ACICLOVIR SLAVIA 200mg capsule SLAVIA PHARM - prospect medicament

Aciclovir Slavia 200 mg capsule

O capsulă conţine aciclovir 200 mg.

Excipienți cu efect cunoscut: Galben Amurg (E 110), p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p- hidroxibenzoat de n-propil (E 216), Azorubină (E 122). Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Capsule

Capsule gelatinoase tari, cu cap de culoare roşu opac și corp de culoare alb opac, care conțin o pulbere granulată de culoare albă până la uşor gălbuie.

Aciclovir Slavia este indicat pentru: - tratamentul infecţiilor herpetice cutaneo-mucoase (inclusiv cu localizare genitală) primare sau

recurente, determinate de virusul herpes simplex (VHS) (excluzând VHS neonatal și infecții severe cu VHS la copii imunodeprimați;

- prevenirea infecţiilor recurente determinate de VHS la pacienţi imunocompetenți; - tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ).

La pacienţii trataţi cu doze mari de aciclovir trebuie asigurată o hidratare adecvată.

Tratamentul infecţiilor determinate de VHS

Doza uzuală este de 200 mg aciclovir, fracţionat în prize egale, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de aproximativ 4 ore, cu pauză în timpul nopții. Durata tratamentului este de 5 zile; în infecțiile severe tratamentul poate fi prelungit.

În cazul pacienţilor cu o imunodeficiență severă (de exemplu, după transplant medular) sau pacienților cu malabsorbţie, doza pentru o administrare poate fi crescută până la 400 mg aciclovir sau, alternativ, se poate lua în considerare tratamentul intravenos.

Pentru infecţiile primare, tratamentul trebuie început cât mai repede posibil după apariţia infecţiei; în cazul infecţiilor recurente, se recomandă iniţierea tratamentului la primele semne sau simptome de infecţie.

Prevenirea infecţiilor recurente cu VHS la pacienţii imunocompetenți (herpes cutaneo-mucos şi herpes genital)

Doza recomandată este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ 6 ore.

Mulți pacienţi răspund favorabil la un regim de 400 mg aciclovir, administrat oral de 2 ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore. Scăderea treptată a dozei la 200 mg aciclovir, administrat de 3 ori pe zi, la intervale de aproximativ 8 ore sau chiar de 2 ori pe zi, o dată la 12 ore, poate fi eficace.

Unii pacienţi pot dezvolta infecţii în timpul tratamentului cu doze zilnice de 800 mg aciclovir.

Tratamentul trebuie întrerupt periodic la intervale de 6-12 luni pentru a evalua eventualele modificări ale sensibilităţii virale.

Prevenirea infecţiilor recurente cu VHS la pacienţii imunodeprimaţi (herpes cutaneo-mucos şi herpes genital)

Doza recomandată este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ 6 ore.

În cazul pacienţilor cu imunodeficienţă severă (de exemplu, după transplant medular) sau al celor cu malabsorbţie, doza pentru o administrare poate fi crescută până la 400 mg aciclovir sau, alternativ, poate fi luat în considerare tratamentul intravenos. Durata tratamentului preventiv se stabileşte în funcţie de perioada în care pacientul este supus riscului de infecţie.

Tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ)

Doza recomandată este de 800 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de 4 ore, cu pauză în timpul nopții. Durata tratamentului este de 7 zile. În cazul pacienţilor cu imunodeficienţă severă (de exemplu, după transplant medular) sau al celor cu malabsorbţie, poate fi luat în considerare tratamentul intravenos. Tratamentul trebuie început cât mai curând posibil de la apariţia infecției. Tratamentul are rezultate optime dacă este iniţiat imediat după apariţia erupţiei. Tratamentul varicelei la pacienţii imunocompetenţi trebuie început în decurs de 24 de ore de la apariţia erupţiei.

Pentru tratamentul infecţiilor determinate de VHS, precum şi pentru prevenirea acestora la imunodeprimaţi, doza pentru copiii cu vârsta de 2 ani şi peste este egală cu cea recomandată la adulţi, iar pentru copiii cu vârsta sub 2 ani doza recomandată este jumătate din doza pentru adulţi.

