AMLODIPINA LPH 10mg comprimate prospect medicament

AMLODIPINĂ LPH 5 mg comprimate

AMLODIPINĂ LPH 10 mg comprimate

AMLODIPINĂ LPH 5 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine amlodipină 5 mg sub formă de besilat de amlodipină.

AMLODIPINĂ LPH 10 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine amlodipină 10 mg sub formă de besilat de amlodipină.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

AMLODIPINĂ LPH 5 mg

Comprimate neacoperite de formă hexagonală, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 9 mm, gravate pe una din feţe cu ”A” şi ”5” separate de o linie mediană.

AMLODIPINĂ LPH 10 mg

Comprimate neacoperite de formă hexagonală, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 11 mm, gravate pe una din feţe cu ”A” şi ”10” separate de o linie mediană.

Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.

Hipertensiune arterială esenţială

Angină pectorală cronică stabilă

Angină pectorală vasospastică (angină pectorală Prinzmetal)

Atât pentru hipertensiunea arterială cât şi pentru angina pectorală doza uzuală iniţială este de 5 mg amlodipină o dată pe zi, doză care poate fi crescută la maxim 10 mg în funcţie de răspunsul terapeutic individual.

La pacienţii hipertensivi, amlodipina a fost utilizată în asociere cu un diuretic tiazidic, un alfa-blocant, un beta-blocant sau un inhibitor al ECA. În angina pectorală, amlodipina poate fi utilizată în monoterapie sau în asociere cu alte medicamente antianginoase la pacienţii cu angină pectorală refractară la tratamentul cu nitraţi şi/sau doze adecvate de beta-blocante.

În cazul în care se administrează concomitent cu diuretice tiazidice, beta-blocante şi inhibitori ai ECA, nu este necesară ajustarea dozei de amlodipină.

Administrarea de doze similare de amlodipină la pacienţii vârstnici sau tineri este la fel de bine tolerată.

La vârstnici se recomandă schema de administrare uzuală, dar creşterea dozei trebuie realizată cu precauţie (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, ca urmare stabilirea dozelor trebuie realizată cu prudenţă şi trebuie începută de la partea inferioară a intervalului de doze (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2). Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în insuficienţă hepatică severă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu cea mai mică doză, care ulterior poate fi crescută lent.

Modificările concentraţiei plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale, ca urmare, se recomandă dozele uzuale. Amlodipina nu este dializabilă.

Copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 si 17 ani

La copiii şi adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani, pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, se recomandă administrarea orală o dată pe zi a unei doze iniţiale de 2,5 mg, doză care poate fi crescută până la 5 mg o dată pe zi, dacă efectul antihipertensiv ţintă nu este obţinut după 4 săptămâni. Doze mai mari de 5 mg pe zi nu au fost studiate la copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1 și pct. 5.2).

Pentru acest medicament nu este posibilă obţinerea dozelor de 2,5 mg amlodipină.

Nu există date disponibile.

Comprimat pentru administrare orală

Amlodipină LPH este contraindicată la pacienţii cu:

- hipersensibilitate la substanţa activă, la derivaţii de dihidropiridină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

- hipotensiune arterială severă;

- şoc (incluzând şoc cardiogen);

- obstrucţie a fluxului sanguin de la nivelul ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică severă);

- insuficienţă cardiacă instabilă hemodinamic, după un infarct miocardic acut.

Nu au fost evaluate siguranţa si eficacitatea administrării amlodipinei în criza hipertensivă.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Într-un studiu pe termen lung, placebo controlat, efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă (clasele NYHA III-IV), incidenţa raportată a edemului pulmonar a fost mai mare în grupul tratat cu amlodipină, comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de calciu, incluzând amlodipina, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă, deoarece acestea pot creşte riscul apariţiei altor evenimente cardiovasculare şi mortalitatea.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică

Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Ca urmare, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat utilizând doze începând de la partea inferioară a intervalului de doze şi se recomandă prudenţă, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la creşterea dozelor. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea lentă a dozelor şi monitorizarea atentă.

La vârstnici se recomandă creşterea dozelor cu prudenţă (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, amlodipina poate fi administrată în dozele uzuale. Modificările concentraţiei plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei

Inhibitori ai CYP3A4: administrarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori CYP3A4 puternici sau moderaţi (inihibitori de protează, antifungice cu structură azolică, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creşterea uşoară până la semnificativă a expunerii la amlodipină. Semnificaţia clinică a acestor variaţii ale farmacocineticii poate fi mai pronunţată la pacienţii vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor.

Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. La pacienţii la care se administrează concomitent claritromicină şi amlodipină, există un risc crescut de hipotensiune. Se recomandă supravegherea atentă a pacienţilor când se administrează concomitent amlodipină cu claritromicină.

Inductori ai CYP3A4: nu sunt disponibile date cu privire la efectul inductorilor CYP3A4 asupra amlodipinei. Nu sunt date disponibile referitor la efectul inductorilor CYP 3A4 asupra amlodipinei.

Administrarea concomitentă a inductorilor CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, Hypericum perforatum-sunătoare) poate determina scăderea concentraţiei plasmatice de amlodipină. Amlodipina trebuie utilizată cu precauţie în cazul asocierii cu inductori CYP3A4.

Nu se recomandă administrarea amlodipinei cu grapefruit sau suc de grapefruit, deoarece la unii pacienţi poate fi crescută biodisponibilitatea, determinând creşterea efectelor de scădere a tensiunii arteriale.

Dantrolen (perfuzie): la animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, se observă cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperpotasemie. Din cauza riscului de hiperpotasemie, la pacienţi cu predispoziţie pentru hipertermia malignă şi trataţi pentru hipertermie malignă, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina.

Efectul amlodipinei asupra altor medicamente

Efectele de scădere a tensiunii arteriale ale amlodipinei se cumulează cu efectele de scădere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.

Tacrolimus: la administrarea concomitentă de tacrolimus şi amlodipină există un risc de nivele crescute de tacrolimus în sânge. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea amlodipinei la un pacient în tratament cu tacrolimus, necesită monitorizarea nivelurilor de tacrolimus în sânge şi atunci când este cazul, ajustarea dozelor de tacrolimus.

În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a influenţat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.

Ciclosporină: nu s-au efectuat studii de interacţiune cu ciclosporină şi amlodipină la voluntari sănătoşi sau alte grupe de pacienţi, cu excepţia pacienţilor cu transplant renal, unde s-au observat creşteri variabile ale concentraţiei de ciclosporină (media 0% şi 40%). Trebuie avută în considerare monitorizarea nivelurilor de ciclosporină la pacienţii cu transplant renal trataţi cu amlodipină şi trebuie efectuate reduceri de doză după cum este necesar.

Simvastatină: administrarea concomitentă de doze multiple de 10 mg de amlodipină cu 80 mg simvastatină a dus la o creştere de 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu simvastatina în monoterapie. Doza de simvastatină trebuie limitată la 20 mg pe zi la pacienţii trataţi cu amlodipină.

La om, siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii nu a fost stabilită.

Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere la doze mari (vezi pct. 5.3).

Utilizarea în sarcină este recomandată doar când nu există altă alternativă terapeutică mai sigură şi când boala în sine reprezintă un risc major pentru mamă şi făt.

Nu se cunoaşte dacă amlodipina se excretă în laptele matern. O decizie privind continuarea/întreruperea alăptării sau a tratamentului trebuie luată ţinând cont de beneficiile alăptării sugarului şi de beneficiile tratamentului pentru mamă.

La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice cu privire la efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu efectuat la şobolani s-au înregistrat reacţii adverse asupra fertilităţii la mascul (vezi pct. 5.3).

Amlodipina poate avea o influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă pacienţii trataţi cu amlodipină prezintă ameţeli, cefalee, fatigabilitate sau greaţă, capacitatea de reacţie poate fi afectată. Se recomandă precauţie, în special la începutul tratamentului.

Cele mai frecvente reacţii adverse raportate în timpul tratamentului sunt: somnolenţă, ameţeli, cefalee, palpitaţii, eritem facial tranzitoriu, dureri abdominale, greaţă, tumefiere la nivel maleolar, edem şi fatigabilitate.

