OLIMESTRA 40mg comprimate filmate KRKA - prospect medicament

Olimestra 10 mg comprimate filmate

Olimestra 20 mg comprimate filmate

Olimestra 40 mg comprimate filmate

Olimestra 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 10 mg.

Olimestra 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 20 mg.

Olimestra 40 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine olmesartan medoxomil 40 mg.

Excipient(ţi) cu efect cunoscut: 10 mg

Un comprimat conţine lactoză anhidră 54,63 mg.

20 mg Un comprimat conţine lactoză anhidră 109,25 mg.

40 mg Un comprimat conţine lactoză anhidră 218,50 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor , vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat.

10 mg: comprimate filmate albe, rotunde, uşor biconvexe, marcate cu S1 pe una dintre fețe și diametrul de 6,5 mm. 20 mg: comprimate filmate albe, rotunde, uşor biconvexe, marcate cu S2 pe una dintre fețe și diametrul de 8 mm. 40 mg: comprimate filmate albe, ovale, biconvexe, marcate cu S3 pe una dintre fețe și dimensiuni 13/8 mm.

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulți.

Tratamentul hipertensiunii arteriale la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 ani și 18 ani.

Doza iniţială recomandată de olmesartan medoxomil este de 10 mg o dată pe zi. La pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută la o doză optimă de 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesară o scădere adiţională a tensiunii arteriale, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg pe zi, sau poate fi asociată hidroclorotiazidă.

Efectul antihipertensiv al olmesartanului medoxomil este substanţial după 2 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi maxim la aproximativ 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Trebuie ţinut cont de acest lucru în cazul oricărui pacient, atunci când se intenţionează modificarea dozelor.

În general, nu este necesară ajustarea dozelor la persoanele vârstnice (vezi modul de administrare al dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală). Dacă este necesară creşterea dozelor la maxim 40 mg pe zi, tensiunea arterială trebuie monitorizată cu atenţie.

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei 20-60 ml/min), datorită experienţei limitate de administrare de doze mari la acest grup de pacienţi, doza maximă este de 20 mg olmesartan medoxomil o dată pe zi. Utilizarea olmesartan medoxomil la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min) nu este recomandată , din cauza experienţei limitate la acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.4, pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată se recomandă o doză iniţială de 10 mg olmesartan medoxomil zilnic, iar doza maximă nu trebuie să depăşească 20 mg o dată pe zi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică care sunt trataţi cu diuretice şi/sau alte medicamente antihipertensive, se recomandă monitorizarea strictă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale. Nu există experienţă cu privire la utilizarea olmesartanului medoxomil la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, prin urmare utilizarea medicamentului nu este recomandată la acest grup de pacienţi (vezi pct.4.4 și pct. 5.2). Olmesartan medoxomil nu trebuie utilizat la pacienţii cu obstrucţie biliară (vezi pct. 4.3).

Copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 ani și 18 ani

Doza inițială recomandată de olmesartan medoxomil la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 ani și 18 ani este de 10 mg olmesartan medoxomil o dată pe zi. La copiii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu această doză, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută la 20 mg o dată pe zi. Dacă este necesară o reducere suplimentară a tensiunii arteriale la copiii cu greutate corporală >35 kg, doza de olmesartan medoxomil poate fi crescută până la maxim 40 mg. La copiii cu greutate corporală <35 kg, doza zilnică nu trebuie să depășească 20 mg.

Alte grupe de vârstă

Siguranţa şi eficacitatea olmesartanului medoxomil la copiii cu vârsta cuprinsă între 1 an până la 5 ani nu a fost încă stabilită. Datele disponibile sunt prezentate la pct. 4.8 și 5.1, însă nu poate fi făcută nicio recomandare privind doza.

Olmesartanul medoxomil nu trebuie utilizat la copiii cu vârsta sub 1 an, din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă.

În scopul asigurării complianței, se recomandă ca Olimestra comprimate filmate să fie administrat la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi, cu sau fără alimente, de exemplu, la micul dejun. Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă ). Comprimatul nu trebuie mestecat.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

Obstrucţie biliară (vezi pct. 5.2).