Tratamentul varicelei

Copii cu vârsta peste 6 ani: 800 mg aciclovir pe zi în 4 doze egale

Copii cu vârsta între 2 și 5 ani: 400 mg aciclovir pe zi în 4 doze egale

Copii cu vârsta sub 2 ani: 200 mg aciclovir pe zi în 4 doze egale

Doza poate fi calculată mai exact în funcţie de greutatea corporală: 20 mg aciclovir/kg (fără a depăşi 800 mg), administrat oral de 4 ori pe zi.

Durata tratamentului este de 5 zile.

Nu sunt disponibile date privind tratamentul infecţiilor cu VHS şi al herpesului zoster la copii imunocompetenţi.

La vârstnici trebuie luată în considerare posibilitatea existenţei insuficienţei renale, iar doza trebuie ajustată corespunzător (vezi “Insuficienţă renală” mai jos). Trebuie menținută hidratarea adecvată a pacienților vârstnici care iau doze mari de aciclovir oral.

Este necesară prudenţă în cazul administrării aciclovirului la pacienţii cu insuficienţă renală. Trebuie asigurată o hidratate adecvată. Pentru tratamentul şi prevenirea infecţiilor cu VHS la pacienţii cu insuficienţă renală, dozele orale recomandate la pacienţii cu funcţie renală normală nu duc la acumularea aciclovirului peste concentraţia de siguranţă stabilită pentru injectarea intravenoasă. Cu toate acestea, pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 10 mL/min) se recomandă reducerea dozelor la 200 mg aciclovir, administrate oral de două ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore.

Pentru tratamentul infecţiilor cu VVZ, precum şi pentru prevenire, la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 10 mL/min), este necesară reducerea dozelor la 800 mg aciclovir, administrate oral de două ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore. Pentru pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei între 10-25 mL/min) este necesară reducerea dozelor la 800 mg aciclovir, administrate oral de 3 ori pe zi, la intervale de aproximativ 8 ore.

Hipersensibilitate la aciclovir sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Deoarece aciclovirul este eliminat pe cale renală, dozele la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie reduse (vezi pct. 4.2). Deoarece pacienţii vârstnici pot avea o funcţie renală redusă, trebuie luată în considerare necesitatea reducerii dozelor la această categorie de pacienţi. Atât pacienţii vârstnici, cât şi cei cu insuficienţă renală, prezintă un risc crescut de a dezvolta reacţii adverse neurologice şi trebuie atent monitorizaţi pentru evidenţierea acestor reacţii. În cazurile raportate, aceste reacţii au fost, în general, reversibile la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.8). La câţiva pacienţi imunocompromişi, la administrarea îndelungată sau în cure repetate, a fost observată apariţia unor tulpini virale rezistente la aciclovir (vezi pct. 5.1).

Hidratare: Trebuie menţinut un aport hidric corespunzător în cazul pacienţilor cărora li se administrează doze mari de aciclovir (de exemplu, în cazul tratamentului infecţiei cu virusul varicelo- zosterian, când doza zilnică este de 4 g).

Riscul de insuficiență renală este crescut prin utilizarea concomitentă cu alte medicamente nefrotoxice.

Datele existente în prezent din studii clinice nu sunt suficiente pentru a concluziona că tratamentul cu aciclovir reduce incidenţa complicaţiilor asociate varicelei în cazul pacienţilor imunocompromişi.