Următoarele reacţii adverse au fost observate şi raportate în timpul tratamentului cu amlodipină cu următoarele frecvenţe: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10.000 şi < 1/1000), foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile ).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt menţionate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Aparate, sisteme şi Frecvenţă Reacţii adverse organe

Tulburări hematologice Foarte rare Leucopenie, trombocitopenie şi limfatice

Tulburări ale sistemului Foarte rare Reacţii alergice imunitar

Tulburări metabolice şi Foarte rare Hiperglicemie de nutriţie

Tulburări psihice Mai puţin Insomnie, tulburări ale dispoziţiei (inclusiv anxietate), frecvente depresie Rare Confuzie

Tulburări ale sistemului Frecvente Somnolenţă, ameţeli, cefalee (în special la începutul nervos tratamentului) Mai puţin Tremor, tulburări ale gustului, sincopă, hipoestezie, frecvente parestezie

Foarte rare Hipertonie, neuropatie periferică

Cu frecvenţă Tulburări extrapiramidale necunoscută

Tulburări oculare Mai puţin Tulburări de vedere (incluzând diplopie) frecvente

Tulburări acustice şi Mai puţin Tinitus vestibulare frecvente

Tulburări cardiace Frecvente Palpitaţii Foarte rare Infarct miocardic, tulburări de ritm (incluzând bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie atrială)

Tulburări vasculare Frecvente Eritem facial tranzitoriu Mai puţin Hipotensiune arterială frecvente

Foarte rare Vasculită

Tulburări respiratorii, Mai puţin Dispnee, rinită toracice şi mediastinale frecvente Foarte rare Tuse

Tulburări gastro- Frecvente Dureri abdominale, greaţă intestinale Mai puţin Vărsături, dispepsie, tulburări de tranzit intestinal frecvente (incluzând diaree şi constipaţie), xerostomie

Foarte rare Pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală

Tulburări hepatobiliare Foarte rare Hepatită, icter, creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice*

Afecţiuni cutanate şi ale Mai puţin Alopecie, purpură, modificări de culoare a tegumentului, ţesutului subcutanat frecvente hiperhidroză, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, exantem Foarte rare Angioedem, eritem polimorf, urticarie, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson, edem Quincke, fotosensibilitate

Tulburări musculo- Frecvente Tumefiere la nivel maleolar scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mai puţin Artralgie, mialgie, crampe musculare, dorsalgii frecvente

Tulburări renale şi ale Mai puţin Tulburări ale micţiunii, nicturie, creştere a frecvenţei căilor urinare frecvente micţiunilor

Tulburări ale Mai puţin Impotenţă, ginecomastie aparatului genital şi frecvente sânului

Tulburări generale şi la Frecvente Edeme, fatigabilitate nivelul locului de Mai puţin Dureri toracice, astenie, dureri, stare generală de rău administrare frecvente

Investigaţii diagnostice Mai puţin Creştere în greutate, scădere în greutate frecvente

* în principal corelate cu colestază

Au fost raportate cazuri excepţionale de sindrom extrapiramidal.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Datele privind supradozajul intenţionat la om sunt limitate.

Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică marcată şi, posibil, o tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică marcată şi posibil prelungită, cu evoluţie până la şoc şi deces.

Hipotensiunea arterială semnificativă clinic determinată de supradozajul cu amlodipină necesită măsuri de susţinere activă cardiovasculară, incluzând monitorizarea frecventă a funcţiilor cardiace şi respiratorii, poziţionarea pacientului în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate şi monitorizarea volumului circulator şi a diurezei.

Poate fi utilă administrarea unui vasoconstrictor pentru refacerea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, dacă nu există nici o contraindicaţie pentru utilizarea acestuia. Administrarea intravenoasă de gluconat de calciu poate fi benefică pentru antagonizarea efectelor determinate de blocarea canalelor de calciu.

Lavajul gastric poate fi util în unele cazuri. S-a demonstrat că administrarea de cărbune activat la voluntarii sănătoşi în primele 2 ore de la ingestia unei doze de 10 mg amlodipină determină scăderea vitezei de absorbţie a amlodipinei.

Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice este puţin probabil ca dializa să fie eficace.

Grupa farmacoterapeutică: blocante ale canalelor de calciu, blocante selective ale canalelor de calciu cu efecte preponderent vasculare, codul ATC: C08CA01

Amlodipina este un inhibitor al influxului de ioni de calciu, din grupa dihidropiridinelor (blocant al canalelor lente de calciu sau antagonist al ionilor de calciu) care inhibă influxul transmembranar de ioni de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace şi vasculare.

Mecanismul de acţiune de reducere a tensiunii arteriale al amlodipinei este determinat de efectul relaxant direct asupra musculaturii netede vasculare. Mecanismul exact prin care amlodipina îşi exercită efectul antianginos nu este în întregime elucidat, dar amlodipina reduce durerea de etiologie ischemică prin următoarele două acţiuni:

Amlodipina dilată arteriolele periferice, scăzând astfel rezistenţa periferică sistemică (post-sarcina).

