ABASAGLAR prospect medicament 100UI/ml x10 SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN PEN PREUMPLUT ELI LILLY

A10AE04 insulină glargine

Medicamentul ABASAGLAR 100UI/ml conține substanța insulină glargine și clasificarea dată de codul ATC (Anatomic Terapeutic Chimic) A10AE04 este Tract digestiv și metabolism | Insuline și analogi | Insuline și analogi cu acțiune prelungită.

ABASAGLAR 100UI/ml x10 SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN PEN PREUMPLUT ELI LILLY, insulină glargine
PDF file Prospect EMA
Publicat: 14/10/2014
Actualizat: 24/09/2021

Date generale despre ABASAGLAR 100UI/ml ELI LILLY

Substanța: insulină glargine

Data ultimei liste de medicamente: 01-05-2022

Codul comercial: W65160002

Concentrație: 100UI/ml

Forma farmaceutică: SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN PEN PREUMPLUT

Cantitate: 10

Prezentare produs: ambalaj x10 stilouri pre-umplute/pen (2 cutii x5 pen) a 3ml dozaj 80u

Tip produs: generic

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Preț: 437.84 RON

Forme farmaceutice disponibile pentru insulină glargine

SOLUȚIE INJECTABILĂ

SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN CARTUȘ

SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN FLACON

SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN PEN PREUMPLUT

Concentrațiile disponibile pentru insulină glargine

100U/ml, 100UI/ml, 300U/ml

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

APP producător: LILLY FRANCE S.A.S - FRANTA

APP deținător: ELI LILLY NEDERLAND B.V. - OLANDA

Număr APP: 944/2014/13

Valabilitate: 2 ani

Listele de compensare pentru ABASAGLAR 100UI/ml ELI LILLY

C2 - Sublista C - secțiunea C2 (PNS - Programe Naționale de Sănătate) cu 100% reducere din prețul de referință

5 - Diabet zaharat

Listă Cod
boala
Cod
PNS
Preț
max.
Preț/UT Coplată Coplată
90
Preț
referință
C2 5 437.84 43.78 43.784000 36.669000 43.784000

Alte substanțe medicamentoase din aceeași grupă farmaceutică cu insulină glargine

- insulină degludec

- insulină degludec + liraglutidă

- insulină detemir

- insulină glargine + lixisenatidă

Combinații cu alte substanțe

- insulină glargine + lixisenatidă

Conținutul prospectului pentru medicamentul ABASAGLAR 100UI/ml x10 SOLUȚIE INJECTABILĂ ÎN PEN PREUMPLUT ELI LILLY

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

ABASAGLAR 100 unităţi/ml KwikPen soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut

ABASAGLAR 100 unităţi/ml Tempo Pen soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml conţine insulină glargin* 100 unităţi (echivalent la 3,64 mg).

Fiecare stilou injector (pen) conţine 3 ml de soluţie injectabilă, echivalent la 300 unităţi.

* produsă prin tehnologia ADN-ului recombinant din Escherichia coli.

Pentru lista completă a excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă (injecţie)

Soluţie limpede, incoloră.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul diabetului zaharat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 2 ani şi peste această vârstă.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze
ABASAGLAR conţine insulină glargin, un analog al insulinei şi are o durată de acţiune prelungită.

ABASAGLAR trebuie administrat o dată pe zi, oricând în timpul zilei, însă la aceeaşi oră în fiecare zi.

Schema de tratament (doza şi momentul) trebuie ajustată individual. La pacienţii cu diabet zaharat de

tip 2, ABASAGLAR poate fi administrat şi în asociere cu antidiabetice orale.

Potenţa acestui medicament este exprimată în unităţi. Aceste unităţi sunt valabile exclusiv pentru

insulina glargin şi nu sunt identice cu UI sau unităţile utilizate pentru a exprima potenţa altor analogi

de insulină (vezi pct. 5.1).

Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi vârstnici (cu vârsta ≥ 65 ani)
La vârstnici, deteriorarea progresivă a funcţiei renale poate duce la o scădere constantă a necesarului

de insulină.

Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, necesarul de insulină poate fi diminuat din cauza metabolizării

reduse a insulinei.

Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, necesarul de insulină poate fi diminuat din cauza capacităţii

reduse de gluconeogeneză şi metabolizării reduse a insulinei.

Copii şi adolescenţi
Copii și adolescenți cu vârsta de 2 ani și peste
Siguranţa şi eficacitatea insulinei glargin au fost stabilite la adolescenţi şi copii cu vârsta de 2 ani şi

mai mari (vezi pct. 5.1). Schema de tratament (doza şi momentul) trebuie ajustată individual.

Copii cu vârsta sub 2 ani
Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea utilizării insulinei glargin la copii cu vârste mai mici de 2

ani. Nu sunt disponibile date.

Schimbarea de la alte tipuri de insuline la ABASAGLAR
Când se face schimbarea de la o schemă de tratament care conţine o insulină cu acţiune intermediară

sau de lungă durată la o schemă de tratament care conţine ABASAGLAR, pot fi necesare modificarea

dozei de insulină bazală şi ajustarea tratamentului antidiabetic concomitent (doza şi momentul

administrării suplimentare de insuline regular sau analogi de insulină cu acţiune rapidă sau doza de

medicamente antidiabetice orale).

Schimbarea de la o insulină NPH cu administrare de două ori pe zi la ABASAGLAR

Pentru a reduce riscul de hipoglicemie nocturnă sau apărută dimineaţa devreme, pacienţii care schimbă

în schema de tratament insulina bazală, de la insulină NPH de două ori pe zi, la ABASAGLAR o dată

pe zi, trebuie să reducă doza zilnică de insulină bazală cu 20-30% în primele săptămâni de tratament.

