LIORESAL 25mg comprimate prospect medicament

Lioresal 10 mg comprimate

Lioresal 25 mg comprimate

Lioresal 10 mg

Fiecare comprimat conţine baclofen 10 mg.

Excipient: amidon de grâu 61 mg

Lioresal 25 mg

Fiecare comprimat conţine baclofen 25 mg.

Excipient: amidon de grâu 83 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Lioresal 10 mg

Comprimate rotunde, de culoare albă până la slab gălbuie, având ștanțate pe una din feţe 'CG”, iar pe cealaltă faţă 'K/J” şi o linie mediană. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Lioresal 25 mg

Comprimate rotunde, de culoare albă până la slab gălbuie, având ștanțate pe una din feţe 'CG”, iar pe cealaltă faţă 'U/R” şi o linie mediană. Linia mediană are numai rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare în doze egale.

Tratamentul spasticităţii muşchilor striaţi din scleroza multiplă.

Tratamentul tulburărilor spastice care apar în afecţiunile măduvei spinării, de natură infecţioasă, degenerativă, traumatică, neoplazică sau de origine necunoscută (de exemplu, paralizia medulară spastică, scleroza laterală amiotrofică, siringomielie, mielită transversă, parapareze sau paraplegii traumatice şi compresia măduvei); tratamentul spasmului muscular de origine cerebrală, precum şi după accidente cerebrovasculare sau în prezenţa afecţiunilor cerebrale degenerative sau neoplazice.

Lioresal este indicat la pacienţi cu vârsta între 0 şi <18 ani pentru tratamentul simptomatic al spasticităţii de origine cerebrală, mai ales când este cauzată de paralizie cerebrală infantilă, ca şi în urma unor accidente cerebrovasculare sau în prezenţa unei afecţiuni cerebrale neoplastice sau degenerative.

Lioresal este, de asemenea, indicat pentru tratamentul simptomatic al spasmelor musculare care apar în asociere cu afecţiuni ale măduvei spinării, de origine infecţioasă, degenerativă, traumatică, neoplazică sau necunoscută (scleroza multiplă, paralizia spinală spastică, scleroză laterală amiotrofică, siringomielie, mielită transversă, paraplegie traumatică sau parapareză şi compresia măduvei spinării).

Întotdeauna, tratamentul trebuie început cu doze mici de Lioresal, care se cresc treptat. Se recomandă cea mai mică doză compatibilă cu răspunsul optim.

Doza optimă zilnică trebuie ajustată individual, astfel încât clonusul, spasmele extensorilor şi flexorilor şi spasticitatea să fie reduse, dar să se evite pe cât posibil, apariţia reacţiilor adverse.

Pentru a preveni slăbiciunea musculară excesivă şi căderile, Lioresal trebuie utilizat cu precauţie în cazul în care spasticitatea este necesară pentru a susţine poziţia verticală şi echilibrul în mişcare sau în cazurile în care spasticitatea este utilizată pentru a menţine funcţionalitatea. Poate fi important să se menţină un anumit grad de tonicitate musculară care să permită susţinerea funcţiei circulatorii.

Doza zilnică trebuie administrată divizat, de preferinţă în 3 prize la adult şi în 4 prize la copii.

Dacă nu se observă niciun beneficiu în 6 până la 8 săptămâni de la administrarea dozei maxime, trebuie luată decizia continuării sau întreruperii tratamentului cu Lioresal.

Întreruperea tratamentului trebuie să se facă întotdeauna treptat, prin reducerea succesivă a dozei într-o perioadă de aproximativ 1 până la 2 săptămâni, cu excepţia situaţiilor de urgenţă determinate de supradozaj sau la apariţia reacţiilor adverse grave (vezi pct. 4.4).

Ca regulă generală, tratamentul trebuie început cu o doză de 15 mg pe zi, preferabil în 2 până la 4 prize. Dozele trebuie crescute cu precauţie, la intervale de 3 zile, cu câte 15 mg pe zi, până când se atinge doza zilnică optimă. La unii pacienţi cu hipersensibilitate la medicamente, se recomandă să se înceapă tratamentul cu o doză zilnică mai mică (5 sau 10 mg) şi să se crească treptat această doză.

Doza optimă este cuprinsă, în general, între 30 şi 80 mg pe zi. În spital pot fi administrate doze zilnice de 100 până la 120 mg, sub monitorizare atentă.

Copii şi adolescenţi (0 - < 18 ani)

Tratamentul trebuie început, de regulă, cu o doză foarte redusă (corespondentul a aproximativ 0,3 mg/kg pe zi), în 2-4 doze (preferabil în 4 doze).

Doza trebuie crescută cu precauţie, la intervale de 1 săptămână, până când aceasta este suficientă pentru necesităţile individuale ale copilului.

Doza zilnică recomandată pentru tratamentul de întreţinere este cuprinsă între 0,75 şi 2 mg/kg. Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească un maxim de 40 mg/zi la copii cu vârsta sub 8 ani. La copii cu vârsta de peste 8 ani, poate fi administrată o doză maximă de 60 mg/zi.

Lioresal comprimate nu este adecvat pentru copiii cu greutatea corporală sub 33 kg.

La pacienţii cu insuficienţă renală, Lioresal trebuie administrat cu precauţie şi în doze mai mici. La pacienţii hemodializaţi cronic, concentraţiile plasmatice ale baclofenului sunt crescute şi, de aceea, trebuie administrată o doză mică de Lioresal, adică aproximativ 5 mg pe zi.

Lioresal trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal numai dacă beneficiile depăşesc posibilele riscuri. Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru o diagnosticare promptă a semnelor şi/sau simptomelor incipiente ale toxicităţii (de exemplu somnolenţă, letargie) (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.9).

În acest context, s-au raportat semne şi simptome de supradozaj cu doze mai mari de 5 mg pe zi (vezi pct. 4.9).

Nu au fost efectuate studii la pacienţii cu insuficienţă hepatică care primesc tratament cu Lioresal.

Ficatul nu are un rol semnificativ în metabolismul baclofenului, după administrarea orală de Lioresal (vezi pct.5). Cu toate acestea, Lioresal poate creşte valorile enzimelor hepatice. Lioresal trebuie prescris cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4).

Pacienţi vârstnici (cu vârsta de 65 de ani şi peste această vârstă)

Deoarece este mai probabil ca reacţiile adverse să apară la pacienţii vârstnici, se recomandă ajustarea cu precauţie a schemei terapeutice şi monitorizarea pacientului.

Pacienţi cu stări spastice de origine cerebrală

Deoarece este mai probabil ca reacţiile adverse să apară la pacienţii cu stări spastice de origine cerebrală, se recomandă ajustarea cu precauţie a schemei terapeutice şi monitorizarea pacientului.

Lioresal trebuie luat în timpul mesei, cu puţin lichid.

Hipersensibilitate la baclofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Tulburări psihice şi tulburări ale sistemului nervos

Pacienţii cu psihoze, schizofrenie, tulburări maniaco-depresive, stări confuzionale sau boală

Parkinson, trebuie trataţi cu precauţie cu Lioresal şi atent monitorizaţi, deoarece pot să apară agravări ale acestor afecţiuni.

Pacienţii cu epilepsie trebuie atent supravegheaţi deoarece poate să apară scăderea pragului convulsivant şi, ocazional, s-au raportat crize determinate de întreruperea tratamentului cu Lioresal sau de supradozaj. Trebuie continuat tratamentul antiepileptic adecvat şi pacientul monitorizat atent.

Alte tulburări

Lioresal trebuie administrat cu precauţie pacienţilor cu ulcer gastric sau duodenal, sau cu antecedente de ulcer gastric sau duodenal, precum şi la cei cu afecţiuni cerebrovasculare sau cu insuficienţă respiratorie sau hepatică.

Deoarece este posibilă apariţia reacţiilor adverse, dozajul pentru vârstnici şi pacienţii cu spasticitate de origine cerebrală trebuie stabilit cu precauţie (vezi pct. 4.2).

La pacienţii cu insuficienţă renală, Lioresal trebuie administrat cu precauţie, iar la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal, numai când beneficiile depăşesc riscurile posibile. (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.9).

Este necesară o atenţie specială când Lioresal se administrează concomitent cu medicamente care pot avea un impact semnificativ asupra funcţiei renale.

Funcţia renală trebuie monitorizată îndeaproape, iar doza zilnică de Lioresal trebuie ajustată corespunzător pentru a preveni toxicitatea baclofenului.

