiei: Decembrie 2020

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2020