Schimbarea de la insulină glargin 300 unități/ml la ABASAGLAR
ABASAGLAR și Toujeo (insulină glargin 300 unități/ml) nu sunt bioechivalente și nu sunt direct

interschimbabile. Pentru a reduce riscul de hipoglicemie, pacienților cărora li se schimbă regimul de

insulină bazală de la un regim cu insulină glargin 300 untiăți/ml o dată pe zi la un regim cu

ABASAGLAR o dată pe zi ar trebui să li se reducă doza cu aproximativ 20%.

În timpul primelor săptămâni, această reducere trebuie compensată, cel puţin parţial, prin creşterea

dozei de insulină injectată la ora mesei, după această perioadă schema de tratament trebuie ajustată în

mod individual.

În timpul perioadei de schimbare şi în primele săptămâni după aceasta, se recomandă o monitorizare

metabolică strictă.

Odată cu ameliorarea controlului metabolic şi cu creşterea consecutivă a sensibilităţii la insulină, poate

deveni necesară o ajustare suplimentară a schemei de administrare a dozelor. De asemenea, ajustarea

dozei poate fi necesară, de exemplu, dacă se modifică greutatea corporală, stilul de viaţă al pacientului,

orarul administrării insulinei sau dacă survin alte situaţii care cresc susceptibilitatea la hipoglicemie

sau hiperglicemie (vezi pct. 4.4).

Pacienții cărora li se administrează doze mari de insulină din cauza anticorpilor împotriva insulinei

umane ar putea resimți îmbunătățirea răspunsului la insulină cu ABASAGLAR.

Modul de administrare
ABASAGLAR se administrează pe cale subcutanată.

ABASAGLAR nu trebuie administrat intravenos. Durata prelungită de acţiune a insulinei glargin este

dependentă de injectarea sa în ţesutul subcutanat. Administrarea intravenoasă a dozei uzuale

subcutanate poate determina hipoglicemie severă.

Nu există diferenţe semnificative clinic ale concentraţiei plasmatice a insulinei sau ale valorilor

glicemiei după injectarea insulinei glargin în regiunea abdominală, deltoidiană sau a coapsei.

Locurile de injectare trebuie schimbate de fiecare dată în cadrul aceleiași regiuni anatomice pentru a

reduce riscul de lipodistrofie și de amiloidoză cutanată (vezi pct. 4.4 și 4.8).

ABASAGLAR nu trebuie amestecat cu nicio altă insulină şi nu trebuie diluat. Amestecarea sau

diluarea îi pot modifica profilul timp/acţiune, iar amestecarea poate determina precipitare.

Pentru detalii suplimentare privind manipularea, vezi pct. 6.6.

Înainte de a utiliza ABASAGLAR soluție injectabilă în stilou injector preumplut (pen), trebuie citite

cu atenţie instrucţiunile de utilizare incluse în prospect (vezi pct. 6.6).

KwikPen

KwikPen este înregistrat în două forme de prezentare. Una eliberează 1 - 60 unități în trepte de câte 1

unitate într-o singură injecție și cealaltă eliberează 1 - 80 unități în trepte de câte 1 unitate într-o

singură injecție. Doza necesară este exprimată în unități. Numărul de unități de insulină este afișat în

fereastra de doze a stiloului injector.

Tempo Pen

Tempo Pen eliberează 1 - 80 unități în trepte de câte 1 unitate într-o singură injecție. Doza necesară

este exprimată în unități. Numărul de unități de insulină este afișat în fereastra de doze a stiloului

injector.

Tempo Pen poate fi utilizat împreună cu modulul opțional de transfer, Tempo Smart Button (vezi pct.

6.6).

Atunci când se utilizează Tempo Pen, Smart Button și aplicația de mobil, ca și în cazul oricărei injecții

cu insulină, pacienții trebuie instruiți să verifice glicemia atunci când este necesar sau consideră ca au

nevoie de o nouă doză, în cazul în care nu sunt siguri cât de mult și-au injectat.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Trasabilitatea
Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului

medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Cetoacidoza diabetică
ABASAGLAR nu este insulina de ales pentru tratamentul cetoacidozei diabetice. În astfel de cazuri, se

recomandă insulină regular, administrată intravenos.

Necesarul de insulină și ajustarea dozelor
În caz de control insuficient al glicemiei sau de tendinţă la episoade hiperglicemie sau hipoglicemice,

înainte de a lua în considerare ajustarea dozei, trebuie verificate complianţa pacientului la schema de

tratament prescris, locurile de injectare, corectitudinea tehnicii de injectare şi toţi ceilalţi factori

relevanţi.

Trecerea unui pacient la un alt tip sau la o altă marcă de insulină trebuie efectuată sub supraveghere

medicală strictă. Modificări în ceea ce priveşte concentraţia, marca (fabricantul), tipul (regular, NPH,

lentă, cu durată lungă de acţiune, etc.), originea (animală, umană, analog de insulină umană) şi/sau

metoda de fabricaţie pot necesita modificări ale dozei.

Hipoglicemie
Momentul apariţiei hipoglicemiei depinde de profilul de acţiune al insulinelor utilizate şi, de aceea, se

poate modifica atunci când se schimbă schema de tratament. Datorită aportului de insulină bazală mai

prelungit cu insulină glargin, este mai puţin de aşteptat o hipoglicemie nocturnă şi mai mult de aşteptat

o hipoglicemie apărută dimineaţa devreme.