Deoarece conţine Galben Amurg (E 110), p-hidroxibenzoat de metil (E 218), p-hidroxibenzoat de n- propil (E 218) și Azorubină (E 122), produsul Aciclovir Slavia pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Aciclovirul este eliminat în principal sub formă nemodificată în urină prin secreţie tubulară renală activă. Orice medicament administrat concomitent, care se elimină prin acest mecanism, poate creşte concentraţia plasmatică a aciclovirului. Probenecidul şi cimetidina cresc aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a aciclovirului prin acest mecanism şi reduc clearance-ul renal al acestuia. A fost observată creşterea ASC a aciclovirului şi a metabolitului inactiv al micofenolat mofetil - un imunosupresor utilizat de pacienţii care au suferit un transplant atunci când aceste două medicamente au fost administrate concomitent. Totuşi, nu este necesară ajustarea dozelor, datorită indicelui terapeutic mare al aciclovirului. Un studiu experimental pe cinci subiecţi de sex masculin indică faptul că terapia concomitentă cu aciclovir crește ASC pentru teofilină totală cu aproximativ 50%. Se recomandă măsurarea concentrațiilor plasmatice în timpul tratamentului concomitent cu aciclovir.

Administrarea aciclovirului va fi luată în considerare doar atunci când potenţialele beneficii terapeutice materne depăşesc posibilitatea apariţiei unor riscuri necunoscute la făt.

După punerea pe piaţă, monitorizarea femeilor gravide tratate cu aciclovir a evidenţiat efectele tuturor formulărilor. Concluziile nu au arătat o creştere a numărului de malformaţii congenitale între subiecţii expuşi la aciclovir, comparativ cu populaţia generală şi anomaliile la naştere nu au dovedit trăsături comune sau unice care să sugereze o cauză comună. Administrarea sistemică de aciclovir în teste standard acceptate international nu a produs efecte embriotoxice sau teratogene la iepuri, șobolani sau șoareci. Într-un test non-standard la șobolani, au fost observate anomalii fetale, dar numai în urma unor doze subcutanate mari care au determinat toxicitate maternă. Relevanța clinică a acestor observații este incertă.

După administrarea orală a dozelor de 200 mg de 5 ori pe zi, aciclovirul a fost detectat în laptele matern în concentraţii de 0,6 - 4,1 ori mai mari decât concentraţiile plasmatice corespunzătoare. Aceste concentraţii pot expune sugarii la doze de aciclovir de până la 0,3 mg/kg şi zi. De aceea, se recomandă prudenţă atunci când aciclovirul este administrat femeilor care alăptează.

Nu există informații cu privire la efectul aciclovirului asupra fertilității feminine umane. Într-un studiu de 20 de pacienţi de sex masculin cu sperma normală, aciclovir administrat pe cale orală în doze de până la 1g pe zi, timp de până la șase luni s-a dovedit că nu are nici un efect clinic semnificativ asupra numărului de spermatozoizi, a motilității sau morfologiei (vezi la pct.5.2.).

Nu s-au efectuat studii privind efectele aciclovirului asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, însă trebuie luate în considerare posibilele reacţii adverse (vezi pct. 4.8).

Pentru clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de frecvenţă s-a utilizat următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte rare: anemie, leucopenie, trombocitopenie.

Rare: anafilaxie.

Foarte rare: halucinaţii, simptome psihotice.

Evenimentele de mai sus sunt în general reversibile şi au fost raportate, de regulă, la pacienţii cu insuficienţă renală sau care prezentau alţi factori predispozanţi (vezi pct. 4.4).

Frecvente: cefalee, ameţeli.

Foarte rare: agitaţie, confuzie, tremor, ataxie, disartrie, convulsii, somnolenţă, encefalopatie, comă.

Evenimentele de mai sus sunt în general reversibile, şi au fost raportate, de regulă, la pacienţii cu insuficienţă renală sau care prezentau alţi factori predispozanţi (vezi pct. 4.4).

Rare: dispnee.

Frecvente: greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.

Rare: creştere reversibilă a bilirubinemiei şi a valorilor serice ale enzimelor hepatice.

Foarte rare: hepatită şi icter.

Frecvente: prurit, erupţii cutanate tranzitorii (inclusiv fotosensibilizare).

Mai puţin frecvente: urticarie, alopecie difuză accelerată. Alopecia difuză accelerată a fost asociată cu o largă varietate de afecţiuni şi medicamente, relaţia cu tratamentul cu aciclovir fiind incertă. Rare: angioedem.

Rare: creştere a valorilor ureei sanguine şi creatininemiei.

Foarte rare: insuficienţă renală acută.