Administrarea concomitentă a Olimestra cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

Hipovolemie

La pacienţii cu hipovolemie determinată de tratament diuretic intensiv, regim alimentar cu restricţie de sare, diaree sau vărsături, în special după administrarea primei doze, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică. Se recomandă corectarea acestui status înainte de administrarea de olmesartan medoxomil.

La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (adică pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau boli renale subiacente, incluzând stenoza de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care acţionează asupra acestui sistem, cum sunt antagoniştii receptorilor de angiotensină II, a fost asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rar, insuficienţă renală acută. În cazul utilizării antagoniştilor receptorilor angiotensinei II nu poate fi exclusă apariţia unor efecte similare.

Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală, în cazul în care pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional sunt trataţi cu medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron.

Când se utilizează olmesartan medoxomil la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi creatininei. Utilizarea olmesartan medoxomil nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min) (vezi pct.4.2 și pct. 5.2). Nu există experienţă cu privire la administrarea olmesartan medoxomil la pacienţi cu transplant renal recent sau la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal (adică clearance-ul creatininei <12 ml/min).

Nu există experienţă în ce priveşte pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, de aceea utilizarea olmesartan medoxomil la acest grup de pacienţi nu este recomandată (vezi pct. 4.2 pentru modul de administrare la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată).

Utilizarea medicamentelor care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron poate determina hiperkaliemie.

Riscul, cu potenţial letal, este crescut la persoane vârstnice, la pacienţii cu insuficienţă renală şi la pacienţii diabetici, la pacienţii trataţi cu alte medicamente care pot creşte nivelele potasemiei şi/sau la pacienţii cu afecţiuni intercurente. Înaintea utilizării medicamentelor care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul risc beneficiu şi luate în considerare alte alternative. Principalii factori de risc ai hiperkaliemiei care trebuie luaţi în considerare sunt: - Diabetul zaharat, insuficienţa renală, vârsta (>70 ani). - Asocierea cu unul sau mai multe medicamente care acţionează asupra sistemului renină- angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Unele medicamente sau clase terapeutice de medicamente pot determina apariţia hiperkaliemiei: înlocuitori de sare care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, anti- inflamatoare nesteroidiene (inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină, imunodepresive, cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim. - Afecţiuni intercurente, în special dehidratarea, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică, agravarea funcţiei renale, agravarea bruscă a unei afecţiuni renale (de exemplu, o boală infecţioasă), distrucţia celulară (de exemplu, ischemia acută a membrului inferior, rabdomioliză, traumatisme extinse). La pacienţii cu risc este recomandată monitorizarea strictă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului (vezi pct. 4.5).

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei

II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Litiul

Similar altor antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, administrarea concomitentă de litiu şi olmesartan medoxomil nu este recomandată (vezi pct. 4.5).

Stenoza de valvă aortică sau mitrală; cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, este indicată precauţie specială la pacienţii diagnosticaţi cu stenoză aortică sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea olmesartan medoxomil nu este recomandată la aceşti pacienţi.

În cazuri foarte rare, a fost raportată diaree severă, cronică cu pierdere substantială în greutate la pacienţii tratați cu olmesartan după mai multe luni sau ani de la iniţierea medicamentului, probabil determinată de o reacţie de hipersensibilitate întârziată locală. Biopsiile intestinale ale pacienţilor au demonstrat adeseori atrofia vilozităţilor. Dacă un pacient prezintă aceste simptome în timpul tratamentului cu olmesartan, trebuie excluse alte etiologii. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu olmesartan medoxomil dacă nu este identificată nici o altă etiologie. În cazurile în care simptomele dispar şi enteropatia asemănătoare celei din boala celiacă (sprue) este confirmată prin biopsie, tratamentul cu olmesartan medoxomil nu trebuie reiniţiat.

Similar tuturor celorlalţi antagonişti ai angiotensinei II, efectul de scădere al tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi ceva mai mic la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu pacienţii aparţinând celorlalte rase, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a statusului hiporeninemic în cadrul populaţiei hipertensive aparţinând rasei negre.