Se recomandă prudenţă deosebită şi sporirea supravegherii glicemiei la pacienţii la care episoadele

hipoglicemice pot avea o relevanţă clinică particulară, cum sunt cei cu stenoză semnificativă a

arterelor coronare sau a vaselor cerebrale (risc de complicaţii cardiace sau cerebrale ale hipoglicemiei),

precum şi la pacienţii cu retinopatie proliferativă, mai ales dacă nu au fost trataţi prin fotocoagulare

(risc de amauroză tranzitorie consecutivă hipoglicemiei).

Pacienţii trebuie atenţionaţi despre circumstanţele în care simptomele de avertizare a hipoglicemiei

sunt diminuate. Simptomele de avertizare a hipoglicemiei pot fi modificate, pot fi mai puţin evidente

sau chiar absente la anumite grupe de risc. Acestea includ pacienţii:

- la care controlul glicemiei este semnificativ ameliorat,

- la care hipoglicemia se dezvoltă treptat,

- vârstnici,

- la care s-a trecut de la insulină animală la insulină umană,

- cu neuropatie vegetativă,

- cu antecedente îndelungate de diabet zaharat,

- cu afecţiuni psihice,

- în tratament concomitent cu anumite alte medicamente (vezi pct. 4.5).

Astfel de situaţii pot determina hipoglicemie severă (cu posibilă pierdere a conştienţei) înainte ca

pacientul să îşi dea seama de simptomele de avertizare ale hipoglicemiei.

Efectul prelungit al insulinei glargin administrată subcutanat poate întârzia remiterea hipoglicemiei.

Dacă valorile hemoglobinei glicozilate sunt normale sau scăzute, trebuie luată în considerare

posibilitatea apariţiei episoadelor hipoglicemice recurente (mai ales nocturne), nerecunoscute ca atare.

Complianţa pacientului la schema de administrare a dozelor şi la dietă, administrarea corectă a

insulinei şi cunoaşterea simptomelor hipoglicemiei sunt esenţiale pentru reducerea riscului de

hipoglicemie. Factorii care cresc susceptibilitatea la hipoglicemie necesită o monitorizare deosebit de

atentă şi, eventual, ajustarea dozei. Acestea includ:

- schimbarea regiunii de injectare,

- ameliorarea sensibilităţii la insulină ( de exemplu, prin îndepărtarea factorilor de stres),

- activitatea fizică neobişnuită, intensă sau prelungită,

- afecţiunile intercurente (de exemplu vărsături, diaree),

- alimentaţia inadecvată,

- omiterea unor mese,

- consumul de alcool etilic,

- anumite afecţiuni endocrine decompensate (de exemplu, în hipotiroidie şi insuficienţă hipofizară

anterioară sau corticosuprarenală),

- tratamentul concomitent cu anumite alte medicamente.

Tehnica de injectare
Pacienții trebuie instruiți să alterneze continuu locurile de injectare, pentru a reduce riscul de apariție a

lipodistrofiei și amiloidozei cutanate. Există un posibil risc de absorbție întârziată a insulinei sau de

reglare insuficientă a glicemiei în urma injectării insulinei în locuri unde au apărut aceste reacții. S-a

raportat că schimbarea bruscă a locului de injectare cu o zonă neafectată duce la hipoglicemie. Se

recomandă monitorizarea glicemiei după schimbarea locului de injectare și se poate avea în vedere

ajustarea dozei de medicament antidiabetic.

Afecţiuni intercurente
Afecţiunile intercurente necesită intensificarea supravegherii metabolice. În multe cazuri, sunt indicate

determinări ale corpilor cetonici în urină şi adesea este necesară ajustarea dozei de insulină. Necesarul

de insulină este adesea crescut. Pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 trebuie să continue să consume

regulat cel puţin o cantitate mică de glucide, chiar dacă nu pot să mănânce decât puţin sau deloc sau

varsă, etc. şi nu trebuie niciodată să renunţe complet la insulină.

Anticorpi anti-insulină
Administrarea insulinei poate determina formare de anticorpi anti-insulină. În cazuri rare, prezenţa

acestor anticorpi anti-insulină poate face necesară ajustarea dozei de insulină pentru a corecta tendinţa

la hiper- sau hipoglicemie (vezi pct. 5.1).

Erori de medicaţie
Au fost raportate erori de medicaţie în care alte insuline, în special insuline cu durată de acţiune scurtă,

au fost administrate accidental în locul insulinei glargin. Întotdeauna trebuie verificată eticheta

insulinei înaintea fiecărei injecţii pentru a evita erorile de medicaţie între ABASAGLAR în stilou

injector preumplut, precum şi cu alte insuline.

Asocierea ABASAGLAR cu pioglitazonă
Au fost raportate cazuri de insuficienţă cardiacă atunci când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu

insulină, în special la pacienţii cu factori de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace. Acest lucru

trebuie avut în vedere dacă se ia în considerare tratamentul asociat cu pioglitazonă şi ABASAGLAR.

Dacă este utilizată asocierea, pacienţii trebuie supravegheaţi pentru identificarea de semne şi simptome

ale insuficienţei cardiace, creştere în greutate şi edeme. Tratamentul cu pioglitazonă trebuie întrerupt la

apariţia oricărei deteriorări a simptomatologiei cardiace.

Tempo Pen

Tempo Pen conține un magnet (vezi pct. 6.5) care poate interfera cu funcţionarea dispozitivelor

medicale electronice implantabile, cum este un pacemaker. Câmpul magnetic se întinde la aproximativ

1,5 cm.

Sodiu
Acest medicament conţine sodiu (23 mg) sub 1 mmol per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

O serie de substanţe afectează metabolizarea glucozei şi pot impune ajustarea dozei de insulină

glargin.

