ACICLOVIR RICHTER 200mg comprimate prospect medicament

ACICLOVIR-RICHTER 200 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine aciclovir 200 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimate de culoare albă, de formă rotundă, biconvexe, cu aspect uniform şi margini intacte, marcate cu o linie mediană pe una dintre feţe, cu diametrul de aproximativ 9 mm.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Aciclovir-Richter este indicat pentru:

- tratamentul infecţiilor herpetice cutaneo-mucoase (inclusiv cu localizare genitală) primare sau recurente, determinate de virusul herpes simplex (VHS);

- prevenirea infecţiilor recurente determinate de VHS la pacienţi imunocompetenţi;

- prevenirea infecţiilor determinate de VHS la pacienţi imunodeprimaţi;

- tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ).

Aciclovir-Richter se administrează oral, cu mult lichid, indiferent de orarul meselor.

La pacienţii cărora li se administrează doze mari de aciclovir trebuie asigurată o hidratare adecvată.

Tratamentul infecţiilor determinate de VHS

Doza uzuală este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de aproximativ 4 ore, cu pauză în timpul nopţii. Durata tratamentului este de 5 zile; în infecţiile severe, tratamentul poate fi prelungit.

La pacienţii imunodeprimaţi sever (de exemplu după transplant medular) sau la pacienţii cu malabsorbţie, doza pentru o administrare poate fi crescută până la 400 mg aciclovir sau, alternativ, se poate lua în considerare tratamentul intravenos.

Pentru infecţiile primare tratamentul trebuie început cât mai repede posibil după apariţia infecţiei; în cazul infecţiilor recurente se recomandă iniţierea tratamentului la primele semne sau simptome de infecţie.

Prevenirea infecţiilor recurente cu VHS la pacienţii imunocompetenţi

Doza recomandată este de 200 mg aciclovir administrat oral, de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ 6 ore.

Mulţi pacienţi răspund favorabil la un regim de 400 mg aciclovir, administrat oral de 2 ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore.

Scăderea treptată a dozei la 200 mg aciclovir administrate de 3 ori pe zi, la intervale de aproximativ 8 ore sau chiar de 2 ori pe zi, o dată la 12 ore, poate fi eficace.

Unii pacienţi pot dezvolta infecţii în timpul tratamentului cu doze zilnice de 800 mg aciclovir.

Tratamentul trebuie întrerupt periodic la intervale de 6-12 luni pentru a evalua eventualele modificări ale sensibilităţii virale.

Prevenirea infecţiilor cu VHS la pacienţii imunodeprimaţi

Doza recomandată este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ 6 ore.

La pacienţii imunodeprimaţi sever (de exemplu, după transplant medular) sau la pacienţii cu malabsorbţie, doza pentru o administrare poate fi crescută până la 400 mg aciclovir sau, alternativ, poate fi luat în considerare tratamentul intravenos.

Durata tratamentului preventiv se stabileşte în funcţie de perioada în care pacientul este supus riscului de infecţie.

Tratamentul infecţiilor cu virusul varicelo-zosterian (VVZ)

Doza recomandată este de 800 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de 4 ore, cu pauză în timpul nopţii. Durata tratamentului este de 7 zile.

La pacienţii imunodeprimaţi sever (de exemplu, după transplant medular) sau la pacienţii cu malabsorbţie, poate fi luat în considerare tratamentul intravenos.

Tratamentul trebuie început cât mai rapid posibil după apariţia infecţiei. Tratamentul are rezultate optime dacă este iniţiat imediat după apariţia erupţiei. Tratamentul varicelei la pacienţii imunocompetenţi trebuie început în decurs de 24 de ore după apariţia erupţiei.

Tratamentul infecţiilor determinate de VHS şi prevenirea acestora la imunodeprimaţi

Doza pentru copii cu vârsta de 2 ani şi peste este egală cu cea recomandată la adulţi, iar pentru copiii cu vârsta sub 2 ani doza recomandată este jumătate din doza pentru adulţi.