Tratamentul cu antagonişti ai angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Doar în cazul în care este considerată esenţială continuarea tratamentului cu antagonişti ai angiotensinei II, pacientele care au planificat o sarcină trebuie trecute la un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de siguranţă pentru utilizarea în timpul sarcinii este stabilit. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul cu antagonişti ai angiotensinei II trebuie întrerupt imediat, şi, dacă este adecvat, trebuie iniţiat tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Similar oricărui medicament antihipertensiv, la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu boală ischemică cerebrovasculară, scăderea marcată a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Olimestra conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Studii de interacţiune medicamentoasă au fost efectuate numai la adulţi.

Nu se cunoaște dacă interacțiunile la copii sunt similare cu cele la adulți.

Efectele altor medicamente asupra olmesartan medoxomil

Efectul de scădere a tensiunii arteriale al olmesartan medoxomil poate fi crescut prin administrarea concomitentă cu alte medicamente antihipertensive.

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.1).

Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu

Datorită experienţei utilizării altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină- angiotensină-aldosteron, administrarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu, înlocuitori de sare care conţin potasiu sau cu alte medicamente care determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină) poate duce la creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi pct. 4.4). Prin urmare, utilizarea concomitentă nu este recomandată.

Medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene (AINS)

AINS (inclusiv acid acid acetilsalicilic peste >3 g/zi şi de asemenea inhibitori COX-2) şi antagoniştii receptorilor angiotensinei II pot acţiona sinergic prin scăderea filtrării glomerulare. La administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu AINS există riscul apariţiei insuficienţei renale acute. Trebuie recomandată monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului, precum şi hidratarea corespunzătoare a pacientului. În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, prin pierderea parţială a eficacităţii.

Administrarea concomitentă de clorhidrat de colesevelam chelator ai acizilor biliari reduce expunerea sistemică şi concentraţia plasmatică maximă de olmesartan şi reduce t1/2. Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de clorhidrat de colesevelam reduce efectul interacţiunii dintre medicamente. Trebuie luată în considerare administrarea olmesartan medoxomil cu cel puţin 4 ore înainte de doza de clorhidrat de colesevelam (vezi pct. 5.2).

Alţi compuşi

După tratamentul cu un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu), s-a observat o scădere uşoară a biodisponibilităţii olmesartanului. Administrarea concomitentă de warfarină şi digoxin nu a determinat efecte asupra farmacocineticii olmesartanului.

Efecte ale olmesartan medoxomil asupra altor medicamente

În cursul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi antagonişti de angiotensină II, au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale litiului şi ale toxicităţii litiului. Ca urmare, nu este recomandată administrarea concomitentă de olmesartan medoxomil şi litiu (vezi pct. 4.4). Dacă asocierea este necesară, este recomandată monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului.

Alţi compuşi

Compuşii investigaţi în studiile clinice specifice la voluntari sănătoşi includ warfarina, digoxina, un antiacid (hidroxidul de magneziu şi aluminiu), hidroclorotiazidă şi pravastatină. Nu au fost observate interacţiuni relevante clinic şi, în particular, olmesartanul medoxomil nu a prezentat un efect semnificativ asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau asupra farmacocineticii digoxinei.

In vitro, olmesartanul nu a avut efecte inhibitorii, clinic semnificative, asupra enzimelor citocromului uman P450, 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 şi nu a avut sau a avut efecte inductoare minime asupra activităţii citocromului P450 la şobolan. De aceea, nu au fost efectuate studii de interacţiune in vivo cu inhibitori şi inductori cunoscuţi ai enzimelor citocromului P450 şi nu sunt de aşteptat interacţiuni clinic semnificative între olmesartan şi medicamentele metabolizate prin intermediul enzimelor citocromului P450.

Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu toate că nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate pe un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.

Se cunoaşte faptul că tratamentul cu ARAII în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la ARAII a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 și pct. 4.4).

Olmesartanul este excretat în laptele femelelor de șobolan, dar nu se știe dacă olmesartanul este excretat în laptele uman.

Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Olimestra în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea Olimestra şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.

Nu s-au efectuat studii cu privire la efectele Olimestra asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de

a folosi utilaje. Ocazional, la pacienţii care urmează un tratament antihipertensiv, pot să apară ameţeli sau oboseală, care afectează capacitatea acestora de a reacționa.

Reacțiile adverse cele mai frecvent raportate în timpul tratamentului cu olmesartan medoxomil sunt cefaleea (7,7%), simptome similare gripei (4,0%) și amețeli (3,7%).