Frecvente: fatigabilitate, febră.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București, 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Aciclovirul este absorbit doar parţial din tractul gastro-intestinal. Nu au fost evidenţiate efecte toxice la pacienţii care au ingerat doze unice de până la 20 g aciclovir. Accidental, supradozajul repetat al aciclovirului administrat oral timp de mai multe zile a fost asociat cu tulburări gastro-intestinale (de exemplu: greaţă şi vărsături) şi tulburări neurologice (cefalee şi confuzie).

Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, pentru evidenţierea semnelor de toxicitate. Hemodializa creşte semnificativ eliminarea aciclovirului din sânge, putând fi utilă în cazul supradozajului simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: antivirale de uz sistemic; antivirale cu acţiune directă, nucleozide şi nucleotide, exclusiv inhibitori de reverstranscriptază, codul ATC: J05AB01.

Aciclovir este un medicament antiviral cu activitate inhibitorie in vivo şi in vitro asupra virusurilor herpetice umane, incluzând virusul herpes simplex tip 1 si 2 (VHS), și virusul varicelo-zosterian (VVZ). În culturile celulare, aciclovirul are cea mai intensă activitate împotriva VHS-1, urmat (în ordinea descrescătoare a activitaţii) de VHS-2 și VVZ.

Activitatea inhibitorie a aciclovirului în cazul VHS-1, VHS-2, VVZ are o selectivitate mare. Enzima timidin-kinaza (TK) a celulelor normale, neinfectate, nu utilizează efectiv aciclovirul ca substrat, astfel încât toxicitatea la mamifere asupra celulelor gazdă este mică; TK codificată de VHS şi VVZ converteşte aciclovirul în aciclovir monofosfat, un analog nucleozidic care va fi ulterior convertit la difosfat şi, în final, la trifosfat, de către enzimele celulare. Aciclovirul trifosfat interferă cu ADN - polimeraza virală şi inhibă replicarea ADN-ului viral, producând terminarea sintezei lanţului după încorporarea sa în ADN-ul viral. Administrarea prelungită sau repetată de aciclovir la persoanele cu imunodeficienţă severă poate determina selectarea unor tulpini virale cu sensibilitate redusă şi, consecutiv, absenţa raspunsului la continuarea tratamentului. Au fost raportate tulpini cu TK virală sau ADN - polimerază virală modificate. In vitro, expunerea unor tulpini de VHS la aciclovir poate duce la apariţia rezistenţei. Relaţia dintre sensibilitatea tulpinilor de VHS, determinată in vitro, şi răspunsul clinic la tratamentul cu aciclovir nu este clară.

După administrarea orală, aciclovir se absoarbe parţial de la nivelul tractului gastro-intestinal. După administrarea unor doze de 200 mg, la intervale de 4 ore, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) a fost de 3,1 micromol (0,7 µg/ml), iar concentraţia plasmatică minimă corespunzătoare (Cmin) a fost de 1,8 micromol (0,4 µg/ml). După administrarea unor doze de 400 mg, respectiv 800 mg, la intervale de 4 ore, valoarea Cmax a fost de 5,3 micromol (1,2 µg/ml), respectiv 8 micromol (1,8 µg/ml), iar valoarea Cmin a fost de 2,7 micromol (0,6 µg/ml), respectiv 4 micromol (0,9 µg/ml). La adulţi, după administrarea perfuzabilă timp de 1 oră a 2,5 mg/kg, 5 mg/kg, 10 mg/kg şi 15 mg/kg, Cmax la starea de echilibru a fost de 22,7 micromol (5,1 µg/ml), 43,6 micromol (9,8 µg/ml), 92 micromol (20,7 µg/ml), respectiv 105 micromol (23,6 µg/ml). La starea de echilibru, Cmin corespunzătoare după 7 ore a fost de 2,2 micromol (0,5 µg/ml), 3,1 micromol (0,7 µg/ml), 10,2 micromol (2,3 µg/ml), respectiv 8,8 micromol (2,0 µg/ml). La copii cu vârsta peste 1 an au fost observate valori similare ale Cmax şi Cmin la starea de echilibru atunci când doza de 250 mg/m2 a fost înlocuită cu 5 mg/kg, iar doza de 500 mg/m2 a fost înlocuită cu 10 mg/kg. La nou-născuţii şi sugarii (cu vârsta între 0-3 luni) trataţi cu doze de 10 mg/kg administrate în perfuzii intravenoase cu durata de 1 oră, la intervale de 8 ore, Cmax la starea de echilibru a fost de 61,2 micromol (13,8 µg/ml), iar Cmin a fost de 10,1 micromol (2,3 µg/ml).