Deoarece alura ventriculară rămâne constantă, scăderea post-sarcinii determină scăderea consumului de energie şi necesarului de oxigen la nivelul miocardului.

De asemenea, mecanismul de acţiune al amlodipinei implică probabil şi dilatarea arterelor coronariene principale şi a arteriolelor coronariene, atât în zonele miocardice indemne, cât şi în zonele cu ischemie.

Această vasodilataţie creşte aportul de oxigen la nivel miocardic la pacienţii cu spasm coronarian (angina pectorală Prinzmetal sau angina pectorală vasospastică).

La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea amlodipinei în doză unică zilnică determină scăderea semnificativă clinic a tensiunii arteriale în clino- şi ortostatism, pe parcursul a 24 de ore. Datorită instalării lente a acţiunii, administrarea amlodipinei nu determină hipotensiune arterială acută.

La pacienţii cu angină pectorală, administrarea amlodipinei în doză unică zilnică creşte durata totală a efortului fizic, durata de timp până la apariţia episodului de durere anginoasă, timpul până la apariţia unei subdenivelări de 1 mm a segmentului ST şi scade atât frecvenţa episoadelor de durere anginoasă, cât şi necesarul de nitroglicerină.

Administrarea amlodipinei nu a fost asociată cu reacţii adverse metabolice sau modificări ale valorilor concentraţiilor plasmatice ale lipidelor; ca urmare, poate fi utilizată la pacienţi cu astm bronşic, diabet zaharat şi gută.

Utilizare la pacienţii cu boală coronariană

Eficacitatea amlodipinei în prevenirea evenimentelor clinice la pacienţii cu boală coronariană a fost evaluată într-un studiu independent, multicentric, randomizat, dublu-orb, controlat placebo, care a inclus 1997 de pacienţi numit 'Compararea amlodipinei cu enalaprilul în limitarea apariţiei trombozelor' (Comparison of Amlodipine vs Enalapril to Limit Occurrences of Thrombosis - CAMELOT). 663 dintre aceşti pacienţi au fost trataţi cu amlodipină 5-10 mg, 673 au fost trataţi cu enalapril 10-20 mg, iar 655 de pacienţi au fost incluşi în grupul la care s-a administrat placebo, toate acestea adăugate la tratamentul standard cu statine, beta-blocante, diuretice şi acid acetilsalicilic, timp de 2 ani. Principalele rezultate privind eficacitatea sunt prezentate în Tabelul 1. Rezultatele indică faptul că tratamentul cu amlodipină a fost asociat cu un număr mai mic de spitalizări pentru angină pectorală şi de intervenţii pentru revascularizare la pacienţii cu boală coronariană.

Tabel 1. Incidenţa rezultatelor clinic semnificative în studiul CAMELOT Incidenţa evenimentelor cardiovasculare, Amlodipină comparativ număr (%) cu placebo

Rezultate Amlodipină Placebo Enalapril Risc relativ (IÎ Valoarea p 95%)

Criteriul final principal de evaluare

Evenimente adverse 110 (16,6) 151 (23,1) 136(20,2) 0,69 (0,54-0,88) ,003 cardiovasculare

Componente individualizate

Revascularizare 78 (11,8) 103 (15,7) 95 (14,1) 0,73 (0,54-0,98) ,03 coronariană

Spitalizare pentru angina 51 (7,7) 84 (12,8) 86 (12,8) 0,58 (0,41-0,82) ,002 pectorală

IM non-letal 14 (2,1) 19 (2,9) 11 (1,6) 0,73 (0,37-1,46) ,37

Accident vascular cerebral 6 (0,9) 12 (1,8) 8 (1,2) 0,50 (0,19-1,32) ,15 sau AIT

Deces de cauză 5 (0,8) 2 (0,3) 5 (0,7) 2,46 (0,48-12,7) ,27 cardiovasculară

Spitalizare pentru ICC 3 (0,5) 5 (0,8) 4 (0,6) 0,59 (0,14-2,47) ,46

Stop cardiac resuscitat 0 4(0,6) 1(0,1) NA ,04

Boală vasculară periferică 5(0,8) 2(0,3) 8(1,2) 2,6(0,50-13,4) ,24 nou diagnosticată

Abrevieri: ICC - insuficienţă cardiacă congestivă; IÎ - interval de încredere; IM - infarct miocardic; AIT - atac ischemic tranzitoriu.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

Studiile de hemodinamică şi studiile clinice controlate, care au inclus probă de efort, efectuate la pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA II-IV, au arătat că amlodipina nu a determinat deteriorarea stării clinice evaluate prin toleranţa la proba de efort, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng şi simptomatologia clinică.