În studiile placebo-controlate, cu monoterapie, singura reacţie adversă atribuită fără echivoc tratamentului a fost ameţeala (incidenţă de 2,5% pentru grupul tratat cu olmesartan medoxomil şi 0,9% pentru grupul tratat cu placebo).

Incidența apariției hipertrigliceridemiei (2,0%, respectiv 1,1%) și creșterea creatinfosfokinazemiei (1,3%, respectiv 0,7%) a fost mai mare pentru olmesartan medoxomil, comparativ cu placebo.

Reacțiile adverse la olmesartan medoxomil din studiile clinice, studiile de siguranţă post-autorizare și raportările spontane sunt descrise în tabelul următor.

Reacțiile adverse sunt clasificate după sisteme de organe și în funcție de frecvența de apariție în:

Foarte frecvente (1/10)

Frecvente (1/100 la <1/10)

Mai puţin frecvente (1/1000 la <1/100)

Rare (1/10000 la <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

MedDRA Reacţii adverse Frecvenţa

Aparate, sisteme şi organe

Tulburări hematologice şi limfatice Trombocitopenie Mai puţin frecvente

Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice Mai puţin frecvente

Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipertriglieridemie Frecvente

Hiperuricemie Frecvente

Hiperpotasemie Rare

Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente

Cefalee Frecvente

Tulburări acustice şi vestibulare Vertij Mai puţin frecvente

Tulburări cardiace Angină pectorală Mai puţin frecvente

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Rare

Tulburări respiratorii, toracice şi Bronşită Frecvente mediastinale Faringită Frecvente

Tuse Frecvente

Rinită Frecvente

Tulburări gastrointestinale Gastroenterită Frecvente

Diaree Frecvente

Durere abdominală Frecvente

Greaţă Frecvente

Dispepsie Frecvente

Vărsături Mai puţin frecvente

Enteropatie asemănătoare Foarte rară celei din boala celiacă (sprue) (vezi pct. 4.4)

Tulburări cutanate şi ale ţesutului Exantem Mai puţin frecvente subcutanat

Dermatita alergică Mai puţin frecvente

Urticarie Mai puţin frecvente

Erupţii cutanate tranzitorii Mai puţin frecvente

Prurit Mai puţin frecvente

Angioedem Rare

Tulburări musculo-scheletice şi ale Artrită Frecvente ţesutului conjunctiv

Dureri lombare Frecvente

Dureri scheletale Frecvente

Mialgie Mai puţin frecvente

Spasme musculare Rare

Tulburări renale şi ale căilor urinare Hematurie Frecvente

Infecţii ale tractului urinar Frecvente

Insuficienţă renală acută Rare

Afectarea funcţiei renale Rare

Tulburări generale şi la nivelul locului Durere Frecvente de administrare Dureri toracice Frecvente

Edeme periferice Frecvente

Simptome asemănătoare Frecvente gripei

Fatigabilitate Frecvente

Edem facial Mai puţin frecvente

Astenia Mai puţin frecvente

Indispoziţie Mai puţin frecvente

Letargie Rare

Investigaţii diagnostice Creşterea enzimelor hepatice Frecvente

Creşterea ureei serice Frecvente

Creşterea creatinfosfokinazei Frecvente

Creşterea creatininemiei Rare

Au fost raportate cazuri izolate de rabdomioliză, în asociere temporală cu administrarea de blocanți ai receptorilor angiotensinei II.

Informaţii suplimentare cu privire la grupe speciale de pacienţi

La persoanele vârstnice, frecvenţa de apariţie a hipotensiunii arteriale este uşor crescută, de la frecvență rară la mai puţin frecventă.

Siguranța olmesartanului a fost evaluată la 361 copii și adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 1 an până la 17 ani, pe parcursul a 2 studii clinice. Deși natura și severitatea reacțiilor adverse sunt similare cu cele ale adulților, frecvența următoarelor RA este mai mare la copii: - Epistaxis - o RA frecventă la copii (cu apariție ≥ 1/100 și <1/10), care nu a fost raportată la adulți. - Pe parcursul celor 3 săptămâni de studiu dublu-orb, incidența amețelilor apărute ca urmare a tratamentului și a cefaleei aproape s-a dublat la această grupă de vârstă, la grupul care a primit doză mare de olmesartan.