Concentraţia realizată în lichidul cefalorahidian reprezintă aproximativ 50% din concentraţia plasmatică corespunzătoare. Legarea de proteinele plasmatice este relativ mică ( 9-33%) și nu se așteaptă interacțiuni medicamentoase care să implice deplasarea de pe situsurile de legare.

La adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a aciclovirului după administrare intravenoasă este în medie de 2,9 ore. Cea mai mare parte este excretată renal sub formă nemodificată. Clearance-ul renal al aciclovirului este substanţial mai mare decât clearance-ul creatininei, indicând faptul că la eliminarea renală a medicamentului, pe lângă filtrarea glomerulară, contribuie şi secreţia tubulară. 9-carboximetoxi-metilguanina este singurul metabolit important al aciclovirului şi reprezintă aproximativ 10-15% din doza administrată, regăsită în urină. Când aciclovirul este administrat la o oră după 1 g de probenecid, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare şi ASC cresc cu 18%, respectiv 40%. La nou-născuţi şi sugari (cu vârsta între 0-3 luni), trataţi cu doze de 10 mg/kg, administrate în perfuzie cu durata de o oră, la intervale de 8 ore, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost în medie de 3,8 ore.

La pacienţii cu insuficienţă renală cronică, timpul de înjumătaţire plasmatică prin eliminare a fost în medie de 19,5 ore. În timpul hemodializei, timpul de înjumătăţire plasmatică al aciclovirului a fost în medie de 5,7 ore. Concentraţia plasmatică a aciclovirului scade cu aproximativ 60% în timpul dializei. La vârstnici, clearance-ul total scade odată cu vârsta, asociat cu scăderea clearance-ului creatininei, deşi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este puţin influenţat.

Rezultatele unei game largi de teste de mutagenitate in vitro şi in vivo au indicat faptul că aciclovirul nu prezintă risc mutagen la om.

Studii pe termen lung efectuate la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat efecte carcinogene.

Au fost raportate reacţii adverse reversibile asupra spermatogenezei numai la doze de aciclovir cu mult mai mari decât cele utilizate în scop terapeutic. Studii cu aciclovir administrat oral la două generaţii de şoareci nu au evidenţiat afectarea fertilităţii. La om nu există date despre efectul administrării orale de aciclovir asupra fertilităţii feminine. S-a demonstrat că aciclovirul administrat oral nu are efecte ireversibile asupra numărului, morfologiei sau motilităţii spermatozoizilor.

În testele standard acceptate internaţional, administrarea sistemică a aciclovirului nu a determinat efecte embriotoxice sau teratogenie la iepure, şobolan şi şoarece. Într-un test non-standard, la şobolan, au fost observate anomalii fetale, dar numai după administrarea subcutanată a unor doze mari, care au determinat efecte toxice materne. Relevanţa clinică a acestor rezultate nu este cunoscută.

Amidon de porumb

Stearat de magneziu

Dioxid de titan (E 171),

Azorubină (E 122),

Galben Amurg (E 110), p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)

P-Hidroxibenzoat de propil (E 216)

Gelatină.

Dioxid de titan (E 171), p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) p-Hidroxibenzoat de n-propil (E 216)

Gelatină.

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Fără cerințe speciale.

S.C. Slavia Pharm S.R.L.

B-dul Theodor Pallady nr. 44C, Sector 3, Bucureşti,

România

11436/2019/01

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Februarie 2019

Februarie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .