ACUVER 8mg / doza soluție orală prospect medicament

Acuver 8 mg/doză soluţie orală

O pulverizare eliberează 0,8 ml soluţie ce conţine 8 mg diclorhidrat de betahistină.

Excipient cu efect cunoscut 50 mg/ml etanol (96 vol %)

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie orală.

Lichid limpede, incolor.

Acuver este indicat la adulţi pentru tratamentul vertijului asociat cu tulburări funcţionale ale aparatului vestibular în contextul sindromului Ménière.

Acuver nu este recomandat pentru a fi utilizat de copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani din cauza datelor insuficiente legate de siguranţă şi eficacitate (vezi pct. 4.4)

Doze la adulţi

Doza standard este de 24 - 48 mg diclorhidrat de betahistină pe zi. 1 - 2 pulverizări de 3 ori pe zi (corespunzând la câte 8 - 16 mg diclorhidrat de betahistină de 3 ori pe zi).

O pulverizare este echivalentă cu 0,8 ml soluţie.

Doza zilnică nu trebuie să depăşească 6 pulverizări sau 48 mg diclorhidrat de betahistină.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică sau renală

Nu există date disponibile pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală.

Există date limitate privind utilizarea la pacienţii vârstnici; betahistina trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.

Înainte de prima utilizare capacul cu filet trebuie scos şi pompa dozatoare trebuie înşurubată pe flacon.

Doza prescrisă este eliberată din flacon cu ajutorul pompei dozatoare şi este diluată într-un lichid neutru (apă) (într-un pahar ce conţine cel puţin 100 ml apă).

Acuver trebuie administrat în timpul mesei sau după masă.

Durata tratamentului depinde de starea clinică şi de evoluţia bolii. În majoritatea cazurilor, este necesară utilizarea pe termen lung (timp de câteva luni).

Acuver este contraindicat în următoarele cazuri:

- hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- în timpul sarcinii sau alăptării (vezi pct. 4.6)

- feocromocitom

Este recomandată prudenţă în timpul tratamentului la pacienţii cu:

- astm bronşic şi ulcer peptic (inclusiv o istorie a acestei tulburări deoarece ocazional poate să apară dispepsie la pacienţii trataţi cu diclorhidrat de betahistină); astfel de pacienţi trebuie monitorizaţi atent în timpul tratamentului;

- urticarie, exantem sau rinită alergică deoarece aceste simptome se pot înrăutăţi;

- hipotensiune arterială marcată;

- administrare concomitentă de antihistaminice (vezi pct. 4.5).

Acuver conţine cantităţi mici de etanol (alcool), sub 100 mg pentru o singură doză.

Poate provoca reacţii alergice (posibil întârziate).

Teoretic, inhalarea accidentală de Acuver determină bronhospasm şi scăderea tensiunii arteriale.

Acuver nu este recomandat pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. Siguranţa şi eficacitatea pentru acest grup de pacienţi nu au fost stabilite în cadrul studiilor (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Nu s-au efectuat studii de interacţiune, îndeosebi studii de interacţiune cu medicamente care sunt utilizate în mod frecvent împreună cu betahistina în indicaţiile terapeutice menţionate mai sus, cum sunt vasodilatatoarele, substanţele psihoactive (sedative, tranchilizante, neuroleptice), substanţele parasimpatolitice sau vitaminele. Pe baza datelor in vitro nu se aşteaptă nicio inhibare in vitro a enzimelor citocromului P 450.

Datele in vitro indică o inhibare a metabolismului betahistinei de către medicamente care inhibă monoaminooxidaza (MAO) inclusiv MAO de tip B (de exemplu, selegilina). Se recomandă prudenţă atunci când se utilizează concomitent betahistina cu inhibitori MAO (inclusiv MAO-B selectiv).

Acuver nu trebuie administrat concomitent cu medicamente antihistamince. Deoarece betahistina este un analog al histaminei şi indicat de rezultatele studiilor experimentale la animale, interacţiunea betahistinei cu antihistaminice poate afecta, în teorie, eficacitatea unuia dintre aceste medicamente.

Instrucţiune:

Dacă betahistina este prescrisă după tratamentul cu antihistaminice trebuie luat în considerare faptul că majoritatea antihistaminicelor au efecte sedative şi în cazul întreruperii bruşte a tratamentului pot apărea simptome de întrerupere neplăcute, cum sunt tulburări ale somnului sau agitaţie. Astfel, tratamentul cu antihistaminice trebuie întrerupt lent scăzându-se continuu doza timp de aproximativ 6 zile.

Nu exista suficiente date cu privire la utilizarea betahistinei la femeile gravide. Studiile la animale sunt insuficiente cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embionare/fetale, naşterii şi dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut.

Betahistina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.

Nu este cunoscut dacă betahistina se excretă în laptele matern. Nu există studii la animale cu privire la excreţia betahistinei în lapte. Importanţa medicamentului pentru mamă trebuie comparată cu avantajele alăptării şi riscurile potenţiale pentru copil.

Betahistina este indicată pentru Morbus Meniere şi vertij simptomatic. Ambele boli pot afecta în mod negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În studiile clinice concepute special pentru investigarea capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, betahistina nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Luând în considerare faptul că Acuver conţine o cantitate mică de etanol (alcool), utilizarea Acuver poate reduce capacitatea de a reacţiona.

Următoarele reacţii adverse au fost experimentate cu frecvenţele indicate mai jos la pacienţii trataţi cu betahistină în studiile clinice controlate cu placebo. Este utilizată convenţia MedDRA privind frecvenţa: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000).

Frecvente: greaţă şi dispepsie

Frecvente: cefalee

În plus faţă de evenimetele raportate în timpul studiilor clinice, următoarele reacţii adverse au fost raportate spontan după punerea pe piaţă şi în literatura de specialitate. Frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile, prin urmare au fost clasificate “cu frecvenţă necunoscută”.

Tulburări cardiace Palpitaţii, constricţie toracică

Tulburări gastro-intestinale Manifestări gastrice moderate (de exemplu, eructaţii, arsuri la stomac, vărsături, disconfort şi dureri gastrice, distensie abdominală şi balonare, diaree). Acestea pot fi, în mod normal, prevenite prin administrarea în timpul meselor sau prin scăderea dozei.

Tulburări generale şi la nivelul locului Senzaţie de căldură de administrare

Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii de hipersensibilitate, de exemplu anafilaxie

Tulburări ale sistemului nervos Somnolenţă, senzație de presiune la nivelul capului

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Reacţii de hipersensibilitate cutanate şi subcutantate, în subcutanat special angioedem, urticarie, erupţie cutanată tranzitorie şi prurit.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Au fost raportate foarte puţine cazuri de supradozaj. Unii pacienţi au prezentat simptome uşoare până la moderate la doze până la 640 mg (de exemplu, greaţă, somnolenţă, durere abdominală). Complicaţii mai serioase (de exemplu, convulsii, complicaţii pulmonare şi cardiace) au fost observate în cazuri de supradozaj intenţionat cu betahistină, în special în combinaţie cu alte medicamente supradozate.

În caz de supradozaj, se pot aştepta efecte similare celor induse de histamină, care au ca rezultat următoarele simptome: cefalee, eritem facial, ameţeli, tahicardie, hipotensiune arterială, bronhospasm, edeme, localizate în principal la nivelul mucoasei tractului respirator superior (edem Quincke).

Nu există un antidot specific. Tratamentul supradozajului trebuie să includă măsurile de sprijin standard.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente antivertiginoase, codul ATC: N07 CA01

Betahistina este un reprezentant al grupului beta2-piridilalchilaminelor.

Structura betahistinei este înrudită structural cu a histaminei endogene.

Mecanismul exact al acţiunii betahistinei cu privire la efectele sale biochimice, precum şi la afinitatea şi specificitatea sa faţă de receptor nu a fost încă elucidat.

Studiile la animale au arătat o circulaţie intensă în striae vascularis a urechii interne, care se datorează probabil unei relaxări a sfincterelor precapilare de la nivelul microcirculaţiei urechii interne.

Studiile farmacologice au demonstrat efecte H1-agoniste slabe, precum şi efecte H3-antagoniste considerabile ale betahistinei la nivelul sistemului nervos central şi al sistemului nervos vegetativ. În plus, a fost demonstrată o acţiune inhibitoare dependentă de doză a betahistinei asupra activităţii nucleilor vestibulari lateral şi medial. Având în vedere toate acestea, relevanţa acestor observaţii cu privire la tratamentul sindromului Ménière rămâne vagă.

Până în prezent, nu s-a putut demonstra prezenţa în corpul uman (sub limita de detecţie) a diclorhidratului de betahistină în stare pură. Astfel, concentraţiile plasmatice şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare sunt determinate folosind diclorhidrat de betahistină marcat radioactiv şi concentraţia urinară a principalului metabolit inactiv, acidul 2-piridilacetic.

După administrarea orală, diclorhidratul de betahistină este rapid şi complet absorbit. Concentraţiile plasmatice maxime ale diclorhidratului de betahistină marcat cu C14 au fost atinse la aproximativ 1 h după administrarea orală la voluntari, în condiţii de repaus alimentar. Nu se cunoaşte biodisponibilitatea absolută a diclorhidratului de betahistină.

Volumul de distribuţie al diclorhidratului de betahistină nu se cunoaşte.

Legarea de proteinele plasmatice este sub 5%.

Diclorhidratul de betahistină este rapid metabolizat în ficat în principalul metabolit inactiv, acidul 2 - piridilacetic şi demetilbetahistinǎ.

Aproximativ 90% din doza administrată este eliminatǎ prin urină în 24 de ore sub forma metabolitului principal. Doar urme de demetilbetahistină sunt recuperate în urină. Eliminarea biliară nu reprezintă o cale semnificativă de eliminare a substanţei active sau a oricăruia dintre metaboliţii acesteia.

Studii privind toxicitatea după doze repetate administrate oral de diclorhidrat de betahistină au fost efectuate la şobolan, pe o perioadă de 18 luni şi la câini, pe o perioadă de 3, respectiv 6 luni. Ca rezultate, au fost tolerate doze de 500 mg/kg şi zi (şobolan) şi de 25 mg/kg şi zi (câine) fără modificări ale parametrilor chimici şi hematologici clinici. De asemenea, constatările histologice au rǎmas neschimbate. La doze mai mari, de 300 mg/kg, câinii au prezentat vărsături, scădere în greutate şi o anemie uşoară tranzitorie. În studiile la şobolani, în care s-a administrat betahistină timp de 6 luni pentru grupul tratat cu 39 mg/kg, au fost raportate hiperemii la nivelul splinei ca modificări histologice; în grupurile cu doză mai mare, s-au observat hiperemii suplimentare în ficat şi rinichi, parţial în asociere cu atrofii celulare şi degenerări celulare care au fost puse pe seama dozei mari de substanţă vasoactivă administrată.

Potenţial mutagen şi carcinogen

Nu sunt disponibile date privind caracterul mutagen şi carcinogen al betahistinei şi al compuşilor săi.

Studiile la animale sunt insuficiente în ceea ce priveşte toxicitatea betahistinei şi a componenţilor acesteia asupra reproducerii. În ambele grupuri examinate (tratate cu doze de 10, 100 mg/kg şi zi) în cadrul unui studiu la iepuri privind toxicitatea asupra embrionului-fǎtului, pierderea embriofetală a fost mai mare decât în grupul de control. Nu poate fi exclus un efect substanţial al betahistinei.

Zaharină sodică

Glicerol

Etanol 96 %

Benzoat de sodiu (E 211)

Acid clorhidric 1 N pentru ajustarea pH-ului

Apă purificată

Nu este cazul.

4 ani 60 ml: 1 lună de la prima deschidere. 120 ml : 2 luni de la prima deschidere.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

A nu se păstra la frigider sau congela.

Flacon din sticlă de culoare brună (clasă hidrolitică tip III) prevăzut cu sistem de închidere securizat pentru copii şi pompă dozatoare inclusă (plastic).

Dimensiuni ambalaj: 60 ml şi 120 ml

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Cyathus Exquirere Pharmforschungs GmbH

Rudolfsplatz 2/8, 1010 Viena,

Austria

7475/2015/01 7475/2015/02

Data primei autorizări: Ianuarie 2009

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Martie 2015

Martie 2016