Profilul general de siguranță pentru olmesartan la copii și adolescenți nu diferă în mod semnificativ de cel al adulților.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

La om există informaţii limitate privind supradozajul. Efectul cel mai probabil al supradozajului este hipotensiunea arterială. În cazul supradozajului, pacientul trebuie monitorizat atent şi tratamentul va fi simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Nu este cunoscut clearance-ul prin dializă al olmesartanului.

Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA08.

Olmesartan medoxomil este un antagonist puternic, selectiv, activ pe cale orală, al receptorului de angiotensină II ( tipul AT1). Se presupune că blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate de către receptorii AT1, indiferent de sursă sau calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă a receptorilor angiotensinei II (AT1) de către olmesartan determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale reninei, angiotensinei I şi II şi o oarecare scădere a concentraţiilor plasmatice ale aldosteronului . Angiotensina II este principalul hormon vasoactiv al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi are un rol important în fiziopatologia hipertensiunii arteriale prin intermediul receptorilor de tip 1 (AT1).

La pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o scădere a tensiunii arteriale de lungă durată, dependentă de doză. Nu există nicio dovadă de hipotensiune arterială la administrarea primei doze, de tahifilaxie în timpul tratamentului de lungă durată sau de hipertensiune arterială de rebound, după întreruperea bruscă a tratamentului.

Administrat o dată pe zi la pacienţii cu hipertensiune arterială, olmesartanul medoxomil determină o scădere eficace şi constantă a tensiunii arteriale, pe durata intervalului de 24 de ore dintre doze. Administrarea o dată pe zi a determinat scăderi similare ale tensiunii arteriale ca şi administrarea aceleiaşi doze zilnice totale, divizată în două prize.

În cazul tratamentului continuu, scăderile maxime ale tensiunii arteriale se obţin după 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului, deşi un procent substanţial al efectului de scădere a tensiunii arteriale a fost observant, deja, după 2 săptămâni de tratament. În cazul asocierii cu hidroclorotiazida, efectul de scădere al tensiunii arteriale este aditiv, iar asocierea este bine tolerată.

Efectul olmesartanului asupra mortalităţii şi morbidităţii nu este încă cunoscut.

Studiul clinic randomizat cu olmesartan de prevenire a microalbuminuriei din diabet (The Randomised

Olmesartan and Diabetes Microalbuminuria Prevention (ROADMAP) care a inclus 4447 de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, cu albuminurie normală şi cel puţin un factor suplimentar de risc cardiovascular, a investigat dacă tratamentul cu olmesartan ar putea întârzia debutul microalbuminuriei. În timpul duratei medii de urmărire de 3,2 ani, pacienţii au primit fie olmesartan fie placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA sau a blocanţilor receptorilor angiotensinei (BRA).

Studiul a demonstrat o reducere semnificativă a riscului în favoarea olmesartan privind obiectivul primar de timp până la debutul microalbuminuriei. După ajustarea diferenţelor tensiunii arteriale această reducere a riscului nu a mai fost semnificativă statistic. Microalbuminuria a apărut la 8,2% dintre pacienţii din grupul de olmesartan (178 din 2160 pacienţi) şi 9,8% în grupul placebo (210 din 2139 pacienţi).

Obiectivele secundare, evenimente cardiovasculare au avut loc la 96 de pacienţi (4,3%) cu olmesartan şi la 94 de pacienţi (4,2%) cu placebo. Incidenţa mortalităţii cardiovasculare a fost mai mare cu olmesartan, comparativ cu tratamentul cu placebo (15 pacienţi (0,7%) faţă de 3 pacienţi (0,1%)), în ciuda unor rate similare pentru accident vascular cerebral non-fatal (14 pacienţi (0,6%) faţă de 8 pacienţi (0,4%)), infarct miocardic non-fatal (17 pacienţi (0,8%) comparativ cu 26 de pacienţi (1,2%)) şi mortalitate non-cardiovasculară (11 pacienţi (0,5%) faţă de 12 pacienţi (0,5%)). Mortalitatea generală cu olmesartan a crescut numeric (26 de pacienţi (1,2%) faţă de 15 pacienţi (0,7%)), care a fost determinată în principal de un număr mai mare de evenimente cardiovasculare fatale.

În studiul clinic ORIENT (The Olmesartan Reducing Incidence of End-stage Renal Disease in

Diabetic Nephropathy Trial) s-au investigat efectele olmesartanului asupra rezultatelor renale şi

cardiovasculare la 577 pacienţi randomizaţi japonezi şi chinezi şi cu diabet zaharat de tip 2 cu nefropatie cu semnificaţie clinică. În timpul duratei medii de urmărire de 3,1 ani, pacienţii au primit fie olmesartan sau placebo, în plus faţă de alte medicamente antihipertensive, inclusiv inhibitori ai ECA.

Obiectivul primar compus (timpul până la primul eveniment de dublare a creatininei serice, boală renală în stadiu terminal, toate cauzatoare de deces), a avut loc la 116 de pacienţi din grupul olmesartan (41,1%) şi 129 de pacienţi din grupul placebo (45,4%) (HR 0,97 (95% CI 0,75-1,24); p = 0,791). Obiectivul final compus cardiovascular secundar a apărut la 40 de pacienţi trataţi cu olmesartan (14,2%) şi la 53 de pacienţi cărora li s-a administrat placebo (18,7%). Obiectivul cardiovascular compus a inclus deces cardiovascular la 10 (3,5%) pacienţii trataţi cu olmesartan comparativ cu 3 (1,1%) care au primit placebo, mortalitatea generală 19 (6,7%) comparativ cu 20 (7,0%), accident vascular cerebral non-fatal 8 (2,8%) comparativ cu 11 (3,9%) şi infarct miocardic non-fatal 3 (1,1%) faţă de respectiv 7 (2,5%).

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ.

VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II. Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.

Efectele antihipertensive ale olmesartanului medoxomil la copii și adolescenți au fost evaluate într-un studiu clinic dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo, la 302 pacienți hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 6 ani până la 17 ani. Populația de studiu a constat dintr-un grup constituit din 112 pacienți de rasă neagră, și un grup rasial mixt de 190 de pacienți, inclusiv 38 de pacienți de rasă neagră. Etiologia hipertensiunii arteriale a fost predominant hipertensiune arterială esențială (87% din grupul de rasă neagră și 67% din grupul mixt). Pacienții cu greutate corporală de 20 kg până la <35 kg au fost randomizați la doza de 2,5 mg (doză mică) sau 20 mg (doză mare) de olmesartan medoxomil, administrat o dată pe zi, iar pacienții cu greutate corporală ≥35 kg au fost randomizați la doza de 5 mg (doză mică) sau 40 mg (de mare doză) de olmesartan medoxomil, o dată pe zi. Olmesartanul medoxomil a redus semnificativ atât valorile tensiunii arteriale sistolice, cât și diastolice, în funcție de doză și greutatea corporală. Olmesartanul medoxomil, atât la doze mici, cât și la doze mari, a redus semnificativ valorile tensiunii arteriale sistolice cu 6,6 mmHg și, respectiv, 11,9 mmHg comparativ cu valorile de bază. Acest efect a fost observat, de asemenea, și pe parcursul celor 2 săptămâni de întrerupere randomizată a tratamentului, în care valorile medii ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice a demonstrat o revenire semnificativă statistic în grupul placebo, comparativ cu grupul olmesartan medoxomil. Tratamentul a fost eficace la pacienții copii și adolescenți cu hipertensiune arterială primară și secundară. Așa cum s-a observat și la populația adultă, reducerile tensiunii arteriale au fost mai mici la pacienții de culoare.

În același studiu, 59 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 5 ani cu greutate corporală ≥5 kg au primit o doză de 0,3 mg/kg greutate corporală de olmesartan medoxomil, o dată pe zi, timp de trei săptămâni, într-o fază de studiu deschis și apoi au fost randomizati în două grupuri, cu olmesartan medoxomil sau placebo, într-o fază dublu-orb. La sfârșitul celei de a doua săptămâni de întrerupere a tratamentului, valoarea medie a tensiunii arteriale sistolice/diastolice la concentrația plasmatică minimă a fost cu 3/3 mmHg mai mică în grupul cu olmesartan medoxomil; această diferență nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic (I.Î.=95% -2 până la 7/-1 până la 7).

Olmesartanul medoxomil este un promedicament. Acesta este transformat rapid la metabolitul activ farmacologic, olmesartan, prin intermediul esterazelor de la nivelul mucoasei intestinale şi din sângele portal, în timpul absorbţiei din tractul gastro-intestinal.

Nu a fost detectat olmesartan medoxomil netransformat sau lanţ lateral de medoxomil în plasmă sau în excreţii. Biodisponibilitatea absolută medie a olmesartanului, administrat sub forma farmaceutică de comprimat, a fost de 25,6%.

Media concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) a olmesartanului este atinsă în aproximativ 2 ore după administrarea pe cale orală de olmesartan medoxomil, iar concentraţiile plasmatice ale olmesartanului cresc aproximativ liniar cu creşterea dozelor orale unice, până la aproximativ 80 mg.

Alimentele au avut un efect minim asupra biodisponibilităţii olmesartanului şi, ca urmare, olmesartanul medoxomil poate fi administrat cu sau fără alimente.

Nu au fost observate diferenţe clinic semnificative în ceea ce priveşte farmacocinetica olmesartanului legate de sex.

Olmesartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,7%), dar potenţialul de interacţiune clinic semnificativă, cu deplasare de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice, între olmesartan şi alte substanţe active care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, administrate concomitent, este mic (fapt confirmat de absenţa unei interacţiuni semnificative clinic între olmesartan medoxomil şi warfarină). Legarea olmesartanului de celulele sanguine este neglijabilă. Volumul mediu de distribuţie, după administrarea intravenoasă, este mic (16 - 29 l).

Clearance-ul plasmatic total al olmesartanului a fost cel obişnuit de 1,3 l/oră (CV 19%) şi a fost relativ mic, comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 90 l/oră). După administrarea unei doze orale unice de olmesartan medoxomil, marcat cu 14C, 10%-16% din doza marcată radioactiv a fost excretată pe cale renală (cea mai mare parte în primele 24 de ore după administrarea dozei), iar restul radioactivităţii recuperate a fost excretat prin materii fecale. Pe baza biodisponibilităţii sistemice de 25,6%, se poate calcula că olmesartanul absorbit este eliminat atât prin excreţie renală (aproximativ 40%) cât şi prin excreţie hepatobiliară (aproximativ 60%). Toată radioactivitatea recuperată a fost identificată ca olmesartan. Nu a fost detectat niciun alt metabolit semnificativ. Recircularea enterohepatică a olmesartanului este minimă. Deoarece un procent mare de olmesartan se excretă pe cale biliară, utilizarea la pacienţii cu obstrucţie biliară este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al olmesartanului este cuprins între 10 şi 15 ore, după administrarea orală de doze repetate. Starea de echilibru s-a atins după administrarea primelor câteva doze şi nu s-a observat acumulare suplimentară după 14 zile de administrare repetată. Clearance-ul renal este de aproximativ 0,5 - 0,7 l/oră şi nu este dependent de doză.

Persoane vârstnice (cu vârsta de 65 ani și peste)

La pacienţii cu hipertensiune arterială, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, creşte cu aproximativ 35% la persoanele vârstnice (cu vârsta cuprinsă între 65 şi 75 ani) şi cu aproximativ 44% la persoanele foarte vârstnice (cu vârsta ≥75 ani), comparativ cu grupa de vârstă mai tânără (vezi pct. 4.2). Aceasta creştere a ASC poate avea o parţială legătură cu reducerea medie a funcţiei renale la această grupă de pacienţi.

La pacienţii cu insuficienţă renală, ASC a olmesartanului, la starea de echilibru, a crescut cu 62%, 82% şi cu 179% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată şi, respectiv severă comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control (vezi pct. 4.2, pct. 4.4).

După administrarea orală a unei doze unice, valorile ASC ale olmesartanului au fost cu 6% şi 65% mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată, comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control, cu aceleaşi caracteristici. După 2 ore de la administrarea dozei, fracţiunea nelegată de olmesartan la voluntarii sănătoşi, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, a fost de 0,26%, 0,34%, respectiv 0,41%. După administrarea de doze repetate, la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, ASC medie a olmesartanului a fost, din nou, cu aproximativ 65% mai mare comparativ cu voluntarii sănătoşi din grupul de control, cu aceleaşi caracteristici. Valorile medii ale Cmax a olmesartanului au fost similare la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi la voluntarii sănătoşi. Olmesartanul medoxomil nu a fost evaluat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.2, pct. 4.4).