Pe lângă întreruperea tratamentului, poate fi avută în vedere hemodializa neprogramată ca tratament alternativ la pacienţii cu toxicitate severă la baclofen. Hemodializa elimină în mod eficient baclofenul din organism, atenuează simptomele clinice ale supradozajului şi scurtează timpul de recuperare la aceşti pacienţi.

Există date clinice foarte limitate privind utilizarea Lioresal la copiii cu vârsta sub un an.

Utilizarea la această categorie de pacienţi trebuie să se bazeze pe evaluarea de către medic a beneficiilor şi riscurilor tratamentului.

Tulburări ale tractului urinar

După administrarea Lioresal, tulburările neurogene care afectează golirea vezicii urinare, se pot ameliora. La pacienţii cu hipertonie preexistentă a sfincterului vezical, poate să apară retenţie urinară acută; în aceste cazuri, medicamentul trebuie administrat cu precauţie.

Rar, au fost înregistrate creşteri ale valorilor serice ale TGO (transaminaza glutamică oxaloacetică), fosfatazei alcaline şi glucozei. La pacienţii cu afecţiuni hepatice sau diabet zaharat, se recomandă efectuarea periodică a testelor de laborator corespunzătoare, pentru a se asigura că nu au apărut agravări ale acestor afecţiuni induse de medicament.

Întreruperea bruscă a tratamentului

După întreruperea bruscă a tratamentului cu Lioresal, în special a tratamentului de lungă durată, au fost raportate: apariţia anxietăţii şi stărilor confuzionale, delir, halucinaţii, tulburări psihotice, maniacale sau paranoide, convulsii (status epilepticus), dischinezie, tahicardie, hipertermie şi, ca fenomen de rebound, agravarea temporară a spasticităţii.

Au fost raportate convulsii postnatale după expunerea intrauterină la Lioresal (vezi pct. 4.6).

Cu excepţia urgenţelor determinate de supradozaj sau a cazurilor de apariţie a reacţiilor adverse, tratamentul trebuie întrerupt treptat prin scăderea gradată a dozelor (pe parcursul unei perioade de timp de aproximativ 1-2 săptămâni).

Postură şi echilibru

Lioresal trebuie utilizat cu precauţie când spasticitatea este necesară pentru a susţine poziţia verticală şi echilibrul locomotor (vezi pct 4.2) .

Lioresal conţine amidon de grâu, care poate conţine gluten, dar numai în cantităţi neglijabile şi, de aceea, administrarea sa poate fi considerată sigură la pacienţii cu boală celiacă. (Cantitatea de gluten este limitată prin efectuarea testului de determinare a proteinelor totale descris în monografia

Farmacopeei Europene).

Interacţiuni observate de luat în considerare

Levodopa/Inhibitor al Dopa Decarboxilazei (DDC) (Carbidopa)

La pacienţii cu boală Parkinson cărora li s-a administrat tratament cu Lioresal şi levodopa (în monoterapie sau în combinaţie cu un inhibitor DDC, carbidopa), s-au raportat confuzie mentală, halucinaţii, cefalee, greaţă şi agitaţie. De asemenea, a fost raportată agravarea simptomelor bolii

Parkinson. Prin urmare, se recomandă precauţie la administrarea concomitentă de Lioresal şi levodopa/carbidopa.

Medicamente care determină deprimarea sistemului nervos central (SNC)

Poate apărea creşterea sedării când Lioresal este administrat concomitent cu alte medicamente, care determină deprimarea SNC, inclusiv alte miorelaxante (cum este tizanidina), cu opioide de sinteză sau cu alcool. De asemenea, riscul de deprimare respiratorie este crescut.

Monitorizarea atentă a funcţiilor respiratorie şi cardiacă este necesară în special la pacienţii cu afecţiuni cardiopulmonare şi cu oboseală a muşchilor respiratori.

În timpul tratamentului concomitent cu antidepresive triciclice, efectul Lioresal poate fi potenţat, rezultând agravarea hipotoniei musculare.

Administrarea concomitentă de Lioresal oral şi litiu a condus la agravarea simptomelor hiperchinetice.

Astfel, se recomandă precauţie când Lioresal este utilizat concomitent cu litiu.

Deoarece este posibil ca tratamentul antihipertensiv concomitent să potenţeze scăderea tensiunii arteriale, doza de antihipertensive trebuie ajustată corespunzător.

Medicamente care reduc funcţia renală

Medicamentele care pot avea ca rezultat afectarea funcţiei renale pot reduce eliminarea baclofenului conducând la efecte toxice (vezi pct. 4.4 ).