Un studiu clinic, controlat placebo (PRAISE), pentru evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă clasele

NYHA III-IV şi care urmau tratament cu digoxină, diuretice şi inhibitori ai ECA, a arătat faptul că amlodipina nu creşte riscul de mortalitate sau riscul combinat, mortalitate şi morbiditate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Într-un studiu de urmărire a rezultatelor pe termen lung, placebo controlat (PRAISE-2), efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III-IV, fără simptome sau semne obiective sugestive pentru boală ischemică preexistentă, trataţi cu doze constante de inhibitori ai ECA, medicamente digitalice şi diuretice, s-a demonstrat că administrarea de amlodipină nu influenţează mortalitatea totală de cauză cardiovasculară. La aceşti pacienţi, administrarea amlodipinei a fost asociată cu creşterea raportărilor de edem pulmonar.

Un studiu dublu-orb, randomizat, pentru investigarea morbidităţii-mortalităţii, denumit Studiul privind

Prevenirea Ischemiei Miocardice Acute prin Tratament Antihipertensiv şi Hipolipemiant (Antihypertensive and Lipid-Lowering Treatment to Prevent Heart Attack Trial - ALLHAT) a fost efectuat pentru a compara tratamentul cu medicamente noi, şi anume amlodipina 2,5-10 mg pe zi (blocant al canalelor de calciu) sau lisinoprilul 10-40 mg pe zi (inhibitor al ECA) ca tratamente de primă intenţie, cu administrarea unui diuretic tiazidic, clortalidona 12,5-25 mg pe zi, în hipertensiunea arterială uşoară şi moderată.

A fost randomizat un număr total de 33357 de pacienţi cu hipertensiune arterială, cu vârsta peste 55 de ani, urmăriţi pe o perioadă medie de 4,9 ani. Pacienţii au prezentat cel puţin un factor de risc adiţional pentru boala coronariană: infarct miocardic sau accident vascular cerebral în antecedente (> 6 luni înaintea înrolării în studiu) sau altă boală cardiovasculară aterosclerotică confirmată (un total de 51,5%), diabet zaharat tip 2 (36,1%), valoarea HDL colesterol< 35 mg/dl (11,6%), hipertrofie ventriculară stângă diagnosticată electrocardiografic sau ecocardiografic (20,9%), statut de fumător în momentul includerii în studiu (21,9%).

Criteriul final principal de evaluare al studiului a fost unul combinat, incluzând boală coronariană cu evoluţie letală sau infarct miocardic non-letal. Între grupul tratat cu amlodipină şi cel la care s-a administrat clortalidonă nu au fost diferenţe semnificative privind criteriul final principal de evaluare: RR (risc relativ) 0,98 cu IÎ (interval de încredere) 95% [0,90-1,07], p=0,65. Dintre criteriile finale secundare de evaluare, incidenţa insuficienţei cardiace (componentă a unui criteriu final de evaluare, cardiovascular combinat) a fost semnificativ mai mare în grupul tratat cu amlodipină comparativ cu grupul tratat cu clortalidonă (10,2% comparativ cu 7,7%, RR 1,38 cu IÎ 95% [1,25-1,52], p<0,001). Totuşi, nu au fost înregistrate diferenţe privind mortalitatea de orice cauză între grupul tratat cu amlodipină şi cel la care s-a administrat clortalidonă: RR 0,96 cu IÎ 95% [0,89-1,02], p=0,20.

Utilizarea la copii cu vârsta peste 6 ani şi adolescenţi

În cadrul unui studiu în care au fost incluşi 268 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani cu hipertensiune arterială predominant secundară, compararea administrării unor doze de amlodipină de 2,5 mg şi 5,0 mg cu placebo, a arătat că ambele doze de amlodipină scad tensiunea arterială sistolică semnificativ mai mult faţă de placebo. Diferenţa între cele două doze nu a fost semnificativă statistic.