Tratamentul varicelei

Copii cu vârsta de 6 ani şi peste: 800 mg aciclovir de 4 ori pe zi

Copii cu vârsta între 2 şi 6 ani: 400 mg aciclovir de 4 ori pe zi

Copii cu vârsta sub 2 ani: 200 mg aciclovir de 4 ori pe zi

Doza poate fi calculată mai exact în funcţie de greutatea corporală: 20 mg aciclovir/kg (fără a depăşi 800 mg), administrat oral de 4 ori pe zi. Durata tratamentului este de 5 zile.

Nu sunt disponibile date privind tratamentul infecţiilor cu VHS şi VVZ la copii imunocompetenţi.

La vârstnici trebuie luată în considerare posibilitatea existenţei insuficienţei renale şi în acest caz, doza trebuie ajustată corespunzător (vezi “Insuficienţă renală” mai jos).

Este necesară prudenţă în cazul administrării aciclovirului la pacienţii cu insuficienţă renală. Trebuie asigurată o hidratare adecvată.

Pentru tratamentul şi prevenirea infecţiilor cu VHS la pacienţii cu insuficienţă renală, dozele orale recomandate la pacienţii cu funcţie renală normală nu duc la acumularea aciclovirului peste concentraţia de siguranţă stabilită pentru injectarea intravenoasă. Cu toate acestea, pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 10 ml/min) se recomandă reducerea dozelor la 200 mg aciclovir, administrate oral de două ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore.

Pentru tratamentul infecţiilor cu VVZ la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 10 ml/min), este necesară reducerea dozelor la 800 mg aciclovir, administrate oral de două ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore. Pentru pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei între 10-25 ml/min) este necesară reducerea dozelor la 800 mg aciclovir, administrate oral de 3 ori pe zi, la intervale de aproximativ 8 ore.

Hipersensibilitate la aciclovir, valaciclovir sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.6.1.

Deoarece aciclovirul se excretă pe cale renală, dozele la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie reduse (vezi pct. 4.2). Datorită riscului pacienţilor vârstnici de a avea o funcţie renală redusă, trebuie avută în considerare necesitatea scăderii dozelor la această categorie de pacienţi. Atât pacienţii vârstnici, cât şi cei cu insuficienţă renală, prezintă un risc crescut de a dezvolta reacţii adverse neurologice şi trebuie atent monitorizaţi pentru evidenţierea acestor reacţii. În cazurile raportate, aceste reacţii au fost, în general, reversibile la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.8).

Datele existente în prezent din studii clinice nu sunt suficiente pentru a concluziona că tratamentul cu aciclovir scade incidenţa complicaţiilor asociate varicelei în cazul pacienţiilor imunocompromişi.

La câţiva pacienţi imunocompromişi la administrarea îndelungată sau cure repetate a fost observată apariţia unor tulpini virale rezistente la aciclovir.

Trebuie menţinut un aport hidric corespunzător în special la pacienţii cărora li se administrează doze mari de aciclovir (de exemplu în cazul tratamentului infecţiei cu virusul varicelo-zosterian când doza zilnică este de 4 g), în cazul pacienţilor vârstnici şi al celor cu insuficienţă renală.

Toţi pacienţii trebuie instruiţi cum să evite transmiterea virusului, mai ales în prezenţa unor leziuni active.

Nu au fost raportate interacţiuni semnificative din punct de vedere clinic.

Aciclovirul este eliminat, în principal, sub formă nemodificată în urină prin secreţie tubulară renală activă. Orice medicament administrat concomitent, care se elimină prin acest mecanism, poate creşte concentraţia plasmatică a aciclovirului. Probenecidul şi cimetidina cresc aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a aciclovirului prin acest mecanism şi scad clearance-ul renal al acestuia. A fost observată creşterea ASC a aciclovirului şi a metabolitului inactiv al micofenolat mofetil - un imunosupresor utilizat de pacienţii care au suferit un transplant când aceste două medicamente au fost administrate concomitent. Totuşi, nu este necesară ajustarea dozelor, datorită indicelui terapeutic mare al aciclovirului.