Substanţele care pot accentua efectul de scădere a glicemiei şi susceptibilitatea la hipoglicemie includ

medicamentele antidiabetice orale, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA),

disopiramida, fibraţii, fluoxetina, inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO), pentoxifilina, propoxifenul,

salicilaţii şi sulfonamidele antibacteriene.

Substanţele care pot reduce efectul de scădere a glicemiei includ glucocorticoizii, danazolul,

diazoxidul, diureticele, glucagonul, izoniazida, estrogenii, progestogenii, derivaţii de fenotiazină,

somatropina, medicamentele simpatomimetice (de exemplu epinefrina [adrenalina], salbutamolul,

terbutalina), hormonii tiroidieni, medicamentele antipsihotice atipice (de exemplu clozapina şi

olanzapina) şi inhibitorii de protează.

Blocantele beta-adrenergice, clonidina, sărurile de litiu sau alcoolul etilic pot fie să potenţeze, fie să

diminueze efectul insulinei de scădere a glicemiei. Pentamidina poate determina hipoglicemie, care

uneori poate fi urmată de hiperglicemie.

În plus, sub influenţa medicamentelor simpatolitice, cum sunt blocantele beta-adrenergice, clonidina,

guanetidina şi rezerpina, semnele reacţiei adrenergice compensatorii pot fi reduse sau absente.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina
Pentru insulina glargin nu sunt disponibile date clinice din studii controlate privind utilizarea sa la

gravide. Conform unui număr mare de date privind femeile gravide (peste 1000 de rezultate obţinute

din sarcini), nu s-au evidenţiat reacţii adverse asupra sarcinii specifice insulinei glargin şi nici efecte

malformative sau efecte toxice feto/neo-natale specifice insulinei glargin.

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere.

Utilizarea ABASAGLAR poate fi luată în considerare în timpul sarcinii, în cazul în care este necesar

din punct de vedere clinic.

Este esenţial pentru pacientele cu diabet zaharat pre-existent sau de sarcină să menţină un control

metabolic bun în timpul sarcinii pentru a preveni evenimente adverse asociate cu hiperglicemia.

Necesarul de insulină poate să scadă în primul trimestru şi, în general, creşte în trimestrele doi şi trei.

Imediat după naştere, necesarul de insulină scade rapid (risc crescut de hipoglicemie). Este esenţială

supravegherea atentă a controlului glicemiei.

Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă insulina glargin se excretă în laptele uman. Nu se anticipează apariţia de efecte

metabolice ale insulinei glargin ingerate asupra nou-născuţilor/sugarilor alăptaţi, deoarece insulina

glargin sub formă de peptid este digerată în aminoacizi la nivelul tractului gastro-intestinal uman.

Femeile care alăptează pot necesita ajustarea dozei de insulină şi a dietei.

Fertilitate
Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe privind fertilitatea.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Capacitatea de concentrare şi de reacţie a pacientului poate fi afectată datorită hipoglicemiei,

hiperglicemiei sau, de exemplu, din cauza tulburărilor vizuale. Aceasta poate constitui un risc în

situaţiile în care aceste capacităţi au o importanţă deosebită (de exemplu, conducerea unui vehicul sau

folosirea utilajelor).

Pacienţii trebuie atenţionaţi să îşi ia toate măsurile de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timp ce

conduc vehicule. Acest aspect este important îndeosebi pentru pacienţii la care simptomele de

avertizare a hipoglicemiei sunt reduse sau absente sau care au episoade frecvente de hipoglicemie.

Trebuie evaluat dacă în aceste situaţii sunt recomandabile conducerea de vehicule sau folosirea de

utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranţă
Hipoglicemia (foarte frecventă), în general cea mai frecventă reacţie adversă la tratamentul cu insulină,

poate să apară dacă doza de insulină este prea mare în raport cu necesarul de insulină (vezi pct. 4.4).

Lista tabelară a reacţiilor adverse
Următoarele reacţii adverse din studiile clinice sunt enumerate mai jos ca termen preferat MedDRA,

pe aparate, sisteme şi organe, în ordinea descrescătoare a incidenţei (foarte frecvente: ≥1/10; frecvente:

≥1/100 şi <1/10; mai puţin frecvente: ≥1/1000 şi <1/100; rare: ≥1/10000 şi <1/1000; foarte rare:

<1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravităţii.

Baza de date Foarte Frecvent Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență

MedDRA pe frecvente e frecvente necunoscută

aparate, sisteme şi

organe

Tulburări ale sistemului imunitar
Reacţii alergice X

Tulburări metabolice şi de nutriţie
Hipoglicemie X

Tulburări ale sistemului nervos
Disgeuzie X

Tulburări oculare
Scăderea acuităţii X

vizuale

Retinopatie X

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Lipohipertrofie X

Lipoatrofie X

Amiloidoză cutanată X

Tulburări musculo - scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mialgii X

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Reacţii la locul de X

injectare

Edem X

Descrierea reacţiilor adverse selectate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Episoadele severe de hipoglicemie, mai ales dacă sunt recurente, pot determina leziuni neurologice.

Episoadele hipoglicemice prelungite sau severe pot pune viaţa în pericol. La mulţi pacienţi, semnele şi

simptomele neuroglicopeniei sunt precedate de semne ale reacţiei adrenergice compensatorii. În

general, cu cât scăderea glicemiei este mai mare şi mai rapidă, cu atât reacţia compensatorie şi

simptomele ei sunt mai intense.

Tulburări ale sistemului imunitar
Reacţiile alergice de tip imediat la insulină sunt rare. Astfel de reacţii la insulină (inclusiv insulină

glargin) sau la excipienţi pot fi asociate, de exemplu, cu reacţii cutanate generalizate, angioedem,

bronhospasm, hipotensiune arterială şi şoc şi pot pune viaţa în pericol.

Tulburări oculare
Modificarea marcată a controlului glicemic poate determina tulburări vizuale temporare, datorită

alterării temporare a turgescenţei şi a indicelui de refracţie al cristalinului.

Ameliorarea de durată a controlului glicemic scade riscul progresiei retinopatiei diabetice. Cu toate

acestea, intensificarea tratamentului cu insulină cu ameliorarea bruscă a controlului glicemic poate fi

asociată cu agravarea temporară a retinopatiei diabetice. La pacienţii cu retinopatie proliferativă,

îndeosebi dacă nu este tratată prin fotocoagulare, episoadele hipoglicemice severe pot determina

amauroză tranzitorie.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
La locul injectării poate să apară lipodistrofie și amiloidoză cutanată, care poate întârzia absorbţia

insulinei. Alternarea continuă a locului de injectare din cadrul unei anumite regiuni de injectare poate

ajuta la reducerea sau prevenirea acestor reacţii (vezi pct.4.4).

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Reacţiile la locul injectării includ eritem, durere, prurit, urticarie, edem sau inflamaţie. Cele mai multe

reacţii minore la insuline la nivelul locului de injectare se remit, de obicei, în decurs de câteva zile

până la câteva săptămâni.

Rar, insulina poate determina retenţie de sodiu şi edeme, în special atunci când controlul metabolic

inadecvat anterior este ameliorat prin tratament intensificat cu insulină.

Copii şi adolescenţi
În general, profilul de siguranţă la copii şi adolescenţi (cu vârsta ≤18 ani) este similar cu cel al

adulţilor. Raportările de reacţii adverse din supravegherea după punerea pe piaţă au inclus relativ mai

frecvent reacţii la locul injectării (durere la locul injectării, reacţie la locul injectării) şi reacţii cutanate

(erupţie cutanată, urticarie) la copii şi adolescenţi (cu vârsta ≤18 ani) comparativ cu adulţii. Nu sunt

disponibile date din studii clinice privind siguranţa la copii cu vârsta sub 2 ani.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

4.9 Supradozaj

Simptome
Supradozajul insulinei poate determina hipoglicemie severă, uneori de lungă durată şi care poate pune

în pericol viaţa pacientului.

Tratament
Episoadele uşoare de hipoglicemie pot fi tratate, de obicei, prin administrarea orală de glucide. Pot fi

necesare ajustări ale dozei medicamentului, dietei sau activităţii fizice.

Episoadele mai severe, cu comă, convulsii sau tulburări neurologice pot fi tratate prin administrare de

glucagon intramuscular/subcutanat sau de soluţie concentrată de glucoză intravenos. Pot fi necesare

aportul susţinut de glucide şi ţinerea sub observaţie a pacientului, deoarece hipoglicemia poate să

reapară după o ameliorare clinică aparentă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente utilizate în diabetul zaharat, insuline şi analogi injectabili, cu

acţiune prelungită. Codul ATC: A10AE04.

ABASAGLAR este un medicament 'biosimilar”. Informaţii detaliate sunt disponibile pe website-ul

Agenţiei Europene a Medicamentelor: http://www.ema.europa.eu.

Mecanism de acţiune
Insulina glargin este un analog de insulină umană conceput pentru a avea solubilitate mică la pH

neutru. Este complet solubilă la pH-ul acid al soluţiei injectabile de ABASAGLAR (pH 4). După

injectarea în ţesutul subcutanat, soluţia acidă este neutralizată ducând la formarea de microprecipitate,

din care mici cantităţi de insulină glargin sunt eliberate continuu, asigurând o curbă concentraţie/timp

aplatizată, fără vârfuri, previzibilă şi o durată prelungită de acţiune.

Insulina glargin este metabolizată în doi metaboliţi activi, M1 şi M2 (vezi pct. 5.2).

Legarea de receptorul insulinei
Studiile in vitro arată că afinitatea insulinei glargin şi a metaboliţilor săi, M1 şi M2, pentru receptorul

uman pentru insulină este similară cu cea a insulinei umane.

Legarea de receptorul IGF-1: Afinitatea insulinei glargin pentru receptorul uman IGF-1 este de

aproximativ 5 până la 8 ori mai mare decât cea a insulinei umane (dar aproximativ de 70 până la 80 de

ori mai mică decât cea a IGF-1), în timp ce M1 şi M2 se leagă de receptorul IGF-1 cu o afinitate uşor

mai redusă comparativ cu insulina umană.

Concentraţia totală a insulinei cu efect terapeutic (insulina glargin şi metaboliţii săi), determinată la

pacienţii cu diabet zaharat de tip 1, a fost mult mai mică decât cea necesară pentru a ocupa receptorul

IGF-1 la jumătate din potenţialul maxim şi pentru a activa consecutiv calea mitogenic-proliferativă

iniţiată de receptorul IGF-1. Concentraţiile fiziologice ale IGF-1 endogen pot activa calea mitogenic-

proliferativă; cu toate acestea, concentraţiile cu efect terapeutic determinate în timpul tratamentului cu

insulină, inclusiv în tratamentul cu ABASAGLAR, sunt considerabil mai mici decât concentraţiile cu

efect farmacologic necesare pentru a activa calea IGF-1.

Efecte farmacodinamice
Acţiunea principală a insulinei, inclusiv a insulinei glargin, este reglarea metabolismului glucozei.

Insulina şi analogii ei scad glicemia prin stimularea captării periferice a glucozei, mai ales de către

muşchii scheletici şi ţesutul adipos şi prin inhibarea glucogenezei hepatice. Insulina inhibă lipoliza în

adipocite, inhibă proteoliza şi stimulează sinteza proteică.

În studiile de farmacologie clinică, s-a demonstrat că insulina glargin şi insulina umană injectate

intravenos sunt echipotente la aceleaşi doze. Similar tuturor celorlalte insuline, activitatea fizică

precum şi alţi factori pot influenţa timpul de acţiune al insulinei glargin.

În studiile care utilizează tehnica 'clampului” euglicemic, efectuate la voluntari sănătoşi sau la

pacienţi cu diabet zaharat de tip 1, acţiunea insulinei glargin injectate subcutanat a debutat mai târziu

decât pentru insulina umană NPH, profilul efectului său a fost mai aplatizat şi fără vârfuri, iar durata

efectului a fost prelungită.

Următorul grafic arată rezultatele unui studiu efectuat pe pacienţi:

Figura 1: Profilul activităţii la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1

____ insulină glargin

- ----- Insulină NPH

Timp (ore) după injecţia subcutanată

Sfârşitul perioadei de

observaţie

* reprezintă cantitatea de glucoză perfuzată pentru a menţine constante valorile glucozei

plasmatice (valori medii la fiecare oră)

Durata mai lungă de acţiune a insulinei glargin administrată pe cale subcutanată este legată direct de

viteza mai lentă a absorbţiei sale şi justifică administrarea unei singure doze zilnice. Timpul de acţiune

al insulinei şi al analogilor de insulină, cum este insulina glargin, poate varia considerabil între indivizi

diferiţi precum şi la acelaşi individ.

Într-un studiu clinic, simptomele de hipoglicemie sau răspunsurile hormonale compensatorii au fost

similare după administrarea intravenoasă de insulină glargin şi respectiv după insulină umană, atât la

voluntari sănătoşi cât şi la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1.

Eficacitate şi siguranţă clinică
În studiile clinice, frecvenţa apariţiei anticorpilor care reacţionează încrucişat cu insulina umană şi

insulina glargin a fost aceeaşi în grupul tratat cu insulină NPH şi în cel tratat cu insulină glargin.

Efectele insulinei glargin (o dată pe zi) în retinopatia diabetică au fost evaluate într-un studiu clinic

deschis, controlat cu insulină NPH (administrată de două ori pe zi), cu durata de 5 ani, la 1024 de

pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, la care progresia retinopatiei cu 3 sau mai multe trepte pe scala

ETDRS (Early Treatment Diabetic Retinopathy Study [studiul tratamentului timpuriu al retinopatiei

diabetice]) a fost investigată prin fotografia fundului de ochi. Nu s-au observat diferenţe semnificative

în ceea ce priveşte progresia retinopatiei diabetice atunci când insulina glargin a fost comparată cu

insulina NPH.

Rata* de utilizare a glucozei

(mg/kg/min)

Studiul ORIGIN (Outcome Reduction with Initial Glargine INtervention [rezultatul reducerii prin

intervenţia iniţială cu glargin]) a fost un studiu multicentric, randomizat, cu model factorial 2x2, care a

inclus 12537 de participanţi cu risc mare cardiovascular (CV), cu valoarea glicemiei în condiţii de

repaus alimentar (glicemie a jeun) sau cu toleranţa alterată la glucoză (TTG) (12% din participanţi) sau

cu diabet zaharat de tip 2 trataţi cu ≤1 medicament antidiabetic oral (88% din participanţi).

Participanţii au fost randomizaţi (1:1) pentru a li se administra insulină glargin (n=6264), titrată astfel

încât să se atingă valori ale glicemiei în condiţii de repaus alimentar ≤95 mg/dl (5,3 mM), sau îngrijire

standard (n=6273).

Primul obiectiv primar de evaluare a eficacităţii a fost perioada de timp până la apariţia fie a primului

deces de cauză CV, fie a primului infarct miocardic (IM) non-letal sau a primului accident vascular

cerebral non-letal, iar cel de-al doilea obiectiv primar de evaluare a eficacităţii a fost perioada de timp

până la prima apariţie a oricăruia dintre evenimentele obiectivului primar sau până la procedura de

revascularizare (coronariană, carotidiană sau periferică) sau până la spitalizare pentru insuficienţă

cardiacă.

Obiectivele secundare au inclus mortalitatea de orice cauză şi un obiectiv compus referitor la

complicaţiile microvasculare.

Insulina glargin nu a modificat riscul relativ de boală CV şi de mortalitate CV, comparativ cu îngrijirea

standard. Nu au existat diferenţe între insulina glargin şi îngrijirea standard în ceea ce priveşte cele

două obiective principale; pentru oricare dintre evenimentele componente ale acestor obiective; pentru

mortalitatea de orice cauză; sau pentru obiectivul compus referitor la complicaţiile microvasculare.

Doza medie de insulină glargin până la sfârşitul studiului a fost de 0,42 U/kg. La momentul iniţial,

participanţii au avut o valoare mediană a HbA1c de 6,4%, iar valorile mediane ale HbA1c în timpul

tratamentului au fost cuprinse între 5,9% şi 6,4% în grupul cu insulină glargin şi între 6,2% şi 6,6% în

grupul cu îngrijire standard, pe toată durata perioadei de urmărire. Frecvenţele hipoglicemiei severe

(participanţi afectaţi pe 100 participanţi-ani de expunere) au fost de 1,05 pentru grupul cu insulină

glargin şi de 0,30 pentru grupul cu îngrijire standard, iar frecvenţele hipoglicemiei non-severe

confirmate au fost de 7,71 pentru grupul cu insulină glargin şi de 2,44 pentru grupul cu îngrijire

standard. Pe parcursul acestui studiu cu durata de 6 ani, 42% dintre participanţii incluşi în grupul cu

insulină glargin nu au prezentat niciun episod de hipoglicemie.