Nu au fost studiate efectele pe termen lung ale administrării amlodipinei asupra creşterii, pubertăţii şi dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea amlodipinei, utilizată ca terapie în perioada copilăriei, asupra scăderii morbidităţii şi mortalităţii de cauză cardiovasculară la vârsta adultă.

Absorbţie, distribuţie, legare de proteinele plasmatice: după administrarea orală de doze terapeutice, amlodipina este bine absorbită şi atinge concentraţia plasmatică maximă după 6-12 ore.

Biodisponibilitatea a fost estimată ca fiind cuprinsă între 64% şi 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Studiile in vitro au demonstrat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteinele plasmatice.

Biodisponibilitate amlodipinei nu este influenţată de aportul de alimente.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 35-50 ore şi este în concordanţă cu administrarea unei doze unice zilnice. Amlodipina este metabolizată în proporţie mare la nivel hepatic, rezultând metaboliţi inactivi şi se excretă în urină 10% sub formă de substanţă nemetabolizată şi 60% sub formă de metaboliţi.

Utilizare în insuficienţă hepatică

Datele privind administrarea amlodipinei la pacienţi cu insuficienţă hepatică sunt foarte limitate. Pacienţii cu insuficienţă hepatică au un clearance al amlodipinei scăzut, ceea ce determină un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare mai lung şi o creştere a ASC de aproximativ 40-60%.

Timpul în care este atinsă concentraţia plasmatică maximă de amlodipină este similar la vârstnici şi tineri.

La vârstnici, clearance-ul amlodipinei are tendinţa de a fi scăzut, rezultând creşteri ale ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, creşterile ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică au fost cele aşteptate pentru grupa de vârstă studiată.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

A fost efectuat un studiu populaţional de farmacocinetică la 74 de copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială, cu vârsta cuprinsă între 12 luni şi 17 ani (din care 34 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani şi 28 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cărora li s-a administrat amlodipină în doze de 1,25 mg până la 20 mg, în una sau două prize. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani şi adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani, clearance-ul caracteristic după administrarea orală (Cl/F) a fost de 22,5 l/oră, respectiv 27,4 l/oră la pacienţii de sex masculin şi de 16,4 l/oră, respectiv 21,3 l/oră la pacienţii de sex feminin. A fost observată o mare variabilitate interindividuală în ceea ce priveşte expunerea. La copiii cu vârsta sub 6 ani datele raportate sunt limitate.

Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani şi şoareci au arătat întârzierea naşterii, prelungirea duratei travaliului şi scăderea ratei de supravieţuire a puilor în cazul administrării unor doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/kg.

La şobolanii cărora li s-a administrat amlodipină (64 de zile în cazul masculilor şi 14 zile în cazul femelelor, înainte de împerechere) în doze de 10 mg/kg/ zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/m2) nu a fost observată afectarea fertilităţii. Într-un alt studiu efectuat la şobolani, în cadrul căruia masculii de şobolan au fost trataţi cu besilat de amlodipină timp de 30 zile, la o doză comparabilă cu doza administrată la om, exprimată în mg/kg, s-au înregistrat concentraţii plasmatice scăzute ale hormonului foliculostimulant şi testosteronului şi, de asemenea, scăderi ale densităţii spermei şi ale numărului de spermatide mature şi celule Sertoli.

La şobolanii şi şoarecii cărora li s-a administrat amlodipină pe cale orală timp de doi ani, în doze zilnice de 0,5, 1,25 sau 2,5 mg/kg şi zi, nu au fost observate efecte carcinogene. Cea mai mare doză administrată (la şoarece doză similară cu doza zilnică maximă recomandată la om de 10 mg, iar la şobolani o doză de două ori mai mare*, exprimată în mg/m2) a fost apropriată de doza maximă tolerată pentru şoareci, dar nu şi pentru şobolani.

Studiile de mutagenitate nu au pus în evidenţă efecte ale amlodipinei la nivelul genelor sau la nivel cromozomial.

*Raportat la pacienţi cu greutatea de 50 kg.

Manitol(E 421)

Amidon de porumb

Povidonă

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Ulei hidrogenat vegetal

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate

Fără cerinţe speciale.

Labormed Pharma S.A.

Bd. Theodor Pallady nr.44B,

Sector 3, Bucureşti,

România

7576/2015/01 7577/2015/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Aprilie 2015

Noiembrie 2016