Nu există date care să susţină orice recomandări speciale la femeile cu potenţial fertil.

După administrarea orală de Lioresal, s-a demonstrat creşterea incidenţei apariţiei omfalocelului (herniilor ventrale) la fetuşii de şobolan, la care s-a administrat oral o doză de aproximativ 8.3 ori mai mare decât doza maximă (în mg/kg) recomandată la om. La şoarece şi iepure, această anomalie nu a fost raportată.

La gravide, nu există studii adecvate şi controlate. Baclofenul traversează bariera feto-placentară şi nu se recomandă administrarea în sarcină decât dacă beneficiul potenţial matern depăşeşte riscul potenţial fetal.

A fost raportat un caz de reacţie adversă cauzată, posibil, de întreruperea tratamentului (convulsii generalizate) la un sugar cu vârsta de o săptămână a cărui mamă a luat baclofen în timpul sarcinii.

Convulsiile, care au fost refractare la tratamentul cu alte anticonvulsante, au încetat la 30 de minute după administrarea de baclofen sugarului.

La femeile care alăptează şi cărora li se administrează doze terapeutice de Lioresal, baclofenul se excretă în laptele matern, dar în cantităţi atât de mici, încât nu este de aşteptat să apară reacţii adverse la sugar.

Nu există date dispoibile privind efectul baclofenului asupra fertilităţii la om. Baclofenul nu a afectat fertilitatea masculină sau feminină la doze toxice non- maternale administrate la şobolan.

Tratamentul cu Lioresal poate fi asociat cu reacţii adverse cum sunt ameţeli, sedare, somnolenţă şi tulburări vizuale (vezi pct. 4.8), care pot afecta capacitatea de reacţie a pacientului. Pacienţii care prezintă aceste reacţii adverse trebuie avertizaţi să nu conducă vehicule şi să nu folosească utilaje.

Reacţiile adverse apar în special la începutul tratamentului (de exemplu: sedare, somnolenţă), dacă doza este crescută rapid sau dacă se administrează doze mai mari. Frecvent, acestea sunt tranzitorii şi pot fi ameliorate prin scăderea dozei; acestea sunt rareori atât de grave încât să necesite întreruperea tratamentului.

La pacienţii cu antecedente de afecţiuni psihice sau cu tulburări cerebrovasculare (de exemplu, accident vascular cerebral), precum şi la pacienţii vârstnici, reacţiile adverse pot fi mult mai grave.

În special la pacienţii epileptici, pot să apară scăderea pragului convulsivant şi convulsii.

La anumiţi pacienţi a apărut spasticitate crescută, ca o reacţie paradoxală la tratament.

Multe dintre reacţiile adverse raportate apar în asociere cu tratamentul afecţiunii de bază.

Reacţiile adverse (Tabelul 1) sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, cele mai frecvente primele, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100, <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), incluzând cazuri izolate, cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tabel 1 Rezumat sub formă de tabel al reacţiilor adverse

Frecvente Debit cardiac scăzut

Cu frecvenţă necunoscută Bradicardie

Foarte frecvente Sedare, somnolenţă

Frecvente Deprimare respiratorie, confuzie mentală, ameţeli, halucinaţii, depresie, fatigabilitate, insomnie, euforie, slăbiciune musculară, ataxie, tremor, coşmaruri, mialgie, cefalee, nistagmus, xerostomie

Rare Parestezie, dizartrie, disgeuzie

Foarte frecvente Greaţă

Frecvente Tulburări gastro-intestinale, constipaţie, diaree, eructaţii, vărsături

Rare Dureri abdominale

Frecvente Tulburări de vedere, tulburări de acomodare

Frecvente Polakiurie, enurezis, disurie

Rare Retenţie urinară

Frecvente Erupţii cutanate, hiperhidroză Cu frecvenţă necunoscută Urticarie

Frecvente Hipotensiune arterială

Rare Funcţie hepatică anormală

Rare Disfuncţie erectilă

Tulburăr generale şi la nivelul locului de administrare

Foarte rare Hipotermie

Cu frecvenţă necunoscută Sindrom de sevraj (vezi pct.4.4)

Cu frecvenţă necunoscută Hiperglicemie

Manifestările clinice predominante sunt semne de deprimare nervoasă centrală: somnolenţă, scăderea nivelului de conştienţă, comă, deprimare respiratorie.