Studiile efectuate nu au evidenţiat modificări aparente în farmacocinetica aciclovirului sau zidovudinei în cazul administrării concomitente a celor două substanţe, la pacienţii infectaţi cu HIV.

În studiile convenţionale la animale nu s-au observat efecte embriotoxice sau teratogene (vezi pct. 5.3).

După punerea pe piaţă, prin monitorizarea femeilor gravide tratate cu aciclovir s-a evidenţiat efectul dăunător al tuturor formelor farmaceutice de aciclovir.

Anomaliile la naştere observate la subiecţii expuşi la aciclovir nu au dovedit trăsături comune sau unice care să sugereze o cauză comună.

Administrarea aciclovirului va fi luată în considerare, numai când potenţialele beneficii terapeutice materne depăşesc posibilitatea apariţiei unor riscuri la făt.

După administrarea orală a dozelor de 200 mg de 5 ori pe zi, aciclovirul a fost detectat în laptele matern în concentraţii de 0,6-4,1 ori mai mari decât concentraţiile plasmatice corespunzătoare. Aceste concentraţii pot expune sugarii la doze de aciclovir de până la 0,3 mg/kg şi zi. Prin urmare, se recomandă prudenţă când aciclovirul este administrat femeilor care alăptează.

La om, nu există date privind efectul aciclovirului asupra fertilităţii feminine. Într-un studiu de 20 de pacienţi de sex masculin cu număr normal de spermatozoizi, cărora li s-a administrat aciclovir pe cale orală, în doze de până la 1g pe zi, timp de până la şase luni s-a dovedit că nu are niciun efect clinic semnificativ asupra numărului, motilităţii sau morfologiei spermatozoizilor.

Datorită reacţiilor adverse pe care Aciclovir-Richter le poate determina (ameţeli, somnolenţă), pacienţii trebuie să se asigure că nu sunt afectaţi înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Pentru clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de frecvenţă s-a utilizat următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte rare: anemie, leucopenie, trombocitopenie.

Rare: anafilaxie.

Foarte rare: agitaţie, confuzie, halucinaţii, simptome psihotice.

Evenimentele de mai sus sunt, în general, reversibile şi au fost raportate, de regulă, la pacienţii cu insuficienţă renală sau care prezentau alţi factori predispozanţi (vezi pct. 4.4).

Frecvente: cefalee, ameţeli.

Foarte rare: tremor, ataxie, disartrie, convulsii, somnolenţă, encefalopatie, comă.

Evenimentele de mai sus sunt, în general, reversibile şi au fost raportate, de regulă, la pacienţii cu insuficienţă renală sau care prezentau alţi factori predispozanţi (vezi pct. 4.4).

Rare: dispnee.

Frecvente: greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.

Rare: creştere reversibilă a bilirubinemiei şi a valorilor serice ale enzimelor hepatice.

Foarte rare: hepatită şi icter.

Frecvente: prurit, erupţii cutanate tranzitorii (inclusiv fotosensibilizare).

Mai puţin frecvente: urticarie, alopecie difuză accelerată. Alopecia difuză accelerată a fost asociată cu o largă varietate de afecţiuni şi medicamente, relaţia cu tratamentul cu aciclovir fiind incertă.

Rare: angioedem.

Rare: creştere a valorilor ureei sanguine şi creatininemiei.

Foarte rare: insuficienţă renală acută, durere renală.

Durerea renală poate fi asociată cu insuficienţă renală şi cristalurie.