Proprietățile farmacocinetice ale olmesartanului au fost studiate la pacienții hipertensivi copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 1 an și 16 ani. Clearance-ul olmesartanului la copii și adolescenți a fost similar cu cel al adulților, cu valori ajustate în funcție de greutatea corporală.

Nu există date de farmacocinetică disponibile de la pacienți copii și adolescenți cu insuficiență renală.

Administrarea concomitentă de 40 mg olmesartan medoxomil şi 3750 mg de clorhidrat de colesevelam la subiecţi sănătoşi a dus la reducerea cu 28% a Cmax şi reducerea cu 39% a ASC de olmesartan. Efecte mai mici, reducerea cu 4% a Cmax şi reducerea cu 15% a ASC, s-au observat când olmesartanul medoxomil a fost administrat cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru olmesartan fost redus cu 50-52%, indiferent dacă a fost administrat concomitent sau cu 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam (vezi pct. 4.5).

La şobolani şi câini, în studiile de toxicitate cronică olmesartanul medoxomil a demonstrat efecte similare altor antagonişti ai receptorului de AT1 şi ale altor inhibitori ai ECA: creşterea uremiei (CPU) şi creatininemiei (prin modificări funcţionale la nivelul rinichilor determinate de blocarea receptorilor AT1); reducerea greutăţii inimii; scăderea parametrilor hematologici eritrocitari (număr de eritrocite, hemoglobină, hematocrit); dovezi histologice de leziune renală (leziuni degenerative ale epiteliului renal, subţierea membranei bazale, dilataţie tubulară). Aceste reacţii adverse provocate de acţiunea farmacologică a olmesartanului medoxomil s-au înregistrat, de asemenea, în studiile preclinice cu alţi antagonişti ai receptorului AT1 şi cu alţi inhibitori ai ECA şi pot fi reduse de administrarea orală simultană de clorură de sodiu. La ambele specii, a fost observată creşterea activităţii reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, care sunt un efect tipic al clasei inhibitorilor ECA şi al altor antagonişti ai receptorului AT1, par să nu aibă nicio semnificaţie clinică.

In vitro, similar altor antagonişti ai receptorului AT1, s-a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil creşte incidenţa ruperii cromozomilor din culturile celulare. În câteva studii in vivo cu olmesartan medoxomil administrat în doze orale foarte mari, de până la 2000 mg/kg, nu s-au observat efecte relevante. Totalitatea datelor unui program restrâns de testare a genotoxicităţii sugerează faptul că olmesartanul medoxomil este puţin probabil să exercite efecte genotoxice, în condiţiile utilizării clinice.

Într-un studiu cu durata de 2 ani, efectuat la şobolani precum şi într-un studiu de carcinogenitate efectuat la şoareci transgenici, în 2 etape a câte 6 luni, nu s-a dovedit potenţialul carcinogen al olmesartanului medoxomil. În studiile reproductive efectuate la şobolani, olmesartanul medoxomil nu a afectat fertilitatea şi nu există nicio dovadă de efect teratogen. Ca şi în cazul altor antagonişti ai angiotensinei II, supravieţuirea puilor a fost redusă după expunerea la olmesartan medoxomil şi s-a observat dilataţia bazinetului renal, după expunerea femelelor în ultima parte a sarcinii şi în timpul perioadei de alăptare. Ca şi în cazul altor medicamente antihipertensive, s-a demonstrat faptul că olmesartanul medoxomil este mai toxic la femelele gestante de iepure decât la femelele gestante de şobolan, dar, cu toate acestea, nu există niciun indiciu de fetotoxicitate.

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie

Stearat de magneziu

Dioxid de titan

Talc

Macrogol 3000

Alcool polivinilic parţial hidrolizat

Nu este cazul.

3 ani.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.

Blistere (OPA-Al-PVC/Al): cutie a 10, 14, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98 şi 100 comprimate filmate.

Flacon din PEÎD cu capac înșurubat din PP și desicant: flacon a 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

7790/2015/01-11 7791/2015/01-11 7792/2015/01-11

Data primei autorizări: Iulie 2010

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015

Martie 2022