De asemenea, pot să apară: confuzie, halucinaţii, agitaţie, convulsii, rezultate anormale ale electroencefalogramei (modelul undelor blocate şi unde trifazice), tulburări de acomodare vizuală, modificarea reflexului pupilar, hipotonie musculară generalizată, mioclonii, hiporeflexie sau areflexie, vasodilataţie periferică, hipotensiune arterială sau hipertensiune arterială, bradicardie, tahicardie sau aritmii cardiace, hipotermie, greaţă, vărsături, diaree, sialoree, creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice.

Poate să apară agravarea sindromului de supradozaj dacă sunt administrate concomitent diferite substanţe sau medicamente care acţionează la nivelul sistemului nervos central (de exemplu: alcool, diazepam, antidepresive triciclice).

Nu se cunoaşte un antidot specific.

Pentru complicaţii precum hipotensiune arterială, hipertensiune arterială, convulsii, tulburări gastro-intestinale, deprimare respiratorie sau cardiovasculară trebuie aplicate măsuri de susţinere şi tratament simptomatic.

Deoarece medicamentul se elimină în special renal, trebuie administrate cantităţi mari de fluide, posibil în asociere cu diuretice. Dializa (uneori neprogramată) poate fi utilă în intoxicaţia severă asociată cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Grupa farmacoterapeutică: miorelaxante centrale; alte miorelaxante cu acţiune centrală, codul ATC: M03BX01

Lioresal este un antispastic eficace, având ca loc de acţiune măduva spinării. Baclofenul inhibă transmiterea reflexului monosinaptic şi polisinaptic în măduva spinării prin stimularea receptorilor

GABAB, această stimulare inhibând la rândul său eliberarea aminoacizilor excitatori glutamat şi aspartat.

Transmiterea neuromusculară nu este afectată de baclofen. Baclofenul exercită un efect antinociceptiv.

În afecţiunile neurologice asociate cu spasmul muşchilor striaţi, efectele terapeutice ale Lioresal se manifestă printr-o acţiune benefică asupra contracţiilor musculare reflexe şi prin ameliorarea spasmelor dureroase, a automatismului şi clonusului. Lioresal ameliorează mobilitatea pacientului, permiţând desfăşurarea activităţilor zilnice (inclusiv cateterizarea) şi efectuarea fizioterapiei. De asemenea, ca efecte indirecte ale tratamentului cu Lioresal, au fost observate profilaxia şi vindecarea ulcerelor de decubit, ameliorarea somnului (datorită dispariţiei spasmelor musculare dureroase) şi a funcţiei vezicii urinare şi a sfincterului vezical, toate acestea determinând o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor.

Baclofen stimulează secreţia acidă gastrică.

Baclofenul se absoarbe rapid şi complet din tractul gastro-intestinal.

După administrarea orală de doze unice de 10, 20 şi 30 mg baclofen, după 0,5 până la 1,5 ore s-au atins concentraţii plasmatice ale baclofenului de 180, 340 şi respectiv 650 nanograme/ml. Ariile de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) corespunzătoare sunt proporţionale cu doza.

Volumul de distribuţie al baclofenului ajunge până la 0,7 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice este în proporţie de aproximativ 30% şi este constantă în intervalul de concentraţie de 10 nanograme/ml până la 300 micrograme/ml. În lichidul cefalorahidian, baclofenul atinge concentraţii de aproximativ 8,5 ori mai mici decât cele plasmatice.

Baclofenul se metabolizează numai în proporţie mică. Prin deaminare rezultă principalul metabolit, acid β-(p-clorofenil)-4-hidroxibutiric, care este inactiv din punct de vedere farmacologic.

Eliminare/Excreţie

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al baclofenului este în medie de 3-4 ore. Baclofenul se excretă în mare parte nemetabolizat. În 72 ore, aproximativ 75% din doză se excretă renal, din care, aproximativ 5% fiind sub formă metabolizată. Restul dozei, incluzând procentul de 5% sub formă metabolizată se excretă prin materiile fecale.

Vârstnici (cu vârsta de 65 de ani şi peste această vârstă)

La pacienţii vârstnici, proprietăţile farmacocinetice ale baclofenului sunt aceleaşi ca şi la pacienţii cu vârsta sub 65 de ani. În urma administrării unei doze orale unice, pacienţii vârstnici au avut o eliminare mai lentă, dar o expunere sistemică la baclofen similară adulţilor cu vârsta sub 65 de ani.

Extrapolarea acestor rezultate la un tratament cu doze multiple nu sugerează nicio diferenţă farmacocinetică semnificativă între pacienţii cu vârsta sub 65 de ani şi pacienţii vârstnici.

În urma administrării orale de Lioresal 2,5 mg comprimate la copii (cu vârsta între 2 şi 12 ani), s-au raportat Cmax de 62,8±28,7 nanograme/ml şi Tmax într-un interval de 0,95-2 ore. Au fost raportate un clearance plasmatic mediu (Cl) de 315,9 ml/h/kg; un volum de distribuţie (Vd) de 2,58 l/kg; şi un timp de înjumătăţire plasmatică (T1⁄2) de 5,10 h.

Nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică după administrarea

Lioresal. Cu toate acestea, deoarece ficatul nu joacă un rol semnificativ în eliminarea baclofenului, este improbabil ca farmacocinetica baclofenului să fie modificată la un nivel semnificativ din punct de vedere clinic la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Nu sunt disponible studii clinice, controlate, de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă renală după administrarea Lioresal. Baclofenul este eliminat, cu precădere, nemodificat, în urină. Puţinele date privind concentraţiile plasmatice colectate numai de la paciente care efectuează hemodializă cronică sau cu insuficienţă renală compensată, indică un clearance semnificativ scăzut şi un timp crescut de înjumătăţire plasmatică a baclofenului la aceşti pacienţi. Ajustarea dozajului baclofenului pe baza nivelurilor sale sistemice trebuie avută în vedere la pacienţi cu insuficienţă renală, iar hemodializa promptă este un mijloc eficient de a inversa excesul de baclofen în circulaţia sistemică.

Nu au fost efectuate studii clinice recente cu Lioresal.

S-a dovedit că baclofenul administrat oral nu are efecte adverse asupra fertilităţii sau dezvoltării post-natale, la doze care nu sunt toxice pentru mamă, la şobolan. Baclofenul nu este teratogen la şoarece, şobolan şi iepure, la doze de minimum 2,1 ori doza maximă orală în mg/kg la adulţi. S-a evidenţiat că

Lioresal administrat oral creşte incidenţa omfalocelului (hernii ventrale) la fetuşii de şobolan, la o doză de aproximativ 8,3 ori doza orală maximă exprimată în mg/kg. Această anomalie nu a fost observată la şoarece sau iepure. S-a evidenţiat că Lioresal administrat oral determină întârzierea creşterii fetale (osificare), la doze care au cauzat şi toxicitate la mamă, la şobolan şi iepure.

Mutagenicitate şi carcinogenitate

Baclofenul nu a avut un potenţial mutagen sau genotoxic la testele efectuate pe bacterii, celule de mamifere, drojdie şi hamsteri chinezeşti. Datele sugerează că este improbabil ca baclofenul să aibă un potenţial mutagen.

Baclofen nu a avut un potenţial carcinogen în cadrul unui studiu cu durata de 2 ani. La femelele de şobolan tratate timp de 2 ani cu baclofen în doză maximă (50 până la 100 mg /kg) s-a observat o creştere aparent corelată cu doza a incidenţei chisturilor ovariene şi a hipertrofiei sau/şi hemoragiilor glandei corticosuprarenale.

Celuloză microcristalină (Avicel PH 101)

Celuloză microcristalină (Avicel PH 102)

Amidon de grâu

Dioxid de siliciu coloidal

Stearat de magneziu

Povidonă K 30.

Nu este cazul.

Lioresal 10 mg 3 ani

Lioresal 25 mg 4 ani

Lioresal 10 mg

A se păstra la temperaturi sub 25°C - pentru medicamentul ambalat în blister din PVC/Al

A se păstra la temperaturi sub 30°C- pentru medicamentul ambalat în blister din PVC-PE- PVDC/Al

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate

Lioresal 25 mg

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Lioresal 10 mg

Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate

Cutie cu 5 blistere din PVC-PE- PVDC/Al a câte 10 comprimate

Lioresal 25 mg

Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

NOVARTIS EUROPHARM LIMITED

Vista Building Elm Park

Merion Road Dublin 4, Irlanda

6380/2014/01-02 6381/2014/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Aprilie 2014

Octombrie, 2024