Frecvente: fatigabilitate, febră.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Aciclovirul este absorbit numai parţial din tractul gastro-intestinal. Nu au fost evidenţiate efecte toxice la pacienţii care au ingerat doze unice de până la 20 g aciclovir. Accidental, supradozajul repetat al aciclovirului administrat oral timp de mai multe zile a fost asociat cu tulburări gastro-intestinale (cum sunt greaţă şi vărsături) şi tulburări neurologice (cum sunt cefalee şi confuzie).

Supradozajul aciclovirului administrat intravenos a determinat creşterea creatininemiei, ureei sanguine şi ulterior, insuficienţă renală. Efecte neurologice, incluzând confuzie, halucinaţii, agitaţie, convulsii şi comă au fost descrise în asociere cu supradozajul pe cale intravenoasă.

Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, pentru evidenţierea semnelor de toxicitate. Hemodializa creşte semnificativ eliminarea aciclovirului din sânge, putând fi utilă în cazul supradozajului simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: antivirale de uz sistemic, antivirale cu acţiune directă, nucleozide şi nucleotide, exclusiv inhibitori de reverstranscriptază, codul ATC: J05AB01.

Aciclovirul este un medicament antiviral cu activitate inhibitorie in vivo şi in vitro asupra virusurilor herpetice umane, incluzând virusul herpes simplex tip 1 şi 2 (VHS), virusul varicelo-zosterian (VVZ).

În culturile celulare, aciclovirul are cea mai intensă activitate împotriva VHS-1, urmat (în ordinea descrescătoare a activităţii) de VHS-2 şi VVZ.

Activitatea inhibitorie a aciclovirului în cazul VHS-1, VHS-2 şi VVZ are o selectivitate mare. Enzima timidin-kinază (TK) a celulelor normale, neinfectate, nu utilizează efectiv aciclovirul ca substrat, astfel încât toxicitatea la mamifere asupra celulelor gazdă este mică; TK codificată de VHS şi VVZ converteşte aciclovirul în aciclovir monofosfat, un analog nucleozidic care va fi ulterior convertit la difosfat şi, în final, la trifosfat, de către enzimele celulare. Aciclovirul trifosfat interferă cu

ADN - polimeraza virală şi inhibă replicarea ADN-ului viral, producând terminarea sintezei lanţului după încorporarea sa în ADN-ul viral.

Administrarea prelungită sau repetată de aciclovir la persoanele cu imunodeficienţă severă poate determina selectarea unor tulpini virale cu sensibilitate redusă şi, consecutiv, absenţa răspunsului la continuarea tratamentului.

Au fost raportate tulpini cu TK virală sau ADN - polimerază virală modificate. In vitro, expunerea unor tulpini de VHS la aciclovir poate duce la apariţia rezistenţei. Relaţia dintre sensibilitatea tulpinilor de VHS, determinată in vitro, şi răspunsul clinic la tratamentul cu aciclovir nu este clară.

Aciclovirul este absorbit numai parţial din intestin. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) după administrarea unor doze de 200 mg la intervale de 4 ore a fost de 3,1 micromol (0,7 µg/ml), iar concentraţia plasmatică minimă corespunzătoare (Cmin) a fost de 1,8 micromol (0,4 µg/ml). Valoarea

Cmax după administrarea unor doze de 400 mg, respectiv 800 mg la intervale de 4 ore a fost de 5,3 micromol (1,2 µg/ml), respectiv 8 micromol (1,8 µg/ml), iar valoarea Cmin a fost de 2,7 micromol (0,6 µg/ml), respectiv 4 micromol (0,9 µg/ml).