La ultima vizită din timpul tratamentului, în grupul cu insulină glargin s-a evidenţiat o creştere medie a

greutăţii corporale cu 1,4 kg faţă de momentul iniţial, iar în grupul cu îngrijire standard o scădere

medie cu 0,8 kg.

Copii şi adolescenţi
Într-un studiu clinic controlat, randomizat, pacienţii copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 6 şi

15 ani) cu diabet zaharat de tip 1 (n=349) au fost trataţi timp de 28 de săptămâni cu terapie pe bază de

insulină în regim bazal-bolus, în care insulina umană regular a fost utilizată înainte de fiecare masă.

Insulina glargin a fost administrată o dată pe zi seara la culcare şi insulina umană NPH a fost

administrată o dată sau de două ori pe zi. Efecte similare asupra hemoglobinei glicozilate şi incidenţei

hipoglicemiei simptomatice au fost observate în ambele grupuri de tratament; cu toate acestea,

glicemia în condiţii de repaus alimentar a scăzut mai mult faţă de momentul iniţial în grupul tratat cu

insulină glargin comparativ cu grupul tratat cu insulină NPH. De asemenea, hipoglicemia severă a

apărut în mai mică măsură în grupul tratat cu insulină glargin. O sută patruzeci şi trei dintre pacienţii

trataţi cu insulină glargin în acest studiu au continuat tratamentul cu insulină glargin într-un studiu de

extensie necontrolat, cu o durată medie de urmărire de 2 ani. Nu au fost observate noi semnale de

siguranţă în timpul acestui tratament prelungit cu insulină glargin.

De asemenea, a fost efectuat un studiu clinic încrucişat, care a comparat insulină glargin plus insulină

lispro cu insulină NPH plus insulină umană regular (fiecare tratament fiind administrat timp de

16 săptămâni, în ordine aleatorie) la 26 de adolescenţi cu diabet zaharat de tip 1 şi cu vârste cuprinse

între 12 şi 18 ani. Similar studiului la copii şi adolescenţi descris mai sus, reducerea glicemiei în

condiţii de repaus alimentar faţă de valoarea iniţială a fost mai mare în grupul tratat cu insulină glargin

comparativ cu grupul tratat cu insulină NPH. Modificările HbA1c faţă de valorile iniţiale au fost

similare între grupurile de tratament; cu toate acestea, valorile glicemiei înregistrate în timpul nopţii au

fost semnificativ mai mari în grupul tratat cu insulină glargin/lispro comparativ cu grupul tratat cu

insulină NPH/regular, cu o limită inferioară medie de 5,4 mmoli faţă de 4,1 mmoli. În mod

corespunzător, incidenţa hipoglicemiei nocturne a fost de 32% în grupul tratat cu insulină

glargin/lispro comparativ cu 52% în grupul tratat cu insulină NPH/regular.

Un studiu clinic, cu grupuri paralele, cu durata de 24 de săptămâni, a fost efectuat pe 125 de copii cu

diabet zaharat de tip 1, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani, pentru a compara insulina glargin

administrată o dată pe zi, dimineaţa, cu insulina NPH administrată o dată sau de două ori pe zi, ca

insulină bazală. La ambele grupuri, s-a administrat insulină în bolus înainte de mese. În toate cazurile

de hipoglicemie nu a fost atins obiectivul principal de demonstrare a non-inferiorităţii insulinei glargin

faţă de insulina NPH şi a existat o tendinţă de creştere a evenimentelor hipoglicemice în cazul insulinei

glargin [insulină glargin: Rata NPH (95% CI) = 1,18 (0,97-1,44)]. Valorile hemoglobinei glicozilate şi

ale glicemiei au fost comparabile în ambele grupuri de tratament. În acest studiu, nu s-au observat date

noi privind siguranţa.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie
La subiecţii sănătoşi şi la pacienţii diabetici, analizarea concentraţiilor plasmatice ale insulinei a arătat

o absorbţie mai lentă şi mult mai prelungită şi a demonstrat lipsa vârfurilor după injectarea subcutanată

de insulină glargin, comparativ cu insulina umană NPH. Concentraţiile au fost astfel concordante cu

profilul de activitate farmacodinamică în funcţie de timp al insulinei glargin. Figura 1 de mai sus arată

profilurile de activitate în funcţie de timp pentru insulina glargin şi insulina NPH.

Insulina glargin injectată zilnic o dată pe zi realizează concentraţiile la starea de echilibru în 2-4 zile de

la prima doză.

Metabolizarea
După injectarea subcutanată la pacienţi cu diabet zaharat, insulina glargin este metabolizată rapid la

capătul carboxi-terminal al lanţului Beta, cu formarea a doi metaboliţi activi M1 (21A-Gly-insulină) şi

M2 (21A-Gly-des-30B-Thr-insulină). În plasmă, principalul metabolit circulant este M1. Expunerea la

M1 creşte cu doza de insulină glargin administrată.

Constatările farmacocinetice şi farmacodinamce arată că efectul injectării subcutanate a insulinei

glargin se bazează, în principal, pe expunerea la M1. Insulina glargin şi metabolitul M2 nu au fost

detectabili la marea majoritate a subiecţilor, iar atunci când erau detectabili, concentraţia acestora a

fost independentă de doza de insulină glargin administrată.

Eliminare
După administrarea intravenoasă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al insulinei glargin

a fost comparabil cu cel al insulinei umane.

Grupe speciale de pacienți
În studiile clinice, analizele pe subgrupuri populaţionale selecţionate pe criterii de vârstă şi sex nu au

indicat nicio diferenţă privind siguranţa şi eficacitatea tratamentului cu insulină glargin faţă de întreaga

populaţie de studiu.

Copii şi adolescenţi
Farmacocinetica la copii cu vârsta de la 2 până la sub 6 ani, cu diabet zaharat de tip 1, a fost evaluată

într-un studiu clinic (vezi pct. 5.1). La copiii trataţi cu insulină glargin, au fost determinate valorile

minime ale concentraţiei plasmatice a insulinei glargin şi a principalilor săi metaboliţi M1 şi M2, care

au arătat evoluţii ale concentraţiei plasmatice similare cu cele observate la adulţi şi fără a aduce dovezi

cu privire la acumularea insulinei glargin sau a metaboliţilor acesteia în cazul administrării cronice.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea,

carcinogenitatea, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Oxid de zinc

Metacrezol

Glicerol

Acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului)

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Acest medicament nu trebuie amestecat cu niciun alt medicament.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.

Perioada de valabilitate după prima utilizare
Medicamentul poate fi păstrat maxim 28 de zile la temperaturi care nu depăşesc 30°C şi la distanţă de

căldură sau ferit de lumina directă. Stiloul injector în curs de utilizare nu trebuie păstrat la frigider.

Capacul stiloului injector trebuie pus înapoi pe stilou după fiecare injecţie pentru a-l proteja de lumină.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Înainte de utilizare
A se păstra la frigider (2°C - 8°C).

A nu se congela.

A nu se pune ABASAGLAR lângă pereţii congelatorului sau lângă pachetul cu lichid de congelare din

lada frigorifică.

A se ţine stiloul injector preumplut în cutie pentru a fi protejat de lumină.

Pe perioada utilizării
Pentru condiţiile de păstrare a medicamentului după prima deschidere, vezi pct. 6.3.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

KwikPen

3 ml soluţie în cartuș (din sticlă incoloră de tip 1), cu piston (din cauciuc halobutilic) şi sigiliu disc

(laminat din poliizopren şi cauciuc halobutilic) cu sigiliu din aluminiu.

Cartușul este sigilat într-un stilou injector de unică folosinţă.

Sunt disponibile cutii cu 5 stilouri injectoare preumplute şi cutii tip ambalaj multiplu, de 10 (2 cutii de

5) stilouri injectoare preumplute.

Tempo Pen

3 ml soluţie în cartuș (din sticlă incoloră de tip 1), cu piston (din cauciuc halobutilic) şi sigiliu disc

(laminat din poliizopren şi cauciuc din halobutilic) cu sigiliu din aluminiu. Cartușul este sigilat într-un

stilou injector preumplut. Tempo Pen conține un magnet (vezi pct.4.4).

Sunt disponibile cutii cu 5 stilouri injectoare preumplute şi cutii tip ambalaj multiplu, de 10 (2 cutii de

5) stilouri injectoare preumplute.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Acele nu sunt incluse în pachet.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

ABASAGLAR nu trebuie amestecat cu nicio altă insulină sau medicament şi nu trebuie diluat.

Amestecarea sau diluarea îi pot modifica profilul timp/acţiune, iar amestecarea poate determina

precipitare.

Inspectaţi cartușul înainte de utilizare. Trebuie utilizat numai dacă soluţia este limpede, incoloră, fără

particule solide vizibile şi cu consistenţă asemănătoare apei. Deoarece ABASAGLAR este o soluţie,

nu necesită agitare înaintea utilizării.

ABASAGLAR nu trebuie amestecat cu nicio altă insulină şi nu trebuie diluat. Amestecarea sau

diluarea îi pot modifica profilul timp/acţiune, iar amestecarea poate determina precipitare.

Stilourile injectoare goale nu trebuie niciodată reutilizate şi trebuie aruncate adecvat.

Pentru a preveni eventuala transmitere a unor afecțiuni, fiecare stilou injector trebuie utilizat numai de

către un singur pacient.

Întotdeauna trebuie verificată eticheta insulinei înaintea fiecărei injecţii pentru a evita erorile de

medicaţie între insulina glargin şi alte insuline (vezi pct. 4.4).

Pacientul trebuie sfătuit să citească instrucţiunile de utilizare incluse în prospectul pachetului cu atenţie

înainte de a utiliza ABASAGLAR soluție injectabilă în stilou injector preumplut.

Tempo Pen

Tempo Pen este proiectat să funcţioneze cu Tempo Smart Button. Tempo Smart Button este un produs

opţional care se poate ataşa la butonul de dozaj al Tempo Pen şi facilitează transmiterea de informaţii

referitoare la dozele de Abasaglar către o aplicaţie compatibilă de pe telefonul mobil. Tempo Pen

injectează insulina indiferent dacă Tempo Smart Button este sau nu este atașat. Pentru a transmite date

către aplicaţia de pe telefonul mobil, urmaţi instrucţiunile furnizate cu Tempo Smart Button şi cele

aferente aplicaţiei de pe telefonul mobil.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Eli Lilly Nederland B.V., Papendorpseweg 83, 3528 BJ Utrecht, Olanda.

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/14/944/007

EU/1/14/944/008

EU/1/14/944/012

EU/1/14/944/013

EU/1/14/944/014

EU/1/14/944/015

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 9 Septembrie 2014

Data ultimei reînnoiri a autorizației: 25 iulie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru

medicamente http://www.ema.europa.eu