La adulţi, după administrarea perfuzabilă timp de 1 oră a 2,5 mg/kg, 5 mg/kg, 10 mg/kg şi 15 mg/kg,

Cmax la starea de echilibru au fost de 22,7 micromol (5,1 µg/ml), 43,6 micromol (9,8 µg/ml), 92 micromol (20,7 µg/ml), respectiv 105 µmicromol (23,6 µg/ml). La starea de echilibru, Cmin corespunzătoare după 7 ore au fost de 2,2 micromol (0,5 µg/ml), 3,1 micromol (0,7 µg/ml), 10,2 micromol (2,3 µg/ml), respectiv 8,8 micromol (2,0 µg/ml). La copii cu vârsta peste 1 an au fost observate valori similare ale Cmax şi Cmin la starea de echilibru atunci când doza de 250 mg/m2 a fost înlocuită cu 5 mg/kg, iar doza de 500 mg/m2 a fost înlocuită cu 10 mg/kg. La nou-născuţii şi sugarii (cu vârsta între 0-3 luni) trataţi cu doze de 10 mg/kg administrate în perfuzii intravenoase cu durata de 1 oră, la intervale de 8 ore, Cmax la starea de echilibru a fost de 61,2 micromol (13,8 µg/ml), iar Cmin a fost de 10,1 micromol (2,3 µg/ml).

Concentraţia realizată în lichidul cefalorahidian reprezintă aproximativ 50% din concentraţia plasmatică corespunzătoare. Legarea de proteinele plasmatice este relativ mică (9-33%) şi nu se aşteaptă interacţiuni medicamentoase care să implice deplasarea de pe situsurile de legare.

La adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a aciclovirului după administrare intravenoasă este în medie de 2,9 ore. Cea mai mare parte este excretată sub formă nemodificată prin rinichi. Clearance-ul renal al aciclovirului este substanţial mai mare decât clearance-ul creatininei, indicând faptul că la eliminarea renală a medicamentului, pe lângă filtrarea glomerulară, contribuie şi secreţia tubulară. 9-carboximetoxi-metilguanina este singurul metabolit important al aciclovirului şi reprezintă aproximativ 10-15% din doza administrată, regăsită în urină. Când aciclovirul este administrat la o oră după 1 g probenecid, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare şi ASC cresc cu 18%, respectiv 40%.

La nou-născuţi şi sugari (cu vârsta între 0-3 luni), trataţi cu doze de 10 mg/kg, administrate în perfuzie cu durata de o oră, la intervale de 8 ore, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost în medie de 3,8 ore.

La pacienţii cu insuficienţă renală cronică, timpul de înjumătaţire plasmatică prin eliminare a fost în medie de 19,5 ore. În timpul hemodializei, timpul de înjumătăţire plasmatică al aciclovirului a fost în medie de 5,7 ore. Concentraţia plasmatică a aciclovirului scade cu aproximativ 60% în timpul dializei.

La vârstnici, clearance-ul total scade odată cu vârsta, asociat cu scăderea clearance-ului creatininei, deşi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este puţin influenţat.

Rezultatele unei game largi de teste de mutagenitate in vitro şi in vivo au indicat faptul că aciclovirul nu prezintă risc mutagen la om.

Studii pe termen lung efectuate la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat efecte carcinogene.

Au fost raportate reacţii adverse reversibile asupra spermatogenezei numai la doze de aciclovir cu mult mai mari decât cele utilizate în scop terapeutic. Studii la două generaţii de şoareci cu aciclovir administrat oral nu au evidenţiat afectarea fertilităţii.

Administrarea sistemică a aciclovirului în testele standard acceptate internaţional nu a determinat efecte embriotoxice sau teratogenie la iepure, şobolan şi şoarece. Într-un test non-standard la şobolan au fost observate anomalii fetale, dar numai după administrarea subcutanată a unor doze mari, care au determinat efecte toxice materne. Relevanţa clinică a acestor rezultate nu este cunoscută.

Celuloză microcristalină PH 101

Amidonglicolat de sodiu tip A

Povidonă K29/32

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

4 ani

A se păstra în ambalajul original.

Cutie cu două blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Gedeon Richter România S.A.

Str. Cuza Vodă nr. 99-105, 540306 Târgu-Mureş, România

6158/2014/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2014

Februarie